: Distinsă adunare, Doamnelor şi domnilor, Stimaţi colegi şi invitaţi, Azi comemorăm un eveniment istoric de mare importanţă pentru societatea românească, dar şi pentru formarea Statului Modern Român. Comemorăm Unirea Basarabiei cu România, un act istoric care este într-adevăr o poveste de succes a istoriei româneşti, în pofida faptului că această unire cu Ţara Mamă nu a fost de lungă durată. Unirea Basarabiei cu România din 1918 a fost un proiect naţional, un obiectiv major, îmbrăţişat de toţi românii, indiferent în ce ţară au trăit. Trebuie să subliniem însă că aportul determinant în realizarea acestui deziderat a fost adus de basarabeni. Aspiraţia de libertate, dorinţa puternică pentru autodeterminare şi curajul prin care ei au urmărit aceste obiective sunt şi azi un exemplu demn de urmat. Consider că acum, în anul Centenarului, trebuie să vorbim de aceste învăţăminte care şi astăzi sunt valabile şi care sunt importante şi pentru noi, maghiarii din România. Unirea Basarabiei cu România s-a făcut pe baza unor principii. Citesc câteva puncte din Declaraţia semnată de Ion Dinculeţ, preşedintele Sfatului Ţării, şi Ion Buzdugan, secretarul Sfatului Ţării. La punctul 2 al Declaraţiei s-a pronunţat că "Basarabia îşi păstrează autonomia provincială, având un Sfat al Ţării - Dietă ales pe viitor prin vot universal, egal, direct şi secret, cu un organ împlinitor şi administraţie proprie". La punctul 6 se declară "Respectarea drepturilor minorităţilor din Basarabia". Iar la punctul 10 că "Libertatea personală, libertatea tiparului, a cuvântului, a credinţei, a adunărilor şi toate libertăţile obşteşti vor fi garantate prin Constituţie". Doamnelor şi domnilor, Chiar şi liderii români din provinciile care s-au unit cu Ţara Mamă erau conştienţi de caracteristicile culturale, istorice şi etnolingvistice ale zonelor respective şi au atras atenţia asupra acestora în declaraţiile lor de unire. După 100 de ani de la Marea Unire, considerăm că în cadrul Uniunii Europene trebuie să fim capabili să discutăm despre aceste principii care au în vedere garantarea drepturilor comunitare şi egalitatea faţă de legi. De 100 de ani dezideratul comunităţii maghiare din România nu reprezintă altceva decât acele principii care au fost importante şi pentru românii basarabeni, bucovineni sau orice altă comunitate minoritară naţională din Europa. Trebuie să ne punem întrebarea, dacă obţinerea libertăţii şi a autodeterminării românilor basarabeni a fost şi este apreciată de noi, de societatea românească, ca o mare realizare şi un lucru pozitiv, doleanţele comunităţii maghiare, de a lărgi cadrul legislativ în privinţa drepturilor minoritare, de ce nu sunt privite în acelaşi fel? De ce suntem respinşi ori de câte ori încercăm să vorbim despre autonomie locală, culturală sau teritorială? De ce se încearcă prin diferite tertipuri obstrucţionarea înfiinţării şcolilor cu predare în limba maghiară, cum este şi cazul Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş? De ce se vrea să ni se ia dreptul la simbolurile noastre naţionale, dreptul de a ne folosi limba maternă în administraţia locală? Consider că măcar acum, în anul Centenarului, trebuie să renunţăm la standardele duble şi să purtăm un dialog serios. Trebuie conştientizat faptul că libertatea majorităţii nu va fi mai puţină dacă se acordă comunităţii maghiare dreptul de a decide asupra propriilor probleme. Exemplul basarabenilor, dar şi exemplul maghiarilor din Transilvania ne arată faptul că dorinţa de libertate, de autoafirmare nu poate fi asuprită nici de cea mai dură politică de asimilare. Românii din Basarabia au supravieţuit politicii de anihilare a regimului ţarist, iar mai apoi a regimului sovietic. La rândul lor, maghiarii din România au rezistat în faţa ororilor comuniste, a încercărilor sistematice de asimilare în perioada ceauşistă. Exemplul românilor basarabeni ne dă o speranţă în plus că într-o zi aspiraţiile noastre vor fi ascultate şi acceptate de majoritate. Eu cred că despre aceste aspecte trebuie să purtăm un dialog deschis, în anul Centenarului. Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze.)

: Domnilor preÅŸedinÅ£i, Doamnelor ÅŸi domnilor deputaÅ£i ÅŸi senatori, StimaÅ£i colegi, ÃŽn fiecare an, ziua de 21 decembrie este pentru noi o zi încărcată de emoÅ£ie. Este data la care comemorăm RevoluÅ£ia din decembrie 1989. Anul 1989 a marcat, la nivel internaÅ£ional, căderea regimurilor comuniste în ţările din Europa Centrală ÅŸi de Est. Acum 28 de ani, locuitorii României, indiferent de naÅ£ionalitate, s-au ridicat împotriva dictaturii comuniste. ÃŽn anii Â’80, marea utopie a umanităţii în secolul al XX-lea, ideologia comunistă, a ajuns ÅŸi în Å£ara noastră în pragul colapsului. ÃŽn timp ce în Europa de Est se vorbea despre "Perestroika" ÅŸi "Glasnost", regimul lui Nicolae CeauÅŸescu se afla într-o gravă criză economică, socială, politică, fără posibilitatea reformelor, lăsând societatea românească fără perspectiva unei tranziÅ£ii paÅŸnice de la comunism la un alt sistem politic. Promisiunile referitoare la societatea multilateral dezvoltată, mobilizarea societăţii prin sloganuri naÅ£ionaliste nu-i mai mulÅ£umeau pe români. Minorităţile naÅ£ionale din România, care au mai rămas după emigrarea evreilor ÅŸi a germanilor, sufereau în acel moment de o dublă oprimare. ÃŽn afara gravelor probleme sociale ÅŸi economice, prin Programul de sistematizare ÅŸi omogenizare era pusă în pericol ÅŸi existenÅ£a lor, deoarece, pentru prima dată în România de după 1918, se urmărea direct asimilarea forÅ£ată a acestor comunităţi. ÃŽn perioada 1947-1989, poporul maghiar, ca ÅŸi poporul român au fost victimele aceluiaÅŸi sistem dictatorial, ambele naÅ£iuni aspirau în aceeaÅŸi măsură la acea libertate mult aÅŸteptată. RevoluÅ£ia din decembrie 1989, lupta pentru libertate, nu a fost doar lupta românilor, aÅŸa cum nici RevoluÅ£ia din 1956 nu a fost doar revolta maghiarilor. Este cunoscut faptul că scânteia RevoluÅ£iei, la TimiÅŸoara, a fost aprinsă de preotul reformat Tőkés Lásló. Minorităţile naÅ£ionale din România au participat activ la răsturnarea dictaturii comuniste. ÃŽn timpul RevoluÅ£iei din 1989 s-a creat un sentiment puternic de unitate împotriva duÅŸmanului comunist comun, sentiment care a surclasat apartenenÅ£a etnică. ÃŽn TimiÅŸoara, în BraÅŸov, în Cluj, în Târgu MureÅŸ, în diferitele unităţi militare din Å£ară, alături de români, zeci de maghiari ÅŸi cetăţeni români de altă naÅ£ionalitate ÅŸi-au jertfit viaÅ£a pentru libertate. Din acest motiv, am convingerea că RevoluÅ£ia din decembrie 1989 a fost revoluÅ£ia noastră, a tuturor, români, maghiari ÅŸi alte etnii. Este un pas foarte important că după decenii de tăcere ÅŸi de uitare, azi se încearcă o abordare sinceră a evenimentelor, se încearcă elucidarea faptelor. Uniunea Democrată Maghiară din România sprijină pe deplin acest proces ÅŸi în continuare. Această revoluÅ£ie, la fel ca multe alte evenimente din istorie, ne dovedeÅŸte faptul că, în ciuda anumitor disensiuni, în momentele decisive, critice ale istoriei, noi, maghiarii ÅŸi românii, am stat pe aceeaÅŸi parte a baricadei. Azi, când mulÅ£i încearcă să nege acest fapt, putem afirma ferm că avem mai multe obiective, mai multe scopuri comune decât am avut vreodată în istorie. Dacă ne gândim doar la anul viitor, când se vor aniversa 100 de ani de la formarea României moderne, trebuie să ne concentrăm asupra obiectivelor pe care le propunem împreună pentru următorii ani. Azi nu luptăm împotriva comunismului, luptăm pentru o Europă puternică ÅŸi unită, pentru libertatea de exprimare, pentru un trai mai bun, pentru întărirea statului de drept, pentru o alianţă cât mai strânsă între naÅ£iunile Europei. UDMR a fost printre primele formaÅ£iuni politice care, la începutul anilor Â’90, ÅŸi-a manifestat dorinÅ£a pentru un parteneriat strategic cu structurile nord-atlantice, pentru aderarea României la Uniunea Europeană, jucând un rol important în procesul de democratizare a ţării. StimaÅ£i colegi, Dacă punem în balanţă cei 28 de ani de după RevoluÅ£ie, dacă ne adresăm întrebarea de unde am pornit, ce am dorit ÅŸi unde am ajuns, putem constata, din păcate, că pericole există ÅŸi azi. Cel mai mare pericol în această parte a continentului este acum naÅ£ionalismul, populismul, demagogia, scepticismul faţă de valorile democratice ÅŸi europene. Eu sunt convins totuÅŸi că este o greÅŸeală istorică să credem, să acceptăm faptul că azi nu avem obiective comune, că nu avem nevoie unii de alÅ£ii. Acum este responsabilitatea noastră comună să decidem ce facem cu libertatea noastră câştigată în 1989. Propunerea mea, a noastră, este să căutăm toate căile colaborării ÅŸi să continuăm să construim împreună. Este posibil ca unii să nu înÅ£eleagă exact importanÅ£a acestei colaborări, însă sunt convins că peste ani, poate peste decenii, vom spune că a meritat, că acesta a fost drumul cel bun, aceasta a fost decizia corectă ÅŸi cea mai bună cale de urmat, la fel cum a fost ÅŸi în 1956 ÅŸi în 1989. Vă mulÅ£umesc. (Aplauze.)