"
Averea candidatilor
Petru Andea avea, la început de mandat, în 2004, un apartament de 102 metripătraţi, dobândit în 2002, şi două depozite în bancă, unul de 250 de milioane de lei vechi şi
altul de 710 de milioane de lei. De-abia în declaraţia de avere din mai 2005 vedem că deputatul PSD a vândut un apartament, în aprilie 2004, cu 23.500 euro. În mai 2005 se înmulţesc şi depozitele bancare: 157 de milioane de lei vechi, 645 de milioane de lei, 780 de milioane de lei şi 295 de milioane de lei. La veniturile pe ultimul an fiscal, vedem că deputatul câştigă o sumă incertă din activitatea de dascăl la Universitatea Politehnica – incertă, pentru că sunt corecturi la cifră, care este inteligibilă, 139 sau 339 de milioane de lei, pe an – şi 370 de milioane din deputăţie, iar copiii au realizat, în SUA, 35.000 de dolari, respectiv 95.000 de dolari, în anul care se încheiase. În decembrie 2005, a treia declaraţie de avere, deputatul Petru Andea spune că şi-a cumpărat un teren, de 1.150 metri pătraţi, în localitatea Fârdea, cu 1.200 RON. Autoturism nu are, iar conturile se împuţinează: 65.000 RON, respectiv 31.000 RON.
In decembrie 2005, deputatul Andea declară că îi împrumută, în nume personal, consilierului judeţean timişean Vasile Rotărescu – prosper om de afaceri, care deţine, printre altele, un important centru comercial din Timişoara şi face afaceri cu terenuri – suma de 50.000 de euro. Veniturile deputatului pe anul fiscal care se încheia rămân aceleaşi, 339 de milioane din activitatea didactică.
In declaraţia de avere completată la sfârşitul anului 2006 deputatul Petru Andea rămâne cu un singur cont, în valoare de 27.500 RON. La fel ca la sfârşitul lui decembrie 2005, la finele lui 2006, Andea declară că i-a împrumutat 50.000 de euro lui Rotărescu.
În ultima declarație de avere aferentă legislaturii 2004 – 2008, Petru Andea deținea un teren în județul Timiș – de 1150 mp, cumpărat în 2005, un apartament în Timișoara, de 102 mp, cumpărat în 2002, și o mașină. Nu avea credite, cât despre depozite bancare, este vorba de unul singur în valoare de 9.000 lei. Rămâne suma de 50.000 de euro împrumutată lui Rotărescu.
Veniturile familiei erau (2008) compuse de: 49.523 lei ca profesor universitar la Politehnica din Timișoara și 59.643 ca deputat (Petru Andea) + 155.00 USD/an – fiica, medic în Statele Unite ale Americii și 115.00 USD/an – fiul, informatician, tot în SUA.
Funcții inainte de 1989
a ocupat diverse funcţii în cadrul Uniunii Asociațiilor Studenților Comuniști din România
1975-1983 – președinte al Uniunii Asociațiilor Studenților Comuniști (UASCR) pe Centrul Universitar Timișoara
1983 și 1987 – secretar al Comitetului de Partid pe Centrul Universitar Timișoara
1989 – secretar de partid pe Politehnică
"