Informații obiective despre politicieni și alegeri - Harta Politicii Din România
ex: "basescu", "d1 prahova", "magheru bucuresti", etc
Moldovan Iosif
Moldovan Iosif
 > Sumar  > Declarații
Declarații
Exemplu: "pensii", "taxe", etc
1.
: Mulţumesc, domnule preşedinte. Grupul UDMR a votat această lege şi, ca iniţiator, bucură faptul am avut aşa o mare largă susţinere pentru această lege. De la prima dezbatere trebuie ştiţi am cerut instituţiilor bancare vină fie proactive, aducă modificări constructive la această lege, în aşa fel încât elaborăm o lege fără lacune. Faptul nu s-au implicat într-o măsură considerabilă s-a văzut, pentru am elaborat o lege care a fost retrimisă Parlamentului pentru o nouă dezbatere, pentru modificări. Aceste modificări au dus la întârzierea aplicabilităţii legii, fapt care ne arată cei care au nevoie de această lege vor fi puşi în situaţia profite de avantajele acestei legi mult mai târziu decât ne-am fi dorit noi. Totuşi, sper , cu această ocazie, am învăţat lecţia toţi, şi instituţiile abilitate, şi noi, în aceste situaţii, când trebuie luăm măsuri excepţionale pentru situaţii excepţionale, putem gândim proactiv, putem gândim în ideea în care trebuie facem lucrurile în aşa fel încât fie cât mai repede puşi în aplicare paşii care ajută cetăţenii României. Mulţumesc dumneavoastră, colegilor, pentru votul acordat astăzi şi sper vom putea avea o dezbatere în următoarea perioadă privind aplicarea acestei legi şi cum anume o vom pune cât mai repede şi cât mai urgent în aplicare pentru cetăţenii României. Mulţumesc mult. (Aplauze.)
13 Apr 2016  Sursa: stenograme parlament
Prev / Next

Nici un comentariu pentru “Moldovan Iosif”

Lasa un comentariu

Date de contact
Flux RSS   Declarații
15 Jun
2016
: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Vă mulţumesc pentru susţinere şi pentru votul pe care-l dăm astăzi la acest act legislativ. Nu ştiu câţi dintre du... 
26 Apr
2016
: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Mulţumesc colegului antevorbitor. Într-adevăr, Grupul UDMR a susţinut iniţiativa domnului Molnar, colegul nostru, şi îngrijorările noastr... 
13 Apr
2016
: Mulţumesc, domnule preşedinte. Grupul UDMR a votat această lege şi, ca iniţiator, mă bucură faptul că am avut aşa o mare largă susţinere pentru această lege. De la prima dezbatere ... 
13 Apr
2016
: Mulţumesc, domnule preşedinte. Grupul UDMR a votat această lege şi, ca iniţiator, mă bucură faptul că am avut aşa o mare largă susţinere pentru această lege. De la prima dezbatere ... 
09 Mar
2016
: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Grupul parlamentar al UDMR o să voteze acest proiect de lege şi credem că e foarte bine-venit acest ajutor pentru o companie care este şi ... 
Alte legături


Harta politicii
a apărut în

hartapoliticii.ro © 2008-2012

Toate datele de pe acest site sunt oferite cu caracter orientativ. Folosind acest site acceptați că autorii nu își asumă nici o răspundere pentru corectitudinea acestor informații. Dacă aveți întrebări, sugestii sau opinii, vă rog să mă contactați.