Informații obiective despre politicieni și alegeri - Harta Politicii Din România
ex: "basescu", "d1 prahova", "magheru bucuresti", etc
Marcu Tudor
Marcu Tudor
 > Sumar  > DeclaraÈ›ii
Declarații
Exemplu: "pensii", "taxe", etc
1.
: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Sigur că nu există o instituţie coruptă. CSM-ul nu poate fi numit niciodată de către nimeni că este o instituţie coruptă, aşa cum nu poate fi denumit un partid corupt, un guvern corupt, un parlament corupt sau nu ştiu ce altă instituţie democratică sau mai puţin democratică, ca fiind coruptă. Există însă oameni corupţi în aproape toate instituţiile pe care le-am enunţat. Ca atare, există şi în justiţie foarte mulţi oameni corupţi, lucru dovedit, de altfel, prin plângerile pe care doamna Bărbulescu şi Consiliul Superior al Magistraturii le analizează aproape zilnic, din toată ţara. Sunt foarte mulţi judecători şi, ca atare, desigur că există şi multe plângeri împotriva lor, unele mai puţin justificate, dar cele mai multe sunt justificate. Au fost şi condamnaţi judecători în acest sens. Importanţa pe care acest consiliu o are în bunul mers al justiţiei, în final, al societăţii din România, societăţii româneşti, este mai mare chiar decât cea pe care o închipuim şi o discutăm noi acum, deoarece nu mai există un alt tampon faţă de abuzurile pe care unele tribunale sau judecătorii sau chiar eşaloane mai mari le fac împotriva cetăţeanului petiţionar decât acest Consiliu. Este greu să dai în judecată un judecător pentru hotărârile pe care le ia, cu toate că acele hotărâri sunt extrem de criticabile şi încalcă pur şi simplu legea, deoarece imediat zice cineva, judecătorul: "Mai denunţat calomnios" şi te dă în judecată. Mai există şi situaţia când vine şi eşalonul superior şi-i dă dreptate, împotriva tuturor argumentelor invocate de petiţionarul care se plânge faţă de judecătorul corupt. Şi acum vin la problema pentru care am ieşit în faţa dumneavoastră. Doamna Bărbulescu şi cei care conduc Consiliul Superior al Magistraturii sunt puşi în faţa a două tabere, să zic aşa, a două opţiuni. Toată lumea are aşa, toate conducerile din orice nivel din ţară şi nu numai de la noi sunt puse în faţa a două opţiuni: una reprezentată de către unii membri care sunt de bună credinţă şi vor să dea sancţiuni celor care le pătează onoarea şi altă tabără formată din prieteni, din colegi, din alţii care şi ei au avut la rândul lor probleme cu acuzele de corupţie şi, în felul acesta, Consiliul este pus în situaţia, uneori, să voteze împotriva evidenţelor. Îmi place să cred că acestea sunt numai nişte spuse, dar că nu se întâmplă sau că nu se pot întâmpla în continuare şi fac apel la doamna Bărbulescu şi la cei din jurul domniei sale, din conducere, să fie aceiaşi oameni pe care i-au cunoscut cei care i-au promovat, adică integri şi corecţi, şi să nu cadă în capcana celor care din prietenie, din colegialitate cu cei care sunt pârâţi Consiliului, să facă presiuni asupra domniilor lor, chiar şi prin vot, şi să scape nesancţionaţi anumiţi judecători, pentru că aici este toată buba. Datorită câtorva astfel de judecători, apare un oprobriu asupra unui întreg segment reprezentat de tot ce ţine de judecătorie. Şi cum oamenii sunt foarte nemulţumiţi în toată ţara, toţi ştim asta, plângerile curg cu nemiluita împotriva actelor de judecătorie nedreaptă - şi nu numai la noi, ci şi în Consiliul Europei şi la Parlamentul European şi în alte organisme internaţionale, ne monitorizează cu toată forţa, pentru ca să vadă dacă ne înlăturăm aceste acte de corupţie. Ca atare, repet, rugăm cel puţin prin mine, dacă sunteţi de acord, pe doamna Bărbulescu, să facă mai mult decât a putut până acum, pentru că deja e mai veche în funcţie şi să prevină astfel de situaţii, când colegialitatea prost înţeleasă între judecători să primeze asupra actului de dreptate pe care acest Consiliu este îndreptăţit să-l facă prin votul nostru. Ca atare, luaţi de bună-credinţă, doamnă Bărbulescu, ce am vrut să spun, înţelegeţi poate chiar mai bine decât pot eu spune acum, pentru că sunteţi mult mai în temă decât sunt eu, la noi ajung numai nişte plângeri şi să încercaţi să duceţi la îndeplinire, spre corecta dumneavoastră comportare, ca şi cea de până acum, până la finalul acestui mandat de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii. Vă mulţumesc pentru atenţie.
14 Oct 2008  Sursa: stenograme parlament
Prev / Next

Nici un comentariu pentru “Tudor Marcu”

Lasa un comentariu

Date de contact
Flux RSS   DeclaraÈ›ii
14 Oct
2008
(din sală): Au cei de azi...  
14 Oct
2008
: Vă mulÅ£umesc, domnule preÅŸedinte. Sigur că nu există o instituÅ£ie coruptă. CSM-ul nu poate fi numit niciodată de către nimeni că este o instituÅ£ie coruptă, aÅŸa cum nu poate fi denumi... 
08 Oct
2008
: Vă mulÅ£umesc, domnule preÅŸedinte. Vreau să vă spun că noi în Senat am avut patru iniÅ£iative legislative pe această temă, cu aproape tot ce se cuprinde aici, respinse toate pe rând, pen... 
08 Oct
2008
: ...să spună că nu e corect, că n-am votat bine ÅŸi votăm invers la votul final. Cine să vă mai înÅ£eleagă, domnilor de la guvernare? Vă înÅ£elege poporul ăsta, care abia aÅŸteaptă sÄ... 
08 Oct
2008
: Al treilea ÅŸi ultimul. Trecând peste asemenea judecăţi absolut imposibil de acceptat ale domnului Crin Antonescu, eu îmi declar mirarea: cum e posibil să se voteze pe articole toată aceast... 
Alte legături


Harta politicii
a apărut în

hartapoliticii.ro © 2008-2012

Toate datele de pe acest site sunt oferite cu caracter orientativ. Folosind acest site acceptați că autorii nu își asumă nici o răspundere pentru corectitudinea acestor informații. Dacă aveți întrebări, sugestii sau opinii, vă rog să mă contactați.