Informații obiective despre politicieni și alegeri - Harta Politicii Din România
ex: "basescu", "d1 prahova", "magheru bucuresti", etc
Mihai Vitcu
Mihai Vitcu
 > Sumar  > Declarații
Declarații
Exemplu: "pensii", "taxe", etc
31.
Domnule preşedinte, rog -mi permiteţi răspuns dumneavoastră mai întâi, şi anume observaţia care mi s-a făcut mie, am înţeles aţi făcut-o tuturor, de fapt. Un lucru însă este important pentru mine, şi anume interpelarea aceasta, care vizează nişte cazuri punctuale, aşa cum aţi precizat, vizează de fapt o întreagă politică a Ministerului Justiţiei, faţă de instanţele judecătoreşti din teritoriu. Şi anume, eu adresam domnului ministru Valeriu Stoica cu o problemă punctuală, întrucât dumnealui, în repetate rânduri a cerut Parchetelor şi conducătorilor instanţelor de judecată găsească instrumentele procedurale pentru a grăbi soluţionarea proceselor şi acest lucru n-a găsit ecoul aşteptat în toate judeţele ţării. Ingerinţele politice fac, uneori, ca actul de justiţie nu funcţioneze rapid, tergiversându-se unele cazuri şi ce-i mai grav, dându-se soluţii, care în cel mai fericit caz sunt greu de înţeles. De la acest lucru am plecat eu atunci când am adus în discuţie nişte situaţii punctuale. Deci, iată este vorba de o politică a unui minister din Guvernul României. opresc aici, pentru ca nu mai deranjez cu asemenea lucruri, care se pare deranjează de fapt pe cei care conduc astăzi ţara. mulţumesc.
08 May 2000  Sursa: stenograme parlament
32.
mulţumesc, domnule preşedinte. O delegaţie numeroasă din România, în frunte cu Andrei Marga, ministrul educaţiei naţionale, şi Vlad Mihai Romano, preşedinte al Agenţiei pentru Protecţia Copilului, a participat la negocierile privind aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană, pe tema protecţiei copiilor aflaţi în dificultate. Nu ştim prea multe amănunte asupra acestor negocieri, dătătoare de speranţă, de altfel, dar, cunoscând optimismul domnului Marga privind mersul reformei în toate domeniile, nu ne este greu bănuim ce satisfacţii europene s-au înregistrat vizavi de fericirea generală a românilor şi mai ales de soarta copiilor din centrele de plasament. Oricum, aşa-zisele prezentări tendenţioase ale unor ziarişti şi politicieni străini referitoare la aceşti copii nenorociţi nu sunt departe de adevăr. Şi acest lucru nu-l spun cârcotaşii din Opoziţie, ci oamenii implicaţi direct în protecţia, educaţia şi instrucţia acestor copii. Din 1998, când s-a decis trecerea caselor de copii la administraţia locală fără finanţarea necesară unei asemenea responsabilităţi, situaţia este dezastruoasă. Strădaniile consiliilor judeţene de a asigura minima existenţă a acestor centre de plasament se izbesc de sărăcia unui buget ce nu satisface nici funcţionarea normală a administraţiei locale. Dreptul la viaţă, la educaţie sunt drepturi constituţionale, ce ar trebui garantate de stat. Or, statul a dat această grijă, această povară pe seama autorităţilor locale care sunt sufocate de lipsuri, de probleme, toate sub genericul încântător "reforma la români". Opinia oamenilor ce lucrează în acest sistem, unii de zeci de ani, este deciziile referitoare la centrele de plasament se iau de către persoane care habar n-au ce înseamnă munca într-o instituţie de ocrotire, fiind preocupaţi mai mult de fundaţii pentru adopţii acolo unde se învârt bani negri pentru zilele albe ale actualei Puteri. Unii se întreabă ce rost mai are această Agenţie Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, atât timp cât întreaga responsabilitate revine administraţiei locale. Răspunsul şi l-au dat după experienţa ultimilor ani, şi anume: satisfacerea clientelei politice pe bază de algoritm, afaceri dubioase pe seama copiilor nenorociţi, elaborarea unor indicaţii preţioase care nu numai nu ajută sistemul, dar îl paralizează total. Ultimele măsuri sugerate de Agenţia Naţională privind desfiinţarea posturilor de educatori titulari, consfinţite prin legi organice de altfel, precum şi ridicarea subconturilor de la bănci a centrelor de plasament demonstrează anacronismul unei asemenea instituţii, demonstrează cât de străini sunt diriguitorii ocrotirii sociale faţă de adevăratele probleme ale copiilor defavorizaţi şi ale oamenilor care se ocupă nemijlocit de ei. În afara reducerii posturilor, fără a exista o normare a muncii oamenilor din aceste instituţii, de reducere a subvenţiilor şi implicit a hranei, a îmbrăcămintei, de eliminare a educatorilor şi profesioniştilor în domeniu, nu constatăm preocupări mai generoase ale actualei Puteri. Strădaniile Puterii de a zugrăvi în culori pastelate situaţia agenţilor de plasament la organismele internaţionale s-ar putea primească replica celor ce se ocupă direct de soarta acestor copii. Pe bună dreptate, aceşti oameni s-au întrebat de ce din numeroasa delegaţie participantă la negocierile Uniunii Europene n-au făcut parte adevăraţii cunoscători ai problemei discutate. Pentru , din păcate, poziţia Ministerului Educaţiei Naţionale în general, a domnului Marga în special, faţă de situaţia copiilor instituţionalizaţi, faţă de profesioniştii din sistem – educatori, profesori etc. etc. – este cunoscută. S-ar putea ca Uniunea Europeană afle direct de la sursă despre adevărata situaţie din centrele de plasament prin memoriile adresate de cei ce lucrează în sistem, sau de la copiii ce suportă tot mai greu politica actuală a guvernării CDR-USD-UDMR. N-ar fi prima dată când Comunitatea europeană şi-a dat seama de adevărata faţă a celor ce conduc astăzi România. mulţumesc.
11 Apr 2000  Sursa: stenograme parlament
33.
Mulţumesc, domnule preşedinte. Interpelarea mea se adresează domnului Mugur Isărescu, prim-ministru al Guvernului României şi vizează precizările făcute de Agenţia Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului privind interpretarea calităţii de persoană juridică a centrelor de plasament. De asemenea, vizează o problemă legată de eliminarea normei didactice la centrele de plasament şi a posturilor de educator titular. Îmi rezerv dreptul de a dezvolta această interpelare atunci când voi primi răspunsul. mulţumesc.
10 Apr 2000  Sursa: stenograme parlament
34.
Domnul Miron-Tudor Mitrea: mulţumesc. Domnule secretar de stat Fronescu, am înţeles... rog, domnule secretar de stat, aveţi microfonul.
03 Apr 2000  Sursa: stenograme parlament
35.
mulţumesc, domnule preşedinte. Domnilor miniştri, Stimaţi colegi, La fel ca şi colegul Naidin, îmi exprim nedumerirea faţă de faptul o interpelare adresată domnului prim ministru Mugur Isărescu este amânată de săptămâni bune şi lucrul acesta îngrijorează nişte oameni, pentru faptul domnul prim ministru, în calitatea domniei sale de fost guvernator al Băncii Naţionale şi de prim ministru, acum, nu a respectat o hotărâre a Tribunalului Municipal Bucureşti, privitor la Legea nr. 135 din 1996, legată de CREDIT BANK. Mii şi mii de cetăţeni aşteaptă un răspuns şi aşteaptă -şi redobândească banii care au fost sechestraţi de această bancă. Legat de interpelarea adresată domnului ministru Andrei Marga, vrea menţionez de aproape 3 ani de zile încerc conving factorii decizionali din Ministerul Educaţiei Naţionale despre situaţia învăţământului sucevean, despre abuzurile, ilegalităţile şi iresponsabilitatea unui om instalat în fruntea acestuia. Este vorba de Vlad Ciubotaru Boer, ajuns inspector general, conform algoritmului, printr-un artificiu managerial promovat de ex-ministrul Virgil Petrescu. Toate interpelările mele, şi n-au fost puţine, susţinute cu probe incontestabile, au fost interpretate de Ministerul Educaţiei Naţionale ca fiind politice. Poziţia Ministerului Educaţiei Naţionale, faţă de toate acestea, a avut darul de a încuraja demersul antireformist al inspectorului general Vlad Ciubotaru Boer, conretizându-se în fraude financiare – a se vedea dosarul "Codreanca", cunoscut, de altfel, de Ministerul Educaţiei Naţionale –, destituiri şi numiri de inspectori şi de directori pe criterii politice, sancţiuni aplicate fără aplicarea legii, disponibilizări ilegale de personal, angajări fără a se respecta legea etc. etc. Toate acestea şi multe altele sunt cunoscute de opinia publică din judeţ, faptele sale fiind monitorizate de noi, majoritatea lor fiind mediatizate prin presa locală şi centrală. De asemenea, o parte din aceste ilegalităţi au fost aduse la cunoştinţă direct de către petenţi, dar aşa cum ne-am obişnuit şi m-am obişnuit şi eu, am primit răspunsuri evazive sau nu s-a răspuns deloc. Rugăm pe domnul ministru Marga precizeze care sunt motivele pentru care nu s-a răspuns la numeroase sesizări? Între acestea, amintesc solicitarea de a se primi răspuns de un distins profesor sucevean, Mihai George Tăutu, onorat de către statul francez cu titlul de Cavaler al Ordinului "PALME ACADEMIQUE", membru al Grupului de lucru a curriculumului de limbă franceză, membru al Comisiei Naţionale de Limbă Franceză, destiuit abuziv din funcţia de inspector de domnul Vlad Ciubotaru Boer. În situaţia domniei sale se află alţi 5 inspectori, care s-au adresat în repetate rânduri Ministerului Educaţiei Naţionale, fără a primi răspunsuri competente, deşi litigiul de muncă a fost soluţionat de către instanţele de judecată în favoarea lor. Menţionez nici unul din ei nu este membru P.D.S.R. Rugam, de asemenea, pe domnul ministru Andrei Marga precizeze pentru opinia publică suceveană dacă apartenenţa domnului Vlad Ciubotaru Boer la P.N.Ţ.C.D. şi susţinerea lui de parlamentarii suceveni ai aceluiaşi partid, la rândul contestaţi vehement chiar de organizaţia judeţeană P.N.Ţ.C.D., obligă -l menţină în funcţie până la alegerile generale. Am anexat la memoriul profesorului Tăutu o bibliografie consistentă. Bănuiesc ea a fost consultată. Vreau menţionez faptul şi alţi cetăţeni aşteaptă răspunsuri la scrisorile adresate Ministerului Educaţiei Naţionale. aminti în acest sens un învăţător sucevean, învăţătorul Ilioaia din Preuteşti, care aşteaptă un răspuns la o scrisoare înregistrată cu nr. 19.811 şi alte şi alte scrisori. Dacă vreţi, o mai aduc în discuţie alte dorinţe ale oamenilor, care aşteaptă răspunsuri de la Ministerul Educaţiei Naţionale. mulţumesc.
03 Apr 2000  Sursa: stenograme parlament
36.
(din sală): A depus scris.
27 Mar 2000  Sursa: stenograme parlament
37.
mulţumesc, domnule preşedinte. Interpelările mele se adresează, una domnului Andrei Marga, ministrul educaţiei naţionale, şi a doua domnului ministru Valeriu Stoica, ministrul justiţiei, şi vizează, de fapt, acelaşi lucru, şi anume ilegalităţile şi abuzurile comise de inspectorul general Vlad Ciubotaru Boer, de la Inspectoratul Judeţean Suceava, abuzuri care sunt încurajate de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi am în această privinţă documente pe care le voi pune la dispoziţie în anexa interpelărilor. mulţumesc.
27 Mar 2000  Sursa: stenograme parlament
38.
(din sală): A primit răspunsul scris.
27 Mar 2000  Sursa: stenograme parlament
39.
Domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz: mulţumim, domnule deputat. În ordinea listei, domnul Mihai Nicolescu, care are două interpelări pentru Ministerul Agriculturii, pentru ministrul Ioan Mureşan. Domnule deputat, rog, dacă se poate, le concentraţi pe amândouă într-un timp rezonabil. V- ruga, ca poată dea şi reprezentantul Ministerului Agriculturii, secretarul de stat Pană Aurel, răspunsul tot o dată.
20 Mar 2000  Sursa: stenograme parlament
40.
Foarte scurt, domnule preşedinte. Mulţumesc domnului secretar de stat pentru răspunsul primit. Sigur da, interpelarea mea a pornit de la o situaţie concretă, cea de la Gura Humorului, dar ea se regăseşte, din păcate, şi în alte localităţi şi voiam fac precizarea , sub umbrela reformei, a schimbării denumirilor, nu-i mai spunem "policlinică" îi spunem "centru medical de specialitate", se petrec lucruri care frizează legea, bunul simţ şi, ce-i mai grav, atentează la sănătatea populaţiei. Înainte ca aceste policlinici se transforme în S.R.L.-uri, buticuri sau discoteci, Ministerul Sănătăţii ar trebui intervină, pentru a curma abuzurile, interesele meschine, avariţia şi aducă liniştea necesară atât în lumea medicilor, cât, mai ales, în rândul celor mulţi şi năpăstuiţi, pe care bolile nu-i iartă. mulţumesc.
20 Mar 2000  Sursa: stenograme parlament
Prev / Next

Nici un comentariu pentru “Vitcu Mihai”

Lasa un comentariu

Date de contact
Flux RSS   Declarații
16 Oct
2000
Domnule preşedinte, Dacă dumneavoastră aţi înţeles ceva din tot răspunsul acesta, atunci eu mă declar mulţumit. Mulţumesc.  
16 Oct
2000
Aţi permis tot timpul, domnule preşedinte!  
16 Oct
2000
Nişte lămuriri, domnule preşedinte.  
16 Oct
2000
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Interpelarea mea se adresa domnului prim-ministru, Mugur Isărescu, şi avea drept subiect un banal drum comunal Cacica-Soloneţul Nou, cum multe drumuri sunt ... 
10 Oct
2000
Nu suntem încă la guvernare, domnilor! O să fim... şi n-o să conducem cu ordonanţe! Dar câte anomalii nu cuprind aceste acte legislative scoase pe bandă rulantă şi semnate de Victor Cior... 
Alte legături


Harta politicii
a apărut în

hartapoliticii.ro © 2008-2012

Toate datele de pe acest site sunt oferite cu caracter orientativ. Folosind acest site acceptați că autorii nu își asumă nici o răspundere pentru corectitudinea acestor informații. Dacă aveți întrebări, sugestii sau opinii, vă rog să mă contactați.