(din banca rezervată invitaţilor): Doamnelor şi domnilor, Onorată asistenţă, Anul acesta se împlinesc 20 de ani de când România face parte din ţările democratice ale lumii, 20 de ani de când alegerile libere aduc în această sală reprezentanţi ai societăţii care promit să lupte pentru binele poporului. Deşi majoritatea acestor promisiuni rămân doar vorbe goale, constrângerile externe au forţat societatea să progreseze, iar între România de astăzi şi cea de acum 20 de ani există diferenţe majore. Cu o singură excepţie: persoanele cu dizabilităţi. "Mandatul" de persoană cu dizabilităţi nu durează patru ani, ci o viaţă. Iar în condiţiile în care statistica arată că accidentele, deficienţele genetice sau erorile medicale nu şi-au redus incidenţa, numărul celor ca noi devine din ce în ce mai important. Nu este posibil ca, după 20 de ani, protecţia socială şi drepturile oferite acestor oameni să rămână în mare cele stabilite în anii '90, în condiţiile în care bugetul alocat domniilor voastre se extinde şi devine mai mare în fiecare an. Aş vrea ca măcar pentru un minut să încercaţi să simţiţi disperarea prin care trece o familie în care apare o persoană cu dizabilităţi - copil sau adult - şi singura protecţie pe care statul o poate oferi este un salariu de asistent personal, de aproximativ 600 RON, o alocaţie dublă în cazul unui copil cu handicap sau un ajutor social de aproximativ 300 RON, în cazul unui adult. Asta în situaţia în care, pentru un handicap grav, doar materialele pentru incontinenţă vor costa aproximativ 150 RON pe lună. Izolarea financiară este de multe ori dublată de o izolare socială, pentru că reacţiile negative ale concetăţenilor valizi încep din spital şi se termină în stradă. Şi cum să nu fie aşa, când am avut ocazia să-l aud chiar pe un fost prim-ministru spunând că persoanele cu dizabilităţi sunt prea numeroase. Aş vrea să fie clar pentru toată lumea că dizabilitatea nu este o opţiune. Este un dat cu care trebuie să trăim, iar protecţia socială nu ţine de caritate, ci este un drept al oricărei societăţi civilizate. Agenţia Naţională pentru Persoane cu Handicap trebuie să-şi câştige statutul pe care-l merită, oferind, nu opulenţă, ci şansa la o viaţă decentă. Nu este posibil ca legile să complice şi mai tare existenţa unor oameni care au deja probleme. Doar procurarea de materiale medicale necesitând drumuri nesfârşite de la medicul de familie la medicul specialist, apoi la Casa de asigurări şi, în final, la furnizor. Şi asta nu o dată pe an, ci la fiecare trei luni, de parcă aceste probleme ar putea să dispară peste noapte. În orice regim democratic, societatea civilă este un vector determinant şi sunt fericită să constat că există ong-uri sau fundaţii care chiar fac diferenţa în societate, realizând ceea ce statul nu reuşeşte încă. Nu putem decât să ne plecăm în faţa acţiunilor Fundaţiei "Licinium", cea care astăzi lansează încă un proiect ambiţios, după ce anul trecut a reuşit performanţa să ducă 100 de persoane cu dizabilităţi în Grecia, în vacanţă. M-am numărat printre beneficiari şi pot să certific că foarte mulţi dintre ei nu credeau că vor trăi aşa ceva. De asemenea, trebuie să menţionez Fundaţia "Motivation", cea care, prin realizarea unei baze de date ale persoanelor cu handicap care-şi doresc un loc de muncă, a creat o pârghie între potenţialii angajatori şi agenţii economici, existând deja cazuri fericite de persoane care s-au angajat, printre care mă număr şi eu. Şi ultima - dar nu cea din urmă -, aş remarca aici şi ong-ul din care fac parte, "Împreună 2002", cea care a facilitat accesul persoanelor cu dizabilităţi către tot ceea ce înseamnă concerte în Bucureşti, mai ales prin bunăvoinţa organizatorilor acestor evenimente, pentru că integrarea înseamnă - nu-i aşa? - şi accesul la cultură. Trebuie să trăim cu principiul că tot ce nu ne omoară ne face mai puternici, iar cazurile fericite în care persoanele cu dizabilităţi îşi termină studiile, îşi găsesc un loc de muncă, se integrează în societate, trebuie să se extindă, în special prin facilităţile oferite de legi şi prin accesibilizare. O deficienţă afectează doar o parte din potenţialul uriaş al unei persoane, iar fiecare zi în care aceasta nu este sprijinită să funcţioneze înseamnă un minus pentru acea societate. În calitate de beneficiar al acţiunilor Fundaţiei "Licinium", vă rog să sprijiniţi proiectul lansat astăzi, iar în calitate de alegător, vă cer să mă motivaţi să vă ofer votul meu şi data viitoare, făcând diferenţa între dumneavoastră şi parlamentarii precedenţi. Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Da.

(din sală): Da.

Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnilor deputaţi, Intervenţia mea se referă la diferite experimente, mai recent spunându-li-se testări, aceasta referitor la Asociaţia Naţională a Militarilor, ANMR-ul, de către domnul preşedinte Constantinescu. Birourile de informare-recrutare au fost înfiinţate în 1999 în fiecare judeţ pentru că, în ultimii 9 – 10 ani, profesia militară nu mai era atractivă pentru tineri. Numărul de candidaţi pe un loc la toate instituţiile militare de învăţământ scăzuse până la limita de pericol: 0,8 – 1 candidaţi pe loc. Imaginea armatei începuse să fie afectată ca urmare a interminabilei tranziţii, viitorul armatei era în pericol, nu numai sub aspectul numărului cazurilor, dar mai ales a calităţii acestora. De aceea, s-a impus necesitatea unei structuri specializate după modelul şi experienţa ţărilor NATO, care să se ocupe în mod profesionist de remedierea acestor neajunsuri. Aşa s-au înfiinţat birourile de informare-recrutare la fiecare judeţ, aflate într-o relaţie de subordonare directă cu Direcţia management-resurse umane din MapN. Realizări. În aproximativ doi ani, cu personal redus, cu dotare realizată pe plan local s-au obţinut rezultate de excepţie, profesia militară devenind atractivă pentru tineri. Numărul de candidaţi pe un loc a crescut spectaculos, realizându-se, astfel, o bogată bază de selecţie. Astfel, la liceele militare, 10 candidaţi pe loc, la şcolile de maiştri şi subofiţeri 8 candidaţi pe loc, la Academia Militară 5 pe loc. De asemenea, imaginea armatei s-a îmbunătăţit, fiind percepută de populaţie ca o instituţie serioasă, ce se preocupă de viitorul său, afluenţa tinerilor a crescut. Sunt de văzut şi sondajele. Pentru aceasta au fost folosite toate mediile locale de informare, s-au făcut deplasări în toate şcolile şi liceele din judeţe: e cazul Argeş, dar şi din alte judeţe. De asemenea, s-a dezvoltat baza materială numai prin efort local. Toate acestea, fără eforturi financiare deosebite din partea armatei, deci a ministerului. Spaţiile în care îşi desfăşoară activitatea aceste birouri sunt dispuse în instituţii publice, locuri uşor accesibile pentru cei interesaţi. Personalul este de excepţie: ofiţeri cu studii superioare şi o parte din subofiţeri. Cu toate aceste rezultate, dovedite cu date certe, din interese de grup, probabil, sau aproape sigur, se doreşte omologarea acestei structuri într-un conglomerat cu o altă structură din centrul militar judeţean sau centrele militare judeţene cu care nu există în comun numai cuvântul recrutare. În esenţă, se conturează distrugerea a ceea ce s-a dovedit că merge. Personalul specializat, aflat în încertitudine continuă, îşi va căuta un alt loc de muncă sau va pleca din armată. Dintr-un sistem flexibil va deveni unul greoi, cu intermediari ineficienţi. Numărul personalului în noua structură va creşte cu 40 funcţii de ofiţeri, contrar tendinţei generale de reducere a efectivelor. Se năruiesc aşteptările profesionale ale unor oameni care au pus în joc multă pasiune, au dovedit multă inventivitate, au atras resurse locale umane şi financiare către acest deziderat. Dacă recrutarea şi încorporarea are în esenţă misiunea de a chema tinerii cu ordin pentru satisfacerea serviciului militar obligatoriu, promovarea şi recrutarea tinerilor pentru profesia militară are misiunea de a convinge şi a atrage tinerii, cu vorba şi nu cu ordin. Este o mare diferenţă în ce priveşte instrumentele de lucru, calitatea grupului, ţinta şi obiectivul final. Dacă după un număr redus de ani, deci doi ani au trecut, se impun modificări conceptuale, aceasta înseamnă că ori structura a fost construită fără ca armata să aibă nevoie de ea, ceea ce este fals, ori perspectiva, ca element al ştiinţei conducerii, nu a fost cunoscută de cei care au conceput iniţial sistemul, ceea ce este tot fals, ori cei care i-au pus gând rău încă din faşă, deci naşii, nu sunt interesaţi ca aramata să-şi asigure o bază de selecţie serioasă şi atunci dovedesc că au interese de grup sau fac jocul unor alte forţe, ceea ce poate fi şi aceasta adevărat. Atunci, dacă se doreşte o armată modernă, suplă, profesionistă, bazele acesteia se pun de pe acum şi cu munca oamenilor din Biroul de informare, recrutare, care trebuie să existe, aşa cum au funcţionat până acum. Dacă trebuie făcute îmbunătăţiri, acestea se pot face numai în interiorul sistemului de către profesioniştii Direcţiei Muncă şi Management-Resurse Umane din MApN. Şi pot privi, în esenţă, perfecţionarea intrumentelor şi tehnicii de lucru. Dacă sistemul s-a dovedit eficient, ceea ce pare sigur, cine are interes să nu vadă acest lucru şi de ce? Cui nu-i place că Aramata României îşi croieşte cu răspundere şi patriotism viitorul? Vreau să cred că nu este o acţiune îndreptată, ca multe altele, împotriva a ceea ce este mai sfânt, alături de biserică - armata României. Vreau să cred că nu se atentează sistematic la baza Armatei Române. S-ar petrece o mare şi ireparabilă tragedie naţională. Se pare - şi vreau şi un răspuns în acest sens – că şi trupelor teritoriale, deci acele mici armate locale, aflate în fiecare judeţ, li s-a pus gând rău. Încă din 1990, acestea s-au plimbat din subordonare în subordonare, dar au trăit. Este posibil ca o forţă de 100.000 de oameni, echipaţi şi înarmaţi corespunzător, să nu placă cuiva. Nu ştiu cui. De fapt, n-au plăcut niciodată acelor puternici, ţărilor care încearcă prin forţe proprii să-şi asigure propria apărare. În concluzie, opriţi distrugerea armatei! Faceţi restructurarea armatei, cu faţa la ţară şi la oamenii care compun armata. Gândiţi acţiunile în perspectivă, daţi stabilitate structurilor pe care le înfiinţaţi, acordaţi perioade de graţie ştiinţifică, determinate pentru experimente. Dovediţi coerenţă în demersuri şi construiţi o armată a României pentru români! Respectaţi munca, pasiunea, efortul cadrelor militare, cărora nici salariile nu i le mai acordaţi integral şi la timp! Nu distrugeţi patriotismul ce încă mai există la personalul armatei! Atenţie şi la ultimile încercări, diversiuni! România are nevoie de o armată de profesionişti, nu de mercenari! Cine dintre actualii guvernanţi nu are nevoie de o armată puternică? Mai este obiectiv prioritar al partidelor din actuala Coaliţie intrarea României în NATO? Păi aşa-zisele experimente, testări sau celebrele lichidări, că s-au numit Ciorbea, Radu sau Babiuc, categoric actuala Coaliţie ne îndepărtează tot mai clar de obiectivele prioritare declarate în 1996 şi prin care au momit electoratul şi au obţinut victoria, preluând puterea legislativă şi executivă. Atenţie, domnilor, nu vă jucaţi!

Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Cerinţele aberante ale U.D.M.R.-ului continuă- la acestea mă voi referi în intervenţia aceasta- de la începutul anului parlamentar 2000, ultimul al actualei legislaturi. Încă nu s-au stins ecourile nefavorabile ale acţiunilor maghiarilor din Harghita şi Covasna privitoare la botezarea unor artere de circulaţie cu nume de persoane ungureşti, pentru că recent focul s-a aprins din nou. Unii reprezentanţii ai maghiarilor din oraşul Sfântu Gheorghe, în mod aberant, cer, nici mai mult, nici mai puţin, decât să reboteze marele bulevard 1 Decembrie 1918 cu numele lui Petöffi Sandor. Pretenţia dânşilor, ca să nu spunem solicitarea, este cu atât mai neavenită cu cât, prin grija prefectului judeţului şi a primarului oraşului Sfântu Gheorghe, bietul bulevard este deja împărţit în trei porţiuni. Îl întrebăm pe domnul ministru Vlad Roşca despre această problemă... aşa cum şi în Bucureşti au schimbat "1 Mai" în "Mihalache", primarii ţărănişti sau liberali, de nu mai ştie omul unde să ajungă în Bucureşti, sau "Armata Poporului" în "Iuliu Maniu". Îl întrebăm, deci, pe domnul Vlad Roşca, care coordonează activitatea administraţiei publice: cum caracterizează o astfel de pretenţie aberantă şi ce măsuri intenţionează să ia pe linia responsabilităţilor ce-i revin, pentru ca spiritele, între românii şi maghiarii trăitori în această parte a ţării, să nu se mai reaprindă pe o astfel de problemă? Cerem, de asemenea, domnului prim-ministru, Mugur Isărescu, domnului ministru al funcţiei publice, Vlad Roşca, să ia măsuri urgente ca afirmaţiile lui Columban Gabor, preşedintele Consiliului judeţean Harghita, şi a altor fruntaşi maghiari, cu privire la interzicerea aşezării în aşa-zisul ţinut secuiesc a celor ce nu cunosc limba maghiară, deci a românilor, să nu se mai pună în practică, pentru a nu se continua astfel acel proces de purificare etnică început de iredentiştii maghiari în 1990 – 1991. Rezultă, încă o dată, că asocierea U.D.M.R. la guvernarea ţării continuă să fie o eroare decizională de proporţii a actualei puteri, deoarece, prin acţiunile sale, acest partid - zis partid - această mişcare reprezintă un atentat deliberat la adresa statului naţional unitar român, un atentat pentru destrămarea unităţii teritoriale a ţării, contra articolului 1 din Constituţie, iar guvernanţii şi preşedintele Constantinescu continuă să nu audă şi să nu vadă ceea ce noi, P.U.N.R.-ul şi alte partide, adeseori am sesizat, iar S.R.I., prin rapoarte, a confirmat existenţa unor repetate atentate la siguranţa naţională. Atenţie mare, domnilor, la acţiunile de incitare, la neînţelegerile interetnice, pentru a se putea acuza mai uşor de extremism anumite partide, inclusiv la Consiliul Europei, şi a se crea, astfel, un climat favorabil dezvoltării unor nedorite fenomene, generatoare de instabilitate în Ardeal. Atenţie, domnilor din Coaliţia P.N.Ţ.C.D., să-i spunem aşa, că aşa este: P.N.L., P.D., U.D.M.R. şi P.S.D.R., care aţi adus ţara în acest an, 2000, în pragul dezastrului, cum ar trebui să recunoască însuşi preşedintele ţării, susţinut de aceste forţe antinaţionale! Atenţie, deci, asupra pericolului pe care-l reprezintă declaraţiile xenofobe ale preşedintelui Consiliului judeţean Harghita, Columban Gabor, făcute în cotidianul maghiar "Nepszabadsag", pentru climatul paşnic de convieţuire interetnică din Transilvania, ca şi la celelalte acţiuni provocatoare UDMR-iste. Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte, Nu sunt mulţumit de răspuns. Domnul Kolumban Gabor nu este fitecine, deci reprezintă o autoritate şi nu poate face afirmaţii care, eu am spus, creează din nou o situaţie pe care nu trebuie s-o creăm, mai ales autorităţile, şi nu a fost tras la răspundere pentru aceste afirmaţii. Păi, nu se poate, cine l-a tras, adică domnul Vlad Roşca, dacă răspunde consiliul judeţean, dânsul nu e ministru al funcţiei publice? De aceea trebuia să fie domnul ministru aici, că degeaba îl întreb eu pe domnul şi-l combat pe domnul ministru secretar de stat. Domnul Vlad Roşca nu spune nimic, domnul Gabor spune ce vrea şi cică nu reprezintă nimic, cum nu reprezintă nimic, dacă reprezintă o autoritate publică?! E vorba de situaţia creată în judeţele respective. Se încearcă incitarea, din nou, la neînţelegeri şi, probabil, la cine ce vor duce, nu? Nu întâmplător se fac aceste afirmaţii, iar noi nu întâmplător nu luăm o poziţie. Vă mulţumesc şi aştept răspunsul scris.

Domnule preşedinte de şedinţă, Permiteţi-mi să remarc încă o dată că degeaba vă rugăm să vină, conform legii, domnii miniştri să răspundă. Am văzut un ministru şi atât. Domnul Vlad Roşca n-a reuşit să vină, suntem în luna februarie, nu l-am văzut pe aici. Deci, haideţi, totuşi, să punem întrebarea şi poate veţi face în aşa fel să respecte această instituţie domnii miniştri, conform legii. Întrebarea se referă la situaţia din Sfântu Gheorghe, deci legat de ecourile nefavorabile ale acţiunilor maghiarilor din Harghita şi Covasna privitoare la botezarea unor artere de circulaţie cu nume de persoane ungureşti. Recent, nici mai mult, nici mai puţin, reprezentanţii din Sfântu Gheorghe au cerut rebotezarea marelui bulevard 1 Decembrie cu numele lui Petoffi Sandor. Nu ar fi fost nimic, bietul bulevard era deja împărţit în 3 porţiuni cu trei nume: Petoffi Sandor, Bd. G-ral Grigore Bălan, rebozat Mihail Eminescu, iar până la gară mai rămăsese 1 Decembrie. Acum vor în întregime Petoffi Sandor. În afară de aceasta, îi mai cerem domnului ministru Vlad Roşca să ne spună cum caracterizează o astfel de petenţie aberantă, ce măsuri intenţionează să ia pe linia responsabilităţilor ce-i revin, pentru ca spiritele între români şi maghiari, trăitori în această parte a ţării, să nu se mai reaprindă la astfel de problemă. De asemenea, îi mai ceream dânsului să ia măsuri urgente ca afirmaţiile domnului Kolumban Gabor, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, şi a altor fruntaşi maghiari, cu privire la interzicerea aşezării din aşa zisul ţinut secuiesc al celor ce nu ştiu limba maghiară să nu se pună în practică, pentru a nu se continua astfel acel proces de purificare etnică început de iredentismul maghiar. Aş fi vrut răspunsul domnului Vlad Roşca, care reprezintă un partid, probabil, care sprijină şi a sprijinit în toţi aceşti 3 ani măsurile aberante din acea zonă. Vă mulţumesc.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, O mare somitate ştiinţifică, Constantin C. Giurescu, autorul unei monografii excelente privitoare la rolul jucat de pădure în viaţa poporului român, spunea: "Pădurile ne-au fost adăpost în vremuri de restrişte, cămara cu cele de trebuinţă traiului în timpuri grele, depozit de aer curat, dar şi câmp de bătălie". Au fost, într-un cuvânt, mediul nostru permanent de viaţă. Nu degeaba spunea poetul: "Codrul e frate cu românul". Desemnarea acestei Comisii de anchetă a economiei forestiere de către Camera Deputaţilor a fost şi este o dovadă că nici noi, reprezentanţii electoratului, nu puteam rămâne insensibili la problemele acestei economii vitale pentru ţară, ajunstă, conform analizelor, aprecierilor şi sesizărilor, făcute şi de la această tribună, aproape de dezastru. Mai ales la început, comisia a fost utilă. A mai speriat şi a pus ordine. Materialul este foarte util, desigur, pentru cei care trebuie să-l folosească. Am participat, îndeosebi în sud, în cele 10 judeţe, împreună cu domnul deputat Popescu, dar şi în Harghita şi Covasna. A fost un program foarte dens. Uneori activitatea unor membri ai comisiei a fost într-adevăr îngreunată, îndeosebi în Ardeal, unde s-au constatat mari deficienţe. O să încerc să nu mă repet faţă de ce au spus colegii mei. Obiecţiile şi propunerile aduse de reprezentanţii PDSR, UDMR, PNL, PRM, PD sunt corecte şi le susţin. Aceleaşi întrebări le am, ca şi domnul Lăpuşan, pentru domnul ministru al mediului, pe care mă bucur să-l văd aici. Câteva observaţii şi precizări. Obstrucţionarea printr-o notă transmisă de domnul director Ciucă a controlului deputaţilor în unele Direcţii silvice a existat. Exemplu la Bihor; am fost şi eu. Restructurarea regiei a fost întârziată şi este, şi greşită ca organizare a Direcţiilor silvice pe verticală, din vârful munţilor până la Dunăre, cel puţin în sud, în Muntenia şi Oltenia. În fond, problemele sunt altele pentru ocoalele silvice din zona de câmpie şi de şes şi altele pentru zona de munte. De aici şi specializările celor care au lucrat în astfel de ocoale. Acum, pe cei din Lunca Dunării îi îndrumă cei specializaţi pentru pădurile de fag şi brad din nord. Exemplu: direcţiile Dâmboviţa şi Argeş. Mai sunt şi alte deficienţe: neregenerarea la timp a suprafeţelor rămase goale după doborâturile de vânt din 1994-1995, adică 7.600 de hectare, deci 60% din totalul de 12.500 hectare. Mai sunt încă de dat în producţie 250 de mii de metri cubi doborâturi vechi, deci din 1994, din care 200 de mii metri cubi la Direcţia Silvică Miercurea-Ciuc, unde s-au constatat o serie de abateri grave în valorificarea masei lemnoase. Multor interpelări adresate de aici domnului ministru al mediului, foarte la obiect şi pe probleme specifice judeţelor, nu li se răspunde la timp şi mai ales se observă lipsa domniei sale la interpelări şi răspunsuri lunea. Sperăm că de acum înainte această situaţie să se îndrepte. Trebuie o atenţie mai mare pentru economia forestieră din partea Guvernului şi a altor instituţii centrale ale statului, conform şi concluziilor raportului. Materialul comisiei trebuie valorificat în continuare de către factorii cu răspundere. Vă mulţumesc.

Imediat închei. Iar răspunderea se pasează de la Casa de Sănătate la Ministerul Sănătăţii şi de aici la Ministerul de Finanţe sau la cel al Muncii şi Protecţiei Sociale. În plus, ca şi în ultimii doi ani, frigul şi "generalul Iarnă" au prins autorităţile iarăşi nepregătite.Treziţi-vă, domnilor guvernanţi, până nu se închid şi spitalele şi căminele şi se umple strada de protestatarii din toate sectoarele!Acum, o rugăminte. Astăzi, la 55 de ani de la eliberarea ultimei palme de pământ românesc, cu ocazia sărbătoririi Zilei oştirii române, vă rog domnilor şi doamnelor deputaţi, să păstrăm un moment de reculegere pentru eroii neamului, cei căzuţi pe câmpurile de luptă.Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,Doamnelor şi domnilor deputaţi,Marea majoritate a cetăţenilor ţării trăiesc timpuri deosebit de grele, am putea spune, dramatice. Nici chiar în vremuri de război, de ocupaţie străină, de cutremure sau de alte catastrofe naturale nu se ajunsese la astfel de stare de lucruri. Şi ca dovadă că nu vorbesc în van, ţin să subliniez că statisticile oficiale atestă faptul că milioane de conaţionali de ai noştri au ajuns nu doar sub pragul subzistenţei, al sărăciei, ci şi al disperării. Unele categorii de salariaţi nu şi-au primit salariile de luni de zile şi ca atare, nu au cu ce să-şi achite datoriile împovărătoare faţă de stat, întreţinere şi lumină electrică.De unde să mai plătească un salariat cu o familie grea cu multe suflete sau un bătrân, un pensionar, o sumă astronomică pentru întreţinere care acum se ridică la 800.000 până la 1 milion de lei, dacă salariile şi pensiile lor nu depăşesc adesea acest milion? Medicamentele gratuite sau compensate au devenit în ultimul timp o raritate. Cei care răspund pe linie ministerială sau de la asigurări sociale de asemenea, declară cu emfază, dar şi cu lipsă de simţ de răspundere, că în domeniul dat s-au făcut reglementări clare şi judicioase, însă, în realitate, veteranii de război, pensionarii şi unele categorii de bolnavi fac cozi interminabile pe la policlinici şi farmacii şi se întorc acasă cu mâinile goale. Şi mai dramatic se prezintă situaţia cu medicamentele în spitale.Pentru că veni aici vorba de spitale, ţin să arăt că în toate marile unităţi spitaliceşti de TBC din judeţul Argeş, de spitalele din Piteşti, Curtea de Argeş, Câmpulung şi Topoloveni-Leordeni, însumând peste 500 de salariaţi, nu şi-au primit salariile pe luna septembrie, iar acum suntem la sfârşitul lunii octombrie.Tratamentul este aici insuficient şi sunt convins că această situaţie nici nu este izolată. Nu întâmplător, România a ajuns să bată recordul în Europa cu numărul de bolnavi TBC. Faţă de o astfel de situaţie pe cât de reală pe atât de dramatică, se pune, fireşte, o suită de întrebări, la care invităm pe domnul ministru al sănătăţii, UDMR-istul jurist Hajdu Gabor, pe domnul ministru Remeş, pe domnul ministru Athanasiu, pe domnul profesor Ciocâlteu să răspundă imediat, direct, fără ocolişuri, cu sinceritate şi cu omenie când li se vor plăti salariile acestea de mizerie salariaţilor din aceste spitale. Ceea ce este şi mai grav, este că din semnalele primite, situaţia este aceeaşi şi în alte judeţe, aşa cum a fost şi în învăţământ.