Informații obiective despre politicieni și alegeri - Harta Politicii Din România
ex: "basescu", "d1 prahova", "magheru bucuresti", etc
Radu Lambrino
Radu Lambrino
 > Sumar  > Declarații
Declarații
Exemplu: "pensii", "taxe", etc
1.
: "Tăierile de copaci şi ilegalităţile Primăriei Timişoara" Obiectul acestei declaraţii politice îl constituie un fapt care, în sine, deşi ar putea părea unul banal, are pentru timişoreni nu doar o semnificaţie afectivă ci şi o latură care ţine de legalitatea întregii situaţii. Concret, este vorba despre planul Primăriei Timişoara de tăiere a aproximativ 35 de tei din centrul istoric al oraşului, zona Bulevardul Revoluţiei - Strada "Proclamaţia de la Timişoara" fără anunţarea riveranilor şi consultarea populaţiei. Neducerea la bun sfârşit a acestui plan se datorează intervenţiei unui grup de ziarişti care, contrariaţi de doborârea primului tei în cursul zilei de miercuri, 11 octombrie, de către o echipă de intervenţie care refuza orice dialog pe tema avizului de mediu necesar unei astfel de operaţii, au reclamat situaţia la Garda de Mediu. Ce s-a întâmplat după aceea nu poate nu ne ridice semne de întrebare în legătura cu buna funcţionare a administraţiei publice locale şi cu buna-credinţă a celor care o conduc: Garda de Mediu a constatat întregul proiect de modernizare a zonei are la bază o autorizaţie de construcţie fără aviz de mediu şi care nu respectă planul de urbanism şi, în consecinţă, a amendat Primăria Timişoarei cu 50.000 RON în conformitate cu prevederile Legii protecţiei mediului. Spuneam la începutul acestei declaraţii politice faptul în sine are mai multe semnificaţii. Prima dintre acestea, cea afectivă, se leagă de memoria şi de identitatea cetăţenilor oraşului Timişoara. Indiferent veţi vorbi cu oameni care s-au născut şi au crescut în acest oraş, cu turişti sau cu oameni de afaceri străini care se stabilesc aici, una dintre remarci a acestora va fi legată de frumuseţea zonei centrale în care clădirile şi pieţele istorice alternează cu parcurile şi spaţiile verzi. Cum este posibil ca, în chiar mijlocul acestui oraş, Primăria Timişoarei decidă distrugerea aliniamentului de copaci de pe un întreg bulevard? Dacă ar fi prima situaţie de acest fel ar putea părea una accidentală. Din păcate, lucrurile nu stau aşa, şi ne-o arată chiar protestul Asociaţiei Ariergarda, condusă de scriitorul Daniel Vighi, protest apărut a doua zi după tăierea primului copac: "Ariergarda protestează faţă de intenţia de a transforma Strada Proclamaţia de la Timişoara' in ceva similar deşertului din zona Kttl - Maria, unde au fost tăiaţi copacii si înlocuiţi cu ghivece cu flori atârnate de stâlpi". Ceea ce este aşadar fără precedent nu este propriu-zis "deşertizarea", alte zone ale oraşului având deja parte de acest tratament. Fără precedent este modalitatea în care Primăria a înţeles ignore instituţiile abilitate şi ocolească prevederile legale în domeniu. În numele unei prost înţelese descentralizări a administraţiei publice locale, Primăria Municipiului Timişoara şi-a eliberat singură o autorizaţie de construcţie pentru refacerea respectivei zone luând aprobări doar de la regiile şi instituţiile direct subordonate. Aşa s-a ajuns în situaţia în care, în locul avizului de mediu care ar fi trebuit obţinut de la Agenţia de Mediu, Primăria şi-a eliberat autorizaţia în 2006 în baza unui aviz de mediu (a) solicitat de o altă instituţie, (b) acordat în 1999 şi expirat în 2004 şi (c) vizând un alt tip de lucrări decât cele desfăşurate acum de Primărie. Ca avem însă dimensiunea completă asupra celor întâmplate mai trebuie adăugat , în tot acest timp, cetăţenii obişnuiţi sunt blocaţi luni în şir de aceeaşi instituţie, Primăria Timişoarei, demersul lor de obţinere a unei autorizaţii de construcţii lovindu-se de incapacitatea aşa-numitului "Ghişeu unic" de a gestiona situaţia şi de a rezolva solicitările. Încheiem cu speranţa zona Bulevardul Revoluţiei - Strada "Proclamaţia de la Timişoara" nu va fi transformată într-o fâşie de beton cu ghivece pe stâlpi şi aceasta nu doar din raţiuni care privesc aspectul şi arhitectura oraşului, dar şi pentru sănătatea locuitorilor acestuia. Primăria ar trebui ca, odată cu stoparea momentană a tăierii celorlalţi tei de pe bulevard, intre în legalitate din punct de vedere al autorizaţiei de construcţie prin obţinerea tuturor avizelor necesare de la instituţiile abilitate, nu înainte însă de a consulta cetăţenii pe această temă şi de a asculta astfel şi opinia locuitorilor oraşului Timişoara, supranumit până nu demult, datorită spaţiilor sale verzi, şi "oraşul florilor".
24 Oct 2006  Sursa: stenograme parlament
Prev / Next

Nici un comentariu pentru “Lambrino Radu”

Lasa un comentariu

Date de contact
Flux RSS   Declarații
23 Sep
2008
: "Abuzurile şi afacerile Primăriei Timişoara în domeniul construcţiilor de imobile" Chiar în aceste zile a fost finalizată o primă parte a muncii Comisiei prezidenţiale pentru patrimoniul... 
11 Mar
2008
: "Problemele cauzate de inadvertenţele legislaţiei secundare" Discuţiile despre necesitatea reformării instituţiilor fundamentale ale statului de drept, precum şi apelul repetat din ultimul ... 
04 Mar
2008
: "Poziţia României în cazul crizei Kosovo şi relaţiile României cu Serbia" Dat fiind subiectul abordat în prezenta declaraţie politică, daţi-mi voie să încep prin a vă spune că mă v... 
04 Dec
2007
: "Returnarea banilor încasaţi pentru taxa de primă înmatriculare" Doamnelor şi domnilor deputaţi, Prezenta intervenţie porneşte de la declaraţia de săptămâna trecută a comisarului eur... 
30 Oct
2007
: Declaraţie politică "Haosul din trafic şi interesele autorităţilor locale din Timişoara" Doamnelor şi domnilor deputaţi, Dacă în urmă cu câţiva ani timişorenii veniţi din Bucureşt... 
Alte legături


Harta politicii
a apărut în

hartapoliticii.ro © 2008-2012

Toate datele de pe acest site sunt oferite cu caracter orientativ. Folosind acest site acceptați că autorii nu își asumă nici o răspundere pentru corectitudinea acestor informații. Dacă aveți întrebări, sugestii sau opinii, vă rog să mă contactați.