Declarații
Exemplu: "pensii", "taxe", etc
Dacă te autentifici vei putea
să selectezi pasaje de declarații pentru a le marca drept importante.
11. | : Rog colegii senatori, în 10 minute, să începem plenul la Senat. Mulţumesc. |
12. | (Din acest moment, domnul senator George-Crin-Laurenţiu Antonescu, preşedintele Senatului, este înlocuit la prezidiu de domnul senator Nicolae Moga, vicepreşedinte al Senatului.) |
13. | |
14. | : Domnule senator Verestóy, vă rog să reportăm, în chip firesc, discuţiile despre dezbaterile pe articole şi proceduri la reluarea şedinţei, la ora 14.00. Vă rog, domnule senator, dacă doriţi. Dacă nu, vă mulţumesc şi luăm pauză până la ora 14.00. |
15. | : Domnule deputat, iertaţi-mă, dar nu e o discuţie de făcut la ora 14.00, când se reia şedinţa şi când începe dezbaterea asta. |
16. | : Vă mulţumesc şi eu, domnule prim-ministru. Vă mulţumesc, stimaţi colegi, tuturor. Conform cu programul adoptat, luăm o pauză şi lucrările continuă cu dezbaterile pe articole şi cu depunerea jurământului de către unii membri ai Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, începând cu ora 14.00. O secundă, domnule deputat Máté András-Levente. Vă rog. |
17. | : Opera dumneavoastră a fost vastă. Nu avem decât două minute în dreptul la replică. Vă rog. (Discuţii în sală) Au trecut două minute. Asta vă spuneam. Dacă vă consolează, ştim ce au făcut toate Guvernele Boc. Sigur, interpretăm în mod diferit. Bun! Stimaţi colegi, în încheierea dezbaterilor generale, după cum se cuvine şi după cum şi Regulamentul ne recomandă, dăm cuvântul domnului prim-ministru Victor-Viorel Ponta. Domnule prim-ministru, aveţi cuvântul. |
18. | : Domnule deputat, au trecut de mult două minute. |
19. | : Vă rog, au trecut două minute. |
20. | : ... nu dialogaţi cu sala, nici cu Guvernul. |
|
Tag-uri din presă
membru în Comisia juridică
Date de contact
Declarații
23 Jun 2015
| |
23 Jun 2015
| : ... creăm o premisă nefericită pentru guvernările ulterioare. Vă propun, domnule preşedinte şi stimaţi colegi, să retrimiteţi iniţiatorului Strategia propusă, pentru ca ea să se înc... |
23 Jun 2015
| : În opinia mea - şi o să închei, domnule preşedinte, prin a formula şi o propunere -, în opinia mea, aşa cum este prezentat acest document care, în numele unui concept generos, securitate... |
23 Jun 2015
| : ... exprimarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, buna funcţionare a justiţiei, un mediu economic performant, din... |
23 Jun 2015
| : Mulţumesc, domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Distinse domnule vicepreşedinte al Senatului, Distinse domn vicepremier, Strategia de Apărare a Ţării supusă dezbater... |
Alte legături
| |
sunteti un om luptator si consecvent …felicitari , ce pacat ca nu aveti sustinere.
Stimte Domn,
Cand depuneti in Parlament solicitarea de constatare ca valid referendumul?
Cu totii va admiram,fiti consecvent!
cum sa pui la CV la realizari in perioada mandatului de primar: conform cu legea?
VA FELICIT D-LE GHISE, SUNTETI UN ADEVARAT ROMAN, CARE VORBA REGRETATULUI ADRIAN PAUNESCU,,CERETI DREPTATEA IN PICIOARE NU IN GENUNCHI”. DIN PACATE CEI CARE SUNT IN GENUNCHI SUNT MAI MULTI INCLUSIV PRESEDINTELE PARTIDULUI DV. PACAT CA OAMENI CA DV. SE IROSESC IN TIMP. AVETI DREPTATE ASA ESTE, NICI UN ARTICOL DIN NICIO LEGE NU I-A SPUS PRESEDINTELUI SA SE INTOARCA LA COTROCENI SI ESTE IN CONTINUARE SUSPENDAT .
CU RESPECT SI CONSIDERATIE , MIHAI
Toata admiratia si respectul pentru un om integru , patriot si luptator. Tara si toti oamenii care traiesc ,muncesc si iubesc acest taram sfintit prin jerfa, merita conducatori care au demnitate si credinta.