Informații obiective despre politicieni și alegeri - Harta Politicii Din România
ex: "basescu", "d1 prahova", "magheru bucuresti", etc
Mihaela - Viorica Nagy, candidat S Timis alegeri 2016
Mihaela - Viorica Nagy
 > Sumar  > Declarații
Declarații
Exemplu: "pensii", "taxe", etc
1.
: "Pactul pentru Costel şi pentru România" Pact, Costel şi România păreau fie pentru români cuvintele cheie ale săptămânii trecute. Am savurat, laolaltă cu ceilalţi români, succesul lui Costel Busuioc, un român care a reuşit în Spania mai mult decât fie căpşunar şef sau liderul vreunei bande de "ciorditori". M-am enervat, laolaltă cu alţi sau cu aceiaşi români, pe stilul inconfundabil al unora dintre politicieni de a "fura" imagine, de a se înfrupta din succese care nu le aparţin. Sigur, a venit finalul de săptămână care mi-a oferit motive -mi îndrept furia spre altceva, spre declaraţiile preşedintelui la adresa presei şi mai ales spre modul în care consimte domnia sa trateze relaţia cu cei din jur. Dar nu despre asta vreau vorbesc. M-am săturat discut şi analizez ce face acest preşedinte. Cert este episodul cu domnia sa mi-a mai domolit furia legată de "cazul Costel" şi m-a făcut -l privesc nu doar critic, ci constructiv. Am pornit de la faptul , după ce Costel Busuioc a devenit celebru cel puţin în două ţări din Europa, Spania şi România, floarea cea vestită a clasei politice româneşti a sărit se pozeze şi se alipească, fie şi prin declaraţii, cu Pavarotti din Banat. Parcă intraţi ei înşişi în concursul Hijos de Babel, variantă politică românească, preşedintele ţării l-a sunat, un deputat a propus prin intermediul presei ca Guvernul -l implice pe câştigătorul concursului din Spania într-un proiect de promovare a imaginii României, iar ministrul culturii i-a promis o bursă de studii în România. Desigur, şi la bine, şi la rău, orice încurajare este binevenită. Doar nu doar cu un telefon sprijinim talentele în România. Iar ca putem da un telefon, ca ştim pe cine felicităm, trebuie şi identificăm persoana. De aici, întrebarea: cum, în mod concret, îl descoperim pe Costel? Cum descoperim numeroşii Costei talentaţi şi cum facem ca ei nu se piardă în mulţime? Pentru , evident, Costel Busuioc este un exemplu. Un om pe al cărui destin ursitoarele au insistat. Şi care a avut norocul chior, cum se spune în limba română, de a fi nevoit se facă zidar în Spania. Parcă Dumnezeu a vrut ca cel supranumit Pavarotti din Banat poarte un nume comun la români; aşa, ca ne arate el e doar Costel care a ieşit din anonimat. Mai mulţi Costel aşteaptă fie scoşi la lumină. Pact, Costel, România. Săptămâna trecută s-a semnat pactul pentru educaţie. Acum se cere unul şi pentru sănătate. Am scepticismul meu legat de acest gen de documente. Dar dacă tot sunt în trend, de ce nu le-am lua în serios şi de ce nu le-am face serioase, coerente şi aplicabile? De ce nu am face un pact pentru România? Un pact pentru România care cuprindă şi ideea de educaţie, şi pe cea de sănătate, şi pe cea de creştere economică, şi pe cea de identificare, stimulare şi susţinere a oamenilor deosebiţi, a românilor talentaţi? ne identificăm "ambasadorii", potenţialii promotori ai imaginii ţării noastre în lume, înainte fie căpşunari sau zidari prin lume, ne identificăm tinerii care merită fie bursieri pe banii statului înainte ni-i descopere emisiunile de divertisment din alte ţări. nu ne lăsăm doar pe mâna fundaţiilor şi luăm în seamă necesitatea unei strategii naţionale pentru identificarea acestor români. nu mire includerea creşterii economice în strategia aceasta. Ideea nu este una originală; am extras-o din răspunsul primit de reporterul care-l intervieva pe Costel Busuioc la o zi după succesul său în Spania. Întrebat dacă se gândeşte se întoarcă acasă acum, este cunoscut şi statul îl va sprijini cu o bursă pentru a studia la Conservator, tânărul zidar a dat răspunsul de bun simţ al românului care cunoaşte greul; citez din memorie: " întorc acasă este un lucru la care trebuie gândesc foarte serios. Pentru bursa se referă numai la mine, nu include şi familia mea". Omul are nevoie mai mult decât de studii la Conservator. El trebuie -şi întreţină familia. Şi nu ştie facă asta decât prin muncă. Iar munca şi plata din ţară nu i-ar da posibilitatea asta. O par, poate, simplistă sau ducând lipsă de idei, dar voi repeta faptul nu suntem serioşi în atragerea şi/sau scoaterea din anonimat a românilor cu potenţial intelectual ridicat. Am amintesc faptul prin Parlamentul României noi, aici, am trecut, am votat legea iniţiată de un grup de parlamentari conservatori privind stimularea tinerilor cu potenţial intelectual deosebit. O lege care nu este aplicată. Dar care ar putea fi o formă, un început de identificare a "ambasadorilor", desigur, onorifici, României în lume. Stimaţi politicieni care mai vreţi încă şi încă un mandat, ascultaţi-l pe Costel, bucuraţi- de vocea lui şi ţineţi-i pumnii pentru mai departe. Dar nu încercaţi -i furaţi imaginea şi succesul. Mai bine căutaţi-l pe Costel în România şi ajutaţi-l cât mai e în ţară! Pe oricare Costel talentat. Pe oricare Costel care nu are posibilităţi materiale -şi facă talentul recunoscut sau care nu are şansa de a pleca din ţară. Unii dintre noi contribuie cum pot la un astfel de demers, fundaţiile fac şi ele acest lucru, dar o coordonare în toate n-ar strica. Şi atunci când am fi înconjuraţi de Costel talentat în muzică, pictură, arte, literatură, calculatoare etc. n-am mai face gafa spunem succesul lui Costel Busuioc este un pas mic pentru el şi mare pentru România. Un moment care îţi schimbă viaţa şi îţi înlocuieşte salariul de zidar în Spania cu un contract cu SONY e un pas enorm pentru o persoană. Şi mic pentru România. Inversarea situaţiei e făcută, fals, de politicieni. Dacă ar fi identificaţi la timp şi în ţară toţi, sau măcar o parte însemnată a Costeilor, atunci am putea vorbi de un pas mare pentru România. Până atunci, sintagma nu se aplică. E un pas foarte mic pentru România, e un pas înapoi pentru România, nu a ieşit ea în lume cu Costel, ci a lăsat o emisiune de divertisment din Spania ni-l aducă acasă pe Costel.
18 Mar 2008  Sursa: stenograme parlament
2.
: «Pactul pentru imagine sau noua formulă a lui " trăiţi bine!"» Am mai vorbit despre anul electoral şi efectele sale. Pozitive, până la un punct; fiindcă anul electoral vine nu doar cu promisiuni; pentru stimularea electoratului, anul electoral mai vine şi cu bani pentru o şcoală, pentru un drum, pentru un cămin cultural...asta dacă edilul urbei are "spate" la guvern, -i aloce sumele necesare stimulării localnicilor în favoarea lu' dom' primar. Tot un fel de stimulent îmi pare a fi şi recent încheiatul Pact pentru educaţie, semnat de partidele politice la chemarea preşedintelui. Un preşedinte, care nu s-a sfiit le spună elevilor la un început de an şcolar şi fără rezultate bune la învăţătură poţi ajunge preşedinte de ţară, dându-se, evident, exemplu pe sine, convoacă zilele trecute partidele la semnarea Pactului pentru educaţie. Numiţi- răuvoitoare, dar eu spun sunt sceptică, pesimistă. Iar un pesimist este un optimist trecut prin viaţă. Sunt, aşadar, sceptică în privinţa vreunui rezultat palpabil al semnării documentului, cel puţin în viitorul apropiat. Document care, în sine, pare plin de intenţii bune. Dar..drumul spre iad e pavat cu intenţii bune. Dacă fi avut convingerea negreşit, după semnarea pactului, s-ar fi trecut la punerea în practică a documentului, n- fi ridicat subiectul azi în faţa dumneavoastră. P.C. a elaborat un proiect pentru stimularea şi susţinerea elevilor talentaţi, cu performanţe excelente la învăţătură. Documentul a devenit lege de un an. El creează un cadru general optim pentru educarea tinerilor supradotaţi intelectual. Prevede chiar instruirea lor în centre speciale. Lucru deloc de neglijat, dacă ne gândim azi, un astfel de elev, care nu a avut norocul se nască într-o familie cu stare, care -l dea la o şcoală privată, aşadar, un astfel de elev învaţă în clase de câte 30 de elevi şi bate pasul pe loc fie din pricina unui număr de colegi mai puţin silitori, fie din pricina unui profesor fără studii de specialitate. Nu negaţi existenţa acestora, trimit la 20 de km de Bucureşti, într-o şcoală unde matematica şi limba română sunt predate de persoane care, în afara utilizării limbii române şi a matematicii în viaţa de zi cu zi, nu au avut altă relaţie cu cele două materii înainte de a începe le predea elevilor. Nu e vina profesorilor, nu e vina elevilor, e vina unui sistem care s-a perpetuat timp de 18 ani, sistem care nu a încurajat nici profesorii, nu a stimulat nici performanţa elevilor. Şi atunci, ce încredere am în Pactul pentru educaţie? Singura certitudine legată de acest pact este aceea el a fost semnat de partide... Şi de societatea civilă. În rest, aplicarea Pactului.....va lua probabil calea legii pentru stimularea elevilor cu potenţial intelectual ridicat despre care v-am vorbit. Semnarea unui pact într-un an electoral este la fel de îmbucurătoare şi dătătoare de perspective pentru sistemul educaţional. Cu principiile enunţate în Pact n-am nimic. Sunt de-a dreptul realiste, bine venite şi emoţionante: modernizarea sistemului şi a instituţiilor de educaţie (sper ca prin asta se înţeleagă şi introducerea canalizării în toate şcolile româneşti, pentru în cele mai multe nu există un robinet la care copiii -şi spele mâinile înainte de a mânca celebrul corn cu lapte). Apoi: 7% din p.i.b. pentru educaţie şi cercetare, educaţie şcolară gratuită şi obligatorie de 10 ani. Sunt principii care plac auzului, dar oare, ele vor fi practicate vreodată? La puţin timp după semnarea Pactului, ministrul finanţelor pare-mi-se anunţa o rectificare bugetară de unde Ministerului Educaţiei îi rezulta cu minus. Minus 200 de milioane de lei. Asta da aplicare a pactului. Aşadar, ce -mi dea, oare, încrederea acest pact va fi pus în aplicare de urgenţă? uit în trecut. Am văzut documente semnate între partide; he, he amintiţi de pactul de neagresiune dintre PNL şi PSD de pe vremea când social-democraţii au câştigat alegerile în 2000? Pactul a fost rupt ca spectacol de imagine în faţa presei de către liderul liberal de atunci. Am văzut pact între guvern şi sindicate, care n-a împiedicat mişcări sindicale de protest. Am văzut pactul, suprem până azi, al lui " trăiţi bine!". Pact între două partide, terminat în chinuri, în cel mai grozav război politic în care am fost antrenaţi cu toţii, clasă politică, societate civilă, DNA, părinţi, neamuri, Monica Macovei, CNSAS şi alţii. Iată de ce eu cred pactul pentru educaţie nu a fost decât un bun prilej de imagine pentu preşedinte. Şi pentru partide, desigur, dar acestea din urmă erau, însă, între ciocan şi nicovală. Chiar dacă au înţeles jocul de imagine al preşedintelui, chiar dacă au crezut sau nu în semnificaţia şi aplicarea documentului, partidele au fost forţate, de aceeaşi imagine, semneze. În caz contrar, ca la uninominal, ar fi fost acuzate nu le interesează educaţia naţiei, educarea tinerilor şi viaţa profesorilor. Aşa , într-o complicitate deplină, s-a bifat şi pactul ăsta. Nu cred în perioada imediat următoare pactul pentru educaţie va însemna mai mulţi bani pentru profesori, burse mai mari şi mai multe pentru elevi, eliminarea unor probleme pentru părinţii care nu se mai descurcă în atâtea cheltuieli pe care le au cu copiii de şcoală. Nu cred va însemna introducerea canalizării în toate şcolile şi refacerea unităţilor de învăţământ, astfel încât micuţii nu mai meargă zeci de km pe jos până la cea mai apropiată şcoală, ca înveţe alfabetul şi voteze DA la alegeri când fac 18 ani. Pardon, DA-ul e perimat acum. Dar poate îi vine cuiva ideea -i ţină pe copii acasă şi -i înveţe numai câteva litere. P de la partid, musai, şi pe urmă..depinde de primar. Îi mai învaţă şi un D de la democrat şi un C de la conservatori şi un L de la liberali şi un S de la social. Destul cât se descurce cu buletinul de vot. În rest, numai de bine. Până la proba contrarie, Pactul pentru educaţie nu pare a fi acum, cu câteva luni înaintea primelor alegeri din anul electoral 2008, decât o ediţie revizuită şi adăugită a lui " trăiţi bine!". Adică o idee frumoasă de câştigat minţile şi voturile electoratului.
11 Mar 2008  Sursa: stenograme parlament
3.
: Mulţumesc, domnule preşedinte. Bună dimineaţa, stimaţi colegi! Declaraţia mea politică se intitulează "Cum nu iubeşti anul electoral?" 2008 este an electoral. 2009 nici el nu se dezminte. De la mic la mare, toată suflarea românească, şi poate nu numai, îşi freacă mâinile mulţumită. Firmele de PR, de consultanţă şi marketing politic vor avea încasări. Firmele de producţie de materiale promoţionale vor importa în draci şi vor invada piaţa românească cu umbrele, brichete, brelocuri, odorizante de maşini inscripţionate, desigur, cu iniţialele diferitelor partide. Media are deja reţinute spaţiile publicitare pentru campania aceloraşi partide. Firmele de transport, administratorii de site-uri, şi câţi şi mai câţi aşteaptă de 3 ani se întâmple: vină odată alegerile alea. Dar peste toate astea, probabil cei care iubesc cel mai mult anul electoral sunt cetăţenii ţării. În special oamenii simpli, fără posibilităţi financiare ieşite din comun. Şi cu nu iubeşti anul electoral? Cum nu-l aştepţi ca pe o cireaşă coaptă, cum nu te bucuri de el şi -l aştepţi cum îşi aşteaptă copilaşii părinţii vină de la serviciu pentru a le căuta în sacoşă după o ciocolăţică sau un măr? Cum nu-l aştepţi cu sufletul la gură când ştii , an electoral de an electoral, puterea, indiferent care este aceea, indiferent de partidul care se află la guvernare, nu te dezamăgeşte? Cum nu iubeşti anul electoral măcar pe cât iubeşti o fată frumoasă al cărei chip îţi umple sufletul de bucurie? Cum nu iubeşti anul electoral când ştii el vine cu desaga plină? luăm de exemplu anul acesta. Ce minune, ce bogăţie...el vine cu căni inscripţionate cu diverse nume şi diverse partide, vine cu găleţi, cu pui proaspeţi, cu sacoşe pline cu zahăr, ulei, făină, vine cu pantofi, chiar dacă ei se dau unul înainte de vot şi unul după ce faci dovada ai votat cu partidul celui care îşi va întregi perechea de încălţări. Vine cu ajutoare. Am deschis mai devreme, ca în fiecare dimineaţă, site-ul unui ziar din judeţul pe care-l reprezint. Prima pagină, primele titluri: "Deponenţii CEC primesc despăgubiri", "Alocaţii şi pentru tinerii de 18 ani", "Suplimentarea ajutorului de încălzire". Sunt titluri care se regăsesc, de bună seamă, în majoritatea ziarelor, din majoritatea judeţelor. Pentru sunt informaţii utile pentru cetăţeni. Sunt decizii bune pentru cetăţeni, departe de mine le contest. Şi cum putea, oare, contest normalitatea despăgubirii deponenţilor la CEC pentru o maşină Dacia când sunt autor al legii care prevede despăgubirea acestora? E drept, o lege iniţiată acum doi ani, după demersurile de rigoare la Ministerul Finanţelor. Nu contest, ci bucur de acest succes al zecilor de mii de români care şi-au depus economiile de o viaţă la CEC înainte de 89 pentru a primi o maşină Dacia, pe care n-u mai primit-o vreodată. Este dreptul lor. Însă... memoria lucrurilor nu-mi pace. Şi îmi aduce în minte răspunsul primit de la ministrul liberal Vlădescu atunci când i-am ridicat problema deponenţilor la CEC, solicitându-i despăgubirea acestora. Se fac acum, în 3 martie, 2 ani de când domnul ministru îmi răspundea : "despăgubirea de către stat a persoanelor care au depus bani la CEC în vederea achiziţionării de autoturisme nu are temei, având în vedere faptul accesul la sumele depuse nu a fost niciodată îngrădit titularilor depunerilor, aceştia fiind îndreptăţiţi -şi retragă sumele depuse oricând din momentul depunerii. Mai mult, o eventuală despăgubire constând în restituirea indexată a sumelor ar însemna îmbogăţirea fără just temei a deponenţilor prin acordarea de concesii care derogă şi exced regimul general al depunerilor, unde rolul compensator îl are dobânda" închei citatul fără alt comentariu decât eu am cerut despăgubirea deponenţilor CEC cu doi ani înainte de alegeri. La acea vreme, guvernul, prin reprezentantul său de la finanţe, fugea ca dracu' de tămâie nu cumva -i "îmbogăţească, fără just temei" pe deponenţi. Anul acesta, 2008-ul electoral, nu avem nici o problemă -i îmbogăţim fără acelaşi just temei pe cei peste 40.000 de oameni aflaţi în această situaţie. Şi un vot contează, darămite 40.000... Nici domnul Vosganian nu a "simţit" anul electoral la timp. Pentru în 2007 era de părere deponenţii trebuie despăgubiţi cu titluri de maturitate cu scadenţă de 2 ani, adică oamenii îşi puteau recupera banii numai după 2 ani după ce primeau titlurile. Adică după anul electoral. Norocul nostru veni 2008. Şi atunci, cum nu iubeşti anul electoral? Dar domnul Vlădescu nu este singurul ministru care se gândea la economiile ţării. Şi ministrul muncii, domnul Paul Păcuraru, s-a gândit, probabil tot în just temei, nu-i mai îmbogăţească pe tinerii elevi care împlinesc 18 ani pe băncile liceului şi le ia bruma de alocaţie. Şi lucrurile aşa ar fi rămas dacă Dumnezeu cel mare nu-i dădea gândul rău domnului Păcuraru acum, în frumosul şi iubitul 2008 electoral. Aşa se face elevii de 18 ani au rămas cu banii în buzunar. Ce Dumnezeu şi cu domnul Păcuraru, îl ştiam om serios şi cu experienţă în politică. A uitat tocmai de la 18 ani încolo oamenii au drept de vot? Tot dânsul a scăpat-o şi pe aia cu impozitarea primelor...noroc cu vigilenţa celor care se ocupă de organizarea alegerilor prin partid, l-au readus pe calea cea bună, aceea care mulţumeşte şi nu supără votanţii. Cred cei care vorbesc de anticipate şi de organizarea localelor cu generalele, chipurile pentru "oareşce" economii la bugetul statului fie se joacă cu vorbele, fie nu prea merg prin ţară. Păi românii s-ar mulţumi fie în fiecare lună câte o campanie electorală. Aşa se mai repară un drum, aşa mai "cade" un bir, aşa se mai face un cămin cultural sau încep lucrările la canalizare, aşa primesc elevii de peste 18 ani alocaţie, aşa se găseşte "justul temei de îmbogăţire", adică despăgubire, a deponenţilor la CEC. Şi, atunci, repet întrebarea: Cum nu iubeşti anul electoral? mulţumesc.
26 Feb 2008  Sursa: stenograme parlament
4.
: Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Bună dimineaţa tuturor! Declaraţia mea politică se intitulează "Nu discriminaţi elevii!". Ce poate face un om cu 350.000 de lei vechi? Unii ar spune "multe", alţii "mai nimic", unii ar spune "pentru banii ăştia nu ridic un deget", alte persoane ar spune "nu merită te lupţi pentru aşa o sumă". Totul depinde de unghiul din care priveşti lucrurile. Pentru vecina mea, pensionară, care zilnic merge pe jos 2 staţii de autobuz ca cumpere pâinea mai ieftin cu 1000 de lei vechi, 350.000 de lei înseamnă mult, pentru Ion Ţiriac şi pentru cei din această sală nu reprezintă un capăt de ţară. Pentru elevi poate însemna plata abonamentului la internet, cumpărarea câtorva reviste de IT lunar, a unor cărţi, pixuri, caiete, a 35 de pachete de biscuiţi, adică pachetul de luat la şcoală timp de o lună şi încă o mulţime de alte lucruri. 350.000 de lei vechi, adică 35 de lei noi. Acesta este, în prezent, cuantumul alocaţiei lunare pentru un copil. Va creşte undeva pe la 40 de lei noi curând, spun autorităţile. Aceleaşi autorităţi care cu o mână dau, cu alta iau. Pentru decizia de a creşte alocaţia copiilor a fost însoţită de o reducere a numărului de persoane care vor beneficia de ea. Adică sunt scoşi din calcul elevii care împlinesc vârsta majoratului pe timpul liceului. Eşti elev dar ai împlinit 18 ani? Gata! Nu-ţi mai trebuie caiete, nu-ţi mai trebuie creioane! Eşti major? Pune-ţi mintea la contribuţie, pune-ţi ţinerea de minte în funcţiune, pentru nu-ţi mai trebuie caiet pe care notezi ce spune profesorul! Eşti major! N-ai nevoie de bani! Poate autorităţile care au luat această decizie ar avea dreptate ne spună în plan legislativ copilul este definit ca persoana care are vârsta de până în 18 ani. N- vrea fac filosofie, atunci cere alocaţie de stat pentru copii până la adânci bătrâneţi, pentru până atunci toţi vom fi, indiferent de vârstă, copiii părinţilor noştri. Poate autorităţile ar fi trebuit se gândească la faptul , indiferent de vârstă, elevii au aceleaşi necesităţi materiale. indiferent dacă au împlinit vârsta majoratului, ei rămân tot elevi, tot în întreţinerea părinţilor, au o "şcoală de terminat" şi nu se pot duce a doua zi după petrecerea de majorat -şi caute de lucru. Ioana Nazarov este o tânără elevă din Valea Jiului cu rezultate bune la învăţătură, cu preocupări extraşcolare educative, cu talent la scris; ea colaborează la suplimentul pentru tineret al unui ziar local. Luna trecută a împlinit 18 ani. Este în clasa a XII-a. Odată cu trecerea peste pragul majoratului, viaţa ei nu s-a schimbat radical. Învaţă bine în continuare, este la fel de delicată, deşteaptă şi frumoasă. Ceea ce s-a schimbat este faptul , de luna trecută, nu mai primeşte alocaţie de stat pentru copii. Şi, deloc surprinzător, are în continuare aceleaşi nevoi pe care le avea şi în urmă cu două luni, când nu avea 18 ani şi când primea alocaţia de stat pentru copii. Nu ştiu dacă s-au făcut calcule precise care ar fi economia ce s-ar face la bugetul statului prin sustragerea alocaţiei din buzunarul elevilor majori. Sunt convinsă nu o reuşim acoperim cu această economie contribuţia României la bugetul Uniunii Europene. Şi atunci, pentru ce le luăm elevilor banii? Întrucât consider elevii majori sunt discriminaţi de autorităţile statului prin decizia de sistare a alocaţiei lunare către aceştia, sunt alături de ei şi de demersul pe care astăzi înţeleg îl iniţiază, acela de a protesta faţă de prevederile Ordonanţei 97/2007. Sunt alături de cei 5000 de elevi din judeţul meu, care au strâns semnături prin care cer revenirea la vechile prevederi ale Legii 61/1993 şi sunt alături de toţi elevii care astăzi, printr-o acţiune de protest, solicită acest lucru. În acest sens, m-am adresat Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Ministerului Educaţiei pentru analizarea şi soluţionarea favorabilă a situaţiei. Cunosc din Hunedoara situaţia şi ştiu sigur nu toţi participanţii la protest şi nu toţi semnatarii petiţiilor prin care cer alocaţii şi pentru elevii care împlinesc 18 ani în timpul şcolii, nu toţi aceştia sunt persoane aflate în situaţia de a pierde cei 350.000 de lei. Sunt şi colegi ai celor în cauză care nu au această problemă dar care-i susţin pe "majori". Îi apreciez şi-i respect pentru asta. În fond, cred putem privi dincolo de cei 35 de lei. Aceşti tineri iau poziţie şi luptă pentru principii şi împotriva discriminării. Este un exerciţiu şi un exemplu de curaj şi solidaritate. Şi de aceea le urez baftă! Mulţumesc.
19 Feb 2008  Sursa: stenograme parlament
5.
: Bună dimineaţa! Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Vreau fac astăzi un apel către autorităţile italiene, nu trateze România ca pe o ţară de mâna a doua, şi mai fac un apel către societatea românească, un apel la boicot pentru produsele italiene, până când autorităţile acestui stat vor înţelege blamarea unui popor întreg pentru fapte unei persoane nu este corectă. A murit un om! Giovanna Reggiani, Dumnezeu o odihnească! Justiţia -şi facă datoria şi vinovaţii plătească. Românul de rând ştie despre Italia este o ţară frumoasă, cu o istorie măreaţă, noi suntem urmaşii Romei, poporul român se trage din Decebal şi din Traian, adică din daci şi din romani, mulţi români s-au stabilit sau muncesc în Italia, patronii italieni sunt foarte mulţumiţi de prestaţia acestora şi mulţi italieni şi-au deschis afaceri în ţara noastră - numai anul trecut investiţiile italiene în România s-au ridicat la peste 1 miliard de euro. Sunt doar câteva dintre răspunsurile pe care le primim de la un român la întrebarea ce ştim despre Italia. Mai ştim de pizza şi spaghete, mai ştim de maşina Fiat şi camioanele Iveco ce se vând pe piaţa noastră şi mai ştim milioane de euro intră în buzunarele italienilor şi ale statului italian în urma schimburilor comerciale cu România. Mai ştim şi italienii îi apreciază pe Mutu şi Chivu. Câteodată, se pare. Ştim, aşadar, relaţiile dintre România şi Italia sunt benefice pentru ambele ţări. De câteva zile am aflat, însă, şi alte lucruri despre Italia. Am aflat cu neplăcere şi surprindere "cizma", cum este alintată această ţară, a decis luarea unor măsuri ce se pot dovedi discriminatorii pentru români şi lasă loc abuzurilor şi arbitrarului, am aflat Italia ne tratează ca pe un popor de infractori, am aflat de devastarea magazinelor românilor din Italia, despre agresarea fizică a acestora, am aflat televiziunile italiene prezintă românii ca pe nişte monştri, politicienii se întrec în a redescoperi declaraţii şi poziţii ce îşi au locul în cartea de istorie, lângă Il Duce - Mussolini. Totul dintr-o generalizare nepotrivită a unui act reprobabil comis de un cetăţean de naţionalitate română pe teritoriul Italiei. Fac menţiunea resping cu fermitate fapta comisă de Romulus Mailat, indiferent care ar fi fost ea: viol, crimă sau simplă tâlhărie; regret şi deplâng moartea Giovannei Regiani şi rog pentru odihna sufletului ei; accept ruşinată realitatea sunt unii români care merg peste hotare cu scopul nu de a trăi acolo din muncă cinstită, ci de a se ocupa de găinării; accept cu neplăcere faptul aceştia ne fac de ruşine şi aduc prejudicii nu doar imaginii României, cât şi milioanelor de români oneşti care azi se tem pentru viaţa lor în Italia. Accept şi dreptul Italiei de a sancţiona astfel de fapte. Dar nu pot accept punerea la zid a unui popor întreg, nu pot accept discriminarea românilor ca naţie, nu pot accept minciuna mediatică la nivel internaţional legată de ţara noastră. Nu pot accept faptul familiile româneşti trăiesc cu inima strânsă de teamă în orice moment rudele lor plecate la muncă sau stabilite în Italia pot fi bătute, agresate de italieni şi pot fi expulzate din această ţară în baza unui act normativ grăbit, redactat poate sub imperiul emoţiei generate de moartea unui om, decret care lasă loc la interpretări şi la aplicarea sa după bunul plac. Ca proaspăt membru al Uniunii Europene, România a înţeles are drepturi, dar şi obligaţii. Ca mai vechi membru al aceleiaşi Uniuni, Italia ar trebui ştie aceste lucruri. Militez azi nu pentru dreptul lui Mailat şi a celor de teapa lui de a comite infracţiuni în Italia sau oriunde în Europa, ci pentru dreptul românilor de a nu fi numiţi cu toţii Mailat. Militez pentru dreptul românilor care au afaceri în Italia de a nu fi timoraţi, bătuţi, ucişi, de a nu li se da foc magazinelor în numele unei justiţii personale. Militez pentru dreptul lui Mutu de a fi sancţionat de suporteri pentru greşelile fotbalistului în teren, nu de a fi fluierat şi jignit din cauza unei fapte pentru care nu poartă vreo vină. Iată de ce fac un apel la autorităţile italiene şi la societatea italiană înţeleagă atitudinea indusă recent de statul italian faţă de români nu este cea corectă faţă de 22 de milioane de români. România nu este doar ţara lui Mailat şi românii nu sunt doar Romulus Mailat. Iată de ce fac un apel la investitorii italieni din România ia poziţie faţă de actul de discriminare a românilor şi informeze corect autorităţile şi opinia publică italiană despre români. Din acelaşi motiv, fac un apel la întreprinzătorii italieni din Italia care au angajaţi români informeze opinia publică din ţara lor în legătură cu adevăratul caracter al românilor: acela de oameni muncitori şi serioşi. Uscături au toate pădurile, de aici până în cea mai îndepărtată ţară. Chiar şi Italia are uscăturile ei, chiar şi printre italienii din România. Dar eu, noi, conservatorii, noi, românii, nu considerăm Italia o ţară de infractori. Ceea ce se întâmplă azi în Italia este îngrijorător nu şi poate fi lăsat aşa, pentru se creează un precedent periculos şi poate crea probleme şi prejudicii românilor şi în alte state europene, nu doar în Italia. Şi mai fac un apel la românii din România: până când autorităţile italiene, politicienii cu discurs fascist şi italienii care s-au apucat de incendiat magazine şi de bătut români vor înţelege ne respecte, invit boicotăm produsele italiene de pe piaţa românească. Solicit o acţiune civică de solidaritate pentru a arăta poporului italian ţinem la demnitatea noastră naţională. Dacă Italia nu are nevoie de români, atunci nu are nevoie nici de piaţă de desfacere în România. Dacă Italia îi detestă pe români, atunci nu trebuie mai facă afaceri într-o ţară pe care nu o respectă. Dacă Italia se foloseşte de un caz tragic pentru a se descotorosi de români, atunci nici noi nu avem nevoie de maşinile italiene, de mobila italiană, de pizza, de spaghete, de produsele alimentare sau nealimentare italiene, de hainele şi pantofii lor sau de turismul într-o ţară care nu ne mai garantează securitatea şi integritatea fizică pe teritoriul său. Nu cer indulgenţă faţă de infractori, ci respect faţă de români. Avem aceeaşi datorie ca şi Italia ne protejăm cetăţenii. Vreau mai spun o poveste. O prietenă, a cărei mamă munceşte de ani de zile în Italia, a fost avertizată de patronul firmei unde lucrează de luna viitoare îi va reduce salariul. La protestul femeii, patronul italian i-a spus: "zi mersi îţi dau de lucru şi nu te trimit înapoi în România!" Românca în cauză nu a întârziat nici un minut la serviciu şi niciodată patronul său nu a avut ceva -i reproşeze. Astăzi, însă, în urma a ceea ce se întâmplă în Italia, patronul a găsit un motiv şi un mijloc -şi bată joc de ea. Încă o dată cer respect faţă de români. mulţumesc.
06 Nov 2007  Sursa: stenograme parlament
6.
: Bună dimineaţa! mulţumesc, domnule preşedinte. Dacă mi- putea trăi din nou viaţa, pune capul pe pernă atunci când m- simţi rău, în loc pretind pământul se va opri în loc dacă eu nu voi fi la serviciu pentru o zi. vorbi mai puţin şi asculta mai mult, invita prieteni la masă, chiar dacă este o pată pe covor şi canapeaua ar trebui curăţată. mânca floricele în camera bună şi nu mi- face atâtea griji din cauza prafului când cineva ar vrea aprindă focul în şemineu. Mi- face timp o ascult pe bunica mea povestind despre tinereţile sale. Mai mult, nu insista niciodată mergem cu geamurile maşinii închise într-o zi frumoasă de vară, doar pentru părul meu este proaspăt coafat. plânge şi râde mai puţin privind la televizor, ci mai mult privind viaţa. Dar cel mai mult, am o a doua şansă la viaţă, preţui fiecare moment, l- privi cu adevărat şi l- trăi. nu ne mai facem griji din cauza celor care nu ne simpatizează. Şi, mai mult, nu ar trebui ne intereseze cine ce spune despre noi. În schimb, ar trebui preţuim prietenii pe care îi avem şi oamenii care ne iubesc. ne gândim la lucrurile cu care Dumnezeu ne-a binecuvântat şi la ceea ce facem în fiecare zi pentru a ne îmbunătăţi mintea, trupul, sufletul, emoţiile. Nu am scris eu asta. Şi, de dragul corectitudinii, voi mărturisi am primit mesajul pe mail de la o prietenă. Este unul dintre acele mesaje care se transmit între internauţi, care exprimă ceea ce şi noi simţim câteodată, dar, în vârtejul unei vieţi agitate la maximum, nu avem timp ne dăm seama de sentimentele noastre reale şi de ceea ce este important în viaţă. Am redat acest mesaj pentru regăsesc în el, şi poate şi unii dintre dumneavoastră. Şi am ales vi-l împărtăşesc în această declaraţie, pentru mi-e silă mai vorbesc astăzi, şi aici, despre Traian Băsescu, politică, minciunile, sfidarea şi populismul acestora. Într-o zi, vom realiza şi noi şi ei pământul nu se opreşte în loc din cauza sau datorită vreunuia dintre noi. Într-o zi, vom realiza lumea nu a început şi nu s-a sfârşit cu Traian Băsescu şi cu dispreţul său pentru cei care nu-l slugăresc. Aşa îmbrăţişez pe toţi şi iar merg odihnesc, pentru simt rău, pentru mi-e silă, şi pentru pământul nu se va opri dacă eu voi lipsi câteva ore de la serviciu. Şi, câteva minute, înainte de a adormi, voi gândi la prietenii mei, la familia mea, la căţelul meu şi la bunica mea, ale cărei poveşti din tinereţe nu le mai pot asculta niciodată, pentru ea a murit. A murit în timp ce eu eram într-o campanie electorală, care nu mi-a oferit nici pe sfertul din cât mi-a luat: bucuria de a mai fi şi de a mai auzi, un minut în plus măcar, vocea bunicii mele care m-a crescut de la 3 luni până la 12 ani. Sărut mâna, mamaie, pentru nu am preţuit fiecare secundă cu tine, astăzi, iartă-, azi când au trecut 6 ani şi două zile de când te-ai grăbit pleci de lângă mine. Mulţumesc.
30 Oct 2007  Sursa: stenograme parlament
7.
: Bună ziua! mulţumesc. Declaraţia mea politică se numeşte "Execuţii publice pe postul naţional de televiziune, murdărire şi discreditarea instituţiilor statului". Asistând la recentele evenimente de pe scena politică, m-am întrebat, nu o dată, dacă Ceauşescu ar fi fost mândru de urmaşii săi sau invidios elevii şi-au întrecut maestrul. orchestrezi şi difuzezi execuţii publice pe postul naţional de televiziune, este ceva ce nici fostul dictator nu a reuşit. Tot ce vedem în aceste zile la televizor, parcă vrea ne convingă suntem o ţară de - am rog -mi scuzaţi limbajul neacademic - "de botanişti", adică cei care în limbaj de cartier "pun botul", care cred tot ce li se spune, care cred tot ce li se arată, fără judece cu propria lor minte. Avem miniştri care se pare pun botul la 15.000 de euro şi un caltaboş, ilegal, ruşinos şi imoral dacă este adevărat; avem cetăţeni care "pun botul" la mascarade televizate şi, peste toate astea, avem execuţii publice pe ecranele televizoarelor. Din prezentarea filmului care-i are ca protagonişti pe Remeş, Ciorbă, şi Mureşan, cel care stă în spatele întregului scenariu nu i-a decapitat doar pe cei trei. Prin supunerea lor la judecata oprobiului public, au fost executaţi toţi miniştri sau foştii miniştri care fac sau vor face în viitor obiectul anchetelor DNA. Oricine l-a văzut pe fostul ministru Mureşan înmânându-i un plic sau un dosar ministrului Remeş, i-a judecat nu doar pe cei doi, dar i-a judecat, i-a condamnat şi i-a executat şi pe ceilalţi miniştri şi politicieni, care n-au făcut până acum obiectul vreunui film difuzat la televizor şi care nu au furat, i-au judecat, condamnat şi executat pe toţi miniştrii şi oamenii politici care vor face pe viitor obiectul vreunei anchete DNA "pe bune" sau printr-un dosar contrafăcut. Vom "pune botul" şi vom fi convinşi există astfel de filmuleţe şi cu ei. Există, nu există, nu ştiu, şi nimeni dintre cei care au "căscat gura" la filmul de pe TVR nu ştie. Percepţia, însă, lucrează. Toţi vor spune "se ştie", atâta va rămâne din tot, chiar şi când, şi dacă unii dintre suspecţi vor fi declaraţi nevinovaţi de Justiţie. Nu ne mai trebuie dovezi atunci. Avem directori la televiziunea publică "ce pun botul" şi se implică în treburile murdare ale politicii, executând, la comandă, personaje politice prin difuzarea unei casete care este probă într-un dosar. Este ilegal, dar pentru cine contează?! Ilegal sau măcar imoral este dai şi ore suplimentare de 180.000.000 lei/lună, într-o televiziune publică înglodată în datorii, dar cei de acasă nu ştiu asta. Ei trebuie ştie doar ce le arată unii şefi din Televiziune. Din filmuleţ, se pare Remeş a luat mită 15.000 de euro. Foarte urât din partea lui. Doamna Culcer îl arată în fapt. Din informaţiile mele, doamna Culcer a plătit ore suplimentare unui angajat al Departamentului de ştiri din TVR, de 180.000.000 lei/lună. Dacă se adevereşte am aflat eu, difuzează, oare, doamna Culcer un filmuleţ şi cu "şpaga" cu ore suplimentare? Vreau fie clar: nu pun botul la declaraţiile făcute presei de protagoniştii filmului; nu pun botul nici -i cred vinovaţi şi nici nevinovaţi pe cei doi, dar nu pun botul nici cred difuzarea casetei a avut la bază un demers strict jurnalistic. Când un director de departament din Televiziunea publică, ce s-a poziţionat public de partea unui actor de pe scena politică, semnând declaraţii pro Băsescu, ia decizia difuzării unui astfel de film, de provenienţă dubioasă, pot avea suspiciuni. Aşa este? Şi nu pot pune botul numai la imaginile cutremurătoare, foarte drept, ale filmului, fără întreb: cine face justiţie pe televiziunea publică? mai spun un lucru: nu ştiu ce conţin dosarele miniştrilor acuzaţi, dar vreau ştiu, vreau ştiu dacă avem miniştri penali, dar nu vreau execuţii publice în pieţe şi pe postul naţional de televiziune. Vreau ca cei care fură plătească, dar vreau ca justiţia spună şi cât au furat, şi dacă au furat, şi când trebuie plătească. Justiţia, nu botaniştii! Justiţia, nu Rodica Culcer! Justiţia, cea care are la îndemână toate pârghiile, toate informaţiile şi care are menirea de a da verdicte în astfel de cazuri. Nu eu, nu vecinul meu, nu prietenii mei. Nu noi, botaniştii, care ne-am uitat la televizor la prima execuţie publică de la execuţia soţilor "Ceauşescu" încoace. Mai vreau ştiu ce va urma, după ce toţi adversarii Cotroceniului vor fi fost executaţi la televizor? mulţumesc.
16 Oct 2007  Sursa: stenograme parlament
8.
: Bună dimineaţa. mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Declaraţia mea politică se intitulează: "Trist, ajungi Daniel Morar şi nu ştii ce faci cu tine!" Ştiţi care este diferenţa între Neluţu Trifan, din Lupeni, Valea Jiului, şi Daniel Morar, D.N.A., Cluj-Bucureşti? Neluţu este un tânăr, elev la un liceu minier din Valea Jiului, care provine dintr-o familie cu 7 copii. Mama sa este bolnavă şi nu poate munci. Singurul salariu în familie îl aduce tatăl, care lucrează la mina Lupeni, pentru 10 milioane. Neluţu este un tânăr tenace, care are de înfruntat răutăţile unor copii de vârsta lui. Din cauza defectului de vorbire al lui Neluţu, el formulează cuvintele mai greu şi este nevoie ai răbdare -l asculţi. Aşadar, din cauza acestei lentori în exprimare, unii colegi ai lui Neluţu îl marginalizează pe considerente strict subiective şi-i spun nu este bun de nimic. La vârsta sa, se luptă demonstreze contrariul. Nu cu pumnii, ci cu mintea şi cu sufletul. Neluţu pictează, iar sâmbătă am fost prezentă la prima sa expoziţie personală, la Lupeni. Este voluntar în trei o.n.g.-uri şi scrie la "Suplimentul pentru tineret" al unui ziar din Valea Jiului. În primul număr al suplimentului, Neluţu Trifan mărturisea mult timp a crezut şi el ce i se spunea de către colegii mai puţin înţelegători. Anume, este un om care nu este bun la nimic, dar a încercat depăşească acest moment şi arate nu este aşa. În acelaşi articol, menţiona activitatea de voluntariat, faptul ajută oameni, Dumnezeu, familia şi pictura l-au făcut aibă încredere în el şi -i mulţumească lui Dumnezeu este pretutindeni alături de el. Sâmbătă, la vernisajul expoziţiei lui Neluţu, au fost peste 50 de oameni. Foarte mult pentru un oraş ca Lupeniul. Vecini, profesori, colegi de voluntariat, toţi m-au rugat -l sprijin, pentru este un copil deosebit. Faptul aflam acolo a însemnat şi eu ştiam Neluţu este un copil special. Neluţu reuşise demonstreze este bun la ceva, nu este un om de nimic. Daniel Morar este un domn trecut de tinereţea lui Neluţu, dar încă tânăr. Nu ştiu din ce familie se trage, dar ştiu în ce familie a intrat. De când a devenit şeful D.N.A., a intrat în familia celor care servesc, umil şi cum li se cere, un personaj aflat vremelnic la putere. A intrat în familia poliţiei politice post-decembriste dintr-o ţară europeană. Nu ştiu dacă domnul Morar pictează. Dar, şi dacă o face, singurele teme predilecte ale sale nu sunt păsările, fluturii şi cerul albastru şi senin ca sufletul lui Neluţu din Lupeni, elevul cu dificultăţi de exprimare. Mai degrabă, domnul Morar îi pictează pe alţii; alţii, care nici măcar nu-i sunt adversari politici personali, nici măcar duşmanii şefului său suprem nu sunt. Sunt simpli pioni, victime colaterale în războiul preşedintelui cu lumea. Culorile cu care pictează şeful poliţiei politice de la D.N.A. nu sunt vii, ca cele pe care le foloseşte Neluţu de la Lupeni pentru a exprima frumuseţea sufletului său şi pentru a-i convinge pe cei din jur este un om normal. Culorile pe care le foloseşte domnul Morar sunt sumbre, sunt cenuşii spre negru. Dacă Neluţu Trifan are dificultăţi în exprimare, domnul Daniel Morar şi suita sa de servitori şi şefi au dificultăţi în suflet. Dacă tonurile folosite în pictură spun ceva despre sufletul artistului, atunci înţelegem sufletul domnilor din fruntea D.N.A. Artistul de la D.N.A. a fost întrebat aseară de un moderator T.V. ce părere are despre acuzaţiile care i se aduc de însuşi ministrul justiţiei. Artistul de la D.N.A. a răspuns - citez din memorie: "Domnul ministru este cercetat de D.N.A." Ce aţi fi vrut spună? Artistul sumbru Daniel Morar a tras cu penelul cu vopsea neagră peste Tudor Chiuariu dintr-o dată. El îl murdăreşte, şi apoi tot el sare cât colo şi spune nu poate -l creadă şi nimeni nu-l creadă pe Chiuariu în ceea ce spune, pentru este un om murdar. Păi, asta este prezumţie de vinovăţie, domnule procuror artistic! Nu se presupune în România încă funcţionează prezumţia de nevinovăţie? Sau aţi făcut alte manuale de drept şi alte concepte de viaţă? Domnul Morar îi murdăreşte pe alţii, se murdăreşte pe sine şi murdăreşte şi D.N.A., instituţie unde nu toţi sunt slugi. Ca nu reţin mult, concluzia pe care am tras-o aseară, butonând televizorul, la emisiuni cu şi despre Morari şi miniştrii lui Tăriceanu murdăriţi de el, a fost aceea avem nevoie de Neluţu Trifan din Lupeni, nu de Daniel Morar de la D.N.A. Neluţu pictează, nu mâzgăleşte. Neluţu desenează, nu murdăreşte. Dacă avem nevoie ne prezentăm Europei în campania pentru europarlamentare, ar trebui ne prezentăm cu Neluţi, nu cu Morari. Simplu! Pentru unul este convins , acţionând voluntar, alături de tineri de vârsta sa şi dând exemple bune celor din jur, poate schimba lumea în bine, iar celălalt vrea s-o schimbe prin teroare şi decridibilizarea celor din jur. Pentru unul îi mulţumeşte lui Dumnezeu este cu el în fiecare zi, ca poată demonstra nu este un om de nimic, iar celălalt îi mulţumeşte şi îi serveşte lui Traian Băsescu, demonstrând contrariul. Pe o scară de la 1 la 10, Dumnezeu va fi întotdeauna înaintea lui Băsescu, iar, noi, muritorii, nu trebuie uităm asta, indiferent cine şi unde suntem, indiferent ce facem într-un moment sau altul al vieţii noastre. Nu sunt un duşman al domnului Morar, şi-i doresc sănătate şi multă minte în viaţă. Sunt doar un om care îi vede pe cei din jur, fie ei supuşi sau oameni de toată isprava şi de tot respectul, precum Neluţu Trifan din Lupeni. mulţumesc.
25 Sep 2007  Sursa: stenograme parlament
9.
: mulţumesc. Domnule preşedinte, Bună dimineaţa, stimaţi colegi! Declaraţia mea politică se intitulează "Ameninţarea politicii şi politica ameninţării." Şi refer la ameninţarea căreia trebuie -i facă faţă politicul din când în când, în clipa în care oameni care n-au mai făcut politică până atunci, oameni serioşi, profesionişti, iubiţi de cetăţeni, oameni valoroşi, care respectă principii morale de mult uitate în politică, decid intre în această lume aparte. Aceasta ar fi ameninţarea politicii cu schimbarea sistemului. Politica ameninţării nu mai are nevoie de explicaţii. Ea reprezintă exact ceea ce-i spune numele: parte a clasei politice actuale, şi subliniez o parte, nu întreaga clasă politică, parte care a supravieţuit în politică nu prin profesionalism şi slujind interesele cetăţeanului, ci slujind interesele proprii şi pe cele de partid, punând piedici celor care voiau se ridice prin propria personalitate şi schimbe sistemul politic; parte a unei clase politice construite greşit în ultimii 17 ani, care necesită schimbare şi care se opune noului, această parte luptă împotriva schimbării sistemului cum ştie mai bine. Cum a învăţat în cei 17 ani de democraţie postdecembristă, cum a învăţat în cei 50 de ani de comunism, iar faţă în faţă cu valorile, această parte a spectrului politic se apără prin metode specifice unor vremuri pe care le speram încheiate odată cu revoluţia din decembrie '89. Ca nu acuzaţi de filozofie ieftină, voi face referiri la un caz concret, deşi nu voi da nume. Ele se vor afla în curând. îndoiesc de faptul cel care a ameninţat în istoria pe care urmează v-o spun se va simţi ruşinat sau va înţelege a greşit. Dar sunt datoare vorbesc. vorbesc despre un om de peste 50 de ani, care a trăit din plin şi bine pentru perioada comunistă, actual parlamentar şi fost ministru. Azi face parte dintr-o formaţiune democrată. Democrată pentru aşa îi spune numele. Azi este lider de dreapta, ieri a fost de stânga, "alaltăieri", înainte de '89 a fost... şi mai de stânga. Vorbim despre un exponent al acelei părţi a politicului, care simte i-a venit sorocul. Acest om nu s-a sfiit ameninţe un "new entry" în politică. Un tânăr cunoscut la nivel mondial, un sportiv care a promovat cu cinste numele României în lume. Un tânăr pe care-l cunoaşte de când era copil. Un tânăr în casa căruia a intrat. Un tânăr al cărui părinte face politică de mai mulţi ani şi, n-o credeţi, are carnet de membru democrat. Singura vină a tânărului este intrarea în politică la o altă formaţiune decât cea democrată şi decizia acestui tânăr de a se implica cu adevărat în viaţa politică, de a pune umărul la schimbarea clasei politice, nu de a fi simplu votant. Singura vină a tânărului este închipuita (de către unii) candidatură la primăria unui oraş. O candidatură neanunţată, dar care, chiar şi aşa, a speriat. Chiar dacă nu s-a pus problema candidaturii, omul nostru a început fie şicanat şi ameninţat. "Mot a mot" i s-a spus de către democratul mai vechi în politică: "Ai vrut politică, uite aşa se face politica. Au mai fost şi alţi mari sportivi care au crezut pot face politică şi au sfârşit-o prost. Mai ai încă timp renunţi!" Aşa se face schimbarea clasei politice azi, în România! Cu şantaj şi cu ameninţări. Vorbim despre votul uninominal, vorbim de schimbarea clasei politice, vorbim de întinerirea ei, vorbim de reprezentarea intereselor cetăţenilor. Iar toate acestea nu fac nici cât o ceapă degerată în mintea unora. A unora care se simt ameninţaţi. A unora care simt le-a venit timpul, dar care nu înţeleg, dacă nu se retragă în mod demn, măcar ducă o luptă politică fair play, o luptă în care atunci când eşti faţă în faţă cu adversarul îi întinzi mâna şi îi urezi câştige cel mai bun. Măcar pentru faptul dincolo de politică toţi suntem oameni, avem o viaţă, ne mai întâlnim şi în alte circumstanţe, avem familii, unii au copii şi sigur nu le-ar plăcea ca aceştia fie ameninţaţi. Măcar pentru suntem oameni, înzestraţi, teoretic, cu materie cenuşie, cu capacitatea gândirii. Utilizarea forţei şi ameninţării demonstrează cât s-a atrofiat la unii capacitatea de a raţiona cu care ne-a înzestrat Dumnezeu. Sper ca măcar le fi rămas atâta urmă de materie cenuşie, încât înţeleagă viaţa merge înainte, cu sau fără ei. ei trebuie se adapteze noului, nu cei tineri unei gândiri politice învechite, retrograde. este absolut necesară introducerea fair-play-ului şi în sistemul politic. Sper le fi rămas atâta materie cenuşie în cap încât poată înţelege un sportiv vine dintr-o lume în care a avut de înfruntat adversari, iar dacă a devenit un mare sportiv, cu recunoaştere internaţională, asta s-a întâmplat pentru şi-a surclasat adversarii, adică a fost mai bun decât ei. În luptă dreaptă. Pentru a fost perseverent şi pentru s-a antrenat, pentru şi-a folosit nu doar muşchii, aşa cum fac unii din politica noastră de azi, ci şi creierul. Aşa-zisului democrat, îi pot spune sportivul de care vorbim este de o eleganţă rar întâlnită, dar sportul care l-a făcut celebru l-a învăţat cum pareze loviturile sub centură. Şi atunci când intră în luptă ştie se apere, dar ştie şi lovească adversarul, astfel încât el fie învingător. Fair play, pe ring şi fără ameninţări. câştige cel mai bun. Iar acesta ne fie viitorul. Aşa cum eu îi înţeleg opţiunea pentru trecut, sper ca şi democratul în cauză -mi respecte opţiunea pentru viitor, pentru o viaţă politică fără ameninţări şi metode bolşevice. mulţumesc.
04 Sep 2007  Sursa: stenograme parlament
10.
: Bună dimineaţa tuturor. mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică se intitulează: "În ţara lui 75% se merge cu 10 km la oră, sau, hai, treacă de la ei, cu 30 km la oră". Am avut zilele trecute proasta inspiraţie de a încerca găsesc o logică pe drumurile din ţara noastră. Şi am început firesc, cu drumul pe care-l fac, săptămânal, spre Hunedoara, judeţul pe care îl reprezint. Un drum de 400 km pe care îl faci după cum Dumnezeu. Se poate în patru ore şi jumătate, dar nu spun eu fac asta, pentru atunci ar însemna înţelegeţi depăşesc limita de viteză, ceea ce nu fac. Se poate în cinci ore şi jumătate sau şase, de cele mai multe ori, în şapte, opt sau nouă ore, dacă ai ghinionul fie aglomerat, întâlneşti câteva camioane încărcate, care merg cu 30 km la oră, pe care nu le poţi depăşi, sau fie vreun blocaj la intrarea sau la ieşirea din Sibiu, la Sebeş sau pe Valea Oltului. După cum vedeţi, şanse de ghinion nu sunt puţine. nu imaginaţi acum am vorbesc despre un drum comunal, deşi la câte comune traversează drumul spre Deva, poate fi mai degrabă comunal. Nu! Vorbesc despre un drum european, despre un drum care duce spre Europa, care va zică. Un drum care ne leagă pe noi, poporul, expresie atât de dragă unora, de Europa. Vorbesc despre Drumul European 81. Acum ceva vreme, nu multă, preşedintele statului ne-a informat domnia sa este cel care a îndreptat România spre Vest. Pesemne o fi îndreptat-o, dar a rămas aşa, în poziţie îndreptată. De ajuns, ajunge greu. Coridorul IV Paneuropean este aşa cum am vorbit, inexistent, iar Drumul European 81, dinspre Bucureşti către Deva, de acolo n-am mai avut proasta curiozitate fac niciun calcul, are o singură bandă pe sens, şi este presărat cu vreo sută de localităţi, prin care şi românul şi europeanul îndrăzneţ merg cu 50 km la oră, potrivit normelor, care spun aceasta este viteza legală în localităţi. Şi, evident, aceste localităţi mai sunt însoţite şi de trecerile de pietoni de rigoare. De asemenea, Drumul European 81 este presărat cu vreo trei treceri de cale ferată atât de prost întreţinute, încât dacă treci peste ele cu 30 km la oră, te poţi numi vitezoman. Mai avem, pe Drumul European, şi câteva restricţii în afara localităţilor, de 30 km la oră, şi de 10 - aţi auzit bine - de 10 km la oră. Nu, asta nu se întâmplă în zonele în care se lucrează. Se întâmplă acolo unde drumul face cocoaşă în asfalt. Îmi sunt tare dragi aceste cocoaşe, pentru le-am văzut crescând sub ochii mei. Le ştiu de mici, când restricţia era de 60 km la oră, pe urmă de 50, apoi de 40 km la oră. Şi, uite, drăguţele, dacă au perseverat, iar autorităţile au fost mărinimoase şi nu le-au deranjat, au ajuns impună restricţii de 10 km la oră. Bravo lor! Mai avem şi două oraşe mari, fără linie de centură: Piteştiul şi Sibiul. Duminică, n-am avut ce face şi am numărat semafoarele şi trecerile de pietoni din Capitala culturală europeană: 29 de treceri de pietoni şi 15 semafoare, cu reducerile de viteză de rigoare sau, după caz, cu opririle de rigoare. De fier fii şi nervii tot te lasă, aşa cum m-au lăsat şi pe mine cu numărarea trecerilor de pietoni. După Pruieni, încoace, pe Valea Oltului, am cedat nervos şi m-am lăsat de numărat. Erau vreo şase localităţi pe această Vale a Oltului, în care n-am ştiut dacă amuz sau enervez, pentru acolo bătaia de joc este totală şi pentru şoferi, şi pentru localnici. Pentru şoferii au de înfruntat restricţii de 30 km la oră şi radare amplasate fix pe restricţiile în cauză, ca în orice stat în care poliţia nu vrea prevină evenimente rutiere, ci doar încaseze amenzi de la şoferi, deci şoferii au de înfruntat aceste restricţii, iar localnicii au de mers câte un km, ca respecte legea. Adică, treacă pe trecerea de pietoni, fiindcă în Robeşti, de exemplu, localitate care se întinde cam pe 2 km de-a lungul drumului, există o singură trecere de pietoni. Mai simpatici sunt cei din Proieni, acolo unde m-au lăsat pe mine nervii. Localnicii sunt supuşi, zilnic, riscului de a deveni infractori, de a încălca legea, numai dacă le trece prin minte -şi viziteze vreun vecin, fiindcă la ei nu există nici măcar o trecere de pietoni. Ei, cam aşa stau lucrurile în ţărişoara noastră îndreptată spre Vest, într-o ţară în care în ultimii 15 ani s-au construit cam 150 km de autostradă - asta cu indulgenţă - adică vreo 10 km pe an. Bun ritm, ce spuneţi?! În ţara lui 75%, români şi europeni deopotrivă merg cu 10 km la oră. 75% amintiţi, este preşedintele, mândru a obţinut 75% la referendum. Celelalte calcule nu au importanţă pentru dânsul: a obţinut 75% din voturile celor care s-au prezentat - şi pe care-i salut, de altfel cu respect - s-au prezentat la urne sub 45% din cetăţenii cu drept de vot, practic preşedintele a obţinut votul a 30% din populaţia cu drept de vot, 30%, cam tot la sută cât din cariera sa politică a consumat domnul preşedinte pe funcţia de ministru al transporturilor, pentru , nu-i aşa, domnul 75% a fost ministru al transporturilor într-o Românie în care circulăm astăzi pe drumuri europene cu restricţii de 10 km la oră. Apropo de europeni şi de drumurile europene din România: am permanent în faţa ochilor imaginea lui Tom, din desenele animate. vorbim acum şi pe gustul preşedintelui care, ştim, are personaje preferate printre pisicile animate. Aşadar, am în faţă imaginea lui Tom, din "Tom şi Jerry", care aleargă speriat intre în casă, şi care pune frână brusc, practic se propteşte pe călcâie în faţa uşilor închise. Cam aşa văd eu procedează europenii care aleg într-un moment de nebunie, în care îşi doresc adrenalină, care aleg vină în România. Aleargă de nebuni pe autostrăzile austrice, nemţeşti sau ungureşti, şi se proptesc pe călcâie la vama cu România, pentru a se replia pe drumurile europene româneşti, cu o singură bandă pe sens, cu restricţii de 10 km la oră şi treceri de cale ferată. mulţumesc.
12 Jun 2007  Sursa: stenograme parlament
Prev / Next

Nici un comentariu pentru “Mihaela – Viorica Nagy”

Lasa un comentariu



Harta politicii
a apărut în

hartapoliticii.ro © 2008-2012

Toate datele de pe acest site sunt oferite cu caracter orientativ. Folosind acest site acceptați că autorii nu își asumă nici o răspundere pentru corectitudinea acestor informații. Dacă aveți întrebări, sugestii sau opinii, vă rog să mă contactați.