: "«Campionii» Europei la analfabetism şi abandon şcolar" "Strategii pentru reducerea părăsirii timpurii a şcolii", "scăderea ratei de analfabetism" şi "reformarea învăţământului din România" sunt o serie de expresii care au devenit uzuale în discursurile oficialilor din educaţie în ultimii 25 de ani. Din păcate, realitatea ne demonstrează faptul că s-a vorbit mult şi s-a acţionat superficial, astfel că în momentul de faţă ocupăm un "fruntaş" loc 3 în Europa din punct de vedere al abandonului şcolar, cu o rată de 17,5 %. Date fiind aceste cifre, nici la capitolul alfabetizare nu excelăm, fiind codaşii Uniunii Europene, cu un procent de 40 % dintre adolescenţi care citesc greu sau nu ştiu să citească, dublu faţă de media europeană. În secolul tehnologiei şi informaţiei, ţara noastră dă semne că pierde lupta în faţa acestor fenomene ale căror consecinţe se vor resimţi intens prin creşterea numărului de şomeri, excluziune socială şi amplificarea sărăciei. 2 din 10 copii părăsesc timpuriu sistemul educaţional, iar motivele sunt multiple, pornind de la probleme în familie, dificultăţi de învăţare, lipsa banilor sau a sprijinului. Respectivii factori au fost identificaţi şi le sunt bine cunoscuţi responsabililor din domeniu, însă programele care au vizat combaterea lor întârzie să îşi dovedească eficienţa, condamnându-ne la sărăcie tinerii care reprezintă viitorul ţării noastre. Dacă înainte de '89 autorităţile se mândreau cu faptul că au reuşit eradicarea analfabetismului, iată că, în doar 25 de ani, sistemul "a fost pus pe butuci", plasându-ne în prezent în fruntea ţărilor est-europene ca număr de analfabeţi. Din păcate, banii investiţi până acum în implementarea măsurilor care vizau reducerea abandonului şcolar s-au dovedit, la propriu, a fi cheltuieli ineficiente, asta "mulţumită interesului şi implicării autorităţilor" în lupta împotriva adevăratelor probleme care generează această situaţie blamabilă pentru România. Este şi cazul programului "A doua şansă" prin care s-a dorit atragerea persoanelor care au renunţat prea devreme la educaţie. Astfel că, din 2008 statul a plătit în medie peste trei milioane de euro anual pentru cei aproximativ 47.000 de oameni înscrişi la cursuri, însă rata abandonului şcolar nu s-a lăsat intimidată de strategiile implementate superficial, rămânând neschimbată. Totuşi, de apreciat este faptul că respectivul program a oferit persoanelor fără posibilităţi oportunitatea finalizării studiilor, şi şanse reale în ocuparea unui loc de muncă, numărul acestora fiind însă foarte mic în raport cu cel al tinerilor care au renunţat timpuriu la studii. În timp, fiecare ministru a încercat să îşi pună amprenta pe sistemul educaţional, fără succes însă, având în vedere faptul că s-a axat doar pe strategii care pe hârtie erau prezentate sub forma unor reuşite garantate, iar în realitate s-au dovedit o continuare a coşmarului pe care suntem nevoiţi să îl înfruntăm fără ajutor concret, de ani buni. Analizând diferenţele dintre măsurile luate până în prezent de statele membre ale Uniunii Europene şi situaţia actuală din România, mă întreb dacă noi ne putem numi în continuare ţară europeană şi dacă vom avea vreodată capacitatea de a ne alinia la standardele acestora? Conform Comisiei Europene, "ţările din UE s-au angajat ca până în anul 2020 să reducă rata abandonului şcolar la mai puţin de 10%"- o altă promisiune imposibil de respectat de guvernanţii noştri care în ultima perioadă se prezintă în faţa societăţii doar cu rezultate negative la capitolul creşterii calităţii învăţământului românesc. Aşa cum am spus anterior, factorii care perpetuează acest fenomen sunt multipli, iar soluţiile care se impun pentru eradicarea lui ar trebui să aibă la bază o cercetare şi o documentare ample, susţinute de asemenea de investiţii financiare importante în acest sector. Oricât ne-am strădui, nu putem încă să-i credem pe oficialii noştri când clamează că "educaţia este o prioritate naţională", din moment ce statisticile şi cifrele care reprezintă rezultatul propriilor lor acţiuni ne demonstrează contrariul. Este regretabil faptul că în secolul XXI România încă se mai confruntă cu o problemă ce ţine de Evul Mediu, analfabetismul, iar autorităţile nu dau semne, nici în al 12-lea ceas, că şi-ar dori să scoată din letargie sistemul de învăţământ.