"Vicepreşedintele PSD Caraş a fost fruntaş local PD pînă în 2003, după ce, iniţial, fusese membru fondator al Mişcării Ecologiste (absorbită în PD cu largul său concurs, în 1998). Mustăcilă admite că este acţionar la firmele Bocşa Min şi Wivexim Caransebeş, beneficiare a miliarde de lei din fonduri nerambursabile UE, obţinute în perioada în care candidatul era preşedinte al Consiliului Judeţean. A fost acţionat în judecată în calitate de pîrît pentru deraieri contabile înregistrate în perioada în care a condus Consiliul Judeţean: un raport întocmit de Camera Judeţeană de Conturi în anul 2004 se referă la ilegalităţile unor plăţi efectuate în 2003 şi la utilizarea sumei de 23,8 miliarde de lei din fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului pentru reabilitarea, modernizarea şi repararea unor drumuri comunale. A acordat preferenţial sume pentru derularea unor proiecte SAPARD şi a contractat un credit bancar pentru care s-au plătit nejustificat, din banul public, dobînzi de sute de milioane de lei. Numele lui Mustăcilă apare şi în contextul muşamalizării unor afaceri ilegale cu lemn. Alături de Dinel Staicu, a fost anchetat de PNA pentru fals intelectual, uz de fals, abuz în serviciu, înşelăciune şi gestiune frauduloasă în cazul unor transferuri de la CSM Reşiţa."