: "Şi copiii străzii sunt copiii României - 21 martie, Ziua internaţională a copiilor străzii" În 1998, Federaţia Internaţională a Comunităţii Educative, organizaţie cu rol consultativ pe lângă UNESCO, instituie 21 martie ca fiind Ziua internaţională a copiilor străzii, prin Rezoluţia Forumului Internaţional "Prietenii Copiilor Străzii", desfăşurat la Varşovia. 21 martie este astfel ziua în care trebuie să ne amintim mereu de responsabilitatea pe care o avem faţă de drepturile fundamentale ale copiilor, de a le respecta, de a le promova şi de a face tot ce ne stă în puteri pentru a le proteja. Ziua internaţională a copiilor străzii trebuie să reprezinte un moment de reflecţie şi de conştientizare a existenţei acestor copiii. Ei sunt tot copiii României. De aceea, în această zi, mai mult decât oricând, trebuie să discutăm despre provocările cu care se confruntă şi despre rolul mult mai activ decât până acum, pe care statul şi decidenţii politici trebuie să şi-l asume pentru a veni în sprijinul lor. Însă cine sunt aceşti copii ai străzii? Cercetările arată că proporţia copiilor străzii, proveniţi din orfelinate, este minoritară, 20% -40%, în raport cu 60% - 80% minori proveniţi din familii numeroase cu disfuncţionalităţi importante - violenţă domestică, alcool, divorţ, recăsătorii, parteneri multipli sau situaţii monoparentale. Totodată, există copii şi nou-născuţi în familiile care locuiesc pe stradă. Se poate vorbi de familii constituite din ex-copii ai străzii care au devenit adulţi sau de familii în sărăcie extremă. Copiii şi tinerii care trăiesc permanent în acest mediu dorm pe străzi, în canale, în diverse clădiri abandonate, care de multe ori nu au apă, electricitate şi sunt insalubre. Ei nu au acces la serviciile publice care ar trebui să fie gratuite pentru minori, precum sănătatea şi educaţia, iar speranţa de viaţă este limitată. Un număr mare de copii sau tineri ai străzii nu au documente de identitate sau nu au reşedinţa în Bucureşti, ceea ce înseamnă limitarea posibilităţii de integrare a acestora. Conform ultimului studiu, realizat de Organizaţia Salvaţi Copiii România, în 2013, 47% din totalul respondenţilor afirmă că au beneficiat, până la momentul cercetării, de servicii de asistenţă, de sprijin. Referindu-se la tipul de servicii accesate, 26% afirmă că au beneficiat de asistenţă medicală, 25% au primit ajutoare materiale, 11% au beneficiat de serviciile centrelor de zi şi 4% au fost ajutaţi să îşi facă acte de identitate. Întrebaţi din partea cărei instituţii au beneficiat de aceste servicii, majoritatea respondenţilor, aproximativ 60% din totalul acestora, indică, în mod neasistat, diferite organizaţii neguvernamentale - ARAS, Caritas, Concordia, Parada, Salvaţi Copiii, Samusocial - şi sub 5% diferite autorităţi publice - direcţii de asistenţă socială şi protecţia copilului, în special. În România, legislaţia care vizează direct copiii străzii a apărut abia în 1997, ea fiind adaptată şi modificată ulterior. În prezent, protecţia copiilor aflaţi în dificultate este reglementată de Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, însă multiplele situaţii de risc pe care le arată diverse studii, precum şi realitatea din stradă demonstrează nevoia unei actualizări a cadrului normativ care face referire la incluziunea socială a copiilor şi a tinerilor. Consiliul Tinerilor Instituţionalizaţi, organizaţie neguvernamentală care luptă pentru drepturile copiilor şi tinerilor din sistemul de protecţie, militează pentru creionarea unei strategii naţionale privind incluziunea socială a copiilor şi tinerilor instituţionalizaţi şi postinstituţionalizaţi din România, tocmai pentru a preveni situaţiile de locuire informală sau în stradă. De asemenea, Asociaţia Young Initiative, organizaţie nonprofit care le oferă copiilor şi tinerilor cu oportunităţi reduse instrumentele educaţionale necesare pentru a se dezvolta personal şi profesional, a realizat un document de politică publică - Carta Albă a Tinerilor fără Adăpost din România - în care prezintă o imagine de ansamblu a situaţiei tinerilor fără adăpost şi propune soluţii posibile pentru această categorie. Pentru a putea să-i ajutăm, este necesar să cunoaştem nevoile urgente pe care le au, precum şi care sunt cele mai potrivite metode de intervenţie pentru rezolvarea situaţiei lor. Şi trebuie, în primul rând, să începem prin a cunoaşte numărul exact de copii care trăiesc pe stradă. De aceea, este important ca specialiştii, cei care lucrează cu copiii străzii, organizaţiile neguvernamentale naţionale şi internaţionale, instituţiile publice din domeniu să se aşeze la aceeaşi masă şi să lucreze împreună cu factorii decidenţi, în vederea identificării celor mai bune soluţii. Iar în perioada următoare voi organiza o dezbatere publică unde vă aştept alături de mine pe toţi, indiferent de familia politică din care faceţi parte, pentru a construi împreună un viitor mai bun inclusiv pentru cei denumiţi în mod nedrept copiii străzii. Ei sunt copiii noştri, copiii României şi avem obligaţia să construim o lume mai bună şi pentru ei.