Domnul eurodeputat Rareş-Lucian Niculescu este membru titular în:
* Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne
* Delegaţia pentru relaţiile cu ţările din Maghreb şi cu Uniunea Maghrebului Arab (inclusiv Libia)
Şi membru supleant în:
* Comisia pentru dezvoltare regională
* Comisia pentru afaceri juridice
* Delegaţia pentru relaţiile cu statele din Golf, inclusiv Yemen
Gradul de prezenţă la lucrările în plen: 53 din 71, sau 76,64%.
Gradul de prezenţă la lucrările de comisie: 10 din 10, sau 100%.
Lui Rareş Niculescu i s-au atribuit 0 rapoarte, dar i s-a atribuit 1 aviz, privind organizarea şi funcţionarea Oficiului pentru Publicaţii al Uniunii Europene.
Domnul Rareş-Lucian Niculescu a depus un număr de 100 de amendamente, calitatea acestora fiind una medie, acestea vizând subiecte precum: scoaterea de sub urmărirea penală a exprimării unor convingeri politice controversate pe internet, inclusiv cele legate de terorism; sporirea accesului la finanţare pentru întreprinderi (IMM-uri și societăţi comerciale mijlocii); accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei; dezvoltarea instrumentelor de e-learning destinate magistraţilor, în cadrul ejustice; solicitanţii de azil). Totodată, Niculescu a iniţiat o serie de amendamente la proiectul de raport privind cele mai bune practici din domeniul politicii regionale şi obstacolele din calea utilizarii fondurilor structurate. Unul dintre aceste amendamente se referea la eligibilitatea investiţiilor în eficienţa energetică și în energiile regenerabile în locuinţe, precum şi înfiinţarea unui “portal european e-Coeziune, în cadrul unei strategii cuprinzătoare, care să asigure schimburile de practici confirmate și care să devină un forum al regiunilor pentru schimb de informaţii și de idei”.
Domnul Rareş-Lucian Niculescu nu are adresă de email disponibilă public, dar are un website şi un blog. Pe de o parte, webiste-ul asigură o comunicare unidirecţională şi conţine informaţii despre apariţiile media, comunicatele de presă, evenimentele desfăşurate în cadrul Parlamentului European, iniţiativele ca eurodeputat, o arhivă video, precum şi datele de contact, fiind reactualizat în mod regulat. Tot aici apare publicat şi raportul de activitate ca europarlamentar.
Pe de altă parte, blogul a fost reactualizat ultima oară in august 2008 (situaţie la data efectuării cercetării) şi conţine în mare parte articole din presă despre activitatea domnului Niculescu.
Se poate spune că intervenţiile domnului Rareş-Lucian Niculescu au fost pe ansamblu de o calitate medie.
Pe parcursul mandatului de europarlamentar domnul Rareş-Lucian Niculescu sa arătat preocupat cu precădere de următoarele teme:
* simplificarea procedurilor de accesare a fondurilor europene
* reabilitarea termică a locuinţelor
* instituirea principiului multilingvismului integral (utilizarea tuturor limbilor oficiale) în activitatea Oficiului pentru Publicaţii al Uniunii Europene.
* protecţia copiilor
* agricultură (reluare plăţilor către România prin programul SAPARD; agricultura din zonele montane)
* imigraţia ilegală
* terorismul
* problematica rromilor
Domnul eurodeputat Niculescu a apărat interesele următoarelor categorii sociale şi parteneri sociali: copii, potenţialii beneficiari ai fondurilor pentru dezvoltare rurală, producătorii de componente auto, întreprinzătorii mici şi mijlocii, cetăţenii care necesită îngrijiri medicale într-o altă ţară decât cea de origine, personalul medico-sanitar.
Diverse: A organizat Caravana Fondurilor Europene care a parcurs judeţul Cluj pentru a oferi cetăţenilor informaţii și materiale privind fondurile europene şi s-a implicat în publicarea și difuzarea de broșuri (peste 100.000 exemplare), cu privire la fondurile europene pentru IMM, agricultură, pensiuni turistice etc. A mai organizat zece sesiuni de pregătire cu aleșii locali - primari, viceprimari și consilieri locali și judeţeni - cu privire la posibilităţile de a atrage fonduri europene pentru dezvoltarea localităţilor judeţului Cluj şi a avut întâlniri cu cetăţenii din 40 de localităţi din judeţ, în vederea informării cu privire la finanţările disponibile.
Pe baza acestor informaţii precum şi a datelor disponibile din surse publice putem concluziona că domnul eurodeputat Rareş-Lucian Niculescu a avut o contribuție medie la stimularea democraţiei participative.
Pe baza acestor observa
(
citește întreg textul despre Rareș Lucian Niculescu...
)
Acesta este concluzia Raportului Qvorum asupra activitatii individuale a europarlamentarilor (2008-2009). Mai multe detalii despre acest studiu
pe site-ul Qvorum.