Declarații
Exemplu: "pensii", "taxe", etc
Dacă te autentifici vei putea
să selectezi pasaje de declarații pentru a le marca drept importante.
1. | : Vă mulţumesc, stimate domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi invitaţi, Membrii Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale nu vor susţine această propunere legislativă. Am şi câteva motive bine întemeiate. Aşa cum spuneam, am prezentat colegilor mei şi în grupul parlamentar această propunere şi iată că prevederile actului normativ, în primul rând, clar, foarte clar pot sublinia, sunt superficiale. Nu se respectă prevederile art. 15 din Legea responsabilităţii financiar bugetare nr. 69/2010. Nu se respectă normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, conform art. 33 din Legea nr. 24/2000. Nu sunt alocate sumele suficiente pentru acoperirea nevoilor generale, inclusiv de infrastructură din învăţământul preuniversitar de stat. Şi exemplele ar putea continua. Toate aceste argumente - şi nu numai acestea - stau la baza votului pe care membrii Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale îl vor da. Deci nu susţinem această propunere legislativă şi vom vota în consecinţă. Vă mulţumesc. | |
|
|
Date de contact
Declarații
25 Apr 2018
| : Vă mulţumesc, stimate domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi invitaţi, Esenţa propunerii legislative constă în faptul că, iată, statul va asigur... |
18 Apr 2018
| : Vă mulţumesc, stimate domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi invitaţi, Membrii Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale sunt de acord cu mo... |
16 Apr 2018
| : Vă mulţumesc, stimate domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi invitaţi, Acesta este un subiect foarte important, în ceea ce ne priveşte, dar este un... |
16 Apr 2018
| : Vă mulţumesc, stimate domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi invitaţi, Subiectul de astăzi este un subiect controversat. S-a discutat foarte mult î... |
11 Apr 2018
| : "Elevii olimpici ai României, savanţii de mâine" Între două sărbători sacre, elevii olimpici ai României au adus primăvara în sufletul nostru, prin bucuria de a se întrece la olimpia... |
Alte legături
| |