: "Problemele cauzate de inadvertenţele legislaţiei secundare" Discuţiile despre necesitatea reformării instituţiilor fundamentale ale statului de drept, precum şi apelul repetat din ultimul timp la soluţia sesizării Curţii Constituţionale au adus în atenţia opiniei publice multe din problemele pe care Constituţia României, chiar în varianta revizuită, nu le-a rezolvat. Deşi pare, la prima vedere, o chestiune asupra căreia nu există nici un fel de dubii sau de opinii diferite, principiul separaţiei puterilor în stat nu este nici pe departe perfect asimilat de instituţiile României de astăzi. Conform principiului separaţiei puterilor în stat, unicul organ legiuitor în România este Parlamentul. Aşa se şi întâmplă în aparenţă, chiar dacă uneori practica guvernării prin ordonanţe de urgenţă transformă Guvernul într-o veritabilă instituţie legislativă. Dar nu despre această practică a Parlamentului aş dori să atrag atenţia astăzi, ci despre o practică mai puţin vizibilă, dar foarte des practicată la un nivel inferior Guvernului ca ansamblu, anume la nivelul ministerelor şi al miniştrilor de resort, aşadar la acel nivel de elaborare şi implementare a aşa numitei legislaţii secundare. După cum se ştie, multe din legile votate de Parlament au, aşa cum e şi firesc, un anumit nivel de generalitate care le asigură stabilitatea necesară o anumită perioadă de timp. Pentru a da concreteţea necesară legilor, ministerele de resort elaborează "norme metodologice" de aplicare a legii, acte normative promovate prin hotărâre de guvern sau prin ordin al ministrului. În mod normal, acestea nu ar trebui decât să indice cum se aplică cutare sau cutare lege; în fapt însă, sunt numeroase cazurile în care ministerele elaborează norme metodologice care interpretează legea până la denaturare, ajungându-se astfel în situaţia ca un minister să se substituie practic Parlamentului ca organ legiuitor. Căci dacă o ordonanţă de urgenţă ajunge până la urmă în Parlament pentru a fi transformată în lege sau respinsă, actele legislative inferioare nu sunt de competenţa legislativului şi nu pot fi votate de acesta. Am primit în acest sens mai multe sesizări la cabinetul parlamentar şi a trebuit de fiecare dată să explic acest lucru care este cu adevărat greu de înţeles: Parlamentul nu se poate pronunţa asupra unor chestiuni din legislaţia secundară, acestea nefiind de competenţa forului legislativ! Am adresat în acest sens, şi voi continua acest demers în perioada următoare, întrebări miniştrilor de resort în speranţa că la nivelul ministerelor pe care le conduc se va înţelege necesitatea corelării legislaţiei secundare cu legile elaborate în Parlament. La fel de gravă este situaţia unor reglementări din legislaţia secundară care pur şi simplu nu se corelează între ele, schimbările de garnitură de la nivelul ministerelor odată cu schimbarea miniştrilor provocând probabil dereglări în transmiterea de expertiză de la un mandat la altul. Am primit în acest sens mai multe sesizări care reclamă existenţa unor inadvertenţe în legislaţia secundară din domeniul mediului, inadvertenţe care blochează practic activitatea unor producători din domeniu. Vă voi da în continuare un exemplu cât se poate de concludent, exemplu pe care l-am înaintat într-o întrebare şi domnului Ministru al Mediului şi Dezvoltării Durabile: Lista Proiectelor supuse evaluării impactului asupra mediului, din Anexa nr. 1 a H.G. 1213 din 6.09.2006 diferă de Anexa nr. 1 a Ordinului 860 din 2002 care se referă Lista activităţilor cu impact semnificativ asupra mediului care se supun evaluării impactului asupra mediului. Mai concret, acelaşi proiect al unui ipotetic investitor într-un combinat agro-alimentar, poate primi de la aceeaşi autoritate din subordinea Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile două răspunsuri diametral opuse: un răspuns, conform unui act normativ, prin care proiectul depus este apreciat a avea un impact posibil asupra mediului fără însă a avea nevoie de o evaluare de mediu, în timp ce un alt răspuns, conform celuilalt act normativ invocat mai sus, încadrează proiectul în categoria celor cu impact semnificativ asupra mediului obligând solicitantul să urmeze procedura obţinerii acordului de mediu. Închei având convingerea că nu mai este nevoie să insist asupra faptului că un cadru legislativ clar şi coerent este o condiţie obligatorie pentru un mediu de afaceri sănătos, o condiţie fără de care nu este posibilă demararea şi dezvoltarea unei afaceri.