: Stimate domnule preşedinte, Stimate colege, Stimaţi colegi, La 18 decembrie 1992, Organizaţia Naţiunilor Unite a dat o declaraţie referitoare la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. E un eveniment pe care dorim să-l marcăm printr-o lege, şi nu de altă manieră. De aceea, Grupul nostru parlamentar a iniţiat acest proiect. În esenţă, evident, nu vizează vreo zi nelucrătoare, nu intră în discuţie. Sperăm însă ca, prin evenimentele care vor fi organizate, să marcăm în întreaga societate românească importanţa coeziunii societăţii şi din punctul de vedere al relaţiilor interetnice pe care ni le dorim cât se poate de armonioase. Cred că în toţi anii care au trecut, de la Revoluţie până în prezent, cu toţii ne-am străduit să facem în acest domeniu tot ce se poate ca situaţia să fie una favorabilă. Noi apreciem că aşa este. Şi, în consecinţă, tocmai în preajma sărbătoririi Centenarului, credem că este un moment potrivit pentru adoptarea acestui proiect. Vă mulţumesc frumos.

: Stimate domnule preşedinte, Stimate colege, Stimaţi colegi, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale va vota, evident, în favoarea adoptării acestei iniţiative. Credem că este absolut normal ca şi de această manieră să marcăm Ziua Naţională a României, 1 decembrie, Proclamaţia de la 1918, care ne viza direct şi pe noi, Proclamaţia de la Alba Iulia consacrând drepturi pentru minorităţile naţionale care urmau să trăiască în România mare. Aşa că, în ceea ce ne priveşte, cu toată convingerea, suntem pentru construcţia acestui Monument. Noi ne considerăm factori constitutivi ai statului român modern, care a luat naştere la 1 decembrie 1918, şi ne vom comporta în consecinţă şi în continuare. Vă mulţumesc frumos.

: Stimate domnule preşedinte, Stimate colege, Stimaţi colegi, Ca profesor şi fost director al unui mare liceu din Timişoara, vreau să vă spun că nu cred în acest proiect. Şi cred că este o mare greşeală pe care urmează s-o faceţi. Nici măcar nu este ceva original. În comunism aveam această construcţie, în care subordonarea era la diverse ministere. Mâine-poimâine o să vină domeniul chimiei, poimâine o să vină domeniul mecanic, energetic şi aşa mai departe, să solicite trecerea pe la Economie, pe la IMM-uri şi aşa mai departe. Nu se mai asigură sub nicio formă un caracter unitar al procesului de învăţământ în România. Titularul este, conform legii, Ministerul Învăţământului. Lăsaţi lucrurile aşa cum erau. Nu este deloc o îmbunătăţire ceea ce se intenţionează. Este şi calea greşită, fundamental greşită, să aşteptăm de la Ministerul Educaţiei să rezolve chestiunea legată de practică. Agricultura este prin excelenţă un domeniu privat, unde iniţiativa privată domină piaţa. Nu statul reglementează situaţia în domeniul producţiei agricole. Nu statul. S-a terminat şi cu IAS-urile, şi cu CAP-urile, sunt modele de domeniul trecutului. Învăţământul dual este viitorul şi în acest domeniu. Aceste licee care aparţin statutului, învăţământului public trebuie să încheie parteneriate cu agenţi economici care au o dotare modernă - maşini, utilaje, combine şi aşa mai departe -, nu să aştepte de la Ministerul Agriculturii rezolvarea problemei legate de dotare. Este un drum fundamental greşit, care ridică şi probleme de altă natură. Stau şi mă întreb cine va face subiectele de bacalaureat: un congres al tractoriştilor-mecanizatori? Sau poate al inginerilor agronomi? E vorba de standarde comune în educaţie, de recunoaşterea diplomelor care vor fi eliberate. Sunt probleme tehnice insurmontabile pe care le generăm printr-un astfel de proiect de lege. Poate ar fi bine să mai reflectaţi asupra subiectului. N-aveţi decât să-l treceţi prin forţa majorităţii, dar convingerea mea este că e un drum absolut greşit. Vă mulţumesc frumos.

: Stimate domnule preşedinte, Stimate colege, Stimaţi colegi, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale va vota în favoarea adoptării, în forma propusă de către Comisia pentru învăţământ a Camerei. Însă doresc să spun câteva lucruri, mai ales celor de la Senat, nu atât colegilor din Cameră, pentru că urmăresc această formă de învăţământ de la momentul în care importanţi investitori germani şi austrieci din România l-au introdus. El nu este o iniţiativă a statului, nu este o iniţiativă a ministerului şi nici n-are de ce să fie. El a fost inventat în Germania, utilizat în Germania, Austria şi Elveţia, şi este, prin excelenţă, un mod de a face învăţământ, care este bazat pe iniţiativa privată, pe efortul agenţilor economici de a-şi forma forţă de muncă necesară, aşa cum ar trebui să se întâmple şi în România. Sigur că e nevoie de o reglementare. Asta e, e normal să existe. Problema este, însă, că reglementarea trebuie să fie în spiritul acestui sistem şi nu împotriva lui. Să nu ridice obstacole, să nu birocratizeze şi să nu permită ingerinţe administrative, oarecum politice, asupra unui sistem pe care piaţa muncii îl solicită şi îl determină, până la urmă. Aceste iniţiative ale investitorilor germani şi austrieci au fost preluate din mers. Pot să vă certific că funcţionează cu rezultate excepţionale la Braşov - unde am fost şi săptămâna trecută -, la Timişoara, la Sebeş - Alba, la Sibiu şi aşa mai departe. Este însă evident că nu poţi să introduci acest sistem, în absenţa tehnologiei de vârf la care trebuie să aibă acces elevii. Nu poţi să faci învăţământ dual pe maşini din 1950, toamna, şi nici pe programe şcolare din aceeaşi perioadă. Este foarte important să fie ascultată vocea acestor agenţi economici - ei sunt, până la urmă, elementul determinant -, nu să le impunem de la nivelul ministerului, respectiv al Comisiei pentru învăţământ din Senat, nişte lucruri absolut anacronice, care n-au nicio legătură cu această formă de învăţământ. Ceea ce s-a întâmplat la primul parcurs al ordonanţei prin Parlament a fost ceva de genul următor. Am importat un BMW, ultimul tip, şi am început să-i aducem "îmbunătăţiri", cu ghilimele de rigoare, punându-i piese de Dacia 1300, model 1970, la iniţiativa ministerului sau cu suportul larg al Comisiei pentru învăţământ din Senat. Sper ca de data aceasta să se abţină de la asemenea gesturi, să lase iniţiativa să curgă, aşa cum am dezbătut-o aici, în Cameră, în dialog cu mediul economic privat - care este iniţiatorul acestei forme de învăţământ - şi să nu-i mai aducă îmbunătăţiri. Vă mulţumesc frumos.

: Vă mulţumesc, stimate domnule preşedinte. Stimate colege, Stimaţi colegi, Sigur că Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale va vota în favoarea acestei iniţiative. Credem că e un demers de salutat. Ceea ce ne-ar interesa, însă, ar fi dacă Ministerul Culturii dispune de un inventar al unor astfel de imobile, monumente de clasă A, din România, în general, care sunt într-o situaţie precară şi pentru care numai o investiţie a statului, o achiziţie şi pe urmă o investiţie a statului, le-ar salva de rechinii imobiliari care de-abia aşteaptă ca aceştia să decadă fizic, pentru a fi demolate şi a face loc unor blocuri superbe, cum este cazul, desigur, mai ales în Capitala României, în Bucureşti, şi nu numai. De aceea, noi vedem în acest demers un început. E de salutat, e un lucru foarte bun, dar această preocupare a Ministerului Culturii şi a statului ar trebui să fie constantă, să vadă peste tot unde se impun astfel de măsuri, pentru că, până la urmă, toate aceste monumente, mai ales de clasă A, ţin practic de identitatea acestei naţiuni şi merită salvate, nu lăsate pe mâna unor bandiţi. Vă mulţumesc frumos.

: Vă mulţumesc. Stimate domnule preşedinte, Stimate colege, Stimaţi colegi, Am sărbătorit ieri Ziua Unităţii Germane, sărbătoarea naţională a Republicii Federale Germania. Aceasta se întâmplă pentru prima dată de la reunificare, în absenţa artizanului acesteia, cancelarul doctor Helmut Kohl care, din păcate, ne-a părăsit în acest an. Se cuvine să menţionăm încă o dată contribuţia sa istorică atât în beneficiul poporului german, ca realizator al Reunificării, cât şi al reconcilierii şi unităţii europene, alături de preşedintele Franţei, François Mitterrand. Reunificarea Germaniei a fost un eveniment istoric şi pentru întreaga Europă de Est, inclusiv România, deoarece ne-a deschis şi nouă calea către NATO şi Uniunea Europeană. De altfel, în contextul Reunificării, una dintre cele mai importante consecinţe o reprezintă apartenenţa întregului teritoriu german, inclusiv fosta RDG, la NATO. În ceea ce ne priveşte, am dezvoltat începând cu 1992, pe baza Acordului bilateral semnat la Bucureşti, o relaţie de prietenie şi parteneriat în Europa care astăzi este mai solidă ca oricând. O confirmare a acestei afirmaţii o reprezintă vizita efectuată de către preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, la Berlin, în luna iunie, şi discuţiile care au avut loc cu această ocazie cu preşedintele federal, domnul Frank Walter Steinmeier şi doamna cancelar, doctor Angela Merkel. Alegerile federale care au avut loc recent au adus rezultatul scontat, şi anume, victoria doamnei cancelar Merkel şi a uniunii CDU/CSU. Doresc să le adresez felicitări şi mult succes în continuare. Acest rezultat va permite continuarea în aceeaşi manieră prietenească a dialogului la cel mai înalt nivel, atât în plan bilateral, cât şi în cel al Uniunii Europene. Am convingerea că, spre binele României şi pentru viitorul european al naţiunii noastre, locul pe care trebuie să-l ocupăm în dialogul european este alături de Germania şi Franţa, pentru o mai bună integrare, şi nu pe poziţii care slăbesc coeziunea Uniunii Europene. În acest sens, minoritatea germană din România îşi va continua demersul de a contribui la extinderea şi aprofundarea relaţiilor cu Republica Federală Germania în plan politic, economic şi cultural, aşa cum a făcut-o de la Revoluţie încoace. Sunt totodată convins că trebuie să acţionăm politic pentru creşterea investiţiilor germane în economia românească şi pentru dezvoltarea relaţiilor comerciale bilaterale, care în anul precedent au atins un maxim istoric de peste 26 de miliarde de euro, ocupând de departe locul întâi în ierarhia comerţului exterior al României. În final, doresc să felicit Germania şi poporul german cu această ocazie şi să le doresc pace şi prosperitate împreună cu noi, românii, în Europa unită. Vă mulţumesc frumos.

: Vă mulţumesc, stimate domnule preşedinte. Stimate colege, Stimaţi colegi, Cred că se încearcă rezolvarea unei chestiuni eminamente executive, printr-un demers legislativ. Ceea ce se întâmplă la paşapoarte, în fiecare an, în luna august, nu e o chestiune de lipsă de legislaţie, ci o chestiune de proastă administrare. În consecinţă, demersul acesta legislativ nu e justificat nici în această formă, cu atât mai mult cu cât, într-adevăr, consacră diferenţe între cei care trăiesc în ţară şi cei care trăiesc în străinătate. Poate însă să se constituie într-un semnal de alarmă pentru o problemă care nu a fost rezolvată nicicând în ţara noastră. Nici de actualul, nici de fostul sau de fostele guverne, de autorităţi îndrituite s-o facă. Deci nu credem că soluţia este un nou proiect de lege sau o iniţiativă legislativă, ci o mult mai bună administrare, măsuri luate în plan executiv, şi nu în plan legislativ. Vă mulţumesc frumos.

: Vă mulţumesc frumos. Stimată doamnă preşedinte, Stimate colege, Stimaţi colegi, Pe 16 iunie 2017 Europa şi Germania au pierdut un mare politician, dedicat ideii unităţii europene, apreciat de către doi preşedinţi americani contemporani cu el ca fiind "cel mai bun lider european al celei de-a două jumătăţi a secolului al XX-lea". Este vorba despre fostul cancelar federal, doctor Helmut Kohl, care a condus Guvernul Federal al Germaniei din 1982 până în 1998. Helmut Kohl este arhitectul reunificării Germaniei şi, împreună cu preşedintele francez François Mitterand, inspiratorul Tratatului de la Maastricht, care stă la baza Uniunii Europene. Helmut Kohl a devenit membru al Uniunii Creştin Democrate-CDU în 1946. A studiat istorie şi ştiinţe politice. În 1969 a fost ales prim-ministru al Landului Renania-Palatinat, în 1973 a devenit preşedinte federal al CDU şi în 1982 cancelar federal, în urma unui vot constructiv de neîncredere împotriva Guvernului Schmidt. A câştigat alegerile din 1983, devenind cancelar a doua oară, şi a luat decizia staţionării de rachete nucleare în Germania pentru echilibrarea situaţiei strategice în contextul Războiului Rece. A fost primul cancelar german care s-a adresat Knessetului în 1984. Pe 22 septembrie 1984 Kohl şi Mitterand au comemorat împreună victimele Primului Război Mondial la Verdun şi, ca expresie a reconcilierii franco-germane, s-au ţinut de mână într-un gest simbolic. Această apropiere franco-germană a fost decisivă pentru proiectele europene ulterioare, Tratatul de la Maastricht, moneda unică europeană euro, dar şi reunificarea Germaniei. El a fost cel care a prezentat un plan de reunificare, înţelegând şansa istorică existentă, chiar împotriva reticenţelor unor politicieni germani ai momentului respectiv. În februarie 1990 a obţinut de la Mihail Gorbaciov garanţia URSS în favoarea reunificării. Prin reunificarea Germaniei a început de facto şi de jure extinderea Uniunii Europene şi a NATO către Europa de Est, un proces de care a beneficiat şi România. Cancelarul Kohl a fost şi un prieten de nădejde al ţării noastre, pe care a ajutat-o în momente de cumpănă, cum ar fi iarna 1989-1990 sau anii 1997-1998, când am trecut prin dificultăţi economice enorme. Helmut Kohl a fost un cetăţean european în adevăratul sens al cuvântului şi, de aceea, Europa îşi va lua rămas bun, printr-o ceremonie europeană la Strasbourg, aceasta fiind prima de acest gen din istorie. Dumnezeu să-l odihnească! Vă mulţumesc.

: Stimate domnule preşedinte, Stimate colege, Stimaţi colegi, Evident că Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale va vota în favoarea iniţiativei. Sigur că este un lucru bun şi important, măcar din punct de vedere legislativ să întărim coerciţia. Singura chestiune care trebuie spusă este însă că de la prevederea legală până la aplicare e cale lungă. Noi ne facem datoria şi adoptăm această lege - am aproape convingerea unei unanimităţi în ce-o priveşte - dar, dacă cei chemaţi să urmărească modul cum se aplică, dacă operatorii nu vor fi şi ei constrânşi, la fel ca cetăţenii, să pună la dispoziţie logistica necesară - că degeaba încerc să adun deşeuri selectiv, dacă nu am unde s-o fac... Deci toate aceste lucruri concură la o situaţie care în momentul de faţă este catastrofală. România are o gravă problemă din acest punct de vedere, dincolo de posibilele sancţiuni care ar putea veni din partea Comisiei. Însă această problemă gravă a societăţii presupune, după părerea mea, şi o altă componentă. Eu cred că, dincolo de o campanie de sensibilizare publică a cetăţenilor, foarte mulţi cetăţeni nu conştientizează această problemă şi nu iau măsuri pentru rezolvarea ei. Cred că ţine şi de un anumit nivel de educaţie. Or, cred că la nivelul sistemului de învăţământ, la nivelul sistemului de educaţie, pornind de la cei mai mici copii, trebuie să se înţeleagă acest lucru. Experienţa altor ţări în materie reprezintă un exemplu de bună practică. Deci nimeni nu s-a născut învăţat, nimeni nu ştie de la bun început ce are de făcut. Deci cred că e nevoie de o acţiune concertată, şi în ceea ce priveşte coerciţia, dar şi în ceea ce priveşte educaţia. Şi aici sigur că rolul revine administraţiei şi componentelor Executivului. Noi, ca parlamentari, nu putem decât să atragem permanent atenţia că aceste lucruri trebuie să se întâmple. Vă mulţumesc frumos. Şi aşa cum spuneam, vom vota în favoarea acestui proiect de lege.

: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Am solicitat să dezbatem proiectul, pentru ca să se respecte Regulamentul, şi sigur că va avea aceeaşi soartă ca şi celălalt. Nu este nicio îndoială. Nu ştiu cu ce se ocupau unii prin 2012, când s-a depus proiectul. Probabil că nici până în ziua de azi nu au înţeles că, de fapt, era un apel la buna administrare. Le-aş spune şi cine este inspiratorul moral al acestui proiect de lege, pentru că este o mare personalitate a culturii româneşti, membru marcant al PSD, dar care nu mai este printre noi şi de aceea n-am să îi invoc numele, pentru că nu este elegant. Dar, repet, aceste procese de intenţie, făcute de oameni care habar nu au de ceea ce se întâmpla în anul 2012 în Parlament sunt absolut nelalocul lor. O bună intenţie privind prezervarea patrimoniului naţional, privind protejarea patrimoniului mondial UNESCO - nu avem foarte multe obiective UNESCO în România. Spre deosebire de diverşi vorbitori care, repet, nu înţeleg nimic din acest lucru, există entităţi private în România care ţin de unele minorităţi naţionale care administrează exemplar patrimoniul mondial UNESCO de pe teritoriul României. Aceasta este situaţia: Vox Populi, Vox Dei! Vii în Parlament, vorbeşti ce nu înţelegi şi mai ai şi tupeul să te referi la alte grupuri parlamentare. Acest mod de a face politică este străin de noi. Niciodată nu am urmărit scopuri patrimoniale sau de altă natură, mai ales în privinţa protejării patrimoniului cultural naţional. Dezamăgirea noastră este dublă: pe de o parte, pentru faptul că s-a procedat cum s-a procedat, şi, pe de altă parte, pentru absolut nemeritatele şi absolut lipsitele de eleganţă afirmaţii care s-au făcut aici, la adresa grupului nostru parlamentar. Avem însă o memorie lungă. Vă asigurăm de acest lucru! Vă mulţumesc frumos.