: Domnule preşedinte, Stimată doamnă ministru, Am un discurs puţin paralel cu colegii mei, în sensul că mă bucur foarte tare că colegii de la Partidul Democrat au depus această moţiune în Camera Deputaţilor. Mă bucur şi îi felicit pentru faptul că au scris un text atât de interesant şi că au produs motive pentru o discuţie atât de largă. Mă mai bucur pentru unele lucruri pe care le-am notat în nume personal, evident. Ce poate face această moţiune? Păi, poate sensibiliza din nou populaţia României faţă de impactul extraordinar pe care l-a avut această lege, în momentul în care Guvernul a răspuns pentru ea. De ce mă bucur? Pentru că poate obliga actualul ministru, pe doamna ministru Andronescu, să răspundă cum se cuvine şi profesionist la reperele colective impuse de reacţia pe care au avut-o oamenii la această lege. Pentru că poate mobiliza toate cadrele didactice din România, de orice grad ar fi, să ofere ministerului soluţii reale, reparatorii ale legii. Şi, în ultimul rând, mă bucur pentru că eu personal sunt legat prin nenumărate fire de aplicarea rapidă a acestei legi. Şi cum sunt legat? Sunt în clasa zero, prin nepoata mea. Ruptă la 5 ani de grădi’, introdusă pentru somnul dulce de dimineaţă în clasa zero şi apoi într-un after school la fel de modern ca trecutele internate, la care stăteau unii copii. Sunt legat de această lege prin faptul că sunt beneficiarul scoaterii mele din învăţământ, din învăţământul universitar, în ziua când am fost schimbat prin alegeri din funcţia de rector al UMF "Carol Davila" şi am rămas ne-titular, după 8 ani de conducere a universităţii, cu o incomodă plată cu ora, conform legii actuale. Sunt, de asemenea, beneficiarul unei idei măreţe, aceea că trebuie să am o cotutelă umilitoare, după părerea mea, la conducerea de doctorat a celor care se înscriu la mine. Şi trebuie să mă rog de un coleg mai tânăr să aibă răbdarea să participe împreună cu mine, pentru că probabil că eu sunt expirat, şi doamna ministru poate confirma treaba asta, şi trebuie să am un băiat care să urmărească ce spune candidatul. Şi mă mai simt obligat cu ceva, doamna ministru. Să vă spun că mă simt responsabil pentru devalizarea universităţii de cadre didactice de vârf care au împlinit doar din nefericire, la 8 februarie 2011, 65 de ani sau peste, dar au salvat reparator, aşa cum se scrie într-o hotărâre a Guvernului României, prin menţinerea până la 70 de ani a celor rămaşi, din fericire, născuţi cu 5 sau 6 luni după unii care n-au mai putut beneficia de această reparaţie morală. Mă simt din nou responsabil, şi aici trebuie să vă fac să înţelegeţi un element deosebit de grav pentru învăţământul românesc, de faptul că tinerii nu mai pot în nici într-un fel, normal, promova în diverse grade profesionale, ci trebuie să plătească bani, pe care nici ei şi nici familiile lor nu-i au, unor reviste socotite de top la un moment dat de conducătorii învăţământului superior românesc. Mă scuzaţi pentru bucurie, şi mă scuzaţi pentru unele idei personale pe care am vrut să vi le transmit.