: "Puterea prezentului românesc, de o parte şi de alta a Prutului" 27 martie este ziua când sărbătorim prima etapă a realizării Marii Uniri din 1918, când Basarabia s-a întors alături de Patria-mamă. Inevitabil, în anul Centenarului, emoţiile sunt mai puternice decât în anii trecuţi şi se profilează tot mai clar, pe ambele maluri ale Prutului, ideea că principalul proiect de ţară ar trebui să fie reiterarea Actului unificator din 1918. Sunt de părere că Unirea cu Basarabia trebuie să fie un obiectiv naţional, pe care Guvernul de la Bucureşti are datoria să îl pregătească aşa cum se cuvine. Totuşi, când se va face, Unirea se va decide la Chişinău, Bucureştiului revenindu-i doar sarcina de a ratifica această decizie. Iniţiativa nu poate să vină decât de la fraţii noştri de peste Prut. La fel ca şi în 1918, cetăţenii care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova trebuie să se pronunţe în mod clar şi democratic asupra drumului pe care doresc să îl urmeze. Până în acest moment, în Republica Moldova, au votat Declaraţii simbolice de Unire cu România peste 125 de comunităţi locale din 1681 şi 3 raioane din 35. Sunt îmbucurătoare aceste semne de solidaritate, dar nu suntem încă la momentul când putem spune că s-a creat masa critică pentru Unire. Până când se va ajunge acolo, sunt câteva lucruri pe care trebuie să le facem, şi anume, să sprijinim parcursul european al Republicii Moldova şi să continuăm modernizarea României. Aici mă refer nu numai la întărirea instituţiilor democratice, ci şi la chestiuni cât se poate de pragmatice, cum ar fi o infrastructură care să lege cu adevărat toate regiunile ţării noastre - drumuri moderne, o reţea de transport a energiei electrice si a gazului, infrastructură şcolară adecvată şi aşa mai departe. Provocările care ne aşteaptă sunt cât se poate de serioase. Vorbim despre decalaje importante în ceea ce priveşte dezvoltarea economică, despre un nivel foarte ridicat al corupţiei, despre un declin demografic şi, nu în ultimul rând, despre un conflict îngheţat care nu dă încă semne de liniştire. Asumarea Unirii ca proiect de ţară trebuie făcută cu responsabilitate. Bravadele politicianiste pe tema idealurilor naţionale nu ţin loc de măsuri concrete. Proiectul unionist nu poate fi conceput separat de proiectul de modernizare şi de europenizare a celor două state. Însă istoria ne învaţă ceva, că obstacolele pot fi depăşite, dacă există suficientă voinţă politică de ambele părţi. În 1918, România era mult mai puţin pregătită pentru Unire decât este astăzi. Jumătate din teritoriul Vechiului Regat era sub ocupaţie germană, ne confruntam cu bande de dezertori ruşi înarmaţi şi economia era aproape zdrobită de efortul anilor de război. Succesul Marii Uniri nu s-a desăvârşit în decembrie 1918 şi nici la negocierile de pace din 1919-1920, ci în anul 1923, la momentul intrării în vigoare a noii Constituţii, una dintre cele mai moderne legi fundamentale din Europa la acel moment. Nu întinderea teritorială a făcut România Mare, ci faptul că, în urma acestui act istoric, cetăţenii din toate provinciile reunite au putut duce o viaţă mai bună, protejaţi de legi juste şi echilibrate. Succesul unui stat nu stă în numărul kilometrilor pătraţi pe care îi controlează, ci în demnitatea şi prosperitatea cetăţenilor săi.

: "România are absenţă nemotivată la negocierea asupra Directivei muncitorilor delegaţi" La începutul acestei luni, în urma celui de-al şaptelea trialog asupra revizuirii Directivei Muncitorilor Detaşaţi, reprezentanţii Comisiei Europene, ai Consiliului Uniunii Europene şi ai Parlamentului European au anunţat că s-a ajuns la un acord de principiu asupra măsurilor care urmează a fi incluse. În vreme ce declaraţia oficială s-a grăbit să scoată în evidenţă principiul "acelaşi salariu pentru aceeaşi muncă în acelaşi loc", înţelegerea pare că include prevederi mai drastice chiar decât varianta cea mai recent publicată, şi anume, aceea a Consiliului, Ocuparea Forţei de Muncă, Politică Socială, Sănătate şi Consumatori, EPSCO, din octombrie 2017. De exemplu, perioada maximă pentru detaşare rămâne la 12 luni, cu posibilitatea de extindere la 18 luni, doar în urma unei "notificări motivate". În realitate, acesta riscă să devină un instrument discreţionar în mâna guvernelor naţionale, care capătă astfel o pârghie pentru a închide un contract şi a interveni abuziv, consider eu, într-o relaţie de muncă. Mai mult decât atât, perioada maximă pentru transpunerea Directivei în legislaţia naţională s-a redus la jumătate, de la patru la doi ani, şi prevederile sale vor intra în vigoare chiar dacă unele state nu au reuşit să treacă respectiva lege prin filtrul parlamentar. Dat fiind impactul foarte mare asupra muncitorilor români care lucrează legal în străinătate, dar şi asupra agenţiilor care angajează muncitori temporari, ar fi fost de dorit ca Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale să fie mult mai activ în negocieri şi să aducă subiectul în prim-planul dezbaterilor naţionale. Însă, aşa cum remarcam şi în octombrie 2017, partea română nu a părut deloc interesată de interesele românilor şi a cedat pe numeroase puncte de negociere. Este regretabil că pe un asemenea subiect de interes naţional Guvernul României este absent nemotivat!

: "Sprijinul pentru cuplurile afectate de infertilitate trebuie să fie stabil şi predictibil" Infertilitatea este o boală care afectează, în Europa, între 11% şi 26% din cupluri, conform datelor făcute publice de Societatea Europeană pentru Reproducere Asistată şi Embriologie, ESHRE. Conform calculelor făcute de specialişti, la momentul actual, 1.500 de cupluri la un milion de locuitori ar avea nevoie de tehnicile de reproducere asistată medical, pentru a putea concepe un copil. Nici în România situaţia nu este mai bună. Estimările arată că în ţara noastră un cuplu din şase se confruntă cu problema infertilităţii. Acest aspect medical se suprapune cu alţi factori sociali şi economici şi face ca rata de creştere demografică în ţara noastră să fie una negativă. Aceste tendinţe demografice sunt deosebit de îngrijorătoare. Conform calculelor făcute publice de Institutul Naţional de Statistică, există posibilitatea reală ca până în anul 2050 să mai rămână doar 15 milioane de cetăţeni români. Este, aşadar, o chestiune de interes vital pentru ţara noastră să sprijine familiile care îşi doresc copii. Din anul 2011, în România există un subprogram pentru fertilizarea in vitro, prin care o parte din costurile acestei proceduri deosebit de costisitoare sunt suportate de stat. Programul, iniţiat în urma unei campanii susţinute a societăţii civile, este util, însă are multe limitări. Spre deosebire de alte ţări europene, cadrul rambursărilor nu este unul stabil şi predictibil. Nivelul finanţării variază de la an de an şi poate chiar lipsi cu totul, aşa cum s-a întâmplat în anii 2012-2013. Mai mult decât atât, condiţiile de eligibilitate sunt draconice, iar analizele medicale pe care cuplurile trebuie să le facă pentru a putea avea acces la subprogram nu sunt decontate, ceea ce face ca în final cuantumul finanţării să fie redus şi mai mult. Din aceste cauze, multe cupluri care ar avea nevoie de sprijin se găsesc în imposibilitatea de a accesa subprogramul. Într-o chestiune atât de importantă cum este viitorul nostru ca naţiune, nu ne permitem şovăieli şi ezitări. Cadrul prin care statul sprijină cuplurile infertile trebuie să fie mai flexibil, dar în acelaşi timp mai clar şi mai predictibil.

: "Spitalul Regional Craiova este o prioritate pentru cetăţeni, dar nu şi pentru autorităţi" Spitalul Regional Craiova este un proiect foarte ambiţios, care necesită colaborarea între autorităţile municipale, judeţene şi centrale. Din păcate, la momentul actual, autorităţile par să aibă cu totul alte priorităţi. Ne aflăm într-o situaţie foarte gravă, când procedurile par să fi stagnat şi riscăm să pierdem finanţări extrem de importante. Spitalul regional din Craiova ar fi trebuit să fie finanţat cu 100 de milioane de euro, dintre care 50 de milioane fonduri europene, 40 de milioane fonduri de la bugetul de stat şi 10 milioane din bugetul administraţiei locale. Între timp, în urma schimbărilor radicale introduse în proiect, se vorbeşte neoficial de costuri de 200 de milioane de euro. În anul 2016, cetăţenii din Craiova aveau motive să fie optimişti. Un teren generos de 10 hectare fusese transferat de la Ministerul Apărării Naţionale, Ministerului Sănătăţii, iar Guvernul semnase un acord cu BEI pentru a beneficia de studii de specialitate. Lucrurile păreau să fi intrat pe făgaşul firesc şi ne aşteptam ca lucrările de construcţie să înceapă cât mai repede. Din păcate, între timp, interese imobiliare au întârziat nepermis întreg proiectul. Ne aflăm în situaţia de a pierde cu totul finanţările de la Uniunea Europeană şi de la Banca Europeană de Investiţii, din lipsă de capacitate administrativă. Fără sumele substanţiale oferite de UE, va fi imposibil de construit un spital aşa cum merită Craiova. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât Oltenia este una dintre regiunile cele mai defavorizate din punctul de vedere al spitalelor, nu are nici spital regional, nici spital de pediatrie. Este revoltător că interese meschine pun în pericol viaţa şi sănătatea craiovenilor, care sunt privaţi de dreptul lor fundamental de a beneficia în propriul lor oraş de îngrijiri medicale într-un spital nou, dotat cu echipamente moderne!

: "Procesul democratic este noul câmp de luptă al războiului hibrid" La sfârşitul săptămânii trecute, Statele Unite au pus oficial sub acuzare 13 cetăţeni şi trei entităţi din Rusia, privind fapte de furt de identitate şi fraudă, în contextul alegerilor din 2016. Acuzaţiile sunt foarte grave şi merg până la a caracteriza faptele drept "război informaţional" împotriva SUA. Conform documentelor oficiale făcute publice de Robert Muller, cel care conduce ancheta în această speţă, începând cu anul 2014, compania Internet Research Agency, având sediul la Sankt Petersburg, şi-a făcut un obiectiv strategic din semănarea neîncrederii şi discordiei în sistemul politic american. Persoanele puse sub acuzare au creat numeroase conturi pe reţelele de socializare, asumând în mod fals identitatea unor cetăţeni americani, şi au lansat campanii concertate de dezinformare împotriva unora dintre candidaţii la funcţia de preşedinte al Statelor Unite. Bugetul pentru această operaţiune a fost de peste 73 de milioane de ruble, peste un milion de euro, în fiecare lună. Faptul că Internet Research Agency este deţinută de Ievgheni Progojin, unul dintre apropiaţii lui Vladimir Putin, indică o probabilitate ridicată de implicare a aparatului de stat rusesc în aceste acţiuni. Recent, oficiali americani au atras atenţia public asupra faptului că implicarea entităţilor ruseşti în manipularea alegerilor din Statele Unite nu s-a încheiat în 2016, ci se va prelungi cel mai probabil şi în 2018, atunci când au loc alegeri pentru toate locurile din Camera Reprezentanţilor, o treime din Senat şi 39 de guvernatori. Aceste operaţiuni se folosesc de instrumentele puse la dispoziţie de tehnologiile moderne de comunicare, dar obiectivele şi maniera de acţiune amintesc de acţiunile întreprinse de serviciile secrete în cele mai tensionate momente ale Războiului Rece. Ţinta este, nici mai mult, nici mai puţin decât încrederea publicului în integritatea procesului democratic. Acest aspect nu este deloc surprinzător, dacă ne gândim la faptul că una dintre strategiile preferate ale lui Vladimir Putin este de a submina credibilitatea modelului occidental. Se dovedeşte astfel că atacarea procesului democratic este încă un front deschis în noul război hibrid iniţiat de Rusia, pentru a-şi recupera poziţia de superputere globală, pe care a pierdut-o la începutul anilor ’90, odată cu dezmembrarea URSS. În acest context, salut iniţiativele din ţările membre ale Uniunii Europene şi ale NATO, de securizare a instituţiilor democratice fundamentale, prin crearea de unităţi dedicate special combaterii campaniilor de dezinformare, blocarea ştirilor false şi educarea publicului larg, pentru a identifica tentativele de manipulare. Toate instituţiile din România cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale au datoria de a colabora cu statele aliate şi de a lua măsurile care se impun pentru apărarea ordinii democratice din ţara noastră. Este dreptul fundamental al cetăţeanului român de a-şi exprima opţiunile, liber de orice constrângeri sau manipulări.

: "Liceul «Carol I» din Craiova este măcinat de timp şi de indolenţa administraţiei" Recent, Primăria Craiova a anulat cea de-a doua licitaţie consecutivă pentru reabilitarea şi consolidarea Colegiului Naţional "Carol I". Anunţul a venit cu o întârziere considerabilă faţă de termenul legal de evaluare, iar explicaţia a fost foarte sumară, motivându-se că s-ar fi depus numai "oferte inacceptabile şi/sau neconforme". Situaţia ridică semne de întrebare, dat fiind că o asemenea problemă ar fi trebuit să fie identificată şi făcută publică la foarte scurt timp după termenul de depunere a dosarelor, întreaga procedură va trebui să fie reluată, ceea ce va duce inevitabil la întârzieri considerabile în demararea lucrărilor. În timp ce administraţia locală se joacă cu licitaţiile, clădirea, monument istoric care găzduieşte Colegiul Naţional "Carol I", este măcinată de timp. Semnele degradării devin din ce în ce mai evidente, iar lipsa reabilitării pune în primejdie o instituţie dintre cele mai importante din Craiova. Aproape 2.000 de elevi, dar şi spectatorii care doresc să urmărească spectacolele Operei Naţionale se expun riscului zilnic, atunci când trec pragul clădirii. Colegiul craiovean este al doilea liceu în ţară ca vechime, după Colegiul Naţional "Sfântul Sava", fiind înfiinţat în anul 1826. Pe băncile acestuia s-au format personalităţi de prin rang din cultura română, precum Titu Maiorescu, Nicolae Titulescu sau Eugen Ionescu. Clădirea actuală datează din anii 1893-1895 şi este clasată ca Monument Clasa A, atât datorită arhitecturii deosebite, cât şi datorită filelor de istorie care s-au scris aici. Cum se face că am ajuns în această situaţie extrem de gravă? Oare este vorba de faptul că revoluţia fiscală a tăiat sume enorme din bugetul tuturor administraţiilor locale, iar acum Primăria Craiova nu mai are bani să finanţeze acest proiect extrem de important? Oricare ar fi explicaţia, este cert că administraţia locală nu şi-a făcut datoria faţă de craioveni, expunând la riscuri inacceptabile tinerii din municipiu, dar şi o parte din istoria naţională a României.

: "Discursul public violent loveşte în democraţie" În ultima vreme, în spaţiul public românesc, am fost martori la mai multe momente când violenţa de limbaj a atins cote nepermise. Este deosebit de grav că, la începutul anului, premierul în funcţie a declarat "Dacă steagul secuiesc va flutura pe instituţiile de acolo, toţi vor flutura lângă steag". Este cu atât mai îngrijorător cu cât acest incident face parte dintr-o tendinţă mai veche şi mai largă de radicalizare a discursului politic, atât în ţara noastră, cât şi alte state, chiar unele cu tradiţii democratice foarte solide. Nivelul dezbaterii publice a scăzut foarte mult, în măsura în care nevoia de audienţă a alimentat conflictul, iar dezbaterea de idei a fost sufocată de atacurile la persoană. Comunicatorii cei mai eficienţi sunt consideraţi a fi cei care izbutesc să lanseze cât mai multe atacuri la adresa părţii adverse, iar orice încercare de dialog este blamată ca fiind blat. Un exemplu cât se poate de elocvent este oferit de conflictul politic din Statele Unite, unde administraţia federală a fost închisă complet vreme de câteva zile la sfârşitul lunii ianuarie - "government shutdown" -, în urma imposibilităţii Republicanilor şi Democraţilor de a ajunge la un punct de vedere comun. Discursul prin care se incită la ură sau la conflict este cel mai adesea un paravan periculos pentru lipsa soluţiilor la problemele din societate. Pentru problemele reale ori închipuite ale României s-a dat vina când pe "statul paralel", când pe Soros, pe multinaţionale, pe comunitatea LGBT, pe minoritatea maghiară sau pe cea romă. Asemenea atitudini blochează dezbaterea adevărată, identificând ţapi ispăşitori în loc de soluţii. Starea de conflict permanent nu face bine democraţiei. Aceasta este cea mai bună formă de guvernământ, fără îndoială, dar, pentru a funcţiona aşa cum se cuvine, are nevoie de o cultură a dialogului, de un respect fundamental pentru celălalt, mai ales atunci când există diferenţe de opinii, percepţii sau preferinţe. Decenţa în exprimare se vede atacată tot mai des sub numele de "corectitudine politică", însă este una dintre condiţiile de bază pentru un dialog adevărat şi sănătos.

: (Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.) Eu, Stroe Ionuţ-Marian, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 17 Dolj, Jur credinţă patriei mele România; Jur să respect Constituţia şi legile ţării; Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României; Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor; Aşa să mă ajute Dumnezeu. (Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)

: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, În contextul noilor provocări de securitate europene, România nu poate fi decât de acord şi nu poate fi decât un susţinător al aderării Muntenegrului la Spaţiul Euroatlantic, cum, de altfel, România s-a poziţionat, ca de fiecare dată, ca un susţinător al politicilor uşilor deschise. Practic continuarea acestui proces de extindere constituie încă o garanţie cu privire la consolidarea Alianţei în raport cu provocările apărute în planul securităţii internaţionale. Prin ratificarea acestui protocol, România îşi exprimă consimţământul pentru ca Muntenegru să devină membru cu drepturi depline al NATO, al douăzecişinouălea membru, acest fapt fiind, practic, o recunoaştere a eforturilor depuse de Muntenegru pentru implementarea reformelor atât de necesare şi pentru atingerea standardelor tehnice, pentru a deveni membru al Alianţei Nord-Atlantice. Prin urmare, Partidul Naţional Liberal va vota în favoarea acestui proiect de lege pentru ratificarea Protocolului de aderare a Muntenegrului la Tratatul Atlanticului de Nord. Vă mulţumesc.

: Mulţumesc, domnule preşedinte. Dragi colegi, Este evident faptul că strategia de extindere a Uniunii Europene, în acest moment, se găseşte într-un impas evident. Problema acestei strategii sau, mai bine spus, lipsa acestei strategii nu ar fi nici măcar anunţul preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în discursul de învestire, în care spunea că îşi doreşte o stagnare a procesului de extindere a Uniunii Europene. Problema care se întrevede, care este evidentă pentru toată lumea, în acest moment, e provocată de crizele şi provocările prin care Uniunea Europeană trece în acest moment. Această situaţie, a migraţiei, această situaţie a securizării graniţelor Uniunii Europene impune pe agenda Uniunii Europene şi obligă practic o reconsiderare a acestui proces de extindere, care trebuie a fi redeschis. Acum, e adevărat că e foarte puţin probabil ca în acest mandat al preşedinţiei Comisiei Europene să existe în vreo ţară, din zona celor care şi-au propus acest lucru, care să şi adere la Uniunea Europeană. Evident că aceste ţări candidate trebuie să îndeplinească, poate mai mult ca oricând, obligaţiile, condiţiile, standardele europene, înainte să facă pasul către Uniunea Europeană şi să facă parte, practic, din acest plan de extindere a Uniunii Europene. Toate ţările candidate, în acest moment - cele din Balcanii de Vest şi Turcia - sunt puternic afectate de această criză a refugiaţilor. Pentru a face faţă acestei provocări este evident că trebuie urgent intensificată cooperarea în această regiune, pentru securizarea graniţelor Uniunii Europene, pentru a neutraliza reţelele infracţionale implicate în traficul de persoane, pentru a furniza asistenţă şi expertiză europeană, pentru a identifica persoanele care au nevoie de ajutor, care sunt refugiaţi, care au nevoie de această protecţie. În plus, Comisia Europeană a propus ca toate ţările implicate în procesul de aderare să fie incluse pe lista ţărilor terţe de origine sigure. Şi acesta este unul dintre multele argumente pentru care Uniunea Europeană trebuie şi este obligată să-şi revadă politica de extindere în acest moment. Credem totuşi că, în ciuda sforţărilor actuale, Uniunea Europeană nu poate, nu-şi permite să coboare nivelul de acceptabilitate şi să urgenteze acest proces de extindere sau de aderare a ţărilor candidate doar sub presiunea constrângerilor actuale globale. Standardele şi obligaţiile UE trebuie îndeplinite de toate aceste ţări. În orice situaţie, credem că este nevoie ca ţările aspirante la statutul de ţări membre ale UE trebuie să primească un plus de încurajare din partea Uniunii Europene. Şi mă refer, în primul rând, la cele care sunt în curs de aderare, dar mai ales la cele care sunt incluse în acea listă de aşteptare, extinsă, unde se regăseşte şi Republica Moldova, care, cu toţii suntem conştienţi, are nevoie mai mult ca niciodată de aceste încurajări venite din partea Uniunii Europene şi a României, ca ţară membră a UE. Prin urmare, Partidul Naţional Liberal se pronunţă în favoarea proiectului de hotărâre. Mulţumesc.