Informații obiective despre politicieni și alegeri - Harta Politicii Din România
ex: "basescu", "d1 prahova", "magheru bucuresti", etc
Ioan TimiÅŸ
Ioan TimiÅŸ
 > Sumar  > DeclaraÈ›ii
Declarații
Exemplu: "pensii", "taxe", etc
1.
: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Îndrăznesc să spun că sunteţi un jurist bun al partidului pe care îl reprezentaţi şi vreau să vă provoc la o chestiune pe care şi dumneavoastră o ştiţi bine. Este vorba de art. 50 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Cred că şi dumneavoastră, şi toţi colegii ştiţi că amendamentele modifică o lege. Noi dezbatem aici o lege. Nu putem să luăm amendamentele în bloc pe motivul că au acelaşi autor şi au aceeaşi sursă de finanţare. Este vorba de modificarea unei legi, iar amendamentele 1, 10, 100 înseamnă încercări de modificare a legii. Vă rog, domnule preşedinte, să reveniţi la punctul de la care l-aţi întrerupt pe colegul nostru Liviu Câmpanu şi să-i permiteţi să încerce să modifice ceea ce dumneavoastră aţi propus, să modifice această Lege a bugetului de stat. Sigur, dumneavoastră veţi putea respinge sau aproba ceea ce spune Domnia Sa, dar nu puteţi opri, în mod nedemocratic, posibilitatea de exprimare a unui deputat al opoziţiei şi, mai ales, nu puteţi obstrucţiona un drept al parlamentarului.
20 Feb 2009  Sursa: stenograme parlament
Prev / Next

Nici un comentariu pentru “TimiÅŸ Ioan”

Lasa un comentariu

Date de contact
Flux RSS   DeclaraÈ›ii
04 Nov
2009
: Domnilor preÅŸedinÅ£i, StimaÅ£i colegi, Nu ÅŸtiu de ce reprezentanÅ£ii PD-L-ului se grăbesc să dea votul pe învestitură. De ce fac apel la logică ÅŸi de ce fac apel la regulamente? Pentru cÄ... 
22 Jun
2009
: Doamnelor ÅŸi domnilor deputaÅ£i ÅŸi senatori, Domnule prim-ministru, StimaÅ£i membri ai Guvernului, StimaÅ£i invitaÅ£i, Am luat cuvântul, într-o chestiune procedurală, ca să solicit plenului... 
04 Mar
2009
(din bancă): Procedură!  
04 Mar
2009
: MulÅ£umesc, doamnă preÅŸedinte. Este o chestiune procedurală pe care trebuie să o lămurim foarte clar; are dreptate colegul Márton. ÃŽn baza solicitării Parchetului General, comisia a fost... 
04 Mar
2009
: Doamnă preÅŸedinte, StimaÅ£i colegi, Noi, liberalii, am studiat foarte bine cele două dosare cunoscute public - "MătuÅŸa Tamara" ÅŸi dosarul "Zambaccian" ÅŸi am ajuns la concluzia pe care a ex... 
Alte legături


Harta politicii
a apărut în

hartapoliticii.ro © 2008-2012

Toate datele de pe acest site sunt oferite cu caracter orientativ. Folosind acest site acceptați că autorii nu își asumă nici o răspundere pentru corectitudinea acestor informații. Dacă aveți întrebări, sugestii sau opinii, vă rog să mă contactați.