: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, În numele Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal, vă solicit, domnule preşedinte, să supuneţi la vot cererea noastră de retrimitere la comisie. Argumentez acest lucru pe două aspecte. Sigur că voi avea şi o poziţie subsecventă, în funcţie de votul la această primă cerere. Primul aspect este că astăzi sau mâine, Curtea Constituţională urmează să se pronunţe cu privire la acest litigiu, dacă este sau nu nevoie de avizul celor două Camere, respectiv Camerei Deputaţilor şi Senatului, în cazul în care miniştrii pentru care se cere cercetarea sunt şi deputaţi sau senatori. Urmează să ţinem cont, totuşi, de decizia Curţii Constituţionale, pentru că şi această modificare a fost avută în vedere tocmai urmare unei alte decizii de neconstituţionalitate. Pe de altă parte, vă rog să vedeţi - şi asta pe fondul cauzei - vă rog să vedeţi că atât titlul, aşa cum a venit de la Senat, nu mai are nicio legătură cu ceea ce votăm astăzi. Dacă-mi daţi voie, este vorba de modificarea - şi o să vedeţi şi avizul Consiliului Legislativ - este modificarea art. 23. Or, în Articolul unic, aşa cum a fost amendat de către comisie, nu se mai vorbeşte de modificarea art. 23, ci introducem un art. 16, pe care-l modificăm la cererea distinsului meu coleg de comisie, domnul Nicolicea. Vă rog să vedeţi că art. 16, reintrodus şi modificat, nu are nicio legătură cu conţinutul legii. Vă rog domnule preşedinte, vă mulţumesc, supuneţi la vot cererea mea de retrimitere. Mulţumesc.
|  |