: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, La finalul lui 2016 a fost încheiat acest Acord istoric de dialog şi cooperare cu Republica Cuba. Este un prim pas de normalizare a relaţiilor dintre cele două părţi. Să nu uităm că Uniunea Europeană este principalul exportator în Republica Cuba. Să nu uităm că o treime din turiştii care se duc anual în Cuba sunt din Uniunea Europeană. Şi să nu uităm şi că Uniunea Europeană este principalul investitor în Cuba. Acum, în ceea ce priveşte România, acest acord este o urmare firească şi va fi de bun augur pentru întărirea relaţiilor comerciale dintre România şi Cuba, şi mai ales o oportunitate pentru mediul de afaceri românesc, să meargă în Cuba şi să dezvolte relaţii comerciale cu partenerii cubanezi. Totodată, la finalul lui 2016, aşa cum vă spuneam, Uniunea Europeană a ratificat acest acord. În 2017, Parlamentul European l-a validat, iar astăzi, în 2018, este, iată, rândul nostru să ratificăm acest acord şi să confirmăm apartenenţa la Uniunea Europeană. USR va vota pentru acest proiect de lege. Vă mulţumesc.
|  |