Declarații
Exemplu: "pensii", "taxe", etc
Dacă te autentifici vei putea
să selectezi pasaje de declarații pentru a le marca drept importante.
| 1. | : Mulţumesc, domnule preşedinte Declaraţia mea politică se intitulează "PSD are soluţii pentru menţinerea creşterii economice". Dragi colegi, Englezii au un proverb, potrivit căruia "Roma nu a fost întemeiată într-o zi". Şi PSD are soluţii pentru menţinerea creşterii economice, majoritatea lor puse în practică deja cu suficient succes şi confirmate de Eurostat şi INS, însă trebuie să avem în vedere şi factorul timp, atunci când vorbim despre rezultate imediate. Deşi englezii nu oferă şi argumentele care să le susţină raţionamentul logic, PSD vine cu explicaţiile necesare privind sporirea rezultatelor pozitive ale politicilor sale în timp, dar şi despre impedimentele pe care trebuie să le înlăture. Creşterea economiei uşor redusă, de la 6,9%, cât a fost calculată drept medie a anului trecut, la 4% în primul trimestru al acestui an, este un fenomen normal, justificat de trei mari categorii de motive obiective. Guvernarea tehnocrată nu a lăsat în urma sa decât proiecte de investiţii lipsite de maturitate şi anvergură. Mult lăudatul Cabinet condus de fostul premier Dacian Cioloş a instrumentat, prin seria de măsuri luate în graba mandatului cu termen de valabilitate prestabilit, şi o mare parte din blocaje procedurale sau birocratice ale căror efecte le resimţim azi şi pe care noi, cei de la PSD, trebuie să le corijăm just, dar şi într-un răstimp foarte scurt, astfel încât să nu afectăm viteza evoluţiei economice. În ciuda acestei presiuni, am reuşit să adoptăm Legea parteneriatului public-privat şi să modificăm Legea achiziţiilor publice, în aşa fel încât să aducem un plus de transparenţă acestor proceduri, dar şi să punem capăt oricăror forme de abuz care să blocheze definitivarea tuturor proiectelor, de la cele strategice, până la cele de utilitate locală. La aceste neajunsuri, moştenite de la tehnocraţi, se adaugă şi creditarea bancară precară a economiei reale, aspect care poate fi contabilizat, în dezavantajul tuturor firmelor româneşti. Numai că şi aici am identificat o soluţie salvatoare şi am şi implementat-o. Am mizat pe introducerea/aplicarea schemelor de ajutor de stat pentru investiţii şi crearea de noi locuri de muncă, strategie care s-a dovedit şi ea un nou succes, la fel ca şi deblocarea/pornirea proiectelor de mari investiţii publice, respectiv FSDI, PNDL I şi PNDL II. Pe lângă aceste două inconveniente majore, trebuie să observăm şi să avem în vedere, indiferent că suntem sociologi sau nu, şi neîncrederea generată şi întreţinută de fake news-urile alarmiste, panicarde, cu care spaţiul public este bombardat constant. Efectul negativ al ştirilor false privind aşa-zisul mers al economiei se manifestă direct asupra comportamentului populaţiei, companiilor, investitorilor străini, agenţiilor de rating şi aşa mai departe. Vă mulţumesc. Ştefan Muşoiu, deputat al PSD, Ialomiţa. |  |
|
|
Date de contact

Declarații
06 Jun 2018
| : Mulţumesc, doamnă preşedinte. Declaraţia mea politică se intitulează "Uniunea Europeană cu două viteze alimentează sentimentele antieuropene". Dragi colegi, Încetinirea procesului p... |
30 May 2018
| : "Comisia Europeană confirmă că România nu are dezechilibre economice" Raportul semestrial al Comisiei Europene, publicat săptămâna trecută, confirmă că România nu are dezechilibre ec... |
23 May 2018
| : Mulţumesc, domnule preşedinte Declaraţia mea politică se intitulează "PSD are soluţii pentru menţinerea creşterii economice". Dragi colegi, Englezii au un proverb, potrivit căruia "R... |
22 May 2018
| : Mulţumesc, domnule preşedinte. Raportul privind Proiectul de Hotărâre al Camerei Deputaţilor redactat pe baza opiniei Comisiei pentru afaceri europene privind Comunicarea Comisiei către P... |
22 May 2018
| : Mulţumesc, domnule preşedinte. Raportul privind Proiectul de Hotărâre al Camerei Deputaţilor redactat pe baza opiniei Comisiei pentru afaceri europene privind Comunicarea Comisiei către P... |
Alte legături
| |