Domnul Marian-Jean Marinescu este vicepreşedinte al Grupului Partidului Popular European (Creştin-Democrat) şi al Democraţilor Europeni.
Domnul Marinescu este membru titular în:
* Comisia pentru transport şi turism
* Comisia temporara pentru schimbarile climatice
* Delegaţia pentru relaţiile cu ţările din Europa de Sud-Est
* Delegaţia la Comisia parlamentară de cooperare UE-Armenia, UE-Azerbaidjan şi UE-Georgia
* Delegaţia la Adunarea Parlamentară Euro-Mediteraneană
Şi membru supleant în:
* Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne
Gradul de prezenţă la lucrările în plen: 62 din 71, sau 87,32%.
Gradul de prezenţă la lucrările de comisie: 26 din 26, sau 100%.
Domnului Marinescu i s-au atribuit 3 rapoarte, acestea fiind de o importanţă deosebită. Două dintre ele au avut ca subiect comun reglementarea transportului aerian european (crearea Cerului Unic European, accelerarea procesului de operaţionalizare a Blocurilor Aerospaţiale Funcţionale şi implicit scurtarea rutelor, reducerea consumului de combustibil şi scăderea emisiilor de CO2, precum şi scăderea preţurilor, instituirea Coordonatorului Sistemului de Blocuri Aerospaţiale Funcţionale, ideea acordării „independenţei funcţionale” agenţiilor și autorităţilor de supraveghere naţionale în sistemul aviatic; supravegherea, evaluarea şi controlul siguranţei sistemului aviatic; transparenţa taxelor (tarifelor), introducerea normelor de siguranţă armonizate la nivel european). Al treilea raport a avut ca obiect solicitarea către Comisia Europeană de a asigura măsurile necesare pentru accelerarea procesului de ratificare de către Confederaţia Elveţiană a Acordului cu Comunitatea Europeană și statele membre privind libera circulaţie a persoanelor din Bulgaria și România, ca urmare a aderării acestora la Uniunea Europeană.
Marian-Jean Marinescu a depus totodată şi un număr de 220 de amendamente, acestea având, în general, un grad de importanta deosebit.
Printre amendamentele de o importanţă deosebită putem enumera:
* Amendament la Bugetul UE pe 2009 – Proiect pilot pentru combaterea deşertificării (1 milion de euro)
* Raportul Klamt (Blue Card) – introducerea principiului „preferinţei comunitare” si introducerea principiului de a nu se acorda „Blue Card” pentru resortisanţi din ţările terţe de către Statele Membre care, pentru respectivele domenii, păstrează încă restricţii pe piaţa muncii pentru lucratorii comunitari;
* Raportul Liese (Includerea aviaţiei în schema europeană de comerţ cu emisii) – crearea unei rezerve de alocaţii pentru companiile aviatice din statele nou intrate in UE;
* Introducerea in Calendarul activitatilor Parlamentului European a Sărbătorii Paştelui Ortodox ca Sărbătoare oficială.)
Domnul eurodeputat are două adrese de email disponibile public şi un website unidirecţional, care este actualizat în mod regulat. Website-ul cuprinde informaţii despre activităţile desfăşurate, precum şi o agendă zilnică a programului domniei sale în cadrul PE.
Calitatea intervenţiilor domnului Marian-Jean Marinescu a fost, per ansamblu, una bună.
Domnul eurodeputat Marian-Jean Marinescu s-a arătat interesat pe parcursul mandatului de următoarele teme:
* transportul aerian
* libera circulaţie a persoanelor
* accesul pe piaţa forţei de muncă a lucrătorilor români şi bulgari
* politica regională la Marea Neagră şi în Balcanii de Vest (situaţia din Republica Moldova, Georgia, Armenia, Kosovo, Serbia)
* politica energetică
* protecţia mediului
* integrarea rromilor
* activitatea de lobby în instituţiile europene
* schimbările climatice
* gestionarea frontierelor în UE
* politica maritimă şi portuară europeană
* armonizarea apelurilor de urgenţă 112 şi eCall
* mobilitatea urbană
* drepturile omului
Domnul Marian-Jean Marinescu a apărat interesele următorilor parteneri sociali sau categorii sociale: cetăţenii români care lucrează în străinătate, cetăţenii din Republica Moldova şi din Timoc, minoritatea rroma, operatorii de transport aerian si rutier, organizaţiile de lobby care activează pe lângă instituţiile europene.
Pe baza acestor observaţii şi a informaţiilor disponibile din surse publice, putem concluziona că domnul Marin-Jean Marinescu a avut o contribuție deosebită la stimularea democraţiei participative.
(
citește întreg textul despre Marian-Jean Marinescu...
)
Acesta este concluzia Raportului Qvorum asupra activitatii individuale a europarlamentarilor (2008-2009). Mai multe detalii despre acest studiu
pe site-ul Qvorum.