nicicând şi niciunde, Criza - fie ea "mică" ori "mare" - nu poate impune nimănui să adopte măsuri ori aşa-zise programe de reformă la concurenţă cu Şcoala!". Dar, astăzi, ceea ce nu înţeleg dascălii este formula antonimică: diminuări la învăţământ/suplimentări la turism. Altfel zis, pe ce criterii se face solidarizarea în faţa crizei? Cine ştie, poate acum e la modă doar turismul! De educaţie cine are nevoie, cui foloseşte? Astfel, după 5 luni de guvernare a Coaliţiei, profesorii au trecut de la extazul măririi legiferate a salariilor cu 50%, la agonia disponibilizărilor cu 5%, de la blocarea salariilor, la blocarea sistemului de învăţământ.

: Declaraţie politică: "Educaţia: de la promisiune la ameninţare sau 5 luni de guvernare 5% disponibilizări-50% majorări" În declaraţia mea politică de săptămâna trecută, referitoare tot la salariile profesorilor, îl parafrazam pe preşedintele Traian Băsescu, punând, îndreptăţit, întrebarea: De ce nu se pot mări salariile profesorilor de acum şi se pot mări în mai sau...mai târziu? Previzionasem corect amânarea, dar n-am avut viziunea dezastrului, al îngheţului bocnă din învăţământ, deşi a venit primăvara, iar astă iarnă se accelerase până la refuz pe ideea dezgheţului, al urcării salariilor profesorilor cu 50%, lucru ce a şi fost legiferat, de altminteri. Evident, nu s-a renunţat la ideea majorării salariale, dar ea se va efectua în 2010, deci la anul...şi la mulţi ani! În precedenta declaraţie politică am fost excesiv de optimist, pentru că m-am oprit la punctul zero, la ideea de stagnare a situaţiei, de temporizare, fără ameliorări, neintuind că majorarea degresivă a salariilor, decisă prin Ordonanţa 31, va primi drept replică, prin rectificarea regresivă a bugetului Ministerului Educaţiei, diminuarea numărului cadrelor didactice, lucrurile intrând, cum a recunoscut şi Mircea Geoană, într-o "fază contrară" faţă de promisiunile din campanie. S-a trecut, după cum vedem, de la păcăleli, abrambureli, tergiversări la...ameninţări: ori 20.000 de profesori pleacă acasă, ori se îngheaţă salariile. Grea opţiune, mai ales în condiţiile în care există, totuşi, bunăvoinţă şi înţelegere, chiar mângâiat, patern(alist), pe creştet: dacă nu se poate alege una din cele două propuneri, se acordă dreptul la a treia variantă: un melanj între cele două! Iar acest lucru înseamnă curbă de sacrificiu. Ceea ce pentru dascăli este o obişnuinţă...istorică. Profesorii de istorie ştiu bine de ce. Criza din 1929-1933, care s-a sfârşit în spaţiul nostru abia prin 1937, a făcut adevărate ravagii. Şi atunci, ca şi acum, Şcoala a fost prima sacrificată, iar acest sacrificiu a generat, în acel moment, o armată de analfabeţi (peste 42% din totalul populaţiei ce depăşea vârsta de 7 ani) cu care România a trebuit să răspundă provocărilor cumplite din secolul trecut. La finalul unui studiu privitor la "Criza din 1933 şi Şcoala", istoricul Gheorghe Buzatu conchidea: "

: "1 aprilie şi salariile profesorilor. O păcăleală pe cinste." Acum câteva luni, când se dăduse drumul la sacul cu promisiuni în vederea culegerii roadelor campaniei electorale, se susţinea, extrem de vocal şi convingător, chiar de către cei care au câştigat alegerile că, de fapt, Guvernul Tăriceanu nu vrea să mărească salariile profesorilor cu 50%, că tot el nu e de acord cu mărirea pensiilor la gradul I şi II de muncă, cu mărirea alocaţiilor, precum şi cu multe alte...măriri! Asta, desigur, în condiţiile în care ştiau ei sigur, şi ne asigurau şi pe noi, că sunt bani la buget, că sunt surse de finanţare pentru salariile profesorilor, că există o lege (Legea 221) votată în Parlament, lege care trebuie aplicată "imediat", chiar "în secunda doi", cum promitea, plin de convingere, actualul prim-ministru, Emil Boc. Numai că, odată scopul atins, guvernanţii noştri au tins şi ei să schimbe registrul. De unde, până atunci, se uza de o frazeologie optimistă, dătătoare de speranţă, încă din primele zile de când Emil Boc a fost desemnat premier acesta declara, într-o notă pesimistă, care nu prevestea nimic bun... pentru dascăli, că trebuie să vadă starea "vistieriei ţării", cerând, totodată, un "răgaz" în problema majorării salariilor profesorilor. După aproape patru luni de abrambureală, pe 1 aprilie, fără a fi însă o păcăleală, Guvernul a luat hotărârea de amânare a majorării salariale pentru personalul din învăţământ, iniţial până la 31 decembrie, dar, sub presiunea ameninţărilor cu diverse forme de luptă sindicală, s-a revenit la o amânare de o lună. Şi când ne amintim ce supărat a fost domnul preşedinte Traian Băsescu atunci când s-a amânat majorarea salariilor până de ziua păcălelilor, el declarând: "De ce nu se pot mări salariile de acum şi se pot mări în aprilie?" Iată o întrebare care ne îndreptăţeşte să punem şi noi una: De ce nu se pot mări salariile de acum şi se pot mări în mai sau...mai târziu? Să credem că prin această decizie guvernul Boc a recunoscut că guvernul Tăriceanu a avut dreptate când a susţinut, chiar cu preţul pierderii de voturi, că nu există bază pentru sustenabilitatea Legii 221? Oricum, dacă la sfârşitul anului, atunci când a promulgat legea majorării salariale a profesorilor, Preşedintele o considera justificată, lucrurile s-au mai schimbat între timp, desigur ...din cauza crizei! Numai că, sindicaliştii din învăţământ consideră, pe bună dreptate, că legea e lege şi ea trebuie respectată. La fel şi promisiunile.

: Declaraţie politică intitulată "Punctului de pensie de 45% i s-a pus punct. O altă promisiune ratată". Pensionarii au ieşit în stradă săptămâna trecută, pichetând sediul Guvernului şi sediile prefecturilor din întreaga ţară. Cum era de aşteptat, intrând în rutina imuabilă şi zdrobitoare a încălcării şi călcării în picioare a promisiunilor, în baza cărora Coaliţia PD-L - PSD+PC şi-a asigurat şi legitimat conducerea ţării, nici ei nu au fost "iertaţi" sau măcar trecuţi cu vederea. Ei, marea masă a alegătorilor disciplinaţi. Ce mai contează că "atingerea unei ţinte de 45% din salariul mediul brut pe economie a punctului de pensie" este inclusă în Programul de guvernare şi că, potrivit legii, la 1 ianuarie 2009 punctul de pensie trebuia să atingă această valoare? Ce mai contează că nici prevederile Legii nr.250/2007 privind majorarea punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut nu vor mai fi luate în considerare începând din aprilie? Suntem în criză, în "epicentrul" crizei, avem înţelegere cu FMI-ul... şi acest lucru scuză totul. Inclusiv faptul că punctul de pensie va deveni 42,2% din aprilie. Asta în condiţiile în care sunt mii de popriri pe pensii, iar mulţi pensionari continuă să se împrumute la Casele de Ajutor ale Pensionarilor pentru a putea supravieţui. Trei luni de guvernare stânga-dreapta, trei puncte de pensie tăiate. O nimica toată. "Generaţia de sacrificiu" trebuie să înţeleagă, să ierte, să uite... să treacă cu vederea, nu de alta, dar vin iarăşi alegerile şi este din nou timp, nu-i aşa, de... promisiuni!

: (Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.) Eu, Neculai Rebenciuc, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.7 Botoşani, Colegiul uninominal nr.1, "Jur credinţă patriei mele România. Jur să respect Constituţia şi legile ţării. Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor. Aşa să mă ajute Dumnezeu!" (Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.) (Aplauze.)