: Bun. Am să încerc să concluzionez. Politica externă nu se face cu memorandumuri secrete sau cu chestiuni pregătite în afara ministerului sau prezentate public prin intermediul presei. Politica externă adevărată nu se face fără consultarea Preşedintelui. Politica externă adevărată înseamnă preocupare constantă pentru soarta românilor de peste hotare, pentru cei care îşi văd ameninţată identitatea culturală. Politica externă serioasă înseamnă pregătirea minuţioasă a preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene. Bineînţeles, prin realizarea unui consens politic naţional asupra unor priorităţi definitorii ale politicii externe. Evident că... contextul internaţional este unul fierbinte, în condiţiile în care, vedem bine, China şi Rusia sunt din ce în ce mai agresive pe plan extern, iar democraţiile dezvoltate au oarecare dificultăţi şi tensiuni. S-a văzut acum, recent, chiar la Summit-ul G7. România ar fi putut să-şi demonstreze tradiţia de mediator în plan extern. Din păcate, nu mai jucăm de mult acest rol în plan extern şi vocea României în acest moment este absentă, exact atunci când ar fi foarte, foarte mare nevoie de ea şi într-un moment în care ne-am fi putut afirma şi noi. Vă mulţumesc. (Aplauze.)

: Am înţeles.

: Da, vă ascult.

: Mulţumesc, domnule preşedinte. Excelenţa Voastră, domnule Meleşcanu, Mă adresez dumneavoastră în acest fel pentru că sunteţi diplomat de carieră, în timp ce funcţiile cu susţinere politică, ştiţi foarte bine, din vasta dumneavoastră experienţă, sunt, bineînţeles, efemere. Ştiţi la fel de bine ca foarte mulţi dintre noi, parlamentarii, că politica externă a României nu trebuie să fie una subiectivă, care să servească interesele naţionale mai degrabă decât interesele de grup sau interesele, mai grav, ale unor lideri politici care vor să câştige simpatie folosind în interes personal lucruri de care n-ar trebui să se atingă. Dumneavoastră sunteţi, bineînţeles, şi om politic, dar sunteţi şi diplomat de carieră. Înţelegeţi foarte, foarte bine situaţia extrem de dificilă în care a fost aruncată ţara noastră, în contextul ultimelor decizii, abrupte, imprevizibile şi netransparente, legate de anumite poziţionări ale României în plan extern. Domnule Meleşcanu, ar trebui, dumneavoastră, ca ministru de externe, să opriţi folosirea politicii externe ca mijloc de joc mărunt şi interes politic de moment. Spun asta pentru că dumneavoastră ar trebui să nu permiteţi ca politica externă să fie făcută de oameni care, din păcate, nu înţeleg nimic sau înţeleg prea puţin din seriozitatea şi rigoarea unor angajamente naţionale în plan extern, cum, din păcate, actuala guvernare o face în acest moment. Nu localizarea geografică a unor ambasade este miza reală a politicii externe în acest moment, ci credibilitatea noastră, credibilitatea acestei ţări, în faţa partenerilor externi. Când vine vorba de politica externă, o ţară impredictibilă este o ţară cu foarte, foarte puţini prieteni. Şi observăm în ultima perioadă, cum actuala guvernare, din păcate, îşi doreşte să introducă, şi în politica externă, dar şi în comunicarea noastră naţională, o foarte înşelătoare antiteză între două construcţii în care suntem angajaţi şi în care ar trebui să ne menţinem fermi; o antiteză între construcţia transatlantică şi cea europeană. Parteneriatul cu Statele Unite ale Americii şi apartenenţa noastră la Uniunea Europeană nu pot fi puse niciodată în opoziţie. Ambele sunt la fel de importante. Şi este o chestiune de interes naţional, vital, ca între aceste două construcţii să nu existe diferenţe de abordare. Poziţia noastră în orice negociere este mult mai puternică atunci când suntem parte a familiei Uniunii Europene şi a Parteneriatului Strategic cu SUA. Inclusiv interesele aliaţilor noştri sunt mult mai bine apărate dacă România menţine această poziţie de echilibru, aşa cum facem, de exemplu, prin diplomaţii noştri prezenţi încă în Siria. România trebuie să fie mereu parte a soluţiei şi niciodată sau de cele mai puţine ori parte a unor probleme. Trebuie să ne implicăm în grupurile de lucru, în centrele de studiu, în instituţiile europene şi transatlantice care se ocupă cu combaterea adevăratelor ameninţări la adresa ţării noastre.

: "România ratează finanţarea elveţiană pentru învăţământul dual" Elveţia doreşte să sprijine proiectele de implementare a învăţământului dual în România, oferind o finanţare substanţială, dar autorităţile noastre nu au depus până în acest moment nici măcar un singur proiect în acest sens. Incapacitatea administrativă a autorităţilor române se traduce astfel în bani risipiţi şi în oportunităţi ratate pentru tinerii noştri şi pentru companiile din România. Învăţământul dual este folosit pe scară largă în ţări precum Elveţia sau Germania, unde a dovedit în timp că poate pregăti foarte bine tinerii pentru exact acele meserii care sunt cerute pe piaţa muncii. Învăţământul dual presupune o colaborare strânsă între instituţiile de învăţământ şi agenţii economici. În termeni practici, companiile încheie contracte cu şcolile profesionale, prin care se angajează să sprijine financiar şi logistic şcolarizarea unui anumit număr de tineri pentru meserii specifice. Acest tip de înţelegere avantajează toate părţile implicate: elevul, şcoala, dar şi compania. Elevul câştigă o bursă lunară, care este condiţionată de un parcurs şcolar bun, beneficiază de stagii de pregătire practică în cadrul companiei, iar la sfârşitul perioadei de ucenicie ştie că are un loc de muncă asigurat. Şcoala beneficiază de finanţări suplimentare pentru îmbunătăţirea actului educativ, iar companiile câştigă meseriaşi buni în exact acele specializări de care au nevoie. În România, există câteva proiecte de învăţământ dual, care au dat rezultate foarte bune, însă aceste proiecte sunt aproape exclusiv iniţiative private care beneficiază de sprijin limitat din partea statului. Fondurile elveţiene ar fi un instrument de finanţare foarte util, oferind de exemplu bani pentru bursele elevilor. Elveţia s-a angajat, începând cu anul 2007, să ofere o contribuţie financiară pentru reducerea disparităţilor sociale şi economice dintre ţările UE, punând la dispoziţie o sumă totală de 1,302 miliarde de franci elveţieni, dintre care 257 de milioane de franci sunt rezervate României şi Bulgariei. Vecinii noştri bulgari au profitat din plin de acest instrument, finanţând mai multe proiecte de învăţământ dual. De aceea, este cu atât mai surprinzătoare incapacitatea autorităţilor noastre de a aplica pentru finanţare elveţiană pentru susţinerea uneia dintre formele cele mai eficiente de învăţământ. Se pare, însă, că guvernanţii preferă să stea cu mâinile în sân. În acest timp, un număr mare de tineri eşuează în fiecare an în faţa examenului de bacalaureat, în loc să poată urma o formă de şcolarizare dinamică şi de viitor, care să îi pregătească exact pentru specializările cele mai căutate pe piaţa muncii.

: "«Proiectul drumului Craiova-Piteşti e încă necopt», avertizează comisarul Corina Creţu" Scrisoarea transmisă Guvernului României, de Corina Creţu, Comisarul european pentru politică regională, este un semnal de alarmă foarte puternic. Prin acest document, Comisia Europeană avertizează autorităţile de la Bucureşti asupra riscului major de a pierde fonduri europene substanţiale, pur şi simplu din cauza incapacităţii noastre de a scrie proiecte serioase. "Faptul că pregătirea proiectelor este foarte slabă şi, prin urmare, concentrată pe un număr limitat de investiţii, înseamnă că întârzierile înregistrate în implementarea acestor proiecte ar putea conduce la dezangajări imediate în anul respectiv, periclitând astfel nu numai axele prioritare pe transport din cadrul POIM - ţinând cont de aşteptările din sfera acestor proiecte şi sumele aflate în joc - cât şi politica de coeziune în România în general", se arată în scrisoarea Corinei Creţu. Pentru regiunea Oltenia, documentul ridică o problemă foarte serioasă, pentru că avertizează asupra faptului că proiectul drumului expres Craiova-Piteşti este foarte slab: "Recent, autorităţile române au anunţat o listă de proiecte majore de transport, pe care doresc să le înainteze Comisiei în 2018, printre care [...] eventual, Craiova-Piteşti. Salut faptul că noi proiecte sunt în curs de pregătire spre a fi înaintate Comisiei, dar în acelaşi timp îmi exprim îngrijorarea faţă de nivelul scăzut de maturitate al acestora". Scrisoarea comisarului Corina Creţu ne dă o imagine mult mai clară asupra haosului şi lipsei de profesionalism care domnesc în ministerele conduse de Lucian Şova şi Rovana Plumb. Guvernul nostru nu este în stare să îşi îndeplinească promisiunea de a construi acest drum vital pentru dezvoltarea economică a regiunii Oltenia. Am aflat cu acest prilej care este situaţia reală a drumului Craiova-Piteşti. Nu suntem nici măcar în faza de proiect - suntem în faza în care Guvernul se gândeşte dacă să facă un proiect. Atrag atenţia că, în anul Centenarului, proiectul prioritar al administraţiei centrale ar trebui să fie conectarea tuturor regiunilor ţării prin drumuri moderne, potrivite nevoilor secolului XXI. Avem nevoie de un proiect de substanţă, de o investiţie majoră în viitorul ţării noastre!

: ... permite înşelarea clienţilor, sub iluzia tehnologiei şi rapoartelor semi-ştiinţifice, care practic promovează aceeaşi veche otravă. Fumatul ucide în toate formele sale! Vă mulţumesc.

: Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Fumatul ucide. Fumatul ucide în toate formele sale. Este un fapt indubitabil astăzi, după ce dovezile au fost adunate în foarte multe studii medicale şi după ce, din păcate, mult prea mulţi oameni şi-au pierdut sănătatea şi chiar viaţa din pricina acestui viciu. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a publicat recent un raport în care se estimează că, la nivel mondial, 7 milioane de oameni îşi pierd viaţa, an de an, din cauza consumului de tutun. Şi mai grav este faptul că aproape un milion de oameni pier anual din cauza fumatului pasiv. În faţa acestor cifre pe care evident că nu le mai poate combate, industria tutunului a decis să se adapteze. Noua găselniţă vine sub forma unui gadget, care promite minimizarea riscurilor asociate cu fumatul şi încearcă să reînvie ideea că fumatul este fermecător, aşa cum era în anii în care vedetele Hollywood-ului promovau intens reclama la ţigări. Industria tutunului, în momentele actuale, îşi joacă, din punctul meu de vedere, supravieţuirea. Numărul de fumători este în scădere la nivel mondial, iar în ţările dezvoltate economic, numărul acestora a ajuns la un minim istoric. De aceea, industria încearcă în aceste zile să recruteze noua generaţie de utilizatori captivi, de consumatori. Iar marketingul agresiv, pe care îl regăsim mai ales în zonele şi spaţiile comerciale, se îndreaptă în special către tineri, cărora li se vinde astăzi, iată, un gadget, un design, ba chiar li se promovează şi li se transmite ideea că folosesc o tehnologie sofisticată a viitorului. Haideţi totuşi să nu ne ascundem după deget şi să subliniem că tutunul este în sine un produs toxic, indiferent de forma în care este promovat sau oferit consumului. Iar efectele nicotinei asupra creierului - şi în special asupra creierului persoanelor tinere, al copiilor, al adolescenţilor - sunt foarte grave. Dacă adăugăm la aceasta şi faptul că aceste noi produse din tutun sunt pline de aditivi, putem înţelege uşor de ce promisiunea că noile ţigări nu fac la fel de rău ca acelea clasice este doar o iluzie. S-au pronunţat deja în acest sens autorităţile din Statele Unite ale Americii, s-au pronunţat autorităţile din Israel, care au refuzat să acrediteze aceste noi produse. E momentul şi trebuie ca şi noi, în România, să ne asigurăm că legislaţia ţine pasul cu cele mai recente evoluţii şi să închidem toate aceste portiţe exploatate la maximum de industria tutunului. Orice produs din tutun, indiferent de forma în care se consumă, trebuie să se supună aceluiaşi regim al legislaţiei în privinţa comercializării şi reclamei la tutun. În plus, cred că se impune şi în România implementarea în totalitate a Convenţiei-cadru privind controlul tutunului. Legislaţia trebuie să interzică total publicitatea, promovarea şi sponsorizarea în favoarea tutunului, inclusiv marketingul la punctul de vânzare, cum se întâmplă acum în spaţiile comerciale. Nu putem...

: "Un viitor fără tutun" Multă vreme, consumul de tutun a fost considerat a fi o activitate acceptabilă social, ba chiar benefică pentru sănătate. Publicitatea directă şi indirectă a ajutat la creşterea consumului până la cote alarmante. Abia în ultimele decenii, pe măsură ce datele statistice nu au mai putut fi ignorate, oamenii au început să înţeleagă legătura între consumul produselor din tutun şi efectele nocive asupra sănătăţii. Conform studiilor publicate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, fumul de tutun conţine aproximativ 250 de compuşi chimici dăunători, dintre care 50 sunt cunoscuţi ca fiind substanţe cancerigene. Consecinţele sunt cât se poate de triste. Anual, în lume, mor 7 milioane de oameni, ca urmare a afecţiunilor provocate de tutun, iar dintre aceştia aproape un milion sunt cei care, nefiind fumători ei înşişi, au fost totuşi nevoiţi să inhaleze fumul de tutun, la birou sau în spaţii publice. Minorii sunt o categorie cu risc crescut în ceea ce priveşte fumatul. Statisticile arată, de exemplu, că aproape o treime din victimele fumatului pasiv sunt copiii. Dacă adăugăm şi faptul că majoritatea fumătorilor activi au deprins acest viciu înainte de împlinirea vârstei de 18 ani şi, la nivel global, se raportează că aproape un sfert s-au apucat în jurul vârstei de 10 ani, imaginea devine deosebit de alarmantă. În ţările unde publicitatea la produsele din tutun a fost reglementată foarte strict, cum sunt ţările Uniunii Europene, consumul a scăzut considerabil. Astfel, pentru România, cifrele arată că 29,5% dintre adulţi sunt fumători, o cifră foarte apropiată de media regiunii şi în scădere faţă de 2013, când 30,5% dintre adulţi se declarau fumători. Totuşi, această tendinţă îmbucurătoare de scădere a consumului de tutun riscă să fie ameninţată de proliferarea ţigărilor electronice. Deşi acestea sunt prezentate drept alternative sănătoase la fumat, datele nu sprijină această afirmaţie. În primul rând, e-ţigaretele conţin nicotină, substanţă care generează dependenţă şi este nocivă în sine, fiind legată de probleme în dezvoltarea firească a creierului dacă este folosită de copii şi adolescenţi. În plus, ţigările electronice mai emană substanţe cancerigene, metale precum nichelul sau plumbul, dar şi particule ultrafine care intră adânc în ţesutul pulmonar. Dat fiind că riscurile fumatului la adresa sănătăţii sunt bine documentate şi incontestabile, se impune să luăm toate măsurile pentru a limita pe cât posibil această problemă de sănătate publică. Pentru a limita proliferarea ţigărilor electronice, comercializarea acestora trebuie să se supună aceloraşi reglementări ca şi vânzarea produselor tradiţionale din tutun, dar sunt necesare şi alte măsuri. De exemplu, sistemul asigurărilor de sănătate ar trebui să ţină cont nu doar de nivelul venitului unei persoane. Pentru a fi un sistem cu adevărat echitabil, ar trebui să luăm în calcul şi factorii de risc, aşa cum este, de exemplu, fumatul. Dorinţa de a avea un viitor sănătos este universală. În acest sens, cred că trebuie să facem tot ce ţine de noi pentru un viitor fără tutun!

: "Educaţia este cheia în lupta pe termen lung cu dezinformarea" Dezinformarea şi felul cum se propagă aceasta pe reţelele sociale este un subiect care preocupă din ce în ce mai multe state. Germania a adoptat deja, din 2017, o lege care încearcă să stăvilească răspândirea de conţinut ilegal (ştiri false, discurs instigator la ură, pornografie infantilă, propagandă nazistă, glorificarea terorismului etc.) pe marile platforme sociale, iar alte ţări i-au urmat destul de repede exemplul. Dezbaterea publică din jurul acestui subiect este polarizată pe două linii: pe de o parte este preocuparea pentru dreptul la liberă exprimare, de cealaltă parte este îngrijorarea privind securitatea alegerilor în faţa valului de ştiri false. Scandalul recent privind folosirea fără permisiune a datelor personale de Cambridge Analytica pentru a plasa ştiri false croite special pentru a exploata vulnerabilităţile şi înclinaţiile a peste 80 de milioane de utilizatori Facebook, exact în timpul campaniei electorale, a ilustrat foarte clar felul cum dezinformarea şi manipularea pot influenţa o decizie atât de importantă precum alegerea preşedintelui Statelor Unite ale Americii, decizie care într-un fel sau altul afectează întreaga omenire. Pe de altă parte, o lege care dă autorităţilor puterea de a şterge conţinutul postat de utilizatori stârneşte în mod firesc anumite temeri, pentru că poate fi folosită de un guvern cu înclinaţii autoritare pentru a bloca orice posibilitate a opoziţiei şi a societăţii civile de a-şi face auzită părerea şi de a ridica teme importante pentru societatea respectivă. Pe termen lung, educaţia publicului larg este cea care poate să garanteze că societatea în ansamblul său este mai bine pregătită pentru a face faţă campaniilor de dezinformare. Nu mai este de ajuns să ne învăţăm copiii să citească, trebuie să îi ajutăm să înţeleagă ceea ce citesc şi să le educăm în special spiritul critic. Abilităţile de a găsi informaţiile relevante în oceanul de surse media, dar şi de a le interpreta, a le analiza şi verifica - abilităţi denumite generic "media literacy" - sunt esenţiale pentru a avea un corp civic educat şi pregătit să facă faţă provocărilor democraţiei în era digitală. Întreaga concepţie a sistemului de educaţie din România trebuie să se adapteze la aceste nevoi, pentru a supravieţui ca naţiune în viitor.