Informații obiective despre politicieni și alegeri - Harta Politicii Din România
ex: "basescu", "d1 prahova", "magheru bucuresti", etc
Iulian Urban
Iulian Urban
 > Sumar  > Declarații
Declarații
Exemplu: "pensii", "taxe", etc
1.
: mulţumesc, domnule preşedinte. În ceea ce priveşte această iniţiativă legislativă, şi eu cred aceste persoane, care au fost victime ale regimului comunist, trebuie primească acum - şi este lăudabilă această iniţiativă legislativă care vine din zona spectrului liberal - o compensaţie, fără li se poată lor imputa faptul acele arhive de la nivelul primăriilor nu mai există ca ele poată demonstra faptul în perioada regimului comunist aceste persoane au fost obligate contribuie la acel fond de stat, astfel încât noi nu ne putem invoca propria turpitudine - este un principiu din justiţie - pentru a lăsa aceste persoane, repet, victime ale regimului comunist, în afara unor compensaţii pe care statul român este obligat le ofere. Ca atare, eu cred această iniţiativă legislativă, care vine de la colegii liberali, este de susţinut.
25 Nov 2009  Sursa: stenograme parlament
Prev / Next

Nici un comentariu pentru “Urban Iulian”

Lasa un comentariu

Date de contact
Buftea, blvd. Mihai Eminescu, nr. 11, jud. Ilfov
Otopeni, Calea Bucureştilor nr. 16, bl B24, et. 1, ap. 14, jud. Ilfov
Baloteşti, Şoseaua Unirii nr. 152, jud Ilfov
(0314)253.466 / (0314)253.467 / (0314)253.468 / (021)317.40.90 / (021)317.40.90 / (0310)222.486 / (0314)253.465
Flux RSS   Declarații
14 Jan
2010
: Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Eu am o întrebare pe care aş vrea s-o adresez domnului preşedinte al Comisiei pentru politică externă, făcând precizarea că în cazul acestui r... 
16 Dec
2009
: Sigur, înţeleg că ar trebui să acceptăm statutul de a fi în postura în care numai Guvernul poate să vină cu reglementări atunci când sunt probleme pe o anumită piaţă sau când are i... 
16 Dec
2009
: Mie mi se pare absolut surprinzător faptul că, în vreme ce Guvernul nu transmite un punct de vedere oficial la comisia permanentă a Senatului care a adoptat raportul, Autoritatea Naţională ... 
16 Dec
2009
: Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Această iniţiativă legislativă vine să sancţioneze practicile incorecte adoptate de unele lanţuri de magazine şi de retail din România, care u... 
16 Dec
2009
: Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă. În ceea ce priveşte propunerile legislative de la punctele 12, 13 şi 14 din ordinea de zi, noi, iniţiatorii, nu le mai susţinem şi ... 
Alte legături


Harta politicii
a apărut în

hartapoliticii.ro © 2008-2012

Toate datele de pe acest site sunt oferite cu caracter orientativ. Folosind acest site acceptați că autorii nu își asumă nici o răspundere pentru corectitudinea acestor informații. Dacă aveți întrebări, sugestii sau opinii, vă rog să mă contactați.