Informații obiective despre politicieni și alegeri - Harta Politicii Din România
ex: "basescu", "d1 prahova", "magheru bucuresti", etc
Gavrilă Ghilea, candidat D Bihor alegeri 2016
Gavrilă Ghilea
 > Sumar  > DeclaraÈ›ii
Declarații
Exemplu: "pensii", "taxe", etc
1.
: "Guvernul fură şi de la cei cu ţâţa-n gură..." Prin art. 356 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, statul se obliga să sprijine dreptul la învăţare pe tot parcursul vieţii, prin acordarea sumei reprezentând echivalentul în lei a 500 de euro, calculat la cursul de schimb leu/euro comunicat de Banca Naţională a României şi valabil la data plăţii, fiecărui copil, cetăţean român, la naşterea acestuia, din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii. Fondul astfel constituit urma să fie depus la Trezoreria Statului, într-un cont de depozit destinat educaţiei permanente, pe baza certificatului de naştere al copilului şi putea fi consolidat în continuare, anual, de părinţii acestuia sau de reprezentanţii săi legali, prin direcţionarea unui procent de până la 2% din valoarea impozitului anual pe veniturile din salarii. Mai mult, sumele depuse în cont urmau să fie bonificate anual şi cu o rată a dobânzii stabilită prin ordin al ministrului finanţelor publice, asigurată de la bugetul de stat. Începând cu vârsta de 16 ani, cu acordul părinţilor sau reprezentaţilor legali, tinerii titulari puteau accesa contul pentru educaţie permanentă, Trezoreria Statului urmând să le elibereze vouchere echivalente în valoare cu sumele solicitate, care trebuiau utilizate exclusiv pentru educaţia permanentă, pe baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educaţiei Naţionale. Fericiţii beneficiarii de drept ai acestui act normativ trebuiau să fie cei peste un milion de copii români născuţi după intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2011, respectiv de la 1 ianuarie 2013, însă nici până astăzi nu au fost elaborate şi aprobate prin hotărâre de Guvern normele privind deschiderea, gestionarea şi accesul la contul pentru educaţie permanentă. Guvernele social-democrate care s-au succedat la putere în ultimii cinci ani nu au făcut decât să se complacă în prorogarea succesivă, prin ordonanţe de urgenţă, a aplicării acestei prevederi legale, ignorând faptul că dreptul la educaţie este garantat prin Constituţie şi obstrucţionând astfel, cu bună ştiinţă, accesul tinerilor la o sursă de finanţare predictibilă, menită să le faciliteze exercitarea acestui drept. Un exemplu de bună practică în acest domeniu îl reprezintă o iniţiativă oarecum similară a Executivului italian, care a decis, în urmă cu doi ani, că toţi tinerii vor primi în ziua în care împlinesc 18 ani un voucher de 500 de euro, cu condiţia să cheltuiască banii pe cărţi, tichete la concerte, bilete la teatru sau la cinema, vizite la muzee şi excursii în parcurile naţionale. Numai în primul an de aplicare a legii, cei circa 600.000 de tineri care au atins pragul majoratului au solicitat banii prin intermediul unei aplicaţii mobile şi i-au utilizat în scopurile prestabilite, efortul bugetar fiind de aproape 300 de milioane de euro. În România, însă, lucrurile bat pasul pe loc, în detrimentul celor peste un milion de tineri îndreptăţiţi la un beneficiu care le-a fost confiscat încă dinainte de a le fi acordat.
25 Apr 2018  Sursa: stenograme parlament
Prev / Next

Nici un comentariu pentru “Ghilea Gavrilă”

Lasa un comentariu

Tag-uri din presă
prefectul judeÅ£ului Bihor 
Date de contact
Flux RSS   DeclaraÈ›ii
06 Jun
2018
: "Un grav atentat la siguranÅ£a naÅ£ională" Fără îndoială, atacul concertat al coaliÅ£iei de la guvernare asupra Pilonului II de pensii reprezintă un grav atentat la siguranÅ£a naÅ£ională... 
30 May
2018
: "Gura FMI adevăr grăieÅŸte..." Chiar dacă Å£ara noastră nu are perfectat în prezent un acord de finanÅ£are cu Fondul Monetar InternaÅ£ional, instituÅ£ia financiară este interesată consta... 
23 May
2018
: "Pilonul II, prioritatea zero!" ÃŽntr-un comunicat de presă dat publicităţii în ajunul declanşării aÅŸa numitei revoluÅ£ii fiscale, la începutul acestui an, AsociaÅ£ia pentru Pensiile Ad... 
16 May
2018
: "Cu o floare nu se face primăvară fiscală..." Mai mult de o treime din cele peste 1.200.000 de companii active aflate în evidenÅ£ele operative ale Registrului ComerÅ£ului realizau, la finel... 
09 May
2018
: "BătrâneÅ£e, vremuri grele..." InformaÅ£iile diseminate recent de Institutul NaÅ£ional de Statistică relevă un adevăr îngrijorător: procesul de îmbătrânire demografică se accentueazÄ... 
Alte legături


Harta politicii
a apărut în

hartapoliticii.ro © 2008-2012

Toate datele de pe acest site sunt oferite cu caracter orientativ. Folosind acest site acceptați că autorii nu își asumă nici o răspundere pentru corectitudinea acestor informații. Dacă aveți întrebări, sugestii sau opinii, vă rog să mă contactați.