Declarații
Exemplu: "pensii", "taxe", etc
Dacă te autentifici vei putea
să selectezi pasaje de declarații pentru a le marca drept importante.
| 1. | : "Economia românească se dezvoltă sustenabil, graţie PSD" Cifrele economice descriu o realitate care contrazice mesajele apocaliptice ale opoziţiei şi chiar demonstrează faptul că economia se dezvoltă în mod sustenabil. Toţi parametrii esenţiali înregistraţi la finalul trimestrului I confirmă creşterile de profit în domeniul industriei, un şomaj redus şi o datorie guvernamentală printre cele mai mici din Uniunea Europeană. Mai concret, pe înţelesul tuturor românilor, veniturile centralizate ale bugetului de stat au crescut cu 11,5%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, imediat după ce PSD a revenit la guvernare. Şi pentru că am menţionat cuvântul "creşteri", ţin să-mi nuanţez spusele, amintindu-vă că s-au înregistrat progrese considerabile în privinţa absorbţiei fondurilor europene de +43,7%. În perioada ianuarie-martie a anului curent, în România, au intrat efectiv 4,2 miliarde de lei sau aproximativ 900 de milioade de euro, bani plătiţi din bugetul Uniunii Europene. Tot în registrul creşterilor pe care le-am menţionat încă de la începutul pledoariei mele trebuie să trecem şi producţia industrială, care s-a bucurat de cea mai mare mărire, respectiv cu 7% în primele două luni din 2018. Dezvoltarea continuă în această ramură de activitate a plasat ţara noastră anul acesta pe primul loc în Uniunea Europeană, cu o pondere de +14,2%, înregistrată de la debutul lui 2018 şi până în prezent. Şi exporturile au fost mai mari cu 11,6% şi au ajuns la valoarea de 11 miliarde de euro, în primele 3 luni ale anului. De asemenea, investiţiile au crescut cu 288% în trimestrul I, cu până la 4,9 miliarde de lei, de la 1,7 miliarde de euro cât au fost anul trecut. Pe fondul acestei creşteri economice, înlesnită de PSD, pentru toţi românii, puterea reală de cumpărare a crescut cu 5% în primele trei luni ale anului. Şi aceasta în condiţiile în care şomajul a ajuns la cel mai redus nivel de la Revoluţie încoace, de doar 3,94%, potrivit datelor centralizate de la Agenţiile pentru Ocuparea Forţei de Muncă de la nivelul întregii ţări. În plus, numărul salariaţilor a ajuns la un nivel record, peste 6,3 milioane de români ale căror contracte au fost înregistrate, oficial, în Revisal. În afară de aceste rezultate concrete pe care vi le-am dat în privinţa reducerii şomajului, vreau să vă mai aduc la cunoştinţă că şi datoria externă guvernamentală, care constituie o altă tematică mereu dezbătută de români, este în scădere. Aceasta s-a diminuat la 34,2% din PIB, România fiind în topul primelor 5 state ale Uniunii cu cea mai mică datorie guvernamentală. |  |
|
|
Date de contact

Declarații
06 Jun 2018
| : Mulţumesc, doamnă preşedinte. Declaraţia mea politică se intitulează "Uniunea Europeană cu două viteze alimentează sentimentele antieuropene". Dragi colegi, Încetinirea procesului p... |
30 May 2018
| : "Comisia Europeană confirmă că România nu are dezechilibre economice" Raportul semestrial al Comisiei Europene, publicat săptămâna trecută, confirmă că România nu are dezechilibre ec... |
23 May 2018
| : Mulţumesc, domnule preşedinte Declaraţia mea politică se intitulează "PSD are soluţii pentru menţinerea creşterii economice". Dragi colegi, Englezii au un proverb, potrivit căruia "R... |
22 May 2018
| : Mulţumesc, domnule preşedinte. Raportul privind Proiectul de Hotărâre al Camerei Deputaţilor redactat pe baza opiniei Comisiei pentru afaceri europene privind Comunicarea Comisiei către P... |
22 May 2018
| : Mulţumesc, domnule preşedinte. Raportul privind Proiectul de Hotărâre al Camerei Deputaţilor redactat pe baza opiniei Comisiei pentru afaceri europene privind Comunicarea Comisiei către P... |
Alte legături
| |