"A mărturisit că a transmis Securităţii, în anii ’80, rapoarte care, susţine fostul primar, aveau caracter tehnic. Politicienii brăileni nu au fost mulţumiţi de explicaţiile lui Cibu, solicitînd mai multe informaţii de la CNSAS, în condiţiile în care liberalul de azi este fost membru al Comitetului Central al PCR. A reciclat foşti miliţieni repudiaţi atît în spaţiul public, cît şi în cel privat, unii aflaţi sub urmărire penală, angajîndu‑i în instituţii din subordinea Primăriei. În decembrie 1989, a părăsit funcţia de director al fabricii de excavatoare Progresul cu tot cu instalaţia de preparare a sifonului din fabrică, dar şi cu o mapă de contracte pentru export (Mannesmann), cea care, probabil, l-a ajutat să îşi deschidă o fabrică de utilaj industrial (pe lîngă care mai are şi una de patiserie şi biscuiţi, beneficiară, din 2005 – pe cînd era primar al urbei – a programului „Cornul şi laptele“). Cibu s-a ales cu dosar penal după ce a încercat să concesioneze ilegal portul Brăila. În timpul mandatului său de primar, Uniunea Europeană a solicitat returnarea a milioane de euro, alocaţi prin programul Phare pentru dezvoltarea Zonei Libere, dar nefolosiţi; există şi suspiciuni de deturnare de fonduri. "