Informații obiective despre politicieni și alegeri - Harta Politicii Din România
ex: "basescu", "d1 prahova", "magheru bucuresti", etc
Ioan Vulpescu, candidat S Bucuresti alegeri 2016
Ioan Vulpescu
 > Sumar  > Declarații
Declarații
Exemplu: "pensii", "taxe", etc
11.
: " redăm României memoria istorică!" Am semnalat de mai multe ori situaţia necorespunzătoare în care se află imobilele în care au locuit sau care au fost legate, într-un fel sau altul, de personalităţile culturii române şi ale istoriei acestor meleaguri. Unele se află într-o stare avansată de degradare, altele nu sunt amenajate ca spaţii memoriale, altele, în fine, nu sunt nici măcar marcate printr-o placă memorială. Un caz aparte îl constituie plăcile memoriale amplasate necorespunzător, conţinând greşeli biografice sau, şi mai grav, instrumentalizate în perioada comunistă, astfel încât reflecte perspectiva fostului regim asupra istoriei şi culturii României. Revin, săptămâna aceasta, cu încă un caz care, departe de a fi singular, ilustrează necesitatea revizuirii politicilor privind gestiunea memoriei culturale în spaţiul public. Spre a nu fi suspectat de părtinire, am ales acest exemplu din sfera culturii maghiare de pe teritoriul României. Concret, în municipiul Cluj-Napoca este amplasată, pe casa în care s-a aflat redacţia prestigioasei reviste de cultură Korunk (una dintre cele mai importante reviste maghiare de cultură din România), o placă memorială redactată, aşa cum se şi cuvenea, bilingv. Până aici, toate bune. Numai , textul plăcii memoriale este complet necorespunzător: "În această clădire a fost redactată între cele două războaie mondiale revista marxistă Korunk, condusă de către eminentul estetician Gal Gbor (1891-1954)". Gal Gbor a fost, indiscutabil, un eminent estetician şi un animator al culturii maghiare în România interbelică, revista Korunk a fost şi rămâne un reper pe harta publicisticii în limba maghiară de la noi, dar... nu pentru a făcut teorie marxistă. A marca memoria revistei şi a conducătorului ei în acest mod înseamnă a face un deserviciu culturii şi spiritului democratic. Iar asemenea plăci memoriale necorespunzătoare, adevărate vestigii ale tentativei comuniste de rescriere a istoriei României, se mai află încă destule în oraşele României democratice. Fac un apel la Ministerul Culturii, la autorităţile locale, pentru identificarea cât mai rapidă a cazurilor de instrumentalizare comunistă a memoriei istorice, încă prezente în spaţiul public românesc, şi înlocuirea lor.
25 Nov 2014  Sursa: stenograme parlament
12.
: "De ce nu, un muzeu al demagogiei la Palatul Cotroceni?" Prezent, în mod neconstituţional, la o reuniune politică de partid, încă-preşedintele Traian Băsescu s-a plâns n-a reuşit convingă pe nimeni organizeze un "muzeu al comunismului" la Palatul Parlamentului. Amănuntul ar putea fi trecut cu vederea dacă n-ar emana de la cel care a montat campaniile "cei 322" şi, respectiv, "dau întâlnire poporului în Piaţa Universităţii", îndreptate direct împotriva Parlamentului României şi a parlamentarismului. Aşa, însă, este extrem de grav tocmai acela care se prezintă drept exponentul luptei împotriva comunismului desconsideră Parlamentul, depozitarul suveranităţii naţiunii şi, totodată, scutul de apărare al acesteia împotriva tendinţelor totalitare. Tema unui muzeu al comunismului este controversată nu numai în România. Comunismul este o temă gravă, căci a fost un coşmar care a ţinut peste patru decenii, a produs transformări ireversibile la nivelul tuturor straturilor societăţii şi, în cele din urmă, a avut o complexitate care desfide tendinţele de simplificare şi etichetare. Pentru oamenii care înţeleg ce este acela un muzeu, chestiunea este mult mai delicată decât pare. Există mari diferenţe între un institut care cercetează, un memorial care are o funcţie pedagogică şi morală şi un muzeu care, în primul rând, expune. Comunismul se cere, mai întâi, cercetat şi există, slavă Domnului, câteva institute care o fac, de la Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, al Academiei Române, la IICCMER şi CNSAS. Muzeele cel mai adesea celebrează, nu comemorează: cine şi-ar putea dori, deci, celebreze comunismul, la 25 de ani de la prăbuşirea lui? îngrijorează şi demagogia făţişă a încă-preşedintelui României, care are chiar în curtea sa un muzeu: Muzeul Cotroceni. Legat inevitabil de Administraţia Prezidenţială, Muzeul Cotroceni putea găzdui la fel de bine, dacă nu un muzeu al comunismului, atunci măcar o secţie. Palatul Cotroceni, în sine, este tot atât de reprezentativ pentru comunism ca şi Palatul Parlamentului, întrucât 1. a fost naţionalizat şi a găzduit decenii bune Palatul Pionierilor, şi 2. biserica fostei Mănăstiri Cotroceni a fost demolată, ca şi alte clădiri istorice şi ecleziastice, în cadrul programului comunist de rescriere a istoriei, fiind reclădită şi inaugurată de-abia în timpul celui de-al doilea mandat al domnului Ion Iliescu, în 2004. Ce demersuri a făcut Administraţia Prezidenţială a lui Traian Băsescu pentru deschiderea unei secţii dedicate comunismului la Muzeul Cotroceni? Niciunul. Totuşi, în România există, spre deosebire de alte ţări foste comuniste, o instituţie excepţională care păstrează ceea ce trebuie constituie un memento pentru noi toţi, şi anume, memoria represiunii comuniste. Este vorba de Memorialul Sighet, organizat de Ana Blandiana şi Romulus Rusan. Memorial, nu muzeu, căci păstrează, pentru educaţia celor de azi şi de mâine, imaginea ororilor şi a crimelor comise de fostul regim totalitar. Memorialul Sighet are o filială şi la Bucureşti, în care, în ciuda spaţiului meschin, vizitatorul are parte de o experienţă la fel de densă şi de zguduitoare ca la Sighet. De câte ori a vizitat Traian Băsescu această filială a Memorialului Sighet, aflată pe strada Jean-Louis Caldron? Dacă nu a vizitat-o niciodată, cum de îndrăzneşte vorbească despre "muzeele comunismului"? Propun, în contrapartidă, viitorului preşedinte al României organizeze la Palatul Cotroceni un mic muzeu al minciunii şi demagogiei politice la români, de la Alexandru Lăpuşneanu la Traian Băsescu, în care acestuia din urmă i se rezerve o sală specială, lângă ieşire, în amintirea neuitatei sale plecări în cinci minute.
30 Sep 2014  Sursa: stenograme parlament
13.
: "Redaţi Bucureştilor istoria!" Săptămâna trecută, Capitala României a aniversat 555 de ani de la prima atestare documentară în calitate de cetate domnească, aşadar, cu funcţie politică în sistemul central al Ţării Româneşti. Dar după cum arată toţi istoricii Capitalei, de la Nicolae Iorga, la Constantin C. Giurescu, istoria Capitalei este mult mai veche, ba, chiar şi statutul de cetate (fortificaţie menită apere o parte din teritoriul Ţării Româneşti) este mult mai vechi decât această atestare documentară pe care am aniversat-o recent. Locul propice pentru apărare - căci în trecut zona dintre Colentina şi Dâmboviţa era străbătută de zeci de canale, între care se aflau insuliţe, alcătuind o insolită lagună în mijlocul câmpiei -, fertilitatea solului - optim pentru cultivarea viţei de vie şi a legumelor - şi apropierea de Dunăre, de Marea Neagră şi de trecătorile Carpaţilor au favorizat dezvoltarea "cetăţii de pe Dâmboviţa". Din păcate, aproape nimic nu mai aminteşte astăzi de această istorie îndelungată, care consemnează locuirea în acest areal încă din timpul daco-romanilor. Vizitatorul străin trebuie ştie bine româneşte ca citească unde se află vestigiile din perioada daco-romană din jurul Bucureştilor, ca nu mai vorbim fără o maşină de teren ele nu sunt vizitabile, deşi au fost excavate şi, teoretic, sunt expuse curiozităţii turiştilor. Săpăturile din zona Curţii Vechi s-au oprit la colţişorul expus astăzi, deşi istoricii ştiu sub clădirile delabrate din spate se află alte ruine, mult mai importante şi mai impozante. Deşi multe dintre clădirile care acoperă rămăşiţele Curţii Vechi sunt aproape ruinate şi nu prezintă niciun fel de valoare arhitecturală sau istorică, o sfială bizară opreşte demolarea lor pentru continuarea excavaţiilor arheologice. Probabil se doreşte nu descoperirea adevăratei istorii a Bucureştilor, ci speculaţiile imobiliare, foarte rentabile, din momentul în care Centrul Vechi a devenit un loc foarte frecventat de turişti şi de bucureşteni. Nimănui nu-i trece prin minte o mai bună punere în valoare a straturilor de istorie din situl de la Curtea Veche ar face zona şi mai valoroasă, în primul rând turistic. Fac un apel insistent la Ministerul Culturii şi la Primăria Capitalei găsească de urgenţă o soluţie pentru ca Bucureştilor le fie redată adevărata istorie. Focurile de artificii şi concertele sunt frumoase, dar trec. Monumentele şi vestigiile arheologice, puse corespunzător în valoare, dau substanţă pretenţiilor Capitalei României de a fi un oraş european de tradiţie.
23 Sep 2014  Sursa: stenograme parlament
14.
: "Restituiţi de urgenţă memoria clădirilor în care au locuit personalităţi!" Nu de ieri, de azi, România a intrat într-un proces de înnoire, în ciuda crizei şi a standardului de viaţă încă scăzut. Atât autorităţile locale, cât şi proprietarii privaţi au început un proces vizibil de renovare a clădirilor publice şi private, în special din marile centre urbane. Cum şi programul de anvelopare termică a blocurilor de locuinţe este în plină desfăşurare, rezultă un număr însemnat de imobile asupra cărora s-au efectuat intervenţii substanţiale la faţade. Nu intenţionez abordez aici problema ritmului insuficient în care sunt restaurate clădirile din România, nici a intervenţiilor ilegale asupra acestora, deşi şi acestea sunt subiecte pe care, dacă tot nu le abordează nimeni, Parlamentul ar trebui le discute. Ca membru al Comisiei pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă, interesează în primul rând soarta imobilelor în care au locuit personalităţi ale culturii române. Iar îngrijorarea mea vizează faptul , în urma renovărilor şi a proiectelor de anvelopare termică, au dispărut într-un număr alarmant plăcile memoriale care atestau memoria culturală a respectivelor imobile. România nu este o ţară în care funcţioneze de mult timp o adevărată politică a conservării memoriei. Încă nu avem plăci memoriale pe toate imobilele în care au locuit personalităţi culturale româneşti, iar despre cele în care au locuit oameni de cultură celebri, aflaţi pentru un timp mai lung sau mai scurt în ţara noastră, nici se poate vorbi. În aceste condiţii, dispariţia unor plăci memoriale, din cele insuficiente pe care le avem, nu poate fi tolerată. Dau doar două exemple scandaloase. A dispărut, cu câţiva ani în urmă, în urma reabilitării imobilului, placa memorială de pe casa în care a locuit şi a trudit pentru editarea lui Eminescu marele critic şi poet Perpessicius, de pe strada Mihai Eminescu. Tot în capitală, în urma anvelopării termice a blocului în care a locuit Ion Caraion, aflat pe Şoseaua Colentina, a dispărut placa memorială care atesta , după ieşirea din puşcăria politică, acolo a locuit importantul poet, traducător şi eseist. Dar exemplele sunt, din păcate, mult mai numeroase, la scara întregii ţări. De asemenea, semnalele de alarmă din mass-media nu dau, de ani de zile, niciun rezultat. Odată date jos, plăcile memoriale rămân uitate şi, odată cu ele, încă un colţ din memoria noastră colectivă dispare. Fac un apel atât la autorităţile locale, cât şi la proprietarii de imobile care au dat jos plăci memoriale ca acestea fie urgent reinstalate. Fac totodată un apel la Ministerul Culturii monitorizeze situaţia acestor plăci memoriale şi semnaleze organelor în drept cazurile de atentat la memoria culturală.
17 Sep 2014  Sursa: stenograme parlament
15.
: "Statul şi Biserica, în noul context democratic şi european" În urmă cu nu foarte mulţi ani, abordarea de către un om politic social-democrat a temei relaţiei dintre stat şi Biserică ar fi părut o blasfemie în ambele tabere. Ştim cu toţii la sfârşitul secolului al XIX-lea social-democraţia românească a fost prima care a promovat în discursul public o abordare ştiinţifică a realităţii, a luptat împotriva superstiţiilor şi a bigotismului şi pentru separaţia dintre Biserică şi stat. Atunci, această politică era necesară spre a putea scoate satul românesc - care reprezenta cca 90% din populaţia ţării - din înapoiere, din mizeria provocată de absenţa unui sistem de igienă şi sănătate publică, şi spre a obliga, de asemenea, tânărul stat român îşi asume misiunile care îi reveneau ca stat naţional modern, ce are obligaţia le ofere cetăţenilor săi servicii sociale de calitate, în contul impozitelor pe care aceştia le plătesc. Poziţia de atunci a social-democraţiei româneşti era nu mai puţin una europeană: secolul al XIX-lea, în întregul său, a dus până la capăt proiectul iluminist de separare a statului de Biserică, proiect necesar în special în Occident, acolo unde Biserica exercita, în toate statele catolice, o puternică influenţă asupra politicului şi a treburilor publice, în general. Proiect din care a rezultat un proces nu o dată dureros, nu lipsit de violenţe şi de regretabile excese, pe care revoluţia comunistă din Rusia (1917) l-a şi transformat într-o adevărată persecuţie istorică a Bisericii, purtată de agenţii ateismului bolşevic. În România, procesul desprinderii Bisericii de stat a fost mai simplu şi mai lin, deşi nu lipsit de momente dureroase. În concepţia ortodoxă şi post-bizantină, statul nu s-a confundat niciodată cu biserica şi de-abia în modernitate am înregistrat un moment de excepţie, în care un înalt prelat (Patriarhul Miron Cristea) a exercitat, cu totul efemer, o funcţie politică. Între stat şi Biserică, legătura, în practica politică bizantină, este de symphonia: împreună - lucrare, sprijin reciproc, dar separare completă a planurilor de acţiune. Biserica şi statul s-au aflat câteodată în dezacord (ne reamintim conflictul dintre mitropolitul Antim Ivireanul şi domnitorul Constantin Brâncoveanu, din 1712), dar în general conduita conţinută de conceptul citat, de symphonia, a guvernat relaţiile armonioase dintre cele două instituţii. În vechea Românie, de asemenea, putem constata din istorie Biserica a exercitat, pe perioade îndelungate de timp, funcţii sociale care astăzi sunt rezervate statului. Cel puţin învăţământul public şi sănătatea îşi au începuturile, în România, în iniţiative ale Bisericii, iar în momentele faste ale culturii române medievale, cele două instituţii au conlucrat exemplar în aceste două domenii. Tocmai pentru în ţara noastră statul şi Biserica au colaborat fără a se confunda, consider putem aborda mai relaxaţi chestiunea unei colaborări actuale, în materie socială, dintre instituţiile statului şi cele ale Bisericii. Nu se pune problema subordonării statului faţă de Biserică sau invers, nici cea a renunţării la laicitate ca element constituţional al statului român. Este vorba doar de găsirea unui cadru democratic, în care potenţialul de activitate socială al Bisericii suplinească, la nevoie, deficienţele statului şi, de asemenea, în care resursele publice ale statului se alăture celor private ale Bisericii, spre rezolvarea unor nevoi sociale care, altminteri, ar rămâne nerezolvate, în defavoarea "beneficiarului", care e cetăţeanul. atrage atenţia şi asupra actualităţii, chiar urgenţei acestei dezbateri despre un nou parteneriat social stat-Biserică, decurgând nu numai din nevoia noastră, a social-democraţiei, de a răspunde prin idei şi proiecte noi aşteptărilor cetăţenilor şi electoratului nostru. Criza economică şi financiară a pus la grea încercare statele civilizate şi a făcut posibilă apariţia unui discurs foarte periculos, demolator, la adresa conceptului de stat social. În foarte multe ţări, şi mai ales în România, ieşirea din criză s-a făcut pe spinarea cetăţenilor, prin măsuri de austeritate care au diminuat şi chiar eliminat serii întregi de prestaţii sociale ale statului, fără ca în schimb cetăţenilor le crească puterea de cumpărare. Statul a abdicat, pur şi simplu, de la o serie întreagă de misiuni, fără a pune nimic în loc. Iar acum noi, cei care nu credem statul social este un concept depăşit, ba dimpotrivă, reprezintă singurul răspuns corect la aşteptările oamenilor în criză, trebuie reluăm aceste prestaţii sociale, în condiţiile în care instituţii întregi şi resurse specifice nu mai există. Chiar dacă în concepţia ortodoxă nu misiunea socială este misiunea principală a ecclesiei, Biserica (şi când spun asta, gândesc la toate cultele cu existenţă legală din România) este o enormă şi bine organizată structură, care poate fi de mare ajutor cetăţenilor, în domenii cum ar fi protecţia socială, sănătatea publică, educaţia şi cultura. Biserica are, de asemenea, un patrimoniu cultural pe care adesea nu numai nu îl valorificăm, dar nici nu îl cunoaştem. propun, prin urmare, avem curajul de a închide capitolul tradiţionalei reticenţe a social-democraţiei faţă de Biserică şi deschidem unul nou, în care statul, în parteneriat democratic cu biserica, îşi îndeplinească menirea de a promova solidaritatea socială, de a ajuta grupurile sociale aflate în dificultate, de a-i face pe toţi românii se simtă membri ai acestei societăţi şi cetăţeni ai statului. Nu se pune problema renunţăm la principiile noastre democratice, nici înlocuim ştiinţa economică şi sociologia cu ceaslovul şi psaltirea. Dar, în acelaşi timp, datoria faţă de cetăţeni ne impune nu închidem nicio uşă, nu ignorăm niciun partener democratic, spre a fi de folos societăţii şi a reface funcţiile statului social, distrus în bună măsură de o austeritate cleptocrată şi lipsită de viziune. Totodată, avem datoria de a recunoaşte şi Biserica s-a schimbat, s-a modernizat şi şi-a luat în serios rolul de instituţie naţională. Şi nu refer numai la Biserica Ortodoxă Română, majoritară, ci şi la alte biserici, al căror mesaj social este perfect compatibil cu misiunea noastră şi cu nevoile societăţii româneşti. Este bine, este normal ca un stat sărac, devalizat de ani de zile şi cu mari nevoi la capitolul serviciilor sociale, promoveze un parteneriat public-privat cu Biserica. Ar fi o dovadă de ipocrizie şi de dezinteres faţă de lipsurile în care se zbat încă foarte mulţi cetăţeni dacă promovând acest tip de parteneriat public-privat transparent cu ONG-uri ateiste, care contestă existenţa lui Dumnezeu, l-am refuza în schimb Bisericii. Iar iniţiativa trebuie aparţină, cred eu, statului, deoarece dacă actualul sistem de proiecte pe care cultele legale din România le pot accesa ar fi suficient, nu ne-am mai afla aici discutăm despre acest subiect. Trebuie găsim în cadrul legal democratic european căile de a putea uni logistica bisericilor şi resursele financiare ale statului, de a transfera Bisericii unele servicii sociale pe care statul nu le poate exercita eficient şi de a colabora cu Biserica pentru a accesa împreună resurse pe plan european şi mondial, spre a aduce serviciile sociale din România la nivelul standardelor europene. Şi mai adăuga un subiect, ca o propunere de viitor. Discursul public neglijează tot mai mult, din păcate, funcţia socială a culturii. Biserica - iarăşi, în înţelesul de culte legal recunoscute în ţara noastră - are un patrimoniu cultural de excepţie, care poate fi introdus şi valorificat mai bine spre a promova valori cu funcţie socială ridicată: toleranţa, diversitatea, respectul reciproc, moralitatea. Valori care, e drept, nu suplinesc ajutoarele sociale concrete, dar îi dau cetăţeanului o altă stare de spirit şi o altă atitudine, deblocând resurse umane de mare preţ pentru rezolvarea problemelor sociale cu care ne confruntăm.
09 Sep 2014  Sursa: stenograme parlament
16.
: "O strategie naţională pentru patrimoniul imaterial" Se vorbeşte destul de des, în special în mass-media, despre patrimoniul cultural naţional, prin care se înţelege însă exclusiv patrimoniul material: tezaurul arheologic, patrimoniul arhitectural, civilizaţia materială ţărănească. Se vorbeşte mult, se face puţin, dar măcar se vorbeşte, ceea ce face ca, atunci când se petrece ceva grav - cum ar fi demolarea unui imobil de patrimoniu -, opinia publică se inflameze şi, măcar, se reţină vinovăţiile, pentru o perioadă în care acestea vor putea fi şi pedepsite. Despre patrimoniul imaterial nu se vorbeşte deloc. Nimeni nu pare conştient instituţii ca Festivalul "George Enescu", Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu sau Transilvania International Film Festival, de la Cluj-Napoca, deşi nu au sedii, nici conducere permanentă, nici salariaţi, reprezintă bunuri de patrimoniu naţional cu o valoare extrem de ridicată. S-au încheiat recent cea de-a XXI-a şi, respectiv, cea de-a XIII-a ediţie a FITS şi TIFF. Ambele, cu palmaresuri impresionante, au oferit publicului sute de reprezentaţii de teatru şi proiecţii de film, expoziţii şi conferinţe, dialoguri şi lansări de carte de specialitate, atât în spaţii convenţionale, cât şi în spaţii neconvenţionale. FITS şi TIFF sunt renumite, de altfel, pentru implicarea în societate, pentru promovarea culturii şi a educaţiei artistice, pentru apropierea artei de public. Nici măcar evidenţa faptului manifestările au atras zeci de mii de oameni, dintre care câteva mii bune de turişti străini - şi nu din cei de croazieră, care coboară pentru două ore în port, ci turişti care au stat câte o săptămână în Sibiu şi Cluj-Napoca -, nu este, se pare, suficientă pentru a-i determina pe oficialii Ministerului Culturii, ai Administraţiei Fondului Cultural Naţional elaboreze o strategie culturală naţională care declare asemenea manifestări drept bunuri de patrimoniu imaterial cu valoare strategică, direcţionând către ele resurse şi logistică şi interfaţându-le cu investiţiile în turism şi infrastructură. Cultura română vie are nevoie de această strategie, fără de care puţinele resurse se risipesc, în loc fie concentrate acolo unde pot aduce rezultate spectaculoase, pe multiple planuri. Fără ea, nu numai patrimoniul material, ci şi cel imaterial se poate risipi, sărăcindu-ne pe toţi.
17 Jun 2014  Sursa: stenograme parlament
17.
: "Serbia are în continuare nevoie de ajutor" Inundaţiile care au lovit vestul Balcanilor, cele mai grele de când se înregistrează datele meteorologice în Europa, au afectat grav statul vecin, Serbia. S-au înregistrat 51 de morţi, peste 65.000 de persoane evacuate şi pagube materiale estimate, deocamdată, la 3 miliarde de euro. Iar aceste cifre sunt departe de a fi cele finale. Inundaţiile au distrus, practic, producţia agricolă pe suprafeţe uriaşe, au scos din funcţiune obiective industriale vitale şi au lăsat regiuni întregi fără infrastructură. Riscul epidemiilor este în continuare foarte mare, ca şi nevoile esenţiale ale oamenilor - apă potabilă, hrană, îmbrăcăminte -, care rămân nesatisfăcute. Ajutoarele internaţionale, între care şi cele trimise de Guvernul României, sunt, nu este un secret, insuficiente. Ele nu acoperă decât parţial necesităţile şi pe termen scurt, mai ales în condiţiile în care Serbia se afla, oricum, şi înaintea acestor inundaţii într-o situaţie economică extrem de fragilă, din cauza crizei. Am apreciat înţelepciunea Guvernului României, care nu a disponibilizat echipe de salvare şi logistică specifică decât după ce pericolul unor inundaţii grave pe Dunăre, în România, a trecut. Am apreciat şi faptul ajutoarele umanitare, în valoare de 800.000 de lei, au depăşit cuantumul ajutoarelor oferite de state mai bogate decât România. Dar Serbia are în continuare nevoie de ajutor din partea noastră. Reamintesc, în calitate de reprezentant al României în Adunarea Parlamentară de Cooperare Economică la Marea Neagră, Serbia este o ţară vecină şi prietenă, care are statutul de candidat la integrarea în Uniunea Europeană, membru al APCEMN şi care merită tot sprijinul nostru dezinteresat. De asemenea, reamintesc în Serbia, în regiunile aflate la graniţa cu ţara noastră, trăiesc minorităţi româneşti compacte. Cum de atâtea ori ne-am afirmat dorinţa de a le sprijinii în păstrarea identităţii lor naţionale, s-ar cuveni ca mai ales acum, când existenţa lor este pusă în pericol de urmările unei catastrofe naturale de proporţii istorice, le sărim în ajutor. Fac, deci, un apel către organizaţiile umanitare din România, către fundaţii şi asociaţii, către agenţii economici care pot oferi ceva sinistraţilor din ţara vecină şi, nu în ultimul rând, către Biserica Ortodoxă Română intervină şi ajute la surmontarea unei situaţii extrem de dificile şi de periculoase. De asemenea, fac un apel la autorităţile locale din judeţele aflate la frontieră - Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi - caute şi disponibilizeze resursele de ajutoare umanitare la care pot apela, trimiţându-le în regiunile grav afectate din Serbia. nu uităm în zilele revoluţiei din decembrie, deşi Serbia se afla şi ea în pragul războiului civil, fabrica de pâine din Pancevo a trimis săptămâni la rând camioane cu pâine, gratuit, la Timişoara. Şi noi ne putem dovedi adevăraţi vecini şi cetăţeni europeni, ajutând Serbia, care se află într-un moment extrem de delicat.
03 Jun 2014  Sursa: stenograme parlament
18.
: "Un protest împotriva demagogiei" Nu vreau comentez aici rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European, nici măcar din postura de membru al partidului câştigător. Vreau atrag atenţia asupra unui alt aspect, la fel de îngrijorător ca absenteismul. Este vorba despre declaraţiile demagogice, iresponsabile ale unor lideri politici, care, în opinia mea, trebuie primească o replică inclusiv în Parlament. Astfel, doamna Elena Udrea - deşi partidul pe care îl reprezintă (în locul preşedintelui de drept, domnul Eugen Tomac) a beneficiat atât în faza de înfiinţare, cât şi în campania electorală de o implicare consistentă a preşedintelui Traian Băsescu - a vorbit de fraudarea alegerilor, deşi dumneaei personal nu reuşise, în 2012, învingă într-un colegiu de provincie un candidat începător, iar partidul nu avea, în afara lui Traian Băsescu, niciun candidat relevant. La fel şi alţi lideri politici. Domnul Crin Antonescu a înfăţişat - cu mai multă fineţe decât doamna Udrea, dar cu aceeaşi cantitate morală insuficientă - un tablou apocaliptic în care majoritatea din Parlament n-ar fi avut altceva de făcut decât atace PNL. Când mai multe partide se pretind "principala ţintă a puterii", e limpede niciunul nu a fost o ţintă, într-o campanie mult mai liniştită şi mai lipsită de incidente decât precedentele. Acuzaţia de fraudare a alegerilor europene, în actualul context internaţional, este de-a dreptul iresponsabilă. Sigur e mai uşor spui alegerile au fost fraudate, decât accepţi nu ai valoare, eşti impopular şi poporul nu te vrea. Dar înseamnă nu îţi pese nici cât negru sub unghie de reputaţia ţării şi, nu în cele din urmă, de inteligenţa alegătorilor. În actualul context - în care PE va avea de-a face cu o puternică reprezentare a adversarilor Uniunii Europene, iar România va fi, se poate presupune, puternic atacată de adversari care revarsă propriul eşec intern în capul nostru - a pretinde nişte alegeri normale ar fi fost fraudate e, repet, o iresponsabilitate ieşită din comun. A vorbi despre "războaie", despre perspective apocaliptice, în loc îţi recunoşti onest eşecul şi plăteşti preţul politic al unor decizii catastrofale, este o dovadă de demagogie dezgustătoare. Dar este şi un adevărat atac la adresa interesului naţional şi a interesului cetăţeanului român obişnuit, care trebuie primească, aici, în Parlament, o dezaprobare fără echivoc.
27 May 2014  Sursa: stenograme parlament
19.
: "E nevoie de mai multă moderaţie în viaţa publică" Sărbătorile Pascale de anul acesta au arătat din nou o adevărată fractură între România reală - care a sărbătorit cu decenţă bucuria Învierii Domnului - şi o alta, prezentă mai ales pe micile ecrane, care a profitat de acest moment pentru a-şi exhiba din nou complexele şi a da un spectacol dezgustător, de totală îndepărtare de bunul simţ şi de regulile unei convieţuiri civilizate. Petreceri deşănţate, programe de televiziune de o vulgaritate de neimaginat, imagini ale unei opulenţe care este jignitoare, deoarece în mod evident nu este rodul muncii şi al meritului, toate acestea ne-au intrat vrând-nevrând în case, ne-au maculat cugetul şi au batjocorit spiritul sărbătorii. O grea răspundere pentru această situaţie au atât cei care dau tonul unui asemenea comportament (şi nu o dată politicienii sunt şi ei parte a unor asemenea manifestări), cât şi cei care au misiunea de a împiedica degradarea climatului social. refer în primul rând la realizatorii de televiziune şi la conducerile editoriale ale unor posturi aşa-zis comerciale, care tolerează cu largheţe, ba chiar încurajează producţia şi difuzarea de emisiuni "mondene", de "vedete" sau "reality-show", emisiuni în care indivizi lipsiţi de orice talent şi de orice merit social sau cultural îşi expun platitudinile, lipsa de educaţie şi comportamentele necivilizate, devenind, inevitabil, "modele". În special tânăra generaţie este victimă sigură a unor asemenea false modele, care le oferă nonvaloare pe post de valoare şi incultură în loc de cultură. Fac un apel la toţi cei implicaţi ia aminte la lecţiile trecutului şi nu perpetueze această degradare a spaţiului public. Nu e prea târziu începem ne comportăm civilizat şi îndreptăm societatea pe calea respectului de sine şi a demnităţii. Audiovizualul trebuie revină, încetul cu încetul, la misiunea sa reală de informare a opiniei publice, iar divertismentul abandoneze drumul închis al vulgarităţii şi devergondajului.
23 Apr 2014  Sursa: stenograme parlament
20.
: "În Săptămâna Patimilor, dăm un mesaj de pace şi de solidaritate societăţii româneşti!" Creştinii au intrat în Săptămâna Patimilor. O săptămână care, prin sensurile ei, ne îndeamnă ne examinăm cu mai multă severitate faptele, gândurile şi cuvintele. ne împăcăm cu noi înşine şi cu cei din jur. fim mai cuviincioşi şi luăm decizii bune privitoare la viitorul nostru. Parlamentul României este, desigur, o structură laică, în care sunt reprezentaţi toţi cetăţenii ţării, indiferent de confesiune, ca şi ateii. Însă nu cred un apel la înţelepciune, unitate, pace şi înţelegere, indiferent de unde ar veni, poate fi respins sub pretextul laicităţii, fie şi numai pentru opusul acestor valori ar fi lipsa de înţelepciune, dezbinarea, confruntarea şi conflictul, ceea ce nimeni nu cred îşi doreşte. Lansez, aşadar, un apel către toţi parlamentarii români ca în aceste zile premergătoare Sfintelor Paşti dea dovadă de reţinere în declaraţii şi comportament, participe la evenimentele caritabile, sprijine atât cât pot cetăţenii din colegiile în care au fost aleşi şi transmită societăţii un semnal de pace şi unitate. Le propun, de asemenea, tuturor colegilor mei din Partidul Social Democrat, ca şi celor din celelalte partide parlamentare, inclusiv reprezentanţilor minorităţilor, profităm de aceste momente solemne pentru ca, păstrându-ne identitatea politică, detensionăm raporturile dintre noi şi reevaluăm dialogul. Suntem tot timpul, parcă, într-o campanie electorală epuizantă, care macină energiile creatoare ale partidelor şi uzează resursele umane necesare, de fapt, bunei guvernări. -i punem punct măcar pentru o săptămână, pentru ca noi înşine şi cetăţenii putem fructifica exemplul bun al concordiei şi armoniei, al dialogului inteligent şi constructiv. încetăm deci mai deschidem subiecte de confruntare, care ar trebui rămână pentru totdeauna teme ale concordiei naţionale. Apartenenţa României la Uniunea Europeană şi la NATO, democraţia parlamentară, libertatea ca valoare fundamentală şi respectul valorilor naţionale reprezinte, de acum încolo, chestiuni asupra cărora nu mai polemizăm şi pe care nu le mai repunem, iar şi iar, în discuţie. punem punct, noi, primii, acestui război al românilor cu românii, care face atât de mult rău societăţii noastre şi zădărniceşte multe dintre eforturile pe care le facem cu toţii ca progresăm şi ne apropiem de un standard de viaţă decent. punem, în acelaşi timp, punct şi escaladării conflictelor dintre instituţiile statului, constituţionale sau nu, ca şi dăunătoarei retorici a pamfletului, la care se reduce adesea lupta politică în ţara noastră. Este indubitabil o bună parte din violenţa verbală şi comportamentală din societate porneşte, din păcate, chiar de aici, dintre noi. Însă tot noi putem contribui la îndreptarea cursului negativ al raporturilor sociale şi interumane, începând prin a ne îndrepta pe noi înşine. dăm, în sfârşit, un exemplu de solidaritate naţională, începând prin a ne trata unii pe alţii drept parteneri ai unui proces politic a cărui menire nu este controlul puterii în folosul propriu, ci mai buna guvernare a cetăţenilor. nu uităm de versetul biblic care ne avertizează nu-i este de niciun folos omului dacă va cuceri lumea întreagă, dar îşi va pierde sufletul. Şi ne amintim între Florii şi Paşti se întinde atât un traseu al nestatorniciei firii omeneşti - care întâi L-a primit pe Mântuitor cu flori, apoi L-a trădat -, cât şi unul al speranţei, căci Învierea este întemeierea speranţei. dăm, aşadar, României, prin faptele şi cuvintele noastre, speranţa de care are atâta nevoie!
15 Apr 2014  Sursa: stenograme parlament
Prev / Next

Un comentariu pentru “Vulpescu Ioan”

  1. Stanescu Gh. Dan says:

    Buna seara
    Am citit comunicatul BEC si vad ca sunte-ti candidat la alegerile parlamentare 2012 pe colegiul 13 Bucuresti.
    Daca este adevarat , A-si dori sa stiu mai multe despre d-voastra din perspectiva de a va alege.
    Cind aveti programate adunari ?
    Cind si pe ce post aveti audientya.
    In general nu prea urmaresc emisiunile de politica dar de data asta vreau sa ma documebtez , deoarece am devenit pensionar si am timp sa fac si aceasta documentare.
    Oricum pentru ca vad ca sunte-ti tinar va doresc succes .
    D. Gh. Stanescu
    Bycyresti , Str. Prevederii Sector 3

Lasa un comentariu

Date de contact
Flux RSS   Declarații
25 Oct
2016
: Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică se intitulează "Unirea cu Republica Moldova, între vorbe şi fapte". Distinşi colegi, Am rămas neplăcut surprins de încercarea... 
18 Oct
2016
: Mulţumesc, doamnă preşedinte. De aproape un an actualul Guvern se străduieşte să ne vândă imaginea echivalenţei între tehnocraţie şi bună guvernare, timp în care, prin tot ceea ce... 
11 Oct
2016
: Mulţumesc, doamna preşedinte. Distinşi colegi, Vă reţin atenţia cu o problemă care, chiar dacă a făcut deja obiectul unor declaraţii politice în plenul Camerei Deputaţilor, este de... 
20 Sep
2016
: Declaraţia mea se intitulează "O absenţă vinovată a Ministerului Culturii". Astăzi se împlinesc 150 de ani de la naşterea lui George Coşbuc, unul dintre cei mai importanţi scriitori c... 
06 Sep
2016
: Mulţumesc, domnule preşedinte. Distinşi colegi, Actualul Guvern, printr-o campanie mediatică agresivă, vrea să ne facă să credem că domeniul culturii a căpătat un loc central în ac... 
Alte legături


Harta politicii
a apărut în

hartapoliticii.ro © 2008-2012

Toate datele de pe acest site sunt oferite cu caracter orientativ. Folosind acest site acceptați că autorii nu își asumă nici o răspundere pentru corectitudinea acestor informații. Dacă aveți întrebări, sugestii sau opinii, vă rog să mă contactați.