Informații obiective despre politicieni și alegeri - Harta Politicii Din România
ex: "basescu", "d1 prahova", "magheru bucuresti", etc
Titi Holban
Titi Holban
 > Sumar  > DeclaraÈ›ii
Declarații
Exemplu: "pensii", "taxe", etc
1.
: Împlinirea unui an şi jumătate de la preluarea guvernării de către USL îmi dă prilejul unui scurt bilanţ, mai ales în domeniul economic, în raport cu promisiunile asumate şi aşteptările mediului de afaceri. Politica liberală de la Ministerul Finanţelor Publice a început să producă efecte, fapt reflectat în rezultatele pozitive înregistrate în economie, dar şi în analizele agenţiilor de rating. Numărul total de companii active din România a trecut pentru prima dată, la finalul lunii august, de 714.000 de firme, în creştere cu 2,7% faţă de 2012, ceea ce demonstrează relansarea economiei, atât de aşteptată după perioada de recesiune din 2009-2011. Pe de altă parte, înregistrăm cea mai mare creştere a lucrărilor de construcţii din Uniunea Europeană. România a avut, în luna iulie 2013, comparativ cu luna iunie 2013, cea mai mare creştere a lucrărilor de construcţii din Uniunea Europeană, de 8,6%, iar în luna august 2013, creşterea a fost de 7,7%, faţă de aceeaşi lună a anului 2012. Mai mult, exporturile României au atins un nivel record în luna iulie 2013, de 4,5 miliarde de euro. În ceea ce priveşte piaţa muncii, România înregistrează progrese şi în acest domeniu, în condiţiile în care angajatorii au încheiat cu 10% mai multe contracte de muncă, în comparaţie cu perioada similară din 2012. Guvernarea pe datorie este de domeniul trecutului. Dinamica de creştere a plăţilor cu dobânzile este de patru ori mai mică decât în primele şapte luni din 2011 şi de circa opt ori mai mică decât în aceeaşi perioadă din 2009. În primele 7 luni din 2013 înregistrăm un deficit bugetar de aproape două ori mai mic decât în aceeaşi perioadă din 2011 şi de peste 3 ori mai mic decât în 2010, fapt care va permite României respectarea ţintei de deficit bugetar convenită cu partenerii internaţionali. În acelaşi timp, credibilitatea externă a sporit, fapt demonstrat de randamentele minime istorice la împrumuturile făcute atât pe piaţă internă, cât şi pe piaţă externă. Rata de absorbţie a fondurilor europene a crescut semnificativ şi reprezintă acum 23,77% din fondurile alocate pentru perioada 2007-2013. În plus, România a obţinut un an suplimentar pentru utilizarea fondurilor alocate de UE, ceea ce înseamnă încă 2,2 miliarde de euro pentru firmele româneşti. În agricultură am înregistrat o producţie record pentru ultimii 8 ani la grâu şi secară, aproximativ 7,3 milioane de tone, în timp ce la producţia de floarea-soarelui România este în acest an pe primul loc în Uniunea Europeană. De asemenea, în primele 8 luni ale anului 2013, producţia industrială a României a crescut cu 6,6% faţă de perioada similară din 2012, fapt care demonstrează direcţia bună a economiei româneşti. Toate aceste cifre traduc viabilitatea politicilor Ministerului de Finanţe, responsabilitatea în abordarea mediului de afaceri, oferind speranţe pentru reluarea ritmului de creştere economică care să asigure dezvoltare României şi bunăstare cetăţenilor ei.
22 Oct 2013  Sursa: stenograme parlament
Prev / Next

Nici un comentariu pentru “Holban Titi”

Lasa un comentariu

Date de contact
Flux RSS   DeclaraÈ›ii
02 Jul
2014
: Bună ziua. Domnule preÅŸedinte, StimaÅ£i colegi, Mă prezint astăzi în faÅ£a dumneavoastră pentru a prezenta lămuriri cu privire la acuzaÅ£iile ce mi se aduc ÅŸi pentru a vă spune punctul m... 
18 Feb
2014
: Conform ultimelor estimări ale Institutului NaÅ£ional de Statistică, produsul intern brut a crescut în anul 2013 cu 3,5% comparativ cu anul 2012, procent care se situează cu mult peste progno... 
11 Feb
2014
: Economia românească a avut în anul 2013 o evoluÅ£ie pozitivă, fapt confirmat atât de statisticile oficiale de la sfârÅŸit de an, de creÅŸterea economică de 2,8% faţă de 2,2% cât era pro... 
10 Dec
2013
: "Bugetul pentru 2014 - o dovadă a respectării angajamentelor de către USL" Parlamentul a adoptat săptămâna trecută cele mai importante proiecte de lege care vizează evoluÅ£ia României pe... 
19 Nov
2013
: Datele preliminare din proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2014, anunÅ£ate după ÅŸedinÅ£a de Guvern de săptămâna trecută, demonstrează că sănătatea ÅŸi educaÅ£ia rămân priorităÅ... 
Alte legături


Harta politicii
a apărut în

hartapoliticii.ro © 2008-2012

Toate datele de pe acest site sunt oferite cu caracter orientativ. Folosind acest site acceptați că autorii nu își asumă nici o răspundere pentru corectitudinea acestor informații. Dacă aveți întrebări, sugestii sau opinii, vă rog să mă contactați.