: Domnilor preşedinţi ai Senatului şi Camerei Deputaţilor, Stimate şi stimaţi colegi parlamentari, Dragi camarazi din Revoluţie, La prima aniversare a Revoluţiei române, în 22 decembrie 1990, vorbeam cu aceeaşi emoţie ca şi acum, în şedinţa solemnă a Parlamentului, încărcat atât de datoria faţă de eroii Revoluţiei, dar şi cu răspunderea de prim-ministru. Spuneam atunci: "În noaptea lui 21 decembrie 1989, am jurat să trăim liberi. Şi dacă va fi să murim, să murim fiindcă ne-am înfrânt frica." Unora nu le-a mai fost dat să ştie că am alungat tirania, că am cucerit libertatea. Ei sunt eroii noştri. Dintre cei 81 care ne aflam la baricadă, spre exemplu, puţin înainte de miezul nopţii, când s-a dezlănţuit masacrul împotriva noastră, 39 au fost ucişi, dintre care tineri de 15, 16 şi 17 ani. Întreaga minciună şi răutate, necredinţă şi strâmbătate a unei gândiri care ne crea în fiecare ceas al timpului vieţilor noastre umilinţă, supunere oarbă, muncă fără iubire, ordonată de adevăraţi păcătoşi, cei fără niciun Dumnezeu, s-au prăbuşit. Pentru noi trebuie să existe cumva, în continuare, eroismul Revoluţiei române, al Timişoarei, al Bucureştiului, al Braşovului, al Sibiului şi al atâtor alte locuri ale ţării. În ordinea necesară a lumii numai adevărul este etern. Eroarea de parcurs a istoriei naţiunii noastre, dictatura reducerii omului la situaţia unui soldat al unei armate fără ştiinţă, fără conştiinţă şi fără stindard trebuie depăşite astăzi pe singura cale a adevărului construit de societate - democraţia. "Am învăţat umilinţa de a servi poporul şi oamenii." spuneam atunci "Oare?" - mă întreb astăzi, aşa e? Oamenii acestei ţări duc grijile, nevoile şi când ne uită Cel de sus, nenorocirile. Tot ei sunt puterea care ne duce spre lumină când suntem în întuneric, în restrişte. Nicicând istoria noastră n-a văzut poporul român nedemn. Stimaţi colegi, În ultimele rânduri ale unei lucrări - cred de mare însemnătate - "Mitologia comunismului", scrisă de istoricul Lucian Boia, se afirmă: "Comunismul a fost o capcană a istoriei şi, ca orice capcană, este mai uşor să intri, decât să ieşi." Realitatea concretă a tranziţiei de la comunism la democraţie a fost într-adevăr precum ieşirea dintr-o capcană, dar ea nu ar fi trebuit să fie atât de dureroasă şi dezamăgitoare precum a fost pentru milioanele de români ce au îmbrăţişat democraţia cu o mare speranţă. Am început cu construcţia principalelor instituţii ale democraţiei. Dar, imediat după Revoluţie, principalele sarcini ale transformării României într-un stat modern, compatibil cu realitatea lumii occidentale, erau: Unu. Aşezarea proprietăţii private şi publice în normalitate, atât prin înlăturarea jafului comis de regimul comunist, cât şi prin consolidarea legală a avuţiei publice în strategia pentru înfăptuirea economiei de piaţă pe care am prezentat-o Parlamentului şi care a fost, în mod miraculos, votată fără niciun vot împotrivă, în planul de acţiune prima lege era Legea proprietăţii. Nu aceasta a fost adoptată, ci prima formă cât de cât completă abia după zece ani. A doua mare sarcină: privatizarea societăţilor comerciale cu capital de stat din economie şi servicii, căci nu există economie de piaţă în lumea reală - adică în lumea capitalistă - cu economie care nu e, în cea mai mare parte, privatizată. Dar îndeplinirea acestor sarcini s-a lovit dur de interese politico-economice nu doar retrograde, ci şi ticăloase. Proprietatea privată sau publică a putut să fie furată, privatizările au putut să fie adesea doar jaf şi lichidare. Am reuşit cu adevărat, în ciuda tuturor acestor situaţii, să devenim ţară membră a Uniunii Europene şi NATO. Pentru a reuşi au fost mari sacrificii pe care le-a consimţit şi le-a dus poporul român. Unele extrem de utile, dar altele - nu puţine, făcute din marile furturi ale tranziţiei. Şi astăzi nivelul de indisciplină, lipsă de răspundere şi impunitatea pentru abuzul legii e mult prea ridicat pentru o ţară membră a Uniunii Europene. Cel mai greu în România este ca cetăţeanul să beneficieze efectiv şi neîntârziat de drepturile prevăzute de lege. Cetăţeanul şi întreprinzătorul pot fi însă supuşi unor abuzuri, umiliţi şi îngenuncheaţi fără ca să poată trage pe cineva la răspundere, chiar şi dacă justiţia le dă, într-un târziu, dreptate. Disciplina e piatra de căpătâi a civilizaţiei. Iar fără disciplină sub lege avem ceea ce avem: arbitrar, dezordine, hoţie organizată sub protecţie politică. În acelaşi timp şi cât se poate de clar, cetăţenii sunt cei ce plătesc incompetenţa şi incapacitatea guvernărilor de a disciplina ţara. Avem un nivel extrem de ridicat de taxe şi impozite şi, totodată, vă rog să faceţi şi dumneavoastră analiza datelor care sunt la dispoziţie şi totodată, să constataţi nivelul cel mai scăzut din Uniunea Europeană al rezultatelor obţinute din utilizarea acestor bani proveniţi din taxe şi impozite. Ba chiar şi mai rău. Am aflat în ultimul timp că sume uriaşe din bugetul statului au putut fi jefuite prin schemele de fraudare puse în operă de o mafie în care se aflau miniştri, magistraţi şi afacerişti, în deplinul dispreţ al legii. Şi încă nu ştim totul. Aceste realităţi, incontestabile şi dureroase nu îi pot motiva pe tineri - pe tineri, căci pentru ei avem cea mai mare îndatorire - să se dedice unei cariere profesionale bazate pe merit. Dimpotrivă! Îi îndepărtează, îi marginalizează sau îi îndeamnă să emigreze. Sigur, România nu mai este ţara de acum 25 de ani. România este o ţară aflată într-o situaţie net, incomparabil mai bună, dar tocmai de aceea nu ne este permis să nu vedem ce anume ne loveşte astăzi, ce anume amărăşte atâţia compatrioţi ai noştri, ce anume mai avem de făcut. Dragi colegi, În inima şi în mintea fiecărui român zace cea mai fierbinte dorinţă: să fie România mândră între mândriile lumii. Convingerea mea a fost şi este aceeaşi, trebuie să ducem lupta până la capăt. Cine ar fi crezut, cine ar fi crezut că după ce baricada noastră de la Inter - sunt aici câţiva dintre camarazii mei de la baricadă, pe care-i salut cu toată dragostea - cine ar fi crezut că după ce baricada noastră de la Inter a fost înăbuşită în crimă şi sânge cu puţin înainte de miezul nopţii, la ordinul dictatorului Ceauşescu, la numai 12 ore, regimul comunist, toate instituţiile sale au încetat să existe. Nimeni! Şi totuşi aşa a fost. Aceasta este marea lecţie istorică oferită lumii de România. Să fim mândri de acest lucru! Libertatea învinge! Poate fi România condusă altfel: cinstit, corect, eficient? Da! Fără nicio îndoială. De fapt, o pagină nouă aşteaptă să fie scrisă, inaugurată - credem noi - de votul formidabil din 16 noiembrie anul acesta, pentru că atunci s-ar putea, în fine, să împlinim speranţele milioanelor de români care încă mai cred că ţara lor e ţara pe care ei o iubesc pentru că trăiesc bine în ea. Vă mulţumesc. (Aplauze.)