Informații obiective despre politicieni și alegeri - Harta Politicii Din România
ex: "basescu", "d1 prahova", "magheru bucuresti", etc
Hincu Laura
Hincu Laura
 > Sumar  > Declarații
Declarații
Exemplu: "pensii", "taxe", etc
1.
: Din partea Grupului naţional-democrat, domnul Deaconu Mihai.
28 Oct 2015  Sursa: stenograme parlament
2.
: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Copiii abandonaţi de părinţi şi ignoraţi de stat". Dar, cu permisiunea dumneavoastră, domnule preşedinte, având în vedere cele spuse de colegul meu Mihai Aurelian mai devreme, vrea punctez scurt: da, eu am fost unul dintre cele două voturi "abţinere" de ieri şi aceasta cred , având în vedere modul cum a fost constituită Comisia de Cod electoral, nu cred trebuia ajungem cu acest amendament în plen şi se întâmple ceea ce s-a întâmplat ieri. Mulţumesc. Trec la declaraţia politică. Stimaţi colegi, În ţara noastră sunt în prezent peste 60.000 de copii instituţionalizaţi, copii faţă de care majoritatea guvernanţilor din ultimii ani şi-au arătat mai mult sau mai puţin interesul, enunţând în acest sens obiective şi strategii pompoase, învinse într-un final de sistemul crud, cadrul legislativ deficitar şi indiferenţă. Nu contest faptul lucrurile au evoluat semnificativ, odată cu implementarea Convenţiei ONU din 1989 privind drepturile copilului, însă problemele din acest domeniu sunt încă departe de a fi rezolvate, statul neînţelegând încă exact ce se întâmplă cu micuţii din instituţii. Îngreunarea Legii adopţiei, lipsa unui act normativ pentru prevenirea abandonului, înrăutăţirea condiţiilor de muncă pentru asistenţii maternali sunt doar câţiva dintre factorii care duc la creşterea numărului copiilor abandonaţi şi condamnaţi trăiască în centre de plasament şi condiţii greu de imaginat care facilitează apariţia problemelor de sănătate, fiind privaţi în acelaşi timp de atenţia şi dragostea unei familii adevărate. Aceste aspecte le afectează în mod direct dezvoltarea, iar pentru cei mai mulţi dintre ei startul în viaţă este unul ratat. Restanţele pe care le avem în acest domeniu au dus la înregistrarea unui record nedorit în 2014 în ceea ce priveşte numărul copiilor abandonaţi la naştere în ultimii 10 ani. Dacă în cazul simplificării adopţiei bate vânt de schimbare, fiind finalizat proiectul care ar trebui asigure o funcţionare mult mai bună a actualului sistem, pierdut în hăţişurile termenelor şi birocraţiei, la capitolul prevenirii abandonului stăm încă foarte prost, situându-ne pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte copiii pe care părinţii nu sunt în stare îi crească şi hotărăsc îi lase în grija statului, luându-le dreptul la o viaţă normală. De la dezamăgiri, respingeri şi ataşamente imposibile, toate acestea influenţează într-un mod negativ creşterea tinerilor din centrele de plasament şi chiar a celor aflaţi în grija asistenţilor maternali, pentru nu puţine au fost cazurile în care mamele sau taţii de profesie i-au supus la umilinţe şi abuzuri greu de închipuit, situaţii în care nu prevalează sub nicio formă interesele superioare ale copilului. Stimaţi colegi, Cei care se bucură de mare autoritate ar trebui folosească toate pârghiile pentru a diminua semnificativ acest fenomen şi nu încerce decât -i "trateze" superficial efectele prin strategii greu de implementat, ale căror rezultate întârzie apară. Această toleranţă faţă de funcţionarea incorectă a sistemului nu face altceva decât construiască destine nefericite, iar lipsa unor măsuri concrete se răsfrânge pe termen lung atât asupra economiei, cât şi a societăţii în ansamblul ei. Deputat neafiliat Tănase Răzvan-Ionuţ, Circumscripţia Prahova. Am crescut orfan de ambii părinţi de la vârsta de cinci ani. Mulţumesc mult.
25 Jun 2015  Sursa: stenograme parlament
3.
: Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia politică se numeşte "Când Guvernul aţipeşte, cetăţeanul de rând plăteşte". Stimaţi colegi, Deşi prevederea legislativă care impune achitarea contribuţiilor lunare de asigurări sociale de sănătate la nivelul salariului minim pe economie pentru persoanele care au avut venituri mai mici decât acesta a fost declarată neconstituţională încă din anul 2011 prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 335 din 23 mai 2011, ea a continuat îşi manifeste efectele, mii de oameni primind somaţii pentru plata respectivelor contribuţii din anii precedenţi. Această situaţie se întâlneşte şi în judeţul Prahova, unde au fost emise peste 78.000 de astfel de înştiinţări, fapt care a stârnit pe bună dreptate revolta cetăţenilor, cu atât mai mult cu cât s-au trezit buni de plată în baza unor venituri care se regăsesc doar pe hârtie, nu şi în buzunarele lor. Sunt perfect de acord cu faptul orice beneficiar al serviciilor publice de sănătate trebuie contribuie la susţinerea sistemului, însă situaţia adusă astăzi în discuţie este una anormală, având în vedere disproporţia dintre veniturile încasate şi CASS-ul care trebuie achitat. În deciziile Curţii se specifică foarte clar faptul , în afară de a fi doar legală, fiscalitatea trebuie fie şi proporţională, rezonabilă şi echitabilă, impunându-se în acelaşi timp aplicarea unui tratament identic pentru situaţii identice, şi luarea în considerare a capacităţii contributive a contribuabililor. Din păcate, Executivul nostru "a cam adormit" când au fost publicate aceste prevederi, iar când Executivul "doarme", românul de rând trebuie plătească, deoarece fiecare greşeală are şi un ţap ispăşitor. Dar cum somnul nu este veşnic, iar actualul Guvern abia s-a obişnuit cu amnistierile servite drept "acte de binefacere" pentru populaţie, dar care în fond acoperă de fapt neregulile din sistem, de această dată, mânat de miile de plângeri care nu mai conteneau sosească, a mai copt o "mică amnistie fiscală" pentru a-şi spăla indiferenţa cu care a tratat hotărârile Curţii Constituţionale. dori -i întreb pe oficialii noştri cum rămâne cu cetăţenii care au cedat presiunilor de a achita inclusiv dobânzile şi penalităţile de întârziere pentru sumele "restante" la Fisc? Despre aceştia nu s-a scos un cuvânt, în proiect specificându-se faptul : "Se anulează contribuţia de asigurări sociale de sănătate stabilită prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, datorată de persoanele pentru care baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate este mai mică decât salariul de bază minim brut pe ţară aferentă perioadelor fiscale cuprinse între 1 ianuarie 2012 şi 31 decembrie 2014 şi neachitată până la data intrării în vigoare a prezentei legi". Ne rămâne în concluzie înţelegem sunt singurii care suportă "prejudiciul" unei aberaţii legislative. De ce sunt trataţi diferit faţă de cei care urmează beneficieze de prevederile actului adoptat de Guvern în urmă cu trei săptămâni? În ţara noastră chiar nu mai funcţionează principiul egalităţii în drepturi, sau dumneavoastră, stimate autorităţi, doriţi -i "pedepsiţi" pentru faptul au avut slăbiciune şi au fost învinşi de viclenia prin care încercaţi atrageţi orice leuţ la bugetul de stat, chiar şi prin practici neconstituţionale? Stimaţi colegi, Nu putem tolera la nesfârşit aceste greşeli pe care Guvernul încearcă le mascheze periodic prin proiecte populiste, ci este necesar înlăturăm definitiv inechităţile generate de anumite prevederi legislative. mulţumesc. Deputat neafiliat, Tănase Răzvan-Ionuţ.
04 Jun 2015  Sursa: stenograme parlament
4.
: "Autostrăzile din România - de la masterplanuri la eşecuri" În proiecte avem autostrăzi şi drumuri expres fără număr, însă în realitate am învăţat ne mulţumim doar cu jocul autorităţilor de-a carioca şi harta, un joc pentru care cetăţenii scot din buzunare bani grei, plătind cu vârf şi îndesat promisiunile electorale de mii de kilometri de drumuri, realizaţi în prezent doar pe hârtie - o propagandă de doi lei şi o gargară ieftină, mascată de scheme pompoase menite ia ochii alegătorilor. Deşi la cheltuit sume fabuloase pe studii de fezabilitate şi la tăiat panglici ne merge foarte bine mâna, când vine vorba de rezultate palpabile care merite toată vâlva şi investiţiile, nu mai putem fi la fel de entuziaşti. Aruncând o simplă privire pe harta Europei, observăm cum aceasta este împânzită de autostrăzi, excepţie făcând şi aici ţara noastră, care se poate lăuda doar cu câteva crâmpeie de drum, pe care mai mult stai decât mergi, denumite sugestiv autostrăzi. Astfel, România rămâne codaşă la capitolul infrastructură, dar an de an primim încurajări se lucrează... din păcate putea spune fără prea mult spor, daţi fiind kilometrii de şosele de mare viteză inauguraţi în 2014 (aproximativ 50 km), dar şi reducerea drastică a investiţiilor în respectivul domeniu, într-o perioadă în care autorităţile se lăudau în faţa populaţiei cu un excedent bugetar. Conform informaţiilor furnizate de CNADNR, din 2012 şi până în prezent au fost inauguraţi aproximativ 300 km, toate tronsoanele fiind demarate în perioada guvernărilor anterioare, actualii oficiali mulţumindu-se taie panglici pentru proiectele începute de alţii, culegând astfel laurii unei munci la care nu prea s-au înghesuit pună umărul. Aceeaşi atitudine se întâlneşte şi în cazul studiilor de fezabilitate, pentru care autorităţile au început manifeste un interes deosebit în ultima perioadă, fiind dispuse plătească sume importante, poate ne vor convinge în acest mod de interesul lor pentru dezvoltarea infrastructurii din ţara noastră, fiind cheltuite peste 100 de milioane de euro, valori deloc de ignorant, având în vedere faptul au fost pur şi simplu aruncate pe cercetări care au expirat şi nu mai pot fi folosite. Dat fiind termenul de valabilitate relativ mic, precum şi costurile importante pe care le presupune refacerea acestora, la prima vedere ar părea mult mai eficiente şi mai puţin costisitoare investiţiile pentru descoperirea unor aditivi care prelungească valabilitatea studiilor de fezabilitate. Astfel, am putea le folosim atât noi, doar pentru lecturare, dat fiind modul în care se lucrează de câţiva ani, cât şi urmaşii urmaşilor noştri, probabil mult mai capabili şi dezvolte o infrastructură asemănătoare cu cea a ţărilor vestice, şi nu doar rătăcească sute de kilometri de autostrăzi printre declaraţii şi documente. Principalul motiv pentru care cu toţii insistăm atât de mult pe necesitatea construcţiei de autostrăzi în România nu este reprezentat de dorinţa de a facilita goana deţinătorilor de maşini de mare viteză pe drumurile noastre, ci are în primul rând ca obiectiv impulsionarea economiei şi creşterea numărului locurilor de muncă, două capitole la care din păcate nu excelăm. Şi nu refer aici la locurile de muncă pentru câteva lopeţi, oferite temporar, ci la acelea care ar rezulta în urma investiţiilor atrase de o infrastructură dezvoltată, asemănătoare cu cea a vecinilor noştri din Uniunea Europeană. Din păcate, potenţialul de creştere pe care îl avem, şi care ne face una dintre cele mai atractive ţări din sud-estul Europei, este atenuat de indiferenţa autorităţilor. Acestea fie nu au învăţat, fie nu doresc acţioneze în sensul în care ne-am putea transforma într-un stat cu rezultate concrete, căci principala piedică în calea investitorilor dornici intre pe piaţa din România este reprezentată de lipsa unui sistem de autostrăzi bine pus la punct, care asigure legătura cu ţările vestice şi permită un transport eficient. Stimaţi guvernanţi, talentul desăvârşit la tergiversarea şi blocarea proiectelor din acest domeniu, precum şi la tăierea panglicilor vi l-aţi demonstrat, însă finalizarea autostrăzilor pe care le creionaţi cu minuţiozitate de trei ani a devenit vitală, iar cetăţenii şi potenţialii investitori aşteaptă rezultate concrete pe această linie.
12 May 2015  Sursa: stenograme parlament
5.
: "Bacşişul ospătarilor - pilonul economiei subterane" Faptul românul este inventiv îl ştim cu toţii, iar de la această regulă se pare nu doresc sub nicio formă se abată nici mai-marii noştri. Astfel , în goana după bani şi sub presiunea unui deficit bugetar care ne mari bătăi de cap, Guvernul Ponta a descoperit cea mai inovatoare metodă de combatere a evaziunii fiscale, şi anume impozitarea bacşişului chelnerilor şi ospătarilor. Abia acum se concretizează voinţa Executivului în lupta cu economia subterană a României, acelaşi Executiv care în ultima perioadă s-a făcut plouă în faţa practicilor cu adevărat păgubitoare pentru încasările bugetare. Ei bine, aceasta este reflecţia perfectă a unei guvernări eficiente, care se străduieşte din răsputeri -şi demonstreze, cu fiecare decizie luată, incompetenţa şi incapacitatea de a acţiona strategic în sectoarele unde acest lucru se impune cu adevărat. Până acum ne-am convins cu toţii la capitolul combaterii evaziunii fiscale am fost duşi de nas cu vorbe şi promisiuni, fără a exista o politică susţinută de legi şi în primul rând de fapte. Probabil în concepţia celui mai competent Guvern din istoria României, economia subterană (de 44 de miliarde de euro) se învârte în jurul bacşişului primit de către ospătari, chelneri şi taximetrişti, iar odată cu fiscalizarea acestuia vom avea motive ne felicităm pentru cât de buni suntem şi pentru cum am reuşit eradicăm, dintr-un foc, una dintre cele mai mari probleme naţionale. Tot cu amabilitatea mai-marilor noştri, angajaţii din hoteluri şi restaurante sunt printre cei mai prost plătiţi salariaţi, dar în ciuda acestor condiţii, nu se dau bătuţi şi continuă supravieţuiască din atenţiile primite din partea clienţilor, în funcţie de calitatea serviciilor oferite. Este de-a dreptul scandalos, nu?! Noroc cu inspiraţia de ultim moment a Executivului care a conştientizat nu îi poate elimina din câmpul muncii, şi astfel a decis îi taxeze suplimentar, reuşind " cureţe" economia de neregulile care nu îi permit se dezvolte. Nu degeaba se spune "buturuga mică răstoarnă carul mare"... şi sunt ferm convins pe această zicală s-au bazat şi oficialii noştri când au hotărât elimine răul cel mai mic, şi nu înlăture din rădăcină marea evaziune. Vedeţi dumneavoastră, stimabililor, de cele mai multe ori "socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din piaţă", iar estimările fabuloase, care nu au un fundament concret, se pot dovedi a fi doar nişte cifre pentru care există riscul nu se regăsească în contabilitate atunci când veţi trage linie şi veţi cuantifica efectele măsurilor implementate. Dacă România tot funcţionează cu taxele cetăţenilor, este bine ca din când în când mai inventăm câte un impozit, cum este cel adus astăzi în discuţie, şi poate în felul acesta începe ţara se pună pe roate, duduie economia, explodeze investiţiile, ajungem mergem pe autostrăzi în loc de drumuri pietruite, ne tratăm în spitale renovate şi echipate după ultimele standarde, ne ţinem tinerii în ţară şi profesorii la catedre pe salarii onorabile. Din păcate, realitatea ne trezeşte din mirajul cifrelor şi estimărilor când ne este lumea mai dragă, demonstrându-ne banii statului zboară în cu totul alte direcţii, şi , oricâte taxe am plăti, România tot nu funcţionează în parametri normali. Asta se întâmplă când cheltui mai mult decât poţi economisi, pentru la cheltuieli şi aruncat milioane pe măsuri populiste şi studii ineficiente suntem primii în top, iar când se ajunge la fundul sacului poporul trebuie suporte notele de plată, acoperite prin te miri ce biruri: taxe pe stâlp, taxe pe pod, taxe pe drum, impozit pe bacşiş etc. Cât va mai dura oare până când se va repara robinetul de oprit risipa, defectat în ‘89, şi până când autorităţile noastre vor înţelege nu pot născoci la infinit taxe doar pentru a face vâlvă şi pentru a scoate la iveală propria neputinţă? În câteva zile vom ajunge probabil vedem cerşetorii de la colţul străzii purtând la ei case de marcat pentru a putea emite bon fiscal pentru cei câţiva bănuţi lăsaţi drept ajutor de către cetăţeni, asta în cazul în care, cu puţin noroc, Guvernul va include această milă în categoria ciubucului, şi nu în cea a şpăgilor. Sunt perfect de acord cu faptul trebuie " dăm Cezarului ce-i al Cezarului", dar din păcate Cezarul nostru are mâna prea lungă şi îşi ia singur din buzunarul oamenilor cinstiţi atât ceea ce i se cuvine, cât şi ceea ce nu, tolerând în acelaşi timp cu seninătate adevărata mafie a evaziunii fiscale. Se pare nu degeaba vedem zilnic la TV "România funcţionează cu taxele tale", Executivul depunând eforturi majore astfel încât acestea fie chiar letale!
12 May 2015  Sursa: stenograme parlament
6.
: "«Campionii» Europei la analfabetism şi abandon şcolar" "Strategii pentru reducerea părăsirii timpurii a şcolii", "scăderea ratei de analfabetism" şi "reformarea învăţământului din România" sunt o serie de expresii care au devenit uzuale în discursurile oficialilor din educaţie în ultimii 25 de ani. Din păcate, realitatea ne demonstrează faptul s-a vorbit mult şi s-a acţionat superficial, astfel în momentul de faţă ocupăm un "fruntaş" loc 3 în Europa din punct de vedere al abandonului şcolar, cu o rată de 17,5 %. Date fiind aceste cifre, nici la capitolul alfabetizare nu excelăm, fiind codaşii Uniunii Europene, cu un procent de 40 % dintre adolescenţi care citesc greu sau nu ştiu citească, dublu faţă de media europeană. În secolul tehnologiei şi informaţiei, ţara noastră semne pierde lupta în faţa acestor fenomene ale căror consecinţe se vor resimţi intens prin creşterea numărului de şomeri, excluziune socială şi amplificarea sărăciei. 2 din 10 copii părăsesc timpuriu sistemul educaţional, iar motivele sunt multiple, pornind de la probleme în familie, dificultăţi de învăţare, lipsa banilor sau a sprijinului. Respectivii factori au fost identificaţi şi le sunt bine cunoscuţi responsabililor din domeniu, însă programele care au vizat combaterea lor întârzie îşi dovedească eficienţa, condamnându-ne la sărăcie tinerii care reprezintă viitorul ţării noastre. Dacă înainte de '89 autorităţile se mândreau cu faptul au reuşit eradicarea analfabetismului, iată , în doar 25 de ani, sistemul "a fost pus pe butuci", plasându-ne în prezent în fruntea ţărilor est-europene ca număr de analfabeţi. Din păcate, banii investiţi până acum în implementarea măsurilor care vizau reducerea abandonului şcolar s-au dovedit, la propriu, a fi cheltuieli ineficiente, asta "mulţumită interesului şi implicării autorităţilor" în lupta împotriva adevăratelor probleme care generează această situaţie blamabilă pentru România. Este şi cazul programului "A doua şansă" prin care s-a dorit atragerea persoanelor care au renunţat prea devreme la educaţie. Astfel , din 2008 statul a plătit în medie peste trei milioane de euro anual pentru cei aproximativ 47.000 de oameni înscrişi la cursuri, însă rata abandonului şcolar nu s-a lăsat intimidată de strategiile implementate superficial, rămânând neschimbată. Totuşi, de apreciat este faptul respectivul program a oferit persoanelor fără posibilităţi oportunitatea finalizării studiilor, şi şanse reale în ocuparea unui loc de muncă, numărul acestora fiind însă foarte mic în raport cu cel al tinerilor care au renunţat timpuriu la studii. În timp, fiecare ministru a încercat îşi pună amprenta pe sistemul educaţional, fără succes însă, având în vedere faptul s-a axat doar pe strategii care pe hârtie erau prezentate sub forma unor reuşite garantate, iar în realitate s-au dovedit o continuare a coşmarului pe care suntem nevoiţi îl înfruntăm fără ajutor concret, de ani buni. Analizând diferenţele dintre măsurile luate până în prezent de statele membre ale Uniunii Europene şi situaţia actuală din România, întreb dacă noi ne putem numi în continuare ţară europeană şi dacă vom avea vreodată capacitatea de a ne alinia la standardele acestora? Conform Comisiei Europene, "ţările din UE s-au angajat ca până în anul 2020 reducă rata abandonului şcolar la mai puţin de 10%"- o altă promisiune imposibil de respectat de guvernanţii noştri care în ultima perioadă se prezintă în faţa societăţii doar cu rezultate negative la capitolul creşterii calităţii învăţământului românesc. Aşa cum am spus anterior, factorii care perpetuează acest fenomen sunt multipli, iar soluţiile care se impun pentru eradicarea lui ar trebui aibă la bază o cercetare şi o documentare ample, susţinute de asemenea de investiţii financiare importante în acest sector. Oricât ne-am strădui, nu putem încă -i credem pe oficialii noştri când clamează "educaţia este o prioritate naţională", din moment ce statisticile şi cifrele care reprezintă rezultatul propriilor lor acţiuni ne demonstrează contrariul. Este regretabil faptul în secolul XXI România încă se mai confruntă cu o problemă ce ţine de Evul Mediu, analfabetismul, iar autorităţile nu dau semne, nici în al 12-lea ceas, şi-ar dori scoată din letargie sistemul de învăţământ.
28 Apr 2015  Sursa: stenograme parlament
7.
: "«Listacii» din nou în graţii" Şovăiala şi ezitarea sunt la noi, românii, atât de vechi încât nici cei mai de seamă savanţi nu le pot determina cu adevărat rădăcinile, şi din păcate itinerariul lor se continuă până în zilele noastre. Acest lucru este demonstrat frecvent de calitatea îndoielnică a deciziilor luate la cel mai înalt nivel, decizii care în primă fază promit efecte miraculoase, dar care în final se dovedesc a fi doar jocuri populiste folosite în momente cheie pentru atingerea obiectivelor politice. Dacă în urmă cu şase ani se anunţa cu surle şi trâmbiţe modificarea legii electorale şi trecerea la votul uninominal, care garanta reformarea clasei politice şi eliminarea din această scenă a reprezentanţilor parazitari, iată o dată cu strângerea rândurilor şi apropierea alegerilor parlamentare din 2016, s-au înteţit şi discuţiile pe această temă, urmărindu-se revenirea la vechiul sistem de vot, prezentat iniţial ca fiind ineficient, dar care acum ne este servit drept cea mai bună soluţie pentru atingerea obiectivelor ratate prin actualul procedeu de votare. Am realizat, într-un final, schimbarea modificărilor reprezintă punctul forte al majorităţii cu putere de decizie, capabilă îşi contrazică propriile argumente, dar incapabilă îşi asume eşecurile de pe urma cărora întreaga populaţie are de suferit. Se pare în actualul context politic, relativitatea măsurilor benefice este la ordinea zilei şi astfel, pe fondul incapacităţii adoptării unor hotărâri favorabile cetăţenilor, ajungem în situaţia în care decizii catalogate iniţial drepte şi binefăcătoare sunt considerate ulterior ca fiind izvor de nereguli. Revenirea la listaci, despre care vorbeam în urmă cu ceva timp şi a căror eliminare se dorea cu ardoare la acel moment, pare acum cel mai plauzibil procedeu de rezolvare a problemelor privind atribuirea mandatelor în Parlamentul României. Astfel, personaje bine conectate la centru, dar fără niciun interes pentru bunăstarea populaţiei vor ajunge fie răsplătite cu locuri eligibile şi confortabile în forul nostru legislativ. În realitate, nu forma actuală a legii este greşită, ci struţo-cămila USL, care în loc facă ordine şi curăţenie pe scena politică, aşa cum ar fi fost normal, a lansat strategii pe care şi cel mai înfocat susţinător de la momentul respectiv le reneagă în prezent. Discutăm tot mai des despre faptul avem un Parlament supradimensionat, în care se regăsesc personaje care nu ştiu nici până acum ce caută aici, care este cu adevărat rolul lor şi ce obligaţii au faţă de cetăţenii care i-au trimis în aceste scaune, însă respectivele exemplare nu sunt cu certitudine efectele votului uninominal. Aşa cum anumiţi "răsfăţaţi politic" au fost votaţi şi uninominal, unii dintre ei fiind chiar condamnaţi, cu siguranţă vor exista cazuri în care candidaţii se vor lipi de liste ca marca de scrisoare, nu înainte de a se adăposti la loc sigur şi de a se încolăci vicleneşte de gâtul protectorului care îi poate garanta un nou mandat. Din păcate - deşi comunismul a murit, el încă ne predă - este o constatare dureroasă, însă ea planează peste multe dintre actele care vizează schimbările majore. Ne întoarcem astfel în era listelor cu rândurile la zahăr şi ulei, doar astăzi miza este mult mai mare şi se concretizează prin accesul la putere obţinut după îndelungi lupte cu umbrele şi găleţi. Deşi istoria electorală ne oferă numeroase exemple de candidaţi lipsiţi de onestitate, care au reuşit păcălească majoritatea modalităţilor de votare pentru a ocupa poziţiile mult râvnite, care cred li se cuvin pe viaţă, noi ne încăpăţânăm ignorăm lecţiile date de greşelile făcute în trecut şi dorim ne reîntoarcem la un sistem pe care în urmă cu şase ani ne zbăteam îl schimbăm, argumentând cu dorinţa de acoperire a intereselor cetăţenilor. Această nehotărâre şi instabilitate reuşeşte ştirbească încrederea cetăţenilor în cei pe care i-au ales îi reprezinte, generând pe bună dreptate critici aspre cu privire la eficienţa Guvernului şi Parlamentului.
21 Apr 2015  Sursa: stenograme parlament
8.
: "Absolvenţii de azi - şomerii de mâine" Rata ridicată a şomajului în rândul tinerilor din România nu mai reprezintă de mult o noutate pentru noi, chiar pare mai mult o problemă pe care nu ne grăbim o rezolvăm, judecând după faptul "ne mândrim" de ceva vreme cu un loc "fruntaş" în Uniunea Europeană din acest punct de vedere. Ultimele cifre publicate de Institutul Naţional de Statistică ne confirmă încă o dată situaţia îngrijorătoare cu care ne confruntăm, şi potrivit acestora rata şomajului în cazul persoanelor cu vârste cuprinse între 15-25 de ani se situează la 24,1%. Doar Executivul se încăpăţânează nu vadă aceste cifre, zăcând parcă în inconştienţă după palma dată de criza demarată în 2008, pe seama căreia încearcă pună propria incapacitate de rezolvare a împrejurărilor critice, de care depinde viitorul ţării noastre. De la copii şi până la bătrâni, Guvernul aplică aceeaşi tactică bazată pe strategii implementate superficial şi supuse eşecului total. Cu ce au greşit oare aceşti oameni pe care statul îi obligă plece în viaţă cu stângul, cu neîncrederea în ziua de mâine şi într-un trai mai bun? Poate doar prin faptul sunt tineri, iar respectiva categorie a populaţiei nu mai stârneşte de mult compasiunea autorităţilor, preocupate mai mult de discursuri sforăitoare şi lăudarea unor planuri care întârzie -şi dovedească eficienţa. Normal... "la pomul lăudat nu te duci cu sacul"! De la Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi până la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, cu toţii poartă pe umeri povara unei "generaţii pierdute", pentru care nimeni nu găseşte soluţii o readucă pe drumul corect. De pe băncile şcolilor şi universităţilor scoatem şomeri pe bandă rulantă, fără luăm în considerare discrepanţa dintre sistemul de învăţământ şi piaţa muncii. După o simplă analiză putem observa cu uşurinţă oferta şi cererea locurilor de muncă se bat cap în cap, iar cine crede vom reuşi vreodată acoperim zecile de posturi de strungari sau matriţeri care aşteaptă fie ocupate, cu miile de economişti, absolvenţi ai facultăţilor de specialitate, scăzând în acest mod rata şomajului, se îmbată cu apă rece. Este necesar rezolvăm în primul rând problema necorelării între ceea ce se învaţă în sistemul educaţional şi ceea ce se cere în domeniile forţei de muncă, făcând astfel un pas important în reducerea numărului tinerilor lipsiţi de orice formă de finanţare. De aceea, încă din ciclul primar şi mergând până la cel superior, trebuie asigurăm o educaţie de calitate a copiilor care vin în urma noastră, dezvoltându-le abilităţile necesare pentru a face faţă locurilor de muncă oferite. Deocamdată, previziunile în acest sens nu sunt deloc îmbucurătoare, căci sistemul educaţional românesc îşi continuă drumul greşit pe care a apucat de ani buni, şi din păcate nu niciun semn de redresare. Nici Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice nu pare se implice activ în reducerea ratei şomajului în rândul tinerilor, deşi încă din anul 2012 are un plan de măsuri adaptat la cel de la nivel european. Teoretic soluţii există, dar practic preferăm le păstrăm în sertare, condamnând aceşti oameni la dependenţa de sistemul asistenţei sociale. Pe măsură ce timpul trece, persoanelor care nu sunt încadrate într-o formă sau alta de muncă le va fi din ce în ce mai greu facă faţă cerinţelor impuse de angajatori. Proaspăt ieşiţi de pe băncile şcolii şi încrezători -şi pot lua viaţa în propriile mâini, tinerii află nici măcar buna pregătire din timpul anilor de studiu, consolidată de o importantă experienţă profesională, nu mai este suficientă pentru a-şi construi o carieră. Pentru toate acestea ei "mulţumesc" ministerelor de resort şi le răsplătesc "eforturile" depuse pentru a le construi o viaţă mai bună, prin emigrări masive. Slaba implicare în ceea ce priveşte rata şomajului accentuează inclusiv fenomenul de îmbătrânire a populaţiei care afectează destul de grav ţara noastră, generând pierderi economice importante. Nu ne consolează faptul situaţia tinerilor şomeri reprezintă o problemă de amploare şi la nivel european, deoarece noi ocupăm locul de top din acest punct de vedere, reprezentând unul dintre principalii actori care "ajută" la menţinerea unui grad redus de ocupare al persoanelor cu vârste până în 25 de ani. Consider un Guvern responsabil ar trebui se implice rapid şi găsească urgent soluţii eficiente pentru rezolvarea situaţiilor cu adevărat "arzătoare".
31 Mar 2015  Sursa: stenograme parlament
9.
: "Situaţia bătrânilor după un an de «eforturi» ale Ministerului Muncii" În urmă cu aproximativ un an de zile semnalam Ministerului Muncii problemele pe care le întâmpină bătrânii din ţara noastră, probleme bine cunoscute de către autorităţile care mai ieri "se băteau cu pumnii în piept" vor lupta pentru a oferi bătrânilor din România un trai cel puţin decent. O luptă pierdută din start, dat fiind interesul şi implicarea oficialilor care se bazează doar pe puterea cuvântului, fără a trece concret la fapte. Ne-au prezentat atunci o "strategie" demnă de campanie electorală, iar rezultatele au fost pe măsură: eşec total, victime sigure - bătrânii. În prezent, avem peste 640 de mii de vârstnici care necesită ajutor, iar statul asigură "un mediu de viaţă sigur şi prietenos" doar pentru 30.000 dintre aceştia, conform informaţiilor transmise de către doamna ministru Rovana Plumb, în primăvara anului 2014. De atunci şi până acum numărul celor care beneficiază de "atenţia" statului s-a redus semnificativ, deşi una dintre măsurile incluse în mult trâmbiţatul plan al Executivului viza "dezvoltarea serviciilor de lungă durată: la domiciliu şi în regim rezidenţial". Paradoxal, în ţara noastră, "dezvoltarea" din ochii autorităţilor este sinonimă cu regresul simţit de români pe propria piele, astfel ministerul de resort a considerat de cuviinţă taie finanţările organizaţiilor care reuşeau ofere un sprijin real pe care statul a fost capabil îl prezinte doar pe hârtie. De exemplu, în judeţul Bacău, peste 500 de persoane care locuiesc în zonele sărace au fost lăsate la mâna destinului, prin decizia de sistare a subvenţiei pentru singura fundaţie de ajutor comunitar din mediul rural. Asemenea "progres" - demn de toată "lauda". Entuziasmul de la începutul mandatului s-a stins, punga s-a strâns, iar programele care păreau un adevărat succes şi se doreau a fi "multiplicate la nivelul întregii ţări", au fost închise. Cum nu există bani pentru copii şi creşterea alocaţiilor, aşa nu există nici fonduri pentru a susţine activitatea de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice - replici pe care le auzim din ce în ce mai des, când autorităţile sunt scoase la raport pentru neîndeplinirea promisiunilor făcute în faţa populaţiei. Anul trecut existau şi bani, şi o strategie, şi voinţă pentru reformarea respectivului sistem, însă, astăzi, toate acestea au rămas la stadiu iluzoriu, deoarece vechile promisiuni şi motivaţia de altă dată sunt contrazise de realitatea zilelor noastre, în care statul doar se preface are grijă de bătrânii uitaţi în singurătate. Deşi 2014 ar fi trebuit reprezinte sfârşitul problemelor, aşa cum însuşi ministrul Rovana Plumb declara în emisiunile televizate, iată nu s-a acţionat concret în acest sens, iar rezultatele se lasă aşteptate. Un lucru este cert, interesul autorităţilor pentru această categorie a populaţiei a murit de mult, apăsat de strategii şi declaraţii. Totodată a murit şi speranţa bunicilor noştri statul se va implica activ pentru îmbunătăţirea condiţiilor lor de viaţă. În răspunsul primit la interpelarea adresată MMFPSPV se comunică faptul : "în conformitate cu prevederile Legii asistenţei sociale nr.292/2011, persoanele vârstnice, în funcţie de situaţiile personale de natură socio-economică, medicală şi fiziologică, beneficiază de servicii sociale, în vederea prevenirii, limitării şi înlăturării efectelor temporare ori permanente ale unor situaţii care pot afecta viaţa acestora". O teorie pompoasă, unde lucrurile ne sunt prezentate aşa cum ar trebui funcţioneze, de fapt, într-un stat normal, european. Autorităţile par preocupate de identificarea nevoilor bătrânilor şi asigurarea respectării drepturilor acestor oameni, însă practica este departe de iluziile vândute de cele mai multe ori în schimbul unui vot. În timp ce ministrul de resort are "o linişte sufletească", susţinută doar de strategia postată pe site şi tăierile de fonduri, bătrânii cu spiritul încă tânăr îşi văd trupul stingându-se în fiecare zi, şi se întreabă cu ce au greşit în faţa societăţii care îi exclude încet şi sigur, luându-le dreptul de a fi membrii deplini ai ei. De la programe de interes naţional până la tratate şi convenţii internaţionale, toate reglementează drepturile persoanelor vârstnice şi au ca obiectiv îmbunătăţirea serviciilor de asistenţă socială. Din păcate, nu mai putem da crezare cuvintelor şi "planurilor măreţe", pe care autorităţile le-au folosit continuu pentru a masca public dramele prin care trec bătrânii noştri. "Cine nu are bătrâni îşi cumpere", spune o veche vorbă românească, mult prea profundă pentru capacitatea Executivului României de a o înţelege. Stimaţi guvernanţi, nu mai suntem dispuşi aşteptăm încă un an, la sfârşitul căruia tragem linie şi constatăm ne-aţi servit din nou vorbe goale şi aţi risipit banii destinaţi serviciilor sociale. Modul ironic în care trataţi persoanele în vârstă reflectă respectul dumneavoastră pentru trecutul ţării. A venit momentul treceţi la fapte... nu mâine... nu peste un an, ci azi!
24 Mar 2015  Sursa: stenograme parlament
10.
: "Promovabilitatea la simularea examenului de bacalaureat anunţă un nou eşec" Problemele din învăţământul românesc au început îi frământe din ce în ce mai intens pe actualii reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, care recunosc realitatea crudă reflectată de rezultatele obţinute de elevii clasei a XII-a la simularea bacalaureatului. Acestea ne confirmă faptul mai avem un singur pas până la înregistrarea unui nou eşec. În ultimii ani promovabilitatea la examenul maturităţii s-a prăbuşit dramatic, iar în loc se caute soluţii eficiente, toată lumea a fost ocupată caute vinovaţi şi arunce culpa dintr-o parte în alta, ca şi cum fuga de răspundere ar fi devenit cel mai modern mijloc de rezolvare a problemelor. Din păcate, nimeni nu şi-a asumat acest dezastru, măsurile au întârziat apară şi astfel am ajuns din nou faţă în faţă cu un fiasco iminent care va ajuta la îngroşarea rândurilor şomerilor din ţara noastră cu zeci de mii de absolvenţi fără bac. Deşi toate guvernele de după '89 şi-au dorit reformeze sistemul educaţional, majoritatea încercărilor s-au dovedit experimente nefericite pe seama elevilor şi a dascălilor, nereuşindu-se până în prezent înregistrarea unor performanţe marcabile care ne aducă pe făgaşul corect spre normalitate. Din 2010, când rata de promovabilitate a început înregistreze scăderi semnificative la nivel naţional, s-a stat cu mâinile încrucişate aşteptându-se următoarele sesiuni, probabil cu speranţa lucrurile se vor rezolva de la sine. Din punct de vedere declarativ şi al implementării de măsuri ineficiente, nu pot contesta implicarea guvernanţilor, dar când vine vorba de culegerea roadelor, acţiunile lor lasă de dorit, iar declaraţiile pot fi încadrate cu uşurinţă la categoria vorbe goale. Bineînţeles nereuşita s-ar putea pune şi pe umerii profesorilor sau ai elevilor, pentru evident, aşa cum există cadre didactice excepţionale, există şi dascăli nepregătiţi, şi cum avem elevi care ne reprezintă cu mândrie la diverse olimpiade şi concursuri, avem şi elevi pentru care studiul nu se află pe lista priorităţilor din diferite motive. Dacă aceştia din urmă acuză volumul prea mare al materiei, îndrumătorii lor arată cu degetul către salariile de doi bani, prin care le este răsplătită munca. În situaţia dezbătută astăzi nu se aplică însă zicala "buturuga mică răstoarnă carul mare", astfel ar fi incorect punem incompetenţa unui întreg sistem pe spatele cazurilor individuale, izolate. Ţinând cont de rezultatele simulării, unde s-au înregistrat 38-39% medii de peste 6 (dintre cei care s-au prezentat la examen), nu avem cum sperăm la o îmbunătăţire spectaculoasă în perioada imediat următoare, care se reflecte în creşterea promovabilităţii în rândul elevilor care susţin vara aceasta bacalaureatul. Deşi anumiţi profesori se declară încrezători atunci când compară notele obţinute în anii precedenţi la repetiţiile oficiale cu cele din sesiunea actuală, ministrul de resort cataloghează procentele drept nesatisfăcătoare, susţinând ne confruntăm cu o problemă naţională, care a generat în anii trecuţi sute de mii de absolvenţi de liceu fără bac, şi care în opinia mea va continua îşi producă efectele nefaste şi anul acesta, dat fiind faptul ne axăm din nou doar pe vorbe, fără a acţiona concret pentru remedierea situaţiei. De peste 20 de ani ne aflăm în proces de modernizare a învăţământului românesc, însă lipsa de profesionalism îşi va spune iarăşi cuvântul, iar cei care vor avea de suferit vor fi elevii, al căror viitor incert este pecetluit de nepăsarea autorităţilor care constată neregulile din sistem, dar întârzie intervină prompt pentru rezolvarea lor. Ascultând declaraţiile noilor oficiali din domeniu, care par hotărâţi "ia taurul de coarne", am avut un djŕ vu, de parcă l- fi auzit pe domnul Remus Pricopie, în primăvara anului 2013, când ne prezenta ţintele pe care şi le-a propus pentru reformarea sistemului educaţional... fără succes însă. Încrederea şi entuziasmul manifestat de fiecare dintre aceştia, la început de drum, mai ne-ar face credem lucrurile vor lua întorsătura dorită, iar şirul dezastrelor din învăţământ se va sfârşi. Din păcate, avem o experienţă destul de vastă în ceea ce priveşte "implementarea" unor planuri sortite eşecului, şi astfel nici elevii şi nici dăscălii nu mai au încredere în "bunele intenţii" care li se prezintă necontenit. Instituţia şcolii a scăzut în ochii tuturor, şi rolul ei de a crea valori pentru societate a rămas doar o iluzie. Dacă vom persista în indiferenţă, iar deciziile de reformare a educaţiei vor rămâne doar pe hârtie sau la stadiu declarativ, primând orgoliile politice, vom îngropa definitiv acest capitol, care oricum este foarte departe de actualele cerinţe ale Uniunii Europene.
17 Mar 2015  Sursa: stenograme parlament
Prev / Next