: Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "La mulţi ani, România"! 10 Mai marchează pentru ţara noastră trei momente istorice importante: începutul Domniei lui Carol I, încoronarea primului rege al ţării şi Independenţa de Stat. La data de 10 mai 1877, Senatul României a votat Proclamaţia de Independenţă faţă de Imperiul Otoman. Războiul de Independenţă sau Războiul ruso-româno-turc din 1877-1878 a beneficiat de contribuţia decisivă a trupelor române. După Unirea Principatelor, s-au concentrat toate eforturile naţionale în direcţia consolidării statului, în vederea transformării sale într-un promotor puternic pentru câştigarea independenţei naţionale, cu suprimarea oricăror dependenţe faţă de Poarta Otomană. Cucerirea independenţei reprezenta un deziderat fundamental al afirmării ţării noastre în cadrul naţiunilor europene, a împlinirii aspiraţiilor multiseculare ale poporului român. Românii din toate provinciile istorice, din toate categoriile sociale şi-au exprimat în variate forme dorinţa fierbinte de a milita pentru înfăptuirea dorinţei seculare de independenţă naţională. Pentru aceasta, România a încercat la început să urmeze o cale diplomatică. În iunie 1876, Mihail Kogălniceanu, ministrul afacerilor străine de la acea vreme, adresează Turciei şi Puterilor garante o notă diplomatică prin care solicita Europei recunoaşterea individualităţii statului român, numele de România, şi integritatea teritorială. Dar eforturile lui Mihail Kogălniceanu de a grăbi procesul, ameninţând Guvernul Otoman că va trece la acţiuni militare dacă acesta nu recunoaşte imediat independenţa României, nu au reuşit să atragă sprijinul internaţional şi european, mai ales. Calea diplomatică fiind respinsă, a rămas doar calea armelor. În acel moment Rusia era pregătită să intre în război împotriva Turciei, şi atunci România se îndreaptă spre o alianţă cu Rusia, pentru a-şi câştiga independenţa prin forţa armelor. La 31 martie 1877 Guvernul României dispune mobilizarea generală, iar la 10 aprilie 1877 România întrerupe relaţiile diplomatice cu Poarta. La 24 aprilie 1877 Rusia a declarat război Porţii Otomane şi a început trecerea Prutului, dar, până la sosirea armatei ţariste la Dunăre, linia fluviului a fost apărată de armata română. La 29 aprilie, ca urmare a provocărilor făcute de Turcia, prin începerea bombardamentelor asupra oraşelor româneşti de pe malul Dunării, Adunarea Deputaţilor a adoptat o moţiune prin care se declara în stare de război cu Imperiul Otoman. La 9 mai 1877, conform dorinţei cetăţenilor, armatei, opiniei publice, grupurilor politice şi Guvernului, Parlamentul avea să proclame independenţa României. Mihail Kogălniceanu arăta că fiind în stare de război cu Înalta Poartă, legăturile cu puterea suzerană fiind rupte, "sîntem independenţi, sîntem o naţiune de sine stătătoare". În aplauzele deputaţilor şi ale mulţimii care participa la manifestaţie, Kogălniceanu accentua: "Aşadar, domnilor, nu am nici cea mai mică îndoială şi frică de a declara ... că noi sîntem o naţiune liberă şi independentă". Cu toate aceste, de-abia la 13 iulie 1978 se recunoaşte independenţa României pe plan internaţional, dar se pun două condiţii: eliminarea tuturor restricţiilor religioase în exercitarea drepturilor politice şi civile şi acceptarea retrocedării sudului Basarabiei către Rusia. În compensaţie, România urma să primească Delta Dunării, Insula Şerpilor şi Dobrogea până la linia trasată de la est de Siliştea, pe Dunăre, până la Mangalia, pe coasta Mării Negre. Tratatul de la Berlin făcea parţial, deci, un act de dreptate istorică. Sărbătorim astăzi aniversarea Independenţei de Stat, pentru care, alături de solemnitatea evenimentului, trebuie să ne exprimăm sentimentele de mândrie şi demnitate naţională, precum şi cele comune cu celelalte ţări europene, în rândul cărora am intrat după un asemenea îndelung proces. La mulţi ani, România! Deputat Sonia Drăghici, Colegiul nr. 7, Oradea, Bihor.