Declarații
Exemplu: "pensii", "taxe", etc
Dacă te autentifici vei putea
să selectezi pasaje de declarații pentru a le marca drept importante.
1. | : "Bacşişul ospătarilor - pilonul economiei subterane" Faptul că românul este inventiv îl ştim cu toţii, iar de la această regulă se pare că nu doresc sub nicio formă să se abată nici mai-marii noştri. Astfel că, în goana după bani şi sub presiunea unui deficit bugetar care ne dă mari bătăi de cap, Guvernul Ponta a descoperit cea mai inovatoare metodă de combatere a evaziunii fiscale, şi anume impozitarea bacşişului chelnerilor şi ospătarilor. Abia acum se concretizează voinţa Executivului în lupta cu economia subterană a României, acelaşi Executiv care în ultima perioadă s-a făcut că plouă în faţa practicilor cu adevărat păgubitoare pentru încasările bugetare. Ei bine, aceasta este reflecţia perfectă a unei guvernări eficiente, care se străduieşte din răsputeri să-şi demonstreze, cu fiecare decizie luată, incompetenţa şi incapacitatea de a acţiona strategic în sectoarele unde acest lucru se impune cu adevărat. Până acum ne-am convins cu toţii că la capitolul combaterii evaziunii fiscale am fost duşi de nas cu vorbe şi promisiuni, fără a exista o politică susţinută de legi şi în primul rând de fapte. Probabil în concepţia celui mai competent Guvern din istoria României, economia subterană (de 44 de miliarde de euro) se învârte în jurul bacşişului primit de către ospătari, chelneri şi taximetrişti, iar odată cu fiscalizarea acestuia vom avea motive să ne felicităm pentru cât de buni suntem şi pentru cum am reuşit să eradicăm, dintr-un foc, una dintre cele mai mari probleme naţionale. Tot cu amabilitatea mai-marilor noştri, angajaţii din hoteluri şi restaurante sunt printre cei mai prost plătiţi salariaţi, dar în ciuda acestor condiţii, nu se dau bătuţi şi continuă să supravieţuiască din atenţiile primite din partea clienţilor, în funcţie de calitatea serviciilor oferite. Este de-a dreptul scandalos, nu?! Noroc cu inspiraţia de ultim moment a Executivului care a conştientizat că nu îi poate elimina din câmpul muncii, şi astfel a decis să îi taxeze suplimentar, reuşind "să cureţe" economia de neregulile care nu îi permit să se dezvolte. Nu degeaba se spune că "buturuga mică răstoarnă carul mare"... şi sunt ferm convins că pe această zicală s-au bazat şi oficialii noştri când au hotărât să elimine răul cel mai mic, şi nu să înlăture din rădăcină marea evaziune. Vedeţi dumneavoastră, stimabililor, de cele mai multe ori "socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din piaţă", iar estimările fabuloase, care nu au un fundament concret, se pot dovedi a fi doar nişte cifre pentru care există riscul să nu se regăsească în contabilitate atunci când veţi trage linie şi veţi cuantifica efectele măsurilor implementate. Dacă România tot funcţionează cu taxele cetăţenilor, este bine ca din când în când să mai inventăm câte un impozit, cum este cel adus astăzi în discuţie, şi poate în felul acesta începe ţara să se pună pe roate, să duduie economia, să explodeze investiţiile, ajungem să mergem pe autostrăzi în loc de drumuri pietruite, să ne tratăm în spitale renovate şi echipate după ultimele standarde, să ne ţinem tinerii în ţară şi profesorii la catedre pe salarii onorabile. Din păcate, realitatea ne trezeşte din mirajul cifrelor şi estimărilor când ne este lumea mai dragă, demonstrându-ne că banii statului zboară în cu totul alte direcţii, şi că, oricâte taxe am plăti, România tot nu funcţionează în parametri normali. Asta se întâmplă când cheltui mai mult decât poţi economisi, pentru că la cheltuieli şi aruncat milioane pe măsuri populiste şi studii ineficiente suntem primii în top, iar când se ajunge la fundul sacului poporul trebuie să suporte notele de plată, acoperite prin te miri ce biruri: taxe pe stâlp, taxe pe pod, taxe pe drum, impozit pe bacşiş etc. Cât va mai dura oare până când se va repara robinetul de oprit risipa, defectat în 89, şi până când autorităţile noastre vor înţelege că nu pot născoci la infinit taxe doar pentru a face vâlvă şi pentru a scoate la iveală propria neputinţă? În câteva zile vom ajunge probabil să vedem cerşetorii de la colţul străzii purtând la ei case de marcat pentru a putea emite bon fiscal pentru cei câţiva bănuţi lăsaţi drept ajutor de către cetăţeni, asta în cazul în care, cu puţin noroc, Guvernul va include această milă în categoria ciubucului, şi nu în cea a şpăgilor. Sunt perfect de acord cu faptul că trebuie "să dăm Cezarului ce-i al Cezarului", dar din păcate Cezarul nostru are mâna prea lungă şi îşi ia singur din buzunarul oamenilor cinstiţi atât ceea ce i se cuvine, cât şi ceea ce nu, tolerând în acelaşi timp cu seninătate adevărata mafie a evaziunii fiscale. Se pare că nu degeaba vedem zilnic la TV că "România funcţionează cu taxele tale", Executivul depunând eforturi majore astfel încât acestea să fie chiar letale! | |
|
|
Date de contact
Declarații
28 Oct 2015
| : Din partea Grupului naţional-democrat, domnul Deaconu Mihai. |
25 Jun 2015
| : Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Copiii abandonaţi de părinţi şi ignoraţi de stat". Dar, cu permisiunea dumneavoastră, dom... |
04 Jun 2015
| : Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia politică se numeşte "Când Guvernul aţipeşte, cetăţeanul de rând plăteşte". Stimaţi colegi, Deşi prevederea legislativă care impune achita... |
12 May 2015
| : "Autostrăzile din România - de la masterplanuri la eşecuri" În proiecte avem autostrăzi şi drumuri expres fără număr, însă în realitate am învăţat să ne mulţumim doar cu jocul au... |
12 May 2015
| : "Bacşişul ospătarilor - pilonul economiei subterane" Faptul că românul este inventiv îl ştim cu toţii, iar de la această regulă se pare că nu doresc sub nicio formă să se abată nici... |
Alte legături
| |