Informații obiective despre politicieni și alegeri - Harta Politicii Din România
ex: "basescu", "d1 prahova", "magheru bucuresti", etc
Ioan Sorin Roman, candidat D Bihor alegeri 2016
Ioan Sorin Roman
 > Sumar  > DeclaraÈ›ii
Declarații
Exemplu: "pensii", "taxe", etc
1.
: "Nu ne mai minţiţi, domnule Tabără" Mă simt acum jenat de faptul că la numirea domnului Tabără în fruntea Ministerului Agriculturii am crezut că un om care vine din agricultură poate şi vrea să facă ceva. Din păcate, aşteptările mi-au fost înşelate, iar domnul Tabără a demonstrat că nu este altceva decât o marionetă care nu ştie decât să transmită mai departe ceea ce i se spune pe linie de partid, chiar dacă acest lucru înseamnă să afirme că laptele e negru. Să fiu mai exact. Încă de la începutul anului, domnul Tabără susţinea sus şi tare că toţi fermierii vor primi subvenţiile cuvenite pe suprafeţe în cel mai scurt timp. Ba, mai mult, avansa şi o dată limită. Mai întâi a fost finele lunii februarie, apoi finele lunii martie, iar după ce luna lui mărţişor a trecut, dădea asigurări că la sfârşit de aprilie nu vor mai exista fermieri care să nu-şi fi primit sumele cuvenite. Suntem la sfârşit de mai şi vreau să vă spun că încă există fermieri care nu au primit subvenţiile pe suprafeţe. Agricultorii din colegiul pe care-1 reprezint au ţinut să mă informeze cu privire la acest aspect şi vă pot pune la dispoziţie o listă cu fermieri care nu au primit încă subvenţia. Vă aduc în atenţie faptul că marea majoritate a fermierilor au solicitat credite pentru care plătesc acum dobânzi consistente. Au mizat pe faptul că statul le va da banii cuveniţi şi au semnat contractele de creditare, chiar dacă nu erau cele mai bune condiţii. Să vă fie ruşine, domnule Tabără! Încep să cred că din funcţia pe care o deţineţi încercaţi prin orice metodă să sabotaţi agricultura românească şi să distrugeţi exploataţiile agricole, care cu foarte multe greutăţi încep să se pună pe picioare. De ce minţiţi, domnule Tabără? De ce sabotaţi agricultura?
24 May 2011  Sursa: stenograme parlament
Prev / Next

Nici un comentariu pentru “Roman Ioan Sorin”

Lasa un comentariu

Date de contact
Str. Republicii, Nr. 22, Bl. D6, parter, Salonta, Judeţul Bihor
Str. Principală, Nr. 22, Cefa, Judeţul Bihor
Flux RSS   DeclaraÈ›ii
16 May
2018
: Sorin Ioan Roman, deputat al PSD.  
16 May
2018
: Domnule preÅŸedinte de ÅŸedinţă, Doamnelor ÅŸi domnilor deputaÅ£i, DeclaraÅ£ia mea politică de astăzi se intitulează "Klaus Iohannis, un preÅŸedinte iresponsabil!". PreÅŸedintele Români... 
31 Oct
2017
: MulÅ£umesc, domnule preÅŸedinte. Stimate colege, StimaÅ£i colegi, "Alături de românii din Catalonia!" este titlul declaraÅ£iei mele politice de astăzi. ÃŽn calitate de vicepreÅŸedinte al ... 
21 Dec
2016
: (Cu mâna pe ConstituÅ£ie ÅŸi Biblie rosteÅŸte jurământul scris.) Eu, Roman Ioan Sorin, deputat ales în CircumscripÅ£ia electorală nr.5 Bihor, Jur credinţă patriei mele România; Jur sÄ... 
24 Mar
2016
: MulÅ£umesc, domnule preÅŸedinte. StimaÅ£i colegi, DeclaraÅ£ia mea politică de astăzi se intitulează "Drepturi suspendate". ÃŽn declaraÅ£ia politică de astăzi vreau să vă vorbesc despre... 
Alte legături


Harta politicii
a apărut în

hartapoliticii.ro © 2008-2012

Toate datele de pe acest site sunt oferite cu caracter orientativ. Folosind acest site acceptați că autorii nu își asumă nici o răspundere pentru corectitudinea acestor informații. Dacă aveți întrebări, sugestii sau opinii, vă rog să mă contactați.