: Din partea Grupului naţional-democrat, domnul Deaconu Mihai.

: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Copiii abandonaţi de părinţi şi ignoraţi de stat". Dar, cu permisiunea dumneavoastră, domnule preşedinte, având în vedere cele spuse de colegul meu Mihai Aurelian mai devreme, aş vrea să punctez scurt: da, eu am fost unul dintre cele două voturi "abţinere" de ieri şi aceasta cred că, având în vedere modul cum a fost constituită Comisia de Cod electoral, nu cred că trebuia să ajungem cu acest amendament în plen şi să se întâmple ceea ce s-a întâmplat ieri. Mulţumesc. Trec la declaraţia politică. Stimaţi colegi, În ţara noastră sunt în prezent peste 60.000 de copii instituţionalizaţi, copii faţă de care majoritatea guvernanţilor din ultimii ani şi-au arătat mai mult sau mai puţin interesul, enunţând în acest sens obiective şi strategii pompoase, învinse într-un final de sistemul crud, cadrul legislativ deficitar şi indiferenţă. Nu contest faptul că lucrurile au evoluat semnificativ, odată cu implementarea Convenţiei ONU din 1989 privind drepturile copilului, însă problemele din acest domeniu sunt încă departe de a fi rezolvate, statul neînţelegând încă exact ce se întâmplă cu micuţii din instituţii. Îngreunarea Legii adopţiei, lipsa unui act normativ pentru prevenirea abandonului, înrăutăţirea condiţiilor de muncă pentru asistenţii maternali sunt doar câţiva dintre factorii care duc la creşterea numărului copiilor abandonaţi şi condamnaţi să trăiască în centre de plasament şi condiţii greu de imaginat care facilitează apariţia problemelor de sănătate, fiind privaţi în acelaşi timp de atenţia şi dragostea unei familii adevărate. Aceste aspecte le afectează în mod direct dezvoltarea, iar pentru cei mai mulţi dintre ei startul în viaţă este unul ratat. Restanţele pe care le avem în acest domeniu au dus la înregistrarea unui record nedorit în 2014 în ceea ce priveşte numărul copiilor abandonaţi la naştere în ultimii 10 ani. Dacă în cazul simplificării adopţiei bate vânt de schimbare, fiind finalizat proiectul care ar trebui să asigure o funcţionare mult mai bună a actualului sistem, pierdut în hăţişurile termenelor şi birocraţiei, la capitolul prevenirii abandonului stăm încă foarte prost, situându-ne pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte copiii pe care părinţii nu sunt în stare să îi crească şi hotărăsc să îi lase în grija statului, luându-le dreptul la o viaţă normală. De la dezamăgiri, respingeri şi ataşamente imposibile, toate acestea influenţează într-un mod negativ creşterea tinerilor din centrele de plasament şi chiar a celor aflaţi în grija asistenţilor maternali, pentru că nu puţine au fost cazurile în care mamele sau taţii de profesie i-au supus la umilinţe şi abuzuri greu de închipuit, situaţii în care nu prevalează sub nicio formă interesele superioare ale copilului. Stimaţi colegi, Cei care se bucură de mare autoritate ar trebui să folosească toate pârghiile pentru a diminua semnificativ acest fenomen şi nu să încerce decât să-i "trateze" superficial efectele prin strategii greu de implementat, ale căror rezultate întârzie să apară. Această toleranţă faţă de funcţionarea incorectă a sistemului nu face altceva decât să construiască destine nefericite, iar lipsa unor măsuri concrete se răsfrânge pe termen lung atât asupra economiei, cât şi a societăţii în ansamblul ei. Deputat neafiliat Tănase Răzvan-Ionuţ, Circumscripţia Prahova. Am crescut orfan de ambii părinţi de la vârsta de cinci ani. Mulţumesc mult.

: Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia politică se numeşte "Când Guvernul aţipeşte, cetăţeanul de rând plăteşte". Stimaţi colegi, Deşi prevederea legislativă care impune achitarea contribuţiilor lunare de asigurări sociale de sănătate la nivelul salariului minim pe economie pentru persoanele care au avut venituri mai mici decât acesta a fost declarată neconstituţională încă din anul 2011 prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 335 din 23 mai 2011, ea a continuat să îşi manifeste efectele, mii de oameni primind somaţii pentru plata respectivelor contribuţii din anii precedenţi. Această situaţie se întâlneşte şi în judeţul Prahova, unde au fost emise peste 78.000 de astfel de înştiinţări, fapt care a stârnit pe bună dreptate revolta cetăţenilor, cu atât mai mult cu cât s-au trezit buni de plată în baza unor venituri care se regăsesc doar pe hârtie, nu şi în buzunarele lor. Sunt perfect de acord cu faptul că orice beneficiar al serviciilor publice de sănătate trebuie să contribuie la susţinerea sistemului, însă situaţia adusă astăzi în discuţie este una anormală, având în vedere disproporţia dintre veniturile încasate şi CASS-ul care trebuie achitat. În deciziile Curţii se specifică foarte clar faptul că, în afară de a fi doar legală, fiscalitatea trebuie să fie şi proporţională, rezonabilă şi echitabilă, impunându-se în acelaşi timp aplicarea unui tratament identic pentru situaţii identice, şi luarea în considerare a capacităţii contributive a contribuabililor. Din păcate, Executivul nostru "a cam adormit" când au fost publicate aceste prevederi, iar când Executivul "doarme", românul de rând trebuie să plătească, deoarece fiecare greşeală are şi un ţap ispăşitor. Dar cum somnul nu este veşnic, iar actualul Guvern abia s-a obişnuit cu amnistierile servite drept "acte de binefacere" pentru populaţie, dar care în fond acoperă de fapt neregulile din sistem, de această dată, mânat de miile de plângeri care nu mai conteneau să sosească, a mai copt o "mică amnistie fiscală" pentru a-şi spăla indiferenţa cu care a tratat hotărârile Curţii Constituţionale. Aş dori să-i întreb pe oficialii noştri cum rămâne cu cetăţenii care au cedat presiunilor de a achita inclusiv dobânzile şi penalităţile de întârziere pentru sumele "restante" la Fisc? Despre aceştia nu s-a scos un cuvânt, în proiect specificându-se faptul că: "Se anulează contribuţia de asigurări sociale de sănătate stabilită prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, datorată de persoanele pentru care baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate este mai mică decât salariul de bază minim brut pe ţară aferentă perioadelor fiscale cuprinse între 1 ianuarie 2012 şi 31 decembrie 2014 şi neachitată până la data intrării în vigoare a prezentei legi". Ne rămâne în concluzie să înţelegem că sunt singurii care suportă "prejudiciul" unei aberaţii legislative. De ce sunt trataţi diferit faţă de cei care urmează să beneficieze de prevederile actului adoptat de Guvern în urmă cu trei săptămâni? În ţara noastră chiar nu mai funcţionează principiul egalităţii în drepturi, sau dumneavoastră, stimate autorităţi, doriţi să-i "pedepsiţi" pentru faptul că au avut slăbiciune şi au fost învinşi de viclenia prin care încercaţi să atrageţi orice leuţ la bugetul de stat, chiar şi prin practici neconstituţionale? Stimaţi colegi, Nu putem tolera la nesfârşit aceste greşeli pe care Guvernul încearcă să le mascheze periodic prin proiecte populiste, ci este necesar să înlăturăm definitiv inechităţile generate de anumite prevederi legislative. Vă mulţumesc. Deputat neafiliat, Tănase Răzvan-Ionuţ.

: "Autostrăzile din România - de la masterplanuri la eşecuri" În proiecte avem autostrăzi şi drumuri expres fără număr, însă în realitate am învăţat să ne mulţumim doar cu jocul autorităţilor de-a carioca şi harta, un joc pentru care cetăţenii scot din buzunare bani grei, plătind cu vârf şi îndesat promisiunile electorale de mii de kilometri de drumuri, realizaţi în prezent doar pe hârtie - o propagandă de doi lei şi o gargară ieftină, mascată de scheme pompoase menite să ia ochii alegătorilor. Deşi la cheltuit sume fabuloase pe studii de fezabilitate şi la tăiat panglici ne merge foarte bine mâna, când vine vorba de rezultate palpabile care să merite toată vâlva şi investiţiile, nu mai putem fi la fel de entuziaşti. Aruncând o simplă privire pe harta Europei, observăm cum aceasta este împânzită de autostrăzi, excepţie făcând şi aici ţara noastră, care se poate lăuda doar cu câteva crâmpeie de drum, pe care mai mult stai decât mergi, denumite sugestiv autostrăzi. Astfel, România rămâne codaşă la capitolul infrastructură, dar an de an primim încurajări că se lucrează... din păcate aş putea spune că fără prea mult spor, daţi fiind kilometrii de şosele de mare viteză inauguraţi în 2014 (aproximativ 50 km), dar şi reducerea drastică a investiţiilor în respectivul domeniu, într-o perioadă în care autorităţile se lăudau în faţa populaţiei cu un excedent bugetar. Conform informaţiilor furnizate de CNADNR, din 2012 şi până în prezent au fost inauguraţi aproximativ 300 km, toate tronsoanele fiind demarate în perioada guvernărilor anterioare, actualii oficiali mulţumindu-se să taie panglici pentru proiectele începute de alţii, culegând astfel laurii unei munci la care nu prea s-au înghesuit să pună umărul. Aceeaşi atitudine se întâlneşte şi în cazul studiilor de fezabilitate, pentru care autorităţile au început să manifeste un interes deosebit în ultima perioadă, fiind dispuse să plătească sume importante, poate ne vor convinge în acest mod de interesul lor pentru dezvoltarea infrastructurii din ţara noastră, fiind cheltuite peste 100 de milioane de euro, valori deloc de ignorant, având în vedere faptul că au fost pur şi simplu aruncate pe cercetări care au expirat şi nu mai pot fi folosite. Dat fiind termenul de valabilitate relativ mic, precum şi costurile importante pe care le presupune refacerea acestora, la prima vedere ar părea mult mai eficiente şi mai puţin costisitoare investiţiile pentru descoperirea unor aditivi care să prelungească valabilitatea studiilor de fezabilitate. Astfel, am putea să le folosim atât noi, doar pentru lecturare, dat fiind modul în care se lucrează de câţiva ani, cât şi urmaşii urmaşilor noştri, probabil mult mai capabili să şi dezvolte o infrastructură asemănătoare cu cea a ţărilor vestice, şi nu doar să rătăcească sute de kilometri de autostrăzi printre declaraţii şi documente. Principalul motiv pentru care cu toţii insistăm atât de mult pe necesitatea construcţiei de autostrăzi în România nu este reprezentat de dorinţa de a facilita goana deţinătorilor de maşini de mare viteză pe drumurile noastre, ci are în primul rând ca obiectiv impulsionarea economiei şi creşterea numărului locurilor de muncă, două capitole la care din păcate nu excelăm. Şi nu mă refer aici la locurile de muncă pentru câteva lopeţi, oferite temporar, ci la acelea care ar rezulta în urma investiţiilor atrase de o infrastructură dezvoltată, asemănătoare cu cea a vecinilor noştri din Uniunea Europeană. Din păcate, potenţialul de creştere pe care îl avem, şi care ne face una dintre cele mai atractive ţări din sud-estul Europei, este atenuat de indiferenţa autorităţilor. Acestea fie nu au învăţat, fie nu doresc să acţioneze în sensul în care ne-am putea transforma într-un stat cu rezultate concrete, căci principala piedică în calea investitorilor dornici să intre pe piaţa din România este reprezentată de lipsa unui sistem de autostrăzi bine pus la punct, care să asigure legătura cu ţările vestice şi să permită un transport eficient. Stimaţi guvernanţi, talentul desăvârşit la tergiversarea şi blocarea proiectelor din acest domeniu, precum şi la tăierea panglicilor vi l-aţi demonstrat, însă finalizarea autostrăzilor pe care le creionaţi cu minuţiozitate de trei ani a devenit vitală, iar cetăţenii şi potenţialii investitori aşteaptă rezultate concrete pe această linie.

: "Bacşişul ospătarilor - pilonul economiei subterane" Faptul că românul este inventiv îl ştim cu toţii, iar de la această regulă se pare că nu doresc sub nicio formă să se abată nici mai-marii noştri. Astfel că, în goana după bani şi sub presiunea unui deficit bugetar care ne dă mari bătăi de cap, Guvernul Ponta a descoperit cea mai inovatoare metodă de combatere a evaziunii fiscale, şi anume impozitarea bacşişului chelnerilor şi ospătarilor. Abia acum se concretizează voinţa Executivului în lupta cu economia subterană a României, acelaşi Executiv care în ultima perioadă s-a făcut că plouă în faţa practicilor cu adevărat păgubitoare pentru încasările bugetare. Ei bine, aceasta este reflecţia perfectă a unei guvernări eficiente, care se străduieşte din răsputeri să-şi demonstreze, cu fiecare decizie luată, incompetenţa şi incapacitatea de a acţiona strategic în sectoarele unde acest lucru se impune cu adevărat. Până acum ne-am convins cu toţii că la capitolul combaterii evaziunii fiscale am fost duşi de nas cu vorbe şi promisiuni, fără a exista o politică susţinută de legi şi în primul rând de fapte. Probabil în concepţia celui mai competent Guvern din istoria României, economia subterană (de 44 de miliarde de euro) se învârte în jurul bacşişului primit de către ospătari, chelneri şi taximetrişti, iar odată cu fiscalizarea acestuia vom avea motive să ne felicităm pentru cât de buni suntem şi pentru cum am reuşit să eradicăm, dintr-un foc, una dintre cele mai mari probleme naţionale. Tot cu amabilitatea mai-marilor noştri, angajaţii din hoteluri şi restaurante sunt printre cei mai prost plătiţi salariaţi, dar în ciuda acestor condiţii, nu se dau bătuţi şi continuă să supravieţuiască din atenţiile primite din partea clienţilor, în funcţie de calitatea serviciilor oferite. Este de-a dreptul scandalos, nu?! Noroc cu inspiraţia de ultim moment a Executivului care a conştientizat că nu îi poate elimina din câmpul muncii, şi astfel a decis să îi taxeze suplimentar, reuşind "să cureţe" economia de neregulile care nu îi permit să se dezvolte. Nu degeaba se spune că "buturuga mică răstoarnă carul mare"... şi sunt ferm convins că pe această zicală s-au bazat şi oficialii noştri când au hotărât să elimine răul cel mai mic, şi nu să înlăture din rădăcină marea evaziune. Vedeţi dumneavoastră, stimabililor, de cele mai multe ori "socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din piaţă", iar estimările fabuloase, care nu au un fundament concret, se pot dovedi a fi doar nişte cifre pentru care există riscul să nu se regăsească în contabilitate atunci când veţi trage linie şi veţi cuantifica efectele măsurilor implementate. Dacă România tot funcţionează cu taxele cetăţenilor, este bine ca din când în când să mai inventăm câte un impozit, cum este cel adus astăzi în discuţie, şi poate în felul acesta începe ţara să se pună pe roate, să duduie economia, să explodeze investiţiile, ajungem să mergem pe autostrăzi în loc de drumuri pietruite, să ne tratăm în spitale renovate şi echipate după ultimele standarde, să ne ţinem tinerii în ţară şi profesorii la catedre pe salarii onorabile. Din păcate, realitatea ne trezeşte din mirajul cifrelor şi estimărilor când ne este lumea mai dragă, demonstrându-ne că banii statului zboară în cu totul alte direcţii, şi că, oricâte taxe am plăti, România tot nu funcţionează în parametri normali. Asta se întâmplă când cheltui mai mult decât poţi economisi, pentru că la cheltuieli şi aruncat milioane pe măsuri populiste şi studii ineficiente suntem primii în top, iar când se ajunge la fundul sacului poporul trebuie să suporte notele de plată, acoperite prin te miri ce biruri: taxe pe stâlp, taxe pe pod, taxe pe drum, impozit pe bacşiş etc. Cât va mai dura oare până când se va repara robinetul de oprit risipa, defectat în ‘89, şi până când autorităţile noastre vor înţelege că nu pot născoci la infinit taxe doar pentru a face vâlvă şi pentru a scoate la iveală propria neputinţă? În câteva zile vom ajunge probabil să vedem cerşetorii de la colţul străzii purtând la ei case de marcat pentru a putea emite bon fiscal pentru cei câţiva bănuţi lăsaţi drept ajutor de către cetăţeni, asta în cazul în care, cu puţin noroc, Guvernul va include această milă în categoria ciubucului, şi nu în cea a şpăgilor. Sunt perfect de acord cu faptul că trebuie "să dăm Cezarului ce-i al Cezarului", dar din păcate Cezarul nostru are mâna prea lungă şi îşi ia singur din buzunarul oamenilor cinstiţi atât ceea ce i se cuvine, cât şi ceea ce nu, tolerând în acelaşi timp cu seninătate adevărata mafie a evaziunii fiscale. Se pare că nu degeaba vedem zilnic la TV că "România funcţionează cu taxele tale", Executivul depunând eforturi majore astfel încât acestea să fie chiar letale!

: "«Campionii» Europei la analfabetism ÅŸi abandon ÅŸcolar" "Strategii pentru reducerea părăsirii timpurii a ÅŸcolii", "scăderea ratei de analfabetism" ÅŸi "reformarea învăţământului din România" sunt o serie de expresii care au devenit uzuale în discursurile oficialilor din educaÅ£ie în ultimii 25 de ani. Din păcate, realitatea ne demonstrează faptul că s-a vorbit mult ÅŸi s-a acÅ£ionat superficial, astfel că în momentul de faţă ocupăm un "fruntaÅŸ" loc 3 în Europa din punct de vedere al abandonului ÅŸcolar, cu o rată de 17,5 %. Date fiind aceste cifre, nici la capitolul alfabetizare nu excelăm, fiind codaÅŸii Uniunii Europene, cu un procent de 40 % dintre adolescenÅ£i care citesc greu sau nu ÅŸtiu să citească, dublu faţă de media europeană. ÃŽn secolul tehnologiei ÅŸi informaÅ£iei, Å£ara noastră dă semne că pierde lupta în faÅ£a acestor fenomene ale căror consecinÅ£e se vor resimÅ£i intens prin creÅŸterea numărului de ÅŸomeri, excluziune socială ÅŸi amplificarea sărăciei. 2 din 10 copii părăsesc timpuriu sistemul educaÅ£ional, iar motivele sunt multiple, pornind de la probleme în familie, dificultăţi de învăţare, lipsa banilor sau a sprijinului. Respectivii factori au fost identificaÅ£i ÅŸi le sunt bine cunoscuÅ£i responsabililor din domeniu, însă programele care au vizat combaterea lor întârzie să îşi dovedească eficienÅ£a, condamnându-ne la sărăcie tinerii care reprezintă viitorul ţării noastre. Dacă înainte de '89 autorităţile se mândreau cu faptul că au reuÅŸit eradicarea analfabetismului, iată că, în doar 25 de ani, sistemul "a fost pus pe butuci", plasându-ne în prezent în fruntea ţărilor est-europene ca număr de analfabeÅ£i. Din păcate, banii investiÅ£i până acum în implementarea măsurilor care vizau reducerea abandonului ÅŸcolar s-au dovedit, la propriu, a fi cheltuieli ineficiente, asta "mulÅ£umită interesului ÅŸi implicării autorităţilor" în lupta împotriva adevăratelor probleme care generează această situaÅ£ie blamabilă pentru România. Este ÅŸi cazul programului "A doua ÅŸansă" prin care s-a dorit atragerea persoanelor care au renunÅ£at prea devreme la educaÅ£ie. Astfel că, din 2008 statul a plătit în medie peste trei milioane de euro anual pentru cei aproximativ 47.000 de oameni înscriÅŸi la cursuri, însă rata abandonului ÅŸcolar nu s-a lăsat intimidată de strategiile implementate superficial, rămânând neschimbată. TotuÅŸi, de apreciat este faptul că respectivul program a oferit persoanelor fără posibilităţi oportunitatea finalizării studiilor, ÅŸi ÅŸanse reale în ocuparea unui loc de muncă, numărul acestora fiind însă foarte mic în raport cu cel al tinerilor care au renunÅ£at timpuriu la studii. ÃŽn timp, fiecare ministru a încercat să îşi pună amprenta pe sistemul educaÅ£ional, fără succes însă, având în vedere faptul că s-a axat doar pe strategii care pe hârtie erau prezentate sub forma unor reuÅŸite garantate, iar în realitate s-au dovedit o continuare a coÅŸmarului pe care suntem nevoiÅ£i să îl înfruntăm fără ajutor concret, de ani buni. Analizând diferenÅ£ele dintre măsurile luate până în prezent de statele membre ale Uniunii Europene ÅŸi situaÅ£ia actuală din România, mă întreb dacă noi ne putem numi în continuare Å£ară europeană ÅŸi dacă vom avea vreodată capacitatea de a ne alinia la standardele acestora? Conform Comisiei Europene, "ţările din UE s-au angajat ca până în anul 2020 să reducă rata abandonului ÅŸcolar la mai puÅ£in de 10%"- o altă promisiune imposibil de respectat de guvernanÅ£ii noÅŸtri care în ultima perioadă se prezintă în faÅ£a societăţii doar cu rezultate negative la capitolul creÅŸterii calităţii învăţământului românesc. AÅŸa cum am spus anterior, factorii care perpetuează acest fenomen sunt multipli, iar soluÅ£iile care se impun pentru eradicarea lui ar trebui să aibă la bază o cercetare ÅŸi o documentare ample, susÅ£inute de asemenea de investiÅ£ii financiare importante în acest sector. Oricât ne-am strădui, nu putem încă să-i credem pe oficialii noÅŸtri când clamează că "educaÅ£ia este o prioritate naÅ£ională", din moment ce statisticile ÅŸi cifrele care reprezintă rezultatul propriilor lor acÅ£iuni ne demonstrează contrariul. Este regretabil faptul că în secolul XXI România încă se mai confruntă cu o problemă ce Å£ine de Evul Mediu, analfabetismul, iar autorităţile nu dau semne, nici în al 12-lea ceas, că ÅŸi-ar dori să scoată din letargie sistemul de învăţământ.

: "«Listacii» din nou în graÅ£ii" Åžovăiala ÅŸi ezitarea sunt la noi, românii, atât de vechi încât nici cei mai de seamă savanÅ£i nu le pot determina cu adevărat rădăcinile, ÅŸi din păcate itinerariul lor se continuă până în zilele noastre. Acest lucru este demonstrat frecvent de calitatea îndoielnică a deciziilor luate la cel mai înalt nivel, decizii care în primă fază promit efecte miraculoase, dar care în final se dovedesc a fi doar jocuri populiste folosite în momente cheie pentru atingerea obiectivelor politice. Dacă în urmă cu ÅŸase ani se anunÅ£a cu surle ÅŸi trâmbiÅ£e modificarea legii electorale ÅŸi trecerea la votul uninominal, care garanta reformarea clasei politice ÅŸi eliminarea din această scenă a reprezentanÅ£ilor parazitari, iată că o dată cu strângerea rândurilor ÅŸi apropierea alegerilor parlamentare din 2016, s-au înteÅ£it ÅŸi discuÅ£iile pe această temă, urmărindu-se revenirea la vechiul sistem de vot, prezentat iniÅ£ial ca fiind ineficient, dar care acum ne este servit drept cea mai bună soluÅ£ie pentru atingerea obiectivelor ratate prin actualul procedeu de votare. Am realizat, într-un final, că schimbarea modificărilor reprezintă punctul forte al majorităţii cu putere de decizie, capabilă să îşi contrazică propriile argumente, dar incapabilă să îşi asume eÅŸecurile de pe urma cărora întreaga populaÅ£ie are de suferit. Se pare că în actualul context politic, relativitatea măsurilor benefice este la ordinea zilei ÅŸi astfel, pe fondul incapacităţii adoptării unor hotărâri favorabile cetăţenilor, ajungem în situaÅ£ia în care decizii catalogate iniÅ£ial drepte ÅŸi binefăcătoare sunt considerate ulterior ca fiind izvor de nereguli. Revenirea la listaci, despre care vorbeam în urmă cu ceva timp ÅŸi a căror eliminare se dorea cu ardoare la acel moment, pare acum cel mai plauzibil procedeu de rezolvare a problemelor privind atribuirea mandatelor în Parlamentul României. Astfel, personaje bine conectate la centru, dar fără niciun interes pentru bunăstarea populaÅ£iei vor ajunge să fie răsplătite cu locuri eligibile ÅŸi confortabile în forul nostru legislativ. ÃŽn realitate, nu forma actuală a legii este greÅŸită, ci struÅ£o-cămila USL, care în loc să facă ordine ÅŸi curăţenie pe scena politică, aÅŸa cum ar fi fost normal, a lansat strategii pe care ÅŸi cel mai înfocat susÅ£inător de la momentul respectiv le reneagă în prezent. Discutăm tot mai des despre faptul că avem un Parlament supradimensionat, în care se regăsesc personaje care nu ÅŸtiu nici până acum ce caută aici, care este cu adevărat rolul lor ÅŸi ce obligaÅ£ii au faţă de cetăţenii care i-au trimis în aceste scaune, însă respectivele exemplare nu sunt cu certitudine efectele votului uninominal. AÅŸa cum anumiÅ£i "răsfăţaÅ£i politic" au fost votaÅ£i ÅŸi uninominal, unii dintre ei fiind chiar condamnaÅ£i, cu siguranţă vor exista cazuri în care candidaÅ£ii se vor lipi de liste ca marca de scrisoare, nu înainte de a se adăposti la loc sigur ÅŸi de a se încolăci vicleneÅŸte de gâtul protectorului care îi poate garanta un nou mandat. Din păcate - deÅŸi comunismul a murit, el încă ne predă - este o constatare dureroasă, însă ea planează peste multe dintre actele care vizează schimbările majore. Ne întoarcem astfel în era listelor cu rândurile la zahăr ÅŸi ulei, doar că astăzi miza este mult mai mare ÅŸi se concretizează prin accesul la putere obÅ£inut după îndelungi lupte cu umbrele ÅŸi găleÅ£i. DeÅŸi istoria electorală ne oferă numeroase exemple de candidaÅ£i lipsiÅ£i de onestitate, care au reuÅŸit să păcălească majoritatea modalităţilor de votare pentru a ocupa poziÅ£iile mult râvnite, care cred că li se cuvin pe viaţă, noi ne încăpăţânăm să ignorăm lecÅ£iile date de greÅŸelile făcute în trecut ÅŸi dorim să ne reîntoarcem la un sistem pe care în urmă cu ÅŸase ani ne zbăteam să îl schimbăm, argumentând cu dorinÅ£a de acoperire a intereselor cetăţenilor. Această nehotărâre ÅŸi instabilitate reuÅŸeÅŸte să ÅŸtirbească încrederea cetăţenilor în cei pe care i-au ales să îi reprezinte, generând pe bună dreptate critici aspre cu privire la eficienÅ£a Guvernului ÅŸi Parlamentului.

: "Absolvenţii de azi - şomerii de mâine" Rata ridicată a şomajului în rândul tinerilor din România nu mai reprezintă de mult o noutate pentru noi, chiar pare mai mult o problemă pe care nu ne grăbim să o rezolvăm, judecând după faptul că "ne mândrim" de ceva vreme cu un loc "fruntaş" în Uniunea Europeană din acest punct de vedere. Ultimele cifre publicate de Institutul Naţional de Statistică ne confirmă încă o dată situaţia îngrijorătoare cu care ne confruntăm, şi potrivit acestora rata şomajului în cazul persoanelor cu vârste cuprinse între 15-25 de ani se situează la 24,1%. Doar Executivul se încăpăţânează să nu vadă aceste cifre, zăcând parcă în inconştienţă după palma dată de criza demarată în 2008, pe seama căreia încearcă să pună propria incapacitate de rezolvare a împrejurărilor critice, de care depinde viitorul ţării noastre. De la copii şi până la bătrâni, Guvernul aplică aceeaşi tactică bazată pe strategii implementate superficial şi supuse eşecului total. Cu ce au greşit oare aceşti oameni pe care statul îi obligă să plece în viaţă cu stângul, cu neîncrederea în ziua de mâine şi într-un trai mai bun? Poate doar prin faptul că sunt tineri, iar respectiva categorie a populaţiei nu mai stârneşte de mult compasiunea autorităţilor, preocupate mai mult de discursuri sforăitoare şi lăudarea unor planuri care întârzie să-şi dovedească eficienţa. Normal... "la pomul lăudat să nu te duci cu sacul"! De la Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi până la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, cu toţii poartă pe umeri povara unei "generaţii pierdute", pentru care nimeni nu găseşte soluţii să o readucă pe drumul corect. De pe băncile şcolilor şi universităţilor scoatem şomeri pe bandă rulantă, fără să luăm în considerare discrepanţa dintre sistemul de învăţământ şi piaţa muncii. După o simplă analiză putem observa cu uşurinţă că oferta şi cererea locurilor de muncă se bat cap în cap, iar cine crede că vom reuşi vreodată să acoperim zecile de posturi de strungari sau matriţeri care aşteaptă să fie ocupate, cu miile de economişti, absolvenţi ai facultăţilor de specialitate, scăzând în acest mod rata şomajului, se îmbată cu apă rece. Este necesar să rezolvăm în primul rând problema necorelării între ceea ce se învaţă în sistemul educaţional şi ceea ce se cere în domeniile forţei de muncă, făcând astfel un pas important în reducerea numărului tinerilor lipsiţi de orice formă de finanţare. De aceea, încă din ciclul primar şi mergând până la cel superior, trebuie să asigurăm o educaţie de calitate a copiilor care vin în urma noastră, dezvoltându-le abilităţile necesare pentru a face faţă locurilor de muncă oferite. Deocamdată, previziunile în acest sens nu sunt deloc îmbucurătoare, căci sistemul educaţional românesc îşi continuă drumul greşit pe care a apucat de ani buni, şi din păcate nu dă niciun semn de redresare. Nici Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice nu pare să se implice activ în reducerea ratei şomajului în rândul tinerilor, deşi încă din anul 2012 are un plan de măsuri adaptat la cel de la nivel european. Teoretic soluţii există, dar practic preferăm să le păstrăm în sertare, condamnând aceşti oameni la dependenţa de sistemul asistenţei sociale. Pe măsură ce timpul trece, persoanelor care nu sunt încadrate într-o formă sau alta de muncă le va fi din ce în ce mai greu să facă faţă cerinţelor impuse de angajatori. Proaspăt ieşiţi de pe băncile şcolii şi încrezători că-şi pot lua viaţa în propriile mâini, tinerii află că nici măcar buna pregătire din timpul anilor de studiu, consolidată de o importantă experienţă profesională, nu mai este suficientă pentru a-şi construi o carieră. Pentru toate acestea ei "mulţumesc" ministerelor de resort şi le răsplătesc "eforturile" depuse pentru a le construi o viaţă mai bună, prin emigrări masive. Slaba implicare în ceea ce priveşte rata şomajului accentuează inclusiv fenomenul de îmbătrânire a populaţiei care afectează destul de grav ţara noastră, generând pierderi economice importante. Nu ne consolează faptul că situaţia tinerilor şomeri reprezintă o problemă de amploare şi la nivel european, deoarece noi ocupăm locul de top din acest punct de vedere, reprezentând unul dintre principalii actori care "ajută" la menţinerea unui grad redus de ocupare al persoanelor cu vârste până în 25 de ani. Consider că un Guvern responsabil ar trebui să se implice rapid şi să găsească urgent soluţii eficiente pentru rezolvarea situaţiilor cu adevărat "arzătoare".

: "SituaÅ£ia bătrânilor după un an de «eforturi» ale Ministerului Muncii" ÃŽn urmă cu aproximativ un an de zile semnalam Ministerului Muncii problemele pe care le întâmpină bătrânii din Å£ara noastră, probleme bine cunoscute de către autorităţile care mai ieri "se băteau cu pumnii în piept" că vor lupta pentru a oferi bătrânilor din România un trai cel puÅ£in decent. O luptă pierdută din start, dat fiind interesul ÅŸi implicarea oficialilor care se bazează doar pe puterea cuvântului, fără a trece concret la fapte. Ne-au prezentat atunci o "strategie" demnă de campanie electorală, iar rezultatele au fost pe măsură: eÅŸec total, victime sigure - bătrânii. ÃŽn prezent, avem peste 640 de mii de vârstnici care necesită ajutor, iar statul asigură "un mediu de viaţă sigur ÅŸi prietenos" doar pentru 30.000 dintre aceÅŸtia, conform informaÅ£iilor transmise de către doamna ministru Rovana Plumb, în primăvara anului 2014. De atunci ÅŸi până acum numărul celor care beneficiază de "atenÅ£ia" statului s-a redus semnificativ, deÅŸi una dintre măsurile incluse în mult trâmbiÅ£atul plan al Executivului viza "dezvoltarea serviciilor de lungă durată: la domiciliu ÅŸi în regim rezidenÅ£ial". Paradoxal, în Å£ara noastră, "dezvoltarea" din ochii autorităţilor este sinonimă cu regresul simÅ£it de români pe propria piele, astfel că ministerul de resort a considerat de cuviinţă să taie finanţările organizaÅ£iilor care reuÅŸeau să ofere un sprijin real pe care statul a fost capabil să îl prezinte doar pe hârtie. De exemplu, în judeÅ£ul Bacău, peste 500 de persoane care locuiesc în zonele sărace au fost lăsate la mâna destinului, prin decizia de sistare a subvenÅ£iei pentru singura fundaÅ£ie de ajutor comunitar din mediul rural. Asemenea "progres" - demn de toată "lauda". Entuziasmul de la începutul mandatului s-a stins, punga s-a strâns, iar programele care păreau un adevărat succes ÅŸi se doreau a fi "multiplicate la nivelul întregii ţări", au fost închise. Cum nu există bani pentru copii ÅŸi creÅŸterea alocaÅ£iilor, aÅŸa nu există nici fonduri pentru a susÅ£ine activitatea de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice - replici pe care le auzim din ce în ce mai des, când autorităţile sunt scoase la raport pentru neîndeplinirea promisiunilor făcute în faÅ£a populaÅ£iei. Anul trecut existau ÅŸi bani, ÅŸi o strategie, ÅŸi voinţă pentru reformarea respectivului sistem, însă, astăzi, toate acestea au rămas la stadiu iluzoriu, deoarece vechile promisiuni ÅŸi motivaÅ£ia de altă dată sunt contrazise de realitatea zilelor noastre, în care statul doar se preface că are grijă de bătrânii uitaÅ£i în singurătate. DeÅŸi 2014 ar fi trebuit să reprezinte sfârÅŸitul problemelor, aÅŸa cum însuÅŸi ministrul Rovana Plumb declara în emisiunile televizate, iată că nu s-a acÅ£ionat concret în acest sens, iar rezultatele se lasă aÅŸteptate. Un lucru este cert, interesul autorităţilor pentru această categorie a populaÅ£iei a murit de mult, apăsat de strategii ÅŸi declaraÅ£ii. Totodată a murit ÅŸi speranÅ£a bunicilor noÅŸtri că statul se va implica activ pentru îmbunătăţirea condiÅ£iilor lor de viaţă. ÃŽn răspunsul primit la interpelarea adresată MMFPSPV se comunică faptul că: "în conformitate cu prevederile Legii asistenÅ£ei sociale nr.292/2011, persoanele vârstnice, în funcÅ£ie de situaÅ£iile personale de natură socio-economică, medicală ÅŸi fiziologică, beneficiază de servicii sociale, în vederea prevenirii, limitării ÅŸi înlăturării efectelor temporare ori permanente ale unor situaÅ£ii care pot afecta viaÅ£a acestora". O teorie pompoasă, unde lucrurile ne sunt prezentate aÅŸa cum ar trebui să funcÅ£ioneze, de fapt, într-un stat normal, european. Autorităţile par preocupate de identificarea nevoilor bătrânilor ÅŸi asigurarea respectării drepturilor acestor oameni, însă practica este departe de iluziile vândute de cele mai multe ori în schimbul unui vot. ÃŽn timp ce ministrul de resort are "o liniÅŸte sufletească", susÅ£inută doar de strategia postată pe site ÅŸi tăierile de fonduri, bătrânii cu spiritul încă tânăr îşi văd trupul stingându-se în fiecare zi, ÅŸi se întreabă cu ce au greÅŸit în faÅ£a societăţii care îi exclude încet ÅŸi sigur, luându-le dreptul de a fi membrii deplini ai ei. De la programe de interes naÅ£ional până la tratate ÅŸi convenÅ£ii internaÅ£ionale, toate reglementează drepturile persoanelor vârstnice ÅŸi au ca obiectiv îmbunătăţirea serviciilor de asistenţă socială. Din păcate, nu mai putem da crezare cuvintelor ÅŸi "planurilor măreÅ£e", pe care autorităţile le-au folosit continuu pentru a masca public dramele prin care trec bătrânii noÅŸtri. "Cine nu are bătrâni să îşi cumpere", spune o veche vorbă românească, mult prea profundă pentru capacitatea Executivului României de a o înÅ£elege. StimaÅ£i guvernanÅ£i, nu mai suntem dispuÅŸi să aÅŸteptăm încă un an, la sfârÅŸitul căruia să tragem linie ÅŸi să constatăm că ne-aÅ£i servit din nou vorbe goale ÅŸi aÅ£i risipit banii destinaÅ£i serviciilor sociale. Modul ironic în care trataÅ£i persoanele în vârstă reflectă respectul dumneavoastră pentru trecutul ţării. A venit momentul să treceÅ£i la fapte... nu mâine... nu peste un an, ci azi!

: "Promovabilitatea la simularea examenului de bacalaureat anunţă un nou eÅŸec" Problemele din învăţământul românesc au început să îi frământe din ce în ce mai intens pe actualii reprezentanÅ£i ai Ministerului EducaÅ£iei, care recunosc realitatea crudă reflectată de rezultatele obÅ£inute de elevii clasei a XII-a la simularea bacalaureatului. Acestea ne confirmă faptul că mai avem un singur pas până la înregistrarea unui nou eÅŸec. ÃŽn ultimii ani promovabilitatea la examenul maturităţii s-a prăbuÅŸit dramatic, iar în loc să se caute soluÅ£ii eficiente, toată lumea a fost ocupată să caute vinovaÅ£i ÅŸi să arunce culpa dintr-o parte în alta, ca ÅŸi cum fuga de răspundere ar fi devenit cel mai modern mijloc de rezolvare a problemelor. Din păcate, nimeni nu ÅŸi-a asumat acest dezastru, măsurile au întârziat să apară ÅŸi astfel am ajuns din nou faţă în faţă cu un fiasco iminent care va ajuta la îngroÅŸarea rândurilor ÅŸomerilor din Å£ara noastră cu zeci de mii de absolvenÅ£i fără bac. DeÅŸi toate guvernele de după '89 ÅŸi-au dorit să reformeze sistemul educaÅ£ional, majoritatea încercărilor s-au dovedit experimente nefericite pe seama elevilor ÅŸi a dascălilor, nereuÅŸindu-se până în prezent înregistrarea unor performanÅ£e marcabile care să ne aducă pe făgaÅŸul corect spre normalitate. Din 2010, când rata de promovabilitate a început să înregistreze scăderi semnificative la nivel naÅ£ional, s-a stat cu mâinile încruciÅŸate aÅŸteptându-se următoarele sesiuni, probabil cu speranÅ£a că lucrurile se vor rezolva de la sine. Din punct de vedere declarativ ÅŸi al implementării de măsuri ineficiente, nu pot contesta implicarea guvernanÅ£ilor, dar când vine vorba de culegerea roadelor, acÅ£iunile lor lasă de dorit, iar declaraÅ£iile pot fi încadrate cu uÅŸurinţă la categoria vorbe goale. BineînÅ£eles că nereuÅŸita s-ar putea pune ÅŸi pe umerii profesorilor sau ai elevilor, pentru că evident, aÅŸa cum există cadre didactice excepÅ£ionale, există ÅŸi dascăli nepregătiÅ£i, ÅŸi cum avem elevi care ne reprezintă cu mândrie la diverse olimpiade ÅŸi concursuri, avem ÅŸi elevi pentru care studiul nu se află pe lista priorităţilor din diferite motive. Dacă aceÅŸtia din urmă acuză volumul prea mare al materiei, îndrumătorii lor arată cu degetul către salariile de doi bani, prin care le este răsplătită munca. ÃŽn situaÅ£ia dezbătută astăzi nu se aplică însă zicala "buturuga mică răstoarnă carul mare", astfel că ar fi incorect să punem incompetenÅ£a unui întreg sistem pe spatele cazurilor individuale, izolate. Å¢inând cont de rezultatele simulării, unde s-au înregistrat 38-39% medii de peste 6 (dintre cei care s-au prezentat la examen), nu avem cum să sperăm la o îmbunătăţire spectaculoasă în perioada imediat următoare, care să se reflecte în creÅŸterea promovabilităţii în rândul elevilor care susÅ£in vara aceasta bacalaureatul. DeÅŸi anumiÅ£i profesori se declară încrezători atunci când compară notele obÅ£inute în anii precedenÅ£i la repetiÅ£iile oficiale cu cele din sesiunea actuală, ministrul de resort cataloghează procentele drept nesatisfăcătoare, susÅ£inând că ne confruntăm cu o problemă naÅ£ională, care a generat în anii trecuÅ£i sute de mii de absolvenÅ£i de liceu fără bac, ÅŸi care în opinia mea va continua să îşi producă efectele nefaste ÅŸi anul acesta, dat fiind faptul că ne axăm din nou doar pe vorbe, fără a acÅ£iona concret pentru remedierea situaÅ£iei. De peste 20 de ani ne aflăm în proces de modernizare a învăţământului românesc, însă lipsa de profesionalism îşi va spune iarăşi cuvântul, iar cei care vor avea de suferit vor fi elevii, al căror viitor incert este pecetluit de nepăsarea autorităţilor care constată neregulile din sistem, dar întârzie să intervină prompt pentru rezolvarea lor. Ascultând declaraÅ£iile noilor oficiali din domeniu, care par hotărâţi să "ia taurul de coarne", am avut un déjŕ vu, de parcă l-aÅŸ fi auzit pe domnul Remus Pricopie, în primăvara anului 2013, când ne prezenta Å£intele pe care ÅŸi le-a propus pentru reformarea sistemului educaÅ£ional... fără succes însă. ÃŽncrederea ÅŸi entuziasmul manifestat de fiecare dintre aceÅŸtia, la început de drum, mai că ne-ar face să credem că lucrurile vor lua întorsătura dorită, iar ÅŸirul dezastrelor din învăţământ se va sfârÅŸi. Din păcate, avem o experienţă destul de vastă în ceea ce priveÅŸte "implementarea" unor planuri sortite eÅŸecului, ÅŸi astfel că nici elevii ÅŸi nici dăscălii nu mai au încredere în "bunele intenÅ£ii" care li se prezintă necontenit. InstituÅ£ia ÅŸcolii a scăzut în ochii tuturor, ÅŸi rolul ei de a crea valori pentru societate a rămas doar o iluzie. Dacă vom persista în indiferenţă, iar deciziile de reformare a educaÅ£iei vor rămâne doar pe hârtie sau la stadiu declarativ, primând orgoliile politice, vom îngropa definitiv acest capitol, care oricum este foarte departe de actualele cerinÅ£e ale Uniunii Europene.