: "Astăzi este ziua lor - să-i cinstim cum se cuvine!" Mai avem printre noi puţini oameni curajoşi, puţini oameni care au trăit şi au făcut istoria ţării, puţini oameni care ne dau în fiecare zi o lecţie de curaj, o lecţie despre ce înseamnă să îţi iubeşti patria necondiţionat, ce înseamnă să îţi iubeşti semenii, ce înseamnă să renunţi la familia ta pentru un ideal: libertatea. Nu demult vă vorbeam despre faptul că în acest an se împlinesc 70 de ani de la încetarea celui de Al Doilea Război Mondial şi, din dorinţa de a omagia eroismul soldaţilor români care s-au jertfit în acest conflict, precum şi în semn de recunoştinţă pentru curajul veteranilor de război s-a iniţiat proiectul de Hotărâre a Guvernului privind declararea "Anului 2015 - Anul Veteranilor de Război". Iar astăzi, pe 29 aprilie îi sărbătorim oficial pe invalizii şi veteranii de război. Recunoştinţa generaţiei contemporane pentru sacrificiul celor care au luptat în cel de Al Doilea Război Mondial s-a manifestat sub aspect legislativ prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, act normativ prin care s-a instituit Ziua Veteranilor de Război, care se organizează anual pe 29 aprilie. Această dată reprezintă ziua în care, în 1902, regele Carol I instituia prin decret calitatea de veteran de război pentru cei care au luptat pentru Independenţă. Ziua Veteranilor de Război este un moment important, în care trebuie să ne aducem aminte de cei care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, dar şi de veteranii care au luptat şi au suferit pentru ca România să fie ceea ce este astăzi. Ei au luptat pentru apărarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a României. Veteranii de război trebuie sărbătoriţi în fiecare zi, şi nu o dată pe an. Veteranii sunt pagini vii din istoria ţării, ei poartă pe corpul lor cicatricele gloanţelor şi schijelor primite în luptele pentru eliberarea Ardealului de Nord, răpit prin odiosul Dictat de la Viena din 30 august 1940, sau de la eliberarea Basarabiei şi ţinutului Herţei în anul 1941 sau din luptele duse alături de aliaţi după 23 august 1944, culminând cu victoria de la 9 mai 1945. Veteranii sunt părinţii sau bunicii noştri, sunt cei care privesc cu încredere viitorul ţării, pentru că au crezut şi au luptat pentru un viitor mai bun. Cred că suntem datori să omagiem aceşti eroi şi să reparăm nedreptăţile comise în ultimii ani, ca o dovadă şi o asigurare că Domniile Lor sunt persoane importante pentru noi şi pentru societatea românească în general, pentru că de cele mai multe ori această categorie de oameni, cărora le datorăm prezentul nostru, se simte exclusă social. Să ne înclinăm cu recunoştinţă în faţa acestora şi să nu uităm niciodată că certificatul de naştere al poporului român este semnat cu sângele eroilor căzuţi la datorie pe câmpurile de luptă în cel de-Al Doilea Război Mondial.

: "Pentru o viaţă mai bună!" Cine se mai gândeşte la ce s-a întâmplat acum 29 de ani într-un orăşel din Ucraina? Şi poate pe bună dreptate. Chiar dacă pe 26 aprilie 1986 avea loc primul şi, până în prezent, cel mai grav accident nuclear din istorie, peste timp s-a aşternut praful uitării. Poate că evoluţia este una normală după atâta timp, dar ea ascunde pericolul uitării şi un fals sentiment de siguranţă. Din nefericire, această dramă ale cărei urmări negative le-am resimţit noi, le vor resimţi încă multe generaţii de locuitori din Europa. O bună parte din Europa a fost expusă contaminării. Aproape un milion de oameni au murit, în primele două decenii de la accident, de diverse forme de cancer provocate sau agravate de radiaţiile de la Cernobîl. Şi acest bilanţ va creşte. Norul a fost purtat de vânt aproape peste tot în lume, iar substanţele rămân active zeci de mii de ani. Catastrofa a dus la mutaţii genetice la plante şi animale şi a scăzut imunitatea la boli a populaţiei tinere în numeroase zone, inclusiv în România. Oficial, numai în Ucraina se consideră că 2,3 milioane de persoane au avut de suferit de pe urma catastrofei. Între 1986 şi 2006, 4.400 de ucraineni - copii sau adolescenţi în momentul catastrofei - au fost operaţi pentru cancer de tiroidă, consecinţa cea mai evidentă a iradierii. În România există o centrală nucleară la Cernavodă, iar în anii trecuţi Guvernul a intenţionat să construiască încă două reactoare nucleare şi o nouă centrală nucleară. Acestea ar crea zeci de tone de deşeuri radioactive extrem de letale care ar putea rezulta într-un accident de dimensiunea celui de la Cernobîl. Organizaţiile nonguvernamentale militează pentru promovarea energiei regenerabile ca alternativă la energia nucleară, deoarece România are un potenţial foarte mare în acest domeniu şi acest tip de energie nu prezintă riscuri faţă de mediul înconjurător sau faţă de sănătatea oamenilor şi necesită investiţii semnificativ mai mici decât energia nucleară. Riscurile ce însoţesc energia nucleară sunt reale, inerente şi de durată. Aşa cum menţionam şi într-una din declaraţiile mele trecute referitoare la independenţa energetică, este necesar să fim conştienţi de faptul că anumite resurse naturale sunt limitate şi neregenerabile. Dezvoltarea unei industrii alternative pentru producerea de energie este importantă şi se poate baza pe resurse inepuizabile, cum ar fi apa sau soarele. Iar educarea populaţiei, precum şi implementarea de programe ne poate duce în direcţia dorită. Sunt de părere că dezvoltarea producţiei de hidroenergie şi de energie eoliană trebuie să devină obiective strategice ale României, obiective pe care să le materializăm cât mai curând în legi ce vor genera politici publice adecvate. Pe de altă parte, în Ucraina de azi nimeni nu se mai gândeşte la ce s-a întâmplat acum aproape trei decenii, într-o ţară frământată de conflicte, cu un guvern nu tocmai stabil, confruntată cu un atac la suveranitatea sa şi cu o clasă politică profund coruptă care se pregăteşte să prelungească durata de viaţă la mai multe reactoare nucleare din cele 15 de care dispune în prezent. Poate ar trebui să ne gândim dacă Ucraina e sigură din punct de vedere nuclear. E posibil ca această ţară să aibă nevoie de sprijin din partea statelor vecine şi/sau din partea instituţiilor europene pentru ca normele acestui proces să fie respectate, pentru că în joc nu este numai securitatea sa, ci a întregului continent.

: "Calitatea vieţii" Ziua Pământului a avut un rol foarte important în mediatizarea problemelor climaterice ale Pământului. Ea a dat naştere unei organizaţii (Earth Day Organization) cu filiale în peste 170 de ţări şi rezultate notabile în conştientizarea omenirii asupra problemelor de mediu, efectelor poluării şi multor alte ecoprobleme globale. Sărbătorirea Pământului, ca o casă a tuturor vietăţilor de pe această planetă, are ca scop semnalarea principalelor probleme cu care se confruntă planeta noastră: reducerea numărului vieţuitoarelor de pe Pământ, micşorarea resurselor forestiere şi de apă, ploile acide tot mai frecvente, poluarea apelor şi aerului, deşertificarea pământului, distrugerea stratului de ozon, încălzirea climatului în toate colţurile lumii, ridicarea nivelului mării şi multe alte probleme care i-au îngrijorat pe oamenii de ştiinţă. Toate acestea nu numai că limitează dezvoltarea omenirii, dar s-au transformat în pericole la adresa existentei omului. Problemele de protecţie a mediului se pun tot mai acut în ţara noastră, ca urmare a poluării locale produse în diverse sectoare economice cum sunt: industria petrolieră, minieră, termoenergetică, chimică, de prelucrare a lemnului, metalurgică, siderurgică, industria construcţiilor de maşini, cimentului, transporturi, agricultură şi gospodărirea deşeurilor. Industriile emană în atmosferă milioane de tone de oxizi de sulf, oxizi de azot, hidrocarburi şi particule în suspensii. Un mediu înconjurător sănătos reprezintă o condiţie esenţială pentru calitatea vieţii pe termen lung. Ca multe alte ţări din Europa Centrală şi de Est, România a moştenit din perioada comunistă grave probleme de mediu, cauzate de politica industrială bazată pe o productivitate ridicată, care nu a ţinut cont de impactul asupra mediului şi sănătăţii oamenilor. Cele mai grave probleme se întâlnesc în următoarele sectoare: calitatea apei, gestionarea deşeurilor şi poluarea aerului şi a solului. Poluarea aerului are de asemenea efecte nocive asupra agriculturii, pădurilor, resurselor de apă şi construcţiilor. Ziua Pământului trebuie acum sărbătorită pe plan internaţional ca o expresie comună, ca o dorinţă publică de a construi o societate stabilă, unind cetăţenii-activişti. Această zi educă şi mobilizează oamenii din întreaga lume pentru a proteja mediul înconjurător, inspiră necesitatea de a acţiona la nivel personal, comunitar, naţional şi internaţional. Astfel, protecţia mediului în România ar trebui să constituie o prioritate, iar pe termen scurt este necesară concentrarea activităţii în domeniul mediului pe următoarele direcţii: elaborarea şi finalizarea strategiilor sectoriale de armonizare legislativă, precum şi aplicarea şi integrarea acestora într-o strategie globală de armonizare în domeniul protecţiei mediului; accesul la informaţie, protecţia naturii şi calitatea apei; pregătirea şi promovarea legislaţiei-cadru privind managementul deşeurilor şi calitatea aerului; pregătirea unei strategii financiare, precum şi a unor planuri detaliate de finanţare; consolidarea capacităţii instituţionale atât la nivel naţional, cât şi local, pentru implementarea efectivă a legislaţiei transpuse.

: "Să ne protejăm pe noi şi generaţiile viitoare!" Nu este o noutate pentru nimeni faptul că principalele cauze de deces din România sunt reprezentate de boli cauzate sau agravate de fumat: bolile cardiovasculare (60% dintre decesele anuale, faţă de 48% media Comunităţii Europene), cancerul (la bărbaţi, cel mai frecvent cancer este cel pulmonar, iar la femei acest tip de cancer este în continuă creştere) şi bolile respiratorii cronice. Astfel, România se numără printre cele cinci ţări europene, alături de Cehia, Grecia, Austria şi Slovacia, care nu-şi protejează cetăţenii de fumatul pasiv, deşi, aşa cum precizam, principalele cauze de deces în ţara noastră sunt cauzate sau agravate de fumat: bolile cardiovasculare, cancerul şi afecţiunile respiratorii cronice. Un raport european arată că, în România, legislaţia antifumat este incompletă sau pur şi simplu nu se aplică, în timp ce ţări precum Irlanda sau Marea Britanie au implementat cu succes politici antifumat cu rezultate vizibile în privinţa sănătăţii cetăţenilor şi care n-au afectat afacerile. Statul român, care încasează anual 1,3 miliarde de lei din taxa pe viciu, nu s-a raliat legislaţiei internaţionale, în ciuda presiunilor societăţii civile, în timp ce companiile de tutun de pe piaţa locală susţin că o lege antifumat ar conduce la creşterea şomajului şi la falimente în lanţ. Astfel, din nefericire, România este codaşă în ceea ce priveşte măsurile luate prin lege pentru a proteja nefumătorii. Legislaţia în acest sens este slabă, interpretată după bunul plac şi, de cele mai multe ori, nerespectată. Nefumătorii sunt marginalizaţi, proprietarilor le lipseşte curajul de a schimba ceva, iar industria tutunului este extrem de puternică, ţinând cont de faptul că este al doilea mare contribuabil la bugetul de stat al ţării noastre. La începutul acestei luni a fost publicat la Bruxelles un raport care se referă la combaterea fumatului pasiv. Organizaţia Smoke Free Partnership (SFP), cea care a întocmit raportul, afirmă că la noi în ţară legislaţia antifumat este incompletă sau nu se aplică. Organizaţia Parteneriatul Antifumat a publicat raportul în urma desfăşurării unei analize asupra normelor legislative care au ca obiect interdicţia de a fuma. Au fost analizate 32 de ţări europene (28 de ţări membre ale Uniunii Europene, iar din afara sa: Norvegia, Turcia, Islanda şi Elveţia) urmărindu-se trei zone principale: locurile de muncă, baruri şi restaurante şi transportul public. Astfel, în urma publicării acestui raport, există ţări precum Irlanda, Marea Britanie, Spania, Ungaria, Letonia, Islanda, Lituania, Malta, Norvegia şi Turcia, care au avut rezultate bune în implementarea acestor politici antifumat urmărindu-se în principal ocrotirea sănătăţii cetăţenilor săi şi care, în acelaşi timp, n-au afectat afacerile. Aceste ţări dispun de o legislaţie puternică de interzicere a fumatului în spaţiile interioare - locuri de muncă sau spaţii publice - baruri, localuri şi restaurante. În ceea ce priveşte aplicarea acestor legi, raportul Organizaţiei Smoke Free Partnership a constatat că ele sunt bine aplicate şi se bucură de un nivel ridicat de sprijin din partea populaţiei. În acest sens, prin modificarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, la care s-au adus 107 amendamente, susţin, alături de colegii mei, interzicerea completă a fumatului în toate spaţiile publice închise, în spaţiile de la locul de muncă şi în cele destinate prin excelenţă copiilor şi adolescenţilor. Primim semnale pozitive din zona societăţii civile şi salut astfel iniţiativa Coaliţiei România Respiră de a derula o campanie antifumat, 200 de organizaţii şi experţi în domeniu semnând un manifest împotriva fumatului. Prin această propunere legislativă, îmi exprim convingerea că este în interesul întregii societăţi ca tânăra generaţie să crească într-un mediu mai sănătos, iar România să se alinieze standardelor europene în privinţa prevenirii şi combaterii efectelor consumului produselor din tutun şi ale fumatului pasiv.

: "Înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Identificare a Bunurilor Indisponibilizate, o necesitate în lupta împotriva corupţiei" Săptămâna trecută, Guvernul României a anunţat înfiinţarea unei noi structuri - Agenţia Naţională de Identificare a Bunurilor Indisponibilizate - ce va apărea în baza unui proiect de lege transmis de către Guvern Parlamentului spre dezbatere în regim de urgenţă. Prim-ministrul Victor Ponta a participat la sfârşitul lunii martie la lansarea dezbaterii publice pentru Proiectul de Lege privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Identificare a Bunurilor Indisponibilizate. Aceasta se va subordona direct Ministerului Justiţiei, care a şi redactat proiectul, inspirându-se după modelul Franţei, Olandei sau al SUA, acceptând de altfel şi recomandările primite din partea experţilor acestor ţări şi colaborând excelent cu aceştia. Cred că sunteţi în asentimentul meu că este imperios necesară crearea acestei structuri speciale care să se ocupe de recuperarea bunurilor constatate ca fiind prejudicii în cadrul proceselor penale în cel mai scurt timp. Datorită faptului că nivelul actual de valorificare este extrem de scăzut, s-a simţit nevoia unui organism care să se ocupe la modul profesional de recuperarea acestor bunuri confiscate. Intenţia imediată a Guvernului Ponta este de a creşte gradul de valorificare a creanţelor provenite din infracţiuni la cel puţin 25% faţă de nivelul actual de valorificare, care este aproape invizibil. Momentan, Oficiul Naţional de Prevenire a Criminalităţii şi Cooperare pentru Recuperarea Creanţelor provenite din Infracţiuni este structura cu atribuţii în acest domeniu, funcţionând în cadrul Ministerului Justiţiei. În ultimii ani, procentul de recuperare efectivă a sumelor de bani provenind din activitatea de punere în executare a ordinelor de confiscare emise de instanţele de judecată a înregistrat o scădere accentuată, iar acest fapt a fost remarcat şi de către Comisia Europeană, prin Mecanismul său de Cooperare şi Verificare, constatându-se astfel că există multe dificultăţi în activitatea de valorificare a bunurilor confiscate, datorită faptului că mai multe autorităţi decid asupra bunurilor sechestrate. Ca să revin la gradul scăzut de recuperare a creanţelor provenite din infracţiuni, în anul 2013, conform unor statistici ale Oficiului Naţional de Prevenire a Criminalităţii şi Cooperare pentru Recuperarea Creanţelor provenite din Infracţiuni, valoarea bunurilor sechestrate a depăşit 434 milioane euro, dar cea a bunurilor efectiv confiscate conform notificărilor ANAF a fost de doar 7,6 milioane de euro. Decizia premierului de a prezenta acest proiect pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Identificare a Bunurilor Indisponibilizate cât mai curând, avansând şi un termen în acest sens până la finalul lunii aprilie, nu poate decât să ne bucure, fiind un alt pas făcut în lupta anticorupţie. Doar pedeapsa penală nu este suficientă, iar din punct de vedere a rezultatului social, pedeapsa penală e insuficientă dacă nu sunt recuperate şi prejudiciile produse. Astfel, salut decizia înfiinţării şi implementării acestui sistem, care sper că se va concretiza în termenul anunţat, fiind necesar ca acesta să înceapă să funcţioneze în cadrul legal şi să asistăm la o normalizare în ceea ce priveşte pedeapsa penală, completată cum e firesc şi de confiscarea bunurilor aflate în discuţie.

: "Să ne asumăm trecutul şi să învăţăm din greşeli!" Săptămâna trecută în statul Israel s-a marcat comemorarea Zilei Holocaustului. Din păcate, însă, antisemitismul nu ţine doar de domeniul trecutului. În anul 2014 au fost semnalate un număr alarmant de incidente antisemite în întreaga lume. Astfel, salut organizarea în luna mai a Forumului Global de Combatere a Antisemitismului - o coaliţie activă de personalităţi publice, lideri politici, clerici, jurnalişti, diplomaţi şi profesori dedicaţi combaterii antisemitismului şi altor forme de ură rasială şi etnică. La nivel de ţară, fiecare popor îşi stabileşte prin legi penale şi civile, deci prin justiţie, ceea ce este tolerat şi ceea ce nu este tolerat. Toate faptele care nu sunt tolerate intră în incidenţa justiţiei care îi sancţionează pe cei care nu se pot adapta regulilor. Atunci când ne raportăm însă la una din cele mai negre pagini ale istoriei contemporane, Holocaustul, participarea şi responsabilitatea autorităţilor în exterminarea evreilor au constituit subiect intens mediatizat în ultima perioadă. Vorbim şi în acest context de ideea de toleranţă, de înţelegere şi de aplicare a ei. Campania de conştientizare a Holocaustului şi a variatelor responsabilităţi în acest proces, în general, a produs rezultate, dar şi anumite efecte nedorite, cum ar fi creşterea taberei celor care tind să fie de acord cu teze de factură antisemită, fără a înţelege imperios nevoia toleranţei, dincolo de concept. Trebuie să tolerăm ca să fim toleraţi, trebuie să respectăm ca să fim respectaţi, trebuie să oferim libertate ca să fim liberi. Cu alte cuvinte, toate acestea stau la baza toleranţei. Toleranţa trebuie privită ca o virtute şi nu ca o obligaţie. Ziua Holocaustului este o zi în care durerea uneşte şi antisemitismul rămâne o ruşine. Nimicirea unor oameni doar pentru că erau evrei, la ordinul unor puteri ce se doreau divine, reprezintă un păcat fără de margini. Justificările nu îşi mai au rostul. Faptele reprobabile rămân, chiar dacă unii spun că "Europa se afla, ce-i drept, în vâltoarea războiului". Intoleranţa, excluderea şi discriminarea sunt la fel de rele precum lipsa de credinţă şi necinstea faţă de părinţi. În acest context, dincolo de evidenţa faptelor reprobabile amintite, comemorarea victimelor Holocaustului semnifică neuitare şi îndeamnă pe fiecare dintre noi la un moment de profundă reflecţie.

: "Ziua internaţională a monumentelor şi siturilor" La iniţiativa Comitetului Internaţional al Monumentelor şi Siturilor, pe 18 aprilie s-a sărbătorit Ziua internaţională a monumentelor şi siturilor. Comitetul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor a făcut această propunere în 18 aprilie 1982, ea fiind apoi aprobată la Conferinţa Generală UNESCO din 1983. Ziua internaţională a monumentelor şi siturilor oferă posibilitatea întregii omeniri să conştientizeze diversitatea patrimoniului la nivel mondial, dar şi vulnerabilitatea acestuia şi, în consecinţă, eforturile necesare pentru protecţia şi conservarea sa. România se bucură de un patrimoniu imens de situri, clădiri sau grupuri de clădiri care sunt recunoscute ca având valoare istorică sau artistică, dar care necesită o mai mare atenţie din partea autorităţilor. Multe dintre aceste valori sunt într-un mare pericol, iar eu voi aminti numai câteva dintre ele. Bisericile de cretă de la Murfatlar, judeţul Constanţa, obiectiv unic la nivel european, oferind sute de dovezi ale civilizaţiei umane de acum o mie de ani, se află în pericol, structurile ridicate în urmă cu aproape patruzeci de ani pentru protejarea şi conservarea ansamblului rupestru fiind serios afectate. Într-o situaţie chiar mai gravă se află sistemul de fortificaţii ale dacilor din Munţii Orăştiei care sunt jefuite de căutătorii de aur, sub ochii nepăsători ai autorităţilor. Alte monumente şi situri sunt în pericol de a fi distruse pentru că se află în calea unor interese economice. Astfel, situaţia de la Roşia Montană, unde vestigii vechi de mii de ani au fost pe cale de a dispărea, iar în locul lor să apară mari lacuri de cianuri sau peştera Movile din judeţul Constanţa, o rezervaţie speologică unică în lume ce ar fi putut fi distrusă prin extracţia gazelor de şist. Imensele bogăţii culturale moştenite de la strămoşi sau primite în dar de la natură au fost ani la rând furate sau distruse sub ochii dezinteresaţi sau complici ai autorităţilor. Această situaţie trebuie să înceteze şi este datoria noastră să o stopăm.

: "Viaţa are prioritate!" Asistăm în ultima vreme din ce în ce mai des la evenimente tragice pe şoselele României şi nu pot să nu mă gândesc cu inima strânsă că una dintre victime ar putea să fie un cunoscut, un apropiat sau un copil nevinovat. Creşterea dramatică a numărului accidentelor rutiere din ultima perioadă trebuie să ne dea de gândit. România este ţara din Europa cu cea mai mare rată a deceselor în accidentele de circulaţie. În prima jumătate a anului trecut, numărul accidentelor grave a crescut cu 20%, deşi agenţii de circulaţie au ridicat cu 20% mai multe permise auto. E un paradox, pentru că numărul sancţiunilor şi al accidentelor ar trebui să fie invers proporţionale, cum se întâmplă peste tot în lume. În România, datele oficiale arată că Poliţia sancţionează în neştire, iar şoferii mor pe capete. Dramele de pe şosele sunt, de cele mai multe ori, rezultatul comportamentului iresponsabil, primitiv şi inconştient al celor care circulă pe drumurile publice. Într-o clipă poţi pierde cel mai de preţ lucru pe care Dumnezeu ţi l-a dăruit - viaţa. Câţi dintre participanţii la trafic iau în serios cunoscutul slogan, tipărit pe mii de indicatoare "Stop accidentelor rutiere! Alege viaţa!"? Pentru a diminua moartea de pe şosele, nu este suficientă o legislaţie drastică. Nu la legi suntem restanţieri. Viteza excesivă a devenit un hobby al posesorilor de maşini. Ei calcă acceleraţia până se opresc în pomi, stâlpi, se înfig în maşinile care rulează pe contrasens ori mai iau câte un pieton, biciclist sau motociclist pe capotă. Nu doar viteza este cauza principală a dezastrelor. Conducerea în stare de ebrietate, agresivitatea participanţilor la trafic, depăşirile interzise şi periculoase, neacordarea priorităţii, trecerea pe culoarea roşie a semaforului, amplasarea pe autoturisme a unor proiectoare de mare putere şi orbirea altora cu luminile de drum etc. produc mult mai multe tragedii. Din cauza lor, pericolele te pândesc la tot pasul: fie ca pieton prevăzător, fie ca şofer responsabil. Ei uită că viaţa unui om este în pericol dacă sunt grăbiţi să ajungă într-un loc anume, ei uită că neacordarea priorităţii în trafic le poate distruge viaţa, ei uită că trebuie să răspundă în faţa legii pentru faptele lor, ei uită că în mâinile lor stă propria viaţă şi, mai mult, viaţa prietenilor sau rudelor care îi însoţesc. Însă de cele mai multe ori, regretele vin după faptă. Abia atunci conştientizează că oricât de grăbiţi ar fi, viaţa are, într-adevăr, prioritate.

: "Un nu categoric drogurilor" Săptămâna trecută, un raport al Curţii de Conturi a prezentat mai multe nefuncţionalităţi în colaborarea Agenţiei Naţionale Antidrog cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu. Asistăm, astfel, la creşterea numărului de consumatori de droguri, deşi există o strategie naţională şi nişte planuri de acţiune al căror scop este tocmai de a ţine acest fenomen sub control. Vorbim aici despre o Strategie Naţională Antidrog care în perioada 2005-2012 avea ca obiective reducerea incidenţei şi prevalenţei consumului de droguri, însă în perioada 2012-2013 s-a observat - din datele statistice - dimpotrivă, o creştere a consumului de droguri. Nu voi face o analiză a acestui eşec, intenţia mea este să trag un semnal de alarmă asupra fenomenului în creştere. Stoparea consumului de droguri este şi responsabilitatea clasei politice, instituţiile statului având nevoie de cadrul legislativ prin care să funcţioneze în folosul societăţii româneşti. Copiii noştri experimentează destul de devreme consumul de droguri, iar vârsta de la care încep să fie preocupaţi de acest obicei scade îngrijorător. Sunt de acord cu reprezentanţii Curţii de Conturi care precizează în acest raport că elaborarea acestei Strategii Naţionale Antidrog şi a unui plan de acţiune nu sunt suficiente fară susţinerea acestora din punct de vedere financiar, uman, logistic, dar şi din punct de vedere legislativ. La sfârşitul lui 2012, în România trebuia să funcţioneze un sistem integrat de instituţii şi servicii publice, care să asigure reducerea consumului de droguri în rândul populaţiei generale, asistenţa medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri, dar şi eficientizarea activităţilor de prevenire şi combatere a producţiei şi traficului ilicit de droguri şi precursori. Dar, cu toate acestea, s-a constatat că fenomenul consumului de droguri a escaladat. Realitatea este de o problematică absolută: părinţii şi profesorii se confruntă din ce în ce mai mult cu incidenţa acestui fenomen în rândurile tinerilor, în special a adolescenţilor, care au cele mai dese tangenţe cu lumea drogurilor. Fie că este vorba de etnobotanice, ecstasy, medicamente sau droguri puternice precum heroina sau cocaina, mulţi tineri care nu au împlinit majoratul şi-au sacrificat viaţa, visurile, adolescenţa din cauza inconştienţei sau a lipsei de informare. În ultimul deceniu, România, din cauza consumului de droguri, a devenit, pe lângă o piaţă de desfacere, o zonă de tranzit prin care trec cantităţi uriaşe de droguri spre alte ţări. Conform statisticilor, la noi în ţară 70% din consumatorii de droguri sunt elevi şi studenţi. Pe lângă riscul dependenţei pot apărea multiple probleme de sănătate pe termen mediu şi lung, cum ar fi SIDA, hepatitele B şi C, tuberculoza, dar şi probleme cu legea, deoarece tinerii care devin narcomani ajung delincvenţi de drept comun care, pentru a-şi asigura o "liniuţă", pe lângă furtul banilor şi vânzarea bunurilor de valoare din casă, ajung să spargă maşini şi case. Dificultăţile întâmpinate de părinţi în relaţia cu copiii lor care devin dependenţi de consumul drogurilor de orice tip ar trebui să ne preocupe mult mai mult, pentru că de fiecare dintre noi depinde bunul mers al societăţii în care trăim. Dincolo de statisticile alarmante şi măsurile avansate în cadrul diverselor programe şi strategii menite să lupte cu acest flagel al lumii moderne, noi toţi suntem datori să ne implicăm în combaterea acestui fenomen care se propagă în toate mediile sociale, tocmai datorită faptului că sunt atinşi cei la care ţinem cel mai mult: copiii noştri.

: "Implementarea Convenţiei europene a drepturilor omului, responsabilitatea noastră comună" Când vorbind despre drepturile omului, primul lucru la care ne gândim este Declaraţia universală a drepturilor omului. Este bine ştiut că unele dintre drepturile şi libertăţile consfinţite în Declaraţia universală a drepturilor omului au fost întruchipate în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), adoptată în 1950 de către Consiliul Europei, fiind o reflectare unică a valorilor civilizaţiei şi democraţiei. CEDO oferă o listă de drepturi garantate, cum ar fi dreptul la viaţă, interzicerea torturii, sclaviei şi a muncii forţate, dreptul la libertate şi securitate, dreptul la un proces echitabil, respectarea vieţii private şi de familie, libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie, libertatea de exprimare, libertatea de întrunire şi de asociere, dreptul la căsătorie, dreptul la o cale de atac eficientă şi interzicerea discriminării. Într-o jumătate de secol, drepturile consacrate în convenţie au evoluat treptat, datorită modului de interpretare a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a diverselor protocoale care au stabilit noi drepturi, legate de condiţiile care nu au putut fi prevăzute atunci când a fost adoptată. Importanţa convenţiei constă nu numai în extinderea domeniului de aplicare al drepturilor pe care le protejează, dar, de asemenea, în sistemul de control instituit pentru a examina probabilele încălcări şi de a asigura respectarea de către state a obligaţiilor care le revin în temeiul Convenţiei, şi anume, recunoaşterea acestor drepturi şi libertăţi tuturor persoanelor aflate sub jurisdicţia lor, şi nu numai pentru cetăţenii lor. Drepturile omului, democraţia şi statul de drept sunt valori esenţiale ale Uniunii Europene. înscrise în Tratatul fondator al UE. Acestea au căpătat o importanţă deosebită odată cu adoptarea Cartei drepturilor fundamentale, în anul 2000, fiind consolidate şi mai mult atunci când Carta a dobândit forţă juridică obligatorie, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, în anul 2009. Săptămâna trecută a avut loc la Bruxelles conferinţa organizată de Consiliul Europei cu tema "Implementarea Convenţiei europene a drepturilor omului, responsabilitatea noastră comună". Am fost onorat să particip în calitate de Preşedinte al Subcomisiei parlamentare de monitorizare a implementării Hotărârilor CEDO la lucrările prilejuite de desfăşurarea acestei conferinţe, organizată de către Preşedinţia belgiană a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei, la Bruxelles, alături de alţi colegi. Acest eveniment se înscrie în continuarea reformelor iniţiate în anul 2010, o dată cu desfăşurarea Conferinţei la nivel înalt de la Interlaken privind Viitorul Curţii Europene a Drepturilor Omului, din data de 19 februarie 2010, şi care s-a finalizat cu Declaraţia de la Interlaken. Evenimentele pe această temă au continuat prin organizarea şi desfăşurarea Conferinţelor de la Izmir din 2011 şi Brighton din 2012. Printre obiectivele de bază ale Conferinţei organizată în acest an s-au numărat îmbunătăţirea sistemului de executare a hotărârilor Curţii Europene la nivel naţional, cât şi a supravegherii de către Comitetul de Miniştri. Discuţiile purtate cu acest prilej de către participanţi s-au finalizat cu adoptarea unei Declaraţii politice care va permite îmbunătăţirea implementării Convenţiei, inclusiv punerea în executare a hotărârilor Curţii. Marcând progresele înregistrate în domeniul drepturilor cetăţeneşti, România se poate mândri astăzi cu o legislaţie modernă în domeniu, în acord cu tratatele internaţionale, precum şi cu progresele vizibile în domeniul drepturilor cetăţenilor săi, indiferent de sex sau etnie. Nu în ultimul rând, ca stat membru al Uniunii Europene, ţara noastră are obligaţia de a veghea la respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor săi, care sunt şi cetăţeni ai Uniunii Europene, ceea ce le conferă dreptul de a acţiona în cazul încălcării prevederilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Este obligaţia constituţională a Parlamentului României de a întări legislaţia ţării în materia drepturilor omului şi de a veghea, cu instrumentele pe care le are la dispoziţie, la respectarea acestora. Este de condamnat orice formă de violenţă sau discriminare împotriva cetăţenilor şi orice formă de încălcare a drepturilor acestora şi vă invit pe fiecare dintre dumneavoastră să adoptaţi aceeaşi poziţie.