Informații obiective despre politicieni și alegeri - Harta Politicii Din România
ex: "basescu", "d1 prahova", "magheru bucuresti", etc
Sonia Maria Drăghici
Sonia Maria Drăghici
 > Sumar  > Declarații
Declarații
Exemplu: "pensii", "taxe", etc
11.
: "Dialogul social în România = dialogul surzilor" (Cui îi pasă de drepturile lucrătorilor în România?) Apropiatul final al mandatului actualei guvernări şi mai ales avalanşa crizelor socio-economice care îngrijorează opinia publică, ne obligă acordăm un plus de atenţie problemelor circumscrise politicilor sociale. Ar fi aproape de prisos reamintesc faptul , încă de la instalare, în decembrie 2004, guvernului i-a lipsit un proiect viabil, adaptat la nevoile societăţii româneşti sau vreo strategie de gestionare a relaţiilor sociale. O tristă dovadă în acest sens este furnizată şi de actualele mişcări de protest ale salariaţilor. Nu există domeniu de activitate care fi rămas neafectat de tensiuni sociale, iar acestea au atins cote fără precedent, în ultimii doi ani. Obiectul nemulţumirilor nu constă, aşa cum se întâmplă în majoritatea statelor europene, doar în incongruenţele intervenite între organizaţiile sindicale şi patronate (vezi cazurile "Dacia" şi "Mittal Steel"), ci şi în incapacitatea administraţiei publice de a genera politici sociale coerente şi o justă repartiţie a costurilor şi beneficiilor între angajaţii serviciilor publice. O grevă generală a personalului medical a fost evitată in extremis şi în virtutea unor angajamente de a căror respectare avem motive ne îndoim. Transporturile rutiere sunt periodic afectate de proteste ale lucrătorilor şi angajatorilor, datorate sistemului de taxe şi dezinteresului pentru starea infrastructurii. Căile ferate au fost paralizate de greve spontane şi organizate, afişând revendicări salariale. Funcţionarii administraţiei centrale şi locale au demarat şi ei conflicte de muncă, inclusiv greve de avertisment, pe fondul unor negocieri infructuoase cu Executivul. La finele săptămânii trecute s-au consumat alte două faze ale conflictului social care-i opune pe guvernanţi celor guvernaţi. În câteva oraşe ale ţării au avut loc proteste ale cadrelor didactice şi personalului administrativ, datorită unei decizii intempestive a Executivului. Dincolo de caracterul aproximativ al motivaţiei cu care acesta din urmă a venit în faţa publicului, trebuie subliniat caracterul arbitrar al unui astfel de act. Dimensiunea cronică a dezastrului social a fost atinsă, însă, sâmbătă, 12 aprilie a.c., când câteva mii de poliţişti din toată ţara au protestat în Capitală, reproşând indiferenţa Ministerului Internelor şi Reformei Administrative la cererile lor. Dacă însăşi categoria profesională instruită pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, obiectiv mai conservatoare şi supusă normelor de disciplină, este constrânsă recurgă la proteste de stradă, este clar lucrurile au ieşit din limitele simplei incompetenţe, cu adaosul de toleranţă condamnabilă cu care suntem deprinşi tratăm aşa ceva. Ne aflăm în faţa unui faliment al politicii sociale a conducătorilor de astăzi ai ţării, dat de faptul guvernul nu s-a mulţumit abandoneze cu totul dialogul social, dar a intrat aproape într-un război nedeclarat cu angajaţii de toate categoriile. Expresia abordărilor conflictuale este sesizabilă din însuşi discursul oficialităţilor. Cu prilejul fiecărei apariţii publice a demnitarilor, cetăţenii sunt avertizaţi, cu o fermitate demnă de o cauză mai bună, ne aflăm într-o perioadă de austeritate, "exigenţele europene" ne obligă reducem cheltuielile publice, dar mai ales Guvernul nu este dispus facă pomeni electorale. Aceasta, în condiţiile în care, conform presei europene, guvernanţii României afişează o opulenţă fără perdea şi susţin ei fac totul în această ţară. Ca depozitari ai încrederii alegătorilor, trebuie reamintim şi domnului prim-ministru şi oricărui subaltern al acestuia, nu guvernează o ţară de asistaţi sociali. Românii nu îşi doresc vocaţia de petiţionari, iar dacă azi se află cu miile în stradă înseamnă se apropie scadenţa pentru sacrificiile care li s-au tot cerut, în ultimii ani. Aderarea la Uniunea Europeană a fost preliminată de acordul forţelor politice şi de negocierile duse de Guvern cu Comisia Europeană, dar succesul s-a datorat efortului de zi cu zi al fiecărui contribuabil şi angajat în parte, aceia care au suportat costurile unor reforme dificile şi au menţinut pacea şi stabilitatea socială. Aceştia consideră au acum dreptul revendice beneficiile anilor de creştere economică şi venituri echitabile rezultate din munca lor. Deşi dispunem de un organism consultativ specializat, Consiliul Economic şi Social, administraţia a preferat tranşeze majoritatea conflictelor prin apelul la justiţie, în paralel cu campanii de intimidare a protestatarilor. Acolo unde nu a avut posibilitate, a finalizat negocieri generatoare de soluţii pe termen scurt. Dialogul social reprezintă o condiţie necesară de funcţionare a oricărei societăţi bazată pe strategii de dezvoltare şi echitate socială. Chiar şi în actualul context mondial, când sistemele de protecţie socială mai fac concesii nevoilor de dezvoltare şi competiţie, statul continuă -şi exercite funcţia de arbitru între angajaţi şi patronate, între managerii prosperităţii şi creatorii săi direcţi. În calitate de membru al Uniunii Europene, România are nevoie de politici sociale care contribuie la minimizarea diferenţelor de dezvoltare faţă de alte state ale UE, pentru ca cetăţenii ei aibă acces la aceleaşi beneficii ca toţi ceilalţi cetăţeni europeni; are nevoie, de asemenea, de programe şi strategii concordante cu principiul de coeziune economică şi socială promovat la nivelul UE, instrumente necesare pentru a depăşi prăpastia între nivelul de dezvoltare românesc şi cel al vechilor state membre ale UE. Coeziunea cu restul regiunilor şi statelor europene se atinge, obligatoriu, şi prin atenţia, grija şi tratamentul corespunzător al forţei de muncă angajate pe piaţa naţională şi europeană. Nu poate fi concepută o dezvoltare sustenabilă în absenţa unei întoarceri oneste a beneficiilor către societatea care generează această dezvoltare. De acest fapt nu s-au convins doar reprezentanţii Comisiei Europene care au asamblat solidaritatea socială în cadrul programului cu care a primit învestitura, dar şi de reprezentanţii marilor corporaţii. În ceea ce-i priveşte pe partenerii sociali, nu este pentru prima oară când Comunitatea dovedeşte mai multă maturitate decât cei care au ajuns întâmplător o conducă. Dacă examinăm cererile sindicatelor, observăm trecerea de la simplele solicitări pecuniare la abordări pe termen lung, vizând îmbunătăţirea condiţiilor de muncă sau corelarea retribuţiilor cu aportul la productivitate şi profit. De aceea, stimaţi colegi, afirmăm România are nevoie, în primul rând, de voinţa politică necesară iniţierii unui dialog social real, care ducă, în timp şi prin eforturi concertate ale părţilor implicate, la un trai decent, echitabil şi calitativ comparabil cu cel al cetăţenilor europeni din restul statelor UE. Stabilitatea socială se construieşte cu eforturi ale tuturor partenerilor pieţei. Dar dacă originalitatea cadrului nostru "democratic" acceptă o guvernare cu susţinerea explicită a 20% din voturile Parlamentului, este greu li se ceară cetăţenilor României accepte o putere clientelară care guvernează exclusiv în folosul unui grup restrâns de persoane.
15 Apr 2008  Sursa: stenograme parlament
12.
: mulţumesc, domnule preşedinte. Vreau spun este binevenită o reglementare juridică a activităţilor care susţin serviciile consulare. Dar eu avea o întrebare pentru comisia noastră: este, în momentul de faţă, în circuit, un proiect legislativ care se referă la taxe pentru servicii consulare? Dacă există o corelare între acelea şi acest proiect legislativ, fiindcă, din punctul de vedere al reformei serviciului consular, cred taxele nu asigură reforma. Ceea ce ni s-a dat aici este un punct de plecare din cadrul, vreau spun, dar nu ni se asigură reforma serviciului consular. Or, toată lumea astăzi aşteaptă această reformă a serviciului consular. Deci, dacă există o corelare şi dacă aveţi în vedere ca acel proiect legislativ aibă susţinere? refer la cel următor. mulţumesc.
14 Apr 2008  Sursa: stenograme parlament
13.
: "Dezinteresul autorităţilor faţă de marile proiecte de infrastructură. Cazul Autostrăzii Transilvania." Consecvenţa cu care guvernul insistă -şi demonstreze incapacitatea managerială în chestiuni care prezintă un interes major pentru cetăţeni, obligă revin asupra unui subiect care s-a mai aflat în atenţia dezbaterilor Parlamentului, evoluţia lucrărilor la Autostrada Transilvania. Şi aici doresc subliniez importanţa infrastructurii pentru dezvoltarea pieţei autohtone, ca bază a competiţiei la nivel european şi global. Deoarece la noi nu există o gândire sistematică referitoare la piaţa internă, ci doar asupra modului în care Bucureştiul se conectează la staţiunile de pe litoralul Mării Negre şi cele de pe Valea Prahovei, înseamnă România este, la momentul actual, spaţiul speculanţilor de iluzii care-şi arogă atributul de conducători ai ţării. Temele recente ale dezbaterii publice, apărute în cazul Autostrăzii Transilvania, oferă o demonstraţie a legăturii nemijlocite între incapacitatea instituţiilor puterii executive de a servi interesele comunităţii şi îndoielnica lor legitimitate politică. Seria de erori care au jalonat evoluţia în cazul Autostrăzii Transilvania, de la proiectata axă de legătură cu infrastructura europeană la eşecul de etapă de care trebuie luăm act, transgresează cadrul economic şi cel administrativ. Avem de-a face cu încă o ilustrare a faliei care s-a creat între guvernare şi comunităţile locale, între cei care iau deciziile şi cei în folosul cărora ar trebui se guverneze. Este suficient ne reamintim de preliminariile acestui important proiect de infrastructură, într-o succesiune fotografică. Deşi ideea unei autostrăzi care impulsioneze dinamica economică a Nord-Vestului României a fost susţinută iniţial de ansamblul forţelor politice, iar exponenţii locali ai fostei coaliţii guvernamentale (D.A.) şi-au supraestimat capacitatea de persuasiune în relaţia cu centrul, susţinerea lucrărilor s-a aflat sub semnul echivocurilor şi amatorismului. Renegocierea contractului a adus întârzieri care în ultimă instanţă au dublat costurile de execuţie. De altfel, în ceea ce priveşte costurile, se vede estimări ferme s-au făcut doar pentru primele trei tronsoane din cele opt, cele la care s-au început lucrările. Primul dintre acestea ar urma - conform reprogramărilor - fie dat în folosinţă abia la finele acestui an. Cu toate Ministerul Transporturilor şi-a asumat angajamente clare, atât în faţa opiniei publice, cât şi în faţa Parlamentului, în sensul va asigura fondurile necesare executării proiectului, în conformitate cu graficul stabilit, tactica de neînţeles a sugerării penuriei de fonduri a furnizat constant motive de controverse între Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale şi compania constructoare. La începutul lunii martie a.c., s-a spus bugetul alocat Autostrăzii Transilvania, pentru 2008, fusese deja epuizat. Am adresat numeroase interpelări pe parcursul ultimilor trei ani, în legătură cu disponibilitatea guvernului de a mai susţine construcţia autostrăzii şi cu felul în care se utilizează fondurile. De fiecare dată, Ministerul Transporturilor ne-a asigurat Autostrada Transilvania continuă fie un obiectiv prioritar şi impasul financiar va fi rezolvat prin rectificări bugetare. Ni s-a comunicat se urmăreşte cu stricteţe graficul achitării lucrărilor, pe măsura executării lor. Dar, cum vorbele nu pot ţine mereu locul faptelor, este clar guvernării actuale i-a lipsit de la început un proiect în ceea ce priveşte infrastructura României. Problemele din Nord-Vestul României se regăsesc la altă scară şi în alte regiuni ale ţării. Autostrada Bucureşti-Ploieşti s-a oprit la marginea pădurii, deoarece Ministerul Transporturilor, probabil, nu cunoaşte legislaţia de mediu şi nu s-a preocupat găsească soluţii tehnice la timp. Aşa-zisa Autostradă Bucureşti-Constanţa este unică în lume, fiind încă lipsită de serviciile pentru cetăţeni. Cearta dintre oligarhii unora şi cei ai celorlalţi (a se citi grupurile de interese din spatele formaţiunilor politice la putere) i-au privat pe cetăţeni de elementarul acces la civilizaţie. O serie de centuri ocolitoare şi drumuri naţionale trenează între licitaţii contestate şi studii de fezabilitate care nu se mai termină. Astfel, suntem îndreptăţiţi ne punem întrebarea: cum se justifică deficitul bugetar în anii trecuţi, dacă divizăm suprafaţa autostrăzilor pe cap de locuitor? Din punct de vedere economic, ne aflăm în faţa unei situaţii greu de explicat, pentru care orice manager al unei companii private şi-ar pierde funcţia şi ar fi probabil nevoit achite daune acţionarilor. Din păcate, Ministerul Economiei şi Finanţelor, atât de talentat în a inova taxe şi impozite, n-a introdus o taxă pe proasta guvernare, iar deţinătorii temporari ai demnităţilor publice nu plătesc material tratamentele de incompetenţă aplicate alegătorilor. Din punctul de vedere al relaţiei stat-societate, avem de-a face cu un exemplu clasic de sfidare a interesul public. Cetăţenii din Nord-Vestul României, cei care contribuie substanţial la bugetele publice, văd cu stupoare singurul proiect care-i viza direct, în ultimele două decenii, este victima relei credinţe şi incompetenţei autorităţilor de azi. Problema are însă şi o dimensiune politică, ţinând de relaţia dintre puterile statului. Reprezentanţii Legislativului au chestionat de mai multe ori guvernul în legătură cu Autostrada Braşov-Borş, iar acesta a dat asigurări lucrările evoluează în parametri estimaţi. Uşurinţa cu care Parlamentul este dezinformat în legătură cu o chestiune de importanţă maximă pentru interesul a milioane de locuitori, ne arată distanţa între valorile atlantismului pe care le invocăm catihetic la ocazii festive şi fondul fanariot al guvernanţilor. Guvernul discuta mai mult despre coridoarele europene, care au menirea dezvolte piaţa europeană şi alte pieţe naţionale şi doar întâmplător de dezvoltarea pieţei autohtone. Mai nou aflăm, din surse externe, Guvernul României se va angaja contribuie la o autostradă în jurul Mării Negre, care are a face tot cu pieţe exterioare care sunt, iată, prioritare în faţa dezvoltării pieţei româneşti. Această atitudine arată actualii guvernanţi au o mentalitate servilă, de a face doar ce se propune din afara şi nu de a dezvolta competitivitatea propriei pieţe, bazată pe produse şi servicii pe care le valorificăm pe piaţa europeană şi pe cea globală. În concluzie, avem motive credem Guvernul nu-şi doreşte, în fapt, pună în execuţie programul de infrastructură pentru interesul României, pentru ca aceasta poată face faţă competiţiei internaţionale, pentru atragerea de investiţii directe. Se poate observa cu uşurinţă Guvernul nu este ataşat unei liste de priorităţi favorabile României, ci doar proiectelor conjuncturale care pot servi numai intereselor grupurilor clientelare. Actuala evoluţie a economiei româneşti, prin periferizarea datorată infrastructurii, va duce la adâncirea decalajelor faţă de celelalte state europene, la o enclavizare a ei ca piaţă şi la discrepanţe economico-sociale pe care le vom vedea în standardele de viaţă ale cetăţenilor României. Deşi timpul pierdut nu mai poate fi recuperat, iar ocaziile de sincronizare rapidă cu ritmurile şi sensurile dezvoltării din UE se risipesc în fiecare zi, considerăm este vital pentru România ca toate forţele politice responsabile din ţară -şi asume un program de investiţii în infrastructură, pe termen mediu şi lung, o listă de priorităţi naţionale şi regionale pe care guvernele viitoare ale României o urmeze şi scoată ţara din zona subdezvoltării cronice.
08 Apr 2008  Sursa: stenograme parlament
14.
: "Este posibilă egalitatea de şanse în România?" România de astăzi este o ţară europeană care înfăţişează printre cele mai multe inechităţi şi discrepanţe. În numai aproape două decenii de postcomunism, prin "privatizare" şi inginerii financiar-politice s-a reuşit crearea unei grupări milionare (în Euro) care nu-şi poate justifica prosperitatea prin contribuţii la progresul social-economic al ţării, ci numai prin accesul la aşa-numitele "şanse" ale vieţii. Ceea ce a presupus transferul bunurilor publice către cele private fără legitimitate socială, cu "legalitate" construită pentru avantajarea "şanselor" învârtiţilor societăţii. Drept urmare, având în vedere puţinătatea capitaliştilor adevăraţi (care nu înseamnă doar deţinerea de capital), în România s-a reuşit performanţa, deloc de dorit într-o ţară cu adevărat europeană, de a se evolua către o societate în care egalitatea de şanse se realizează pe etaje care, dacă se va continua în acest mod, vor ajunge nu mai comunice şi se intre într-un blocaj social, generator de crize, conflicte şi instabilitate. Unul din domeniile în care România se confruntă cu grave întârzieri în raport cu paradigma europeană este cel al politicilor sociale. Dacă problematica economică a fost abordată aproape exclusiv din perspectiva intereselor mediului de afaceri, iar drepturile lucrătorilor şi interesele milioanelor de pensionari sunt apărate cu tot mai mare greutate de către sindicate şi organizaţiile de profil, transpunerea în viaţa cotidiană a principiului egalităţii de şanse nu s-a bucurat de prea mare atenţie pe parcursul ultimilor ani. Acest defazaj nu se limitează doar la incapacitatea Executivului actual de a propune soluţii pertinente la problemele cu care se confruntă categorii sociale aflate, în mod tradiţional, în aria excluziunii sau marginalizării. Societatea civilă care, în statele europene, a secondat acţiunea administraţiei publice şi a făcut presiuni în vederea unor strategii coerente de integrare socială, nu s-a dovedit în măsură creeze, în România, infrastructura necesară combaterii discriminării şi excluziunii de orice fel. Pentru a conştientiza importanţa intereselor unei lumi pe care facem prea puţine eforturi pentru a o înţelege, ar fi suficient pornim de la seria de valori proclamate constant drept fundamente ale integrării europene. Atât Comisia Europeană, cât şi preşedinţiile Uniunii Europene invocă, alături de afinităţile date de civilizaţia comună şi de similitudinea intereselor economice, şi o componentă civică, provenită din asumarea idealurilor de libertate, prosperitate şi solidaritate. Într-o ţară ieşită din eşecul etatismului socialist şi intrată în era utilitarismului mercantil şi exacerbarea individualismului, asemenea deziderate pot părea patetice sau proiecţii ale utopiilor post-moderne. Până acum, Executivul a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a îndreptăţi asemenea false prezumţii. Ca şi în alte domenii, autorităţile se situează numai prin vorbe în avangarda progresului social. Documentele adoptate de forurile europene sunt ratificate cu fals entuziasm, iar cu prilejul uneia din numeroasele remanieri pe care le-a înregistrat Guvernul portocalizat, politicile sociale au fost puse sub egida unui Minister al Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse. Dincolo de optimismul declaraţiilor oficiale, realitatea socială concretă a evoluat diferit faţă de spusele propagandei oficiale şi în prea mică măsură într-o direcţie pozitivă. Ar fi de ajuns menţionăm dezinteresul cu care se tratează problematica egalităţii între bărbaţi şi femei. Însăşi configurarea Executivului de astăzi, rezultat din restructurarea de anul trecut, a însemnat excluderea femeilor din toate posturile ministeriale. Nimeni nu pretinde aplicăm matematic procentele demografice, dar ar fi greu de acceptat dreapta românească preferă tradiţia antichităţii romane modernităţii europene. Iar exemplul oferit la nivel central se regăseşte în ansamblul administraţiei publice şi chiar în mediul economic, unde prezenţa femeilor în posturi de decizie se reduce la câteva excepţii. Deşi se invocă o scădere a şomajului în termeni nominali, fenomenul afectează un procent mult mai ridicat din rândul populaţiei feminine, iar cercetările de specialitate relevă acestea din urmă continuă facă obiectul unor numeroase discriminări la locul de muncă. Cu dificultăţi încă şi mai mari se confruntă persoanele cu dizabilităţi. În relaţie cu acestea, statul continuă -şi limiteze intervenţia la rudimente de asistenţă financiară, obiectiv precar datorită deficitului de resurse reclamat de bugetul asigurărilor sociale. Instituţiile speciale medicale şi de învăţământ se află la limita dublei subordonări, faţă de Consiliile judeţene şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării, iar faptul se traduce prin abandonul de facto din partea amândurora. Relaţia directă a acestor concetăţeni ai noştri cu instituţiile administrative este inhibată inclusiv de inexistenţa sau plasarea defectuoasă a rampelor de acces în clădiri sau în mijloacele de transport în comun. Deşi legislaţia a propus o serie de stimulente fiscale firmelor care angajează astfel de persoane, sunt multe situaţiile în care companiile preferă plătească impozite mai mari decât facă apel la acest gen de resurse umane. Agenţiile Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă nu au dovedit, până acum, prea multă originalitate şi iniţiativă în facilitarea dialogului între cei aflaţi în dificultate şi potenţialii angajatori, iar deschiderea clamată de sistemul administrativ şi de cel educaţional este dublată de prejudecăţi demult absente din mentalul lumii civilizate. Excluziunea socială nu se reduce la exemplele pe care le-am evocat anterior. Procesul are efecte dezastruoase asupra celor proveniţi din zonele rurale, condamnaţi la discriminare datorită precarităţii infrastructurii şcolare şi medicale. Locuitorii din zonele în care s-a renunţat la activitatea industrială sunt departe de a resimţi efectele prosperităţii Capitalei. În afara unor bune intenţii exprimate la diverse seminarii pe teme sociale, autorităţile persistă în a-i trata pe cei aflaţi în dificultate ca pe o problemă de imagine, pe care o anulează, în parte, prin alocări de fonduri. O abordare realistă a politicilor sociale înseamnă asumarea concretă a subiectului egalităţii de şanse ca obiectiv al evoluţiei societăţii româneşti. Iar acesta nu presupune doar susţinerea financiară a unor categorii de persoane. Căci acestea dispun, la rândul lor, de un vast potenţial creativ, au capacitatea de a se exprima şi ca producători de bunuri şi servicii, iar România nu este atât de bogată pentru a-şi permite ignore astfel de oportunităţi. Lumea europeană în care ne-am integrat a înţeles pe deplin acest lucru, iar de rapiditatea cu care vom trece la măsuri concrete, în sensul mobilizării celor interesaţi prospere ca membri cu drepturi depline ai comunităţii, depinde de ritmul în care vom impulsiona modernizarea profundă a societăţii româneşti. În fapte, nu doar în vorbe!
18 Mar 2008  Sursa: stenograme parlament
15.
: Păi, înainte de respingere, sigur da.
11 Mar 2008  Sursa: stenograme parlament
16.
: Domnule preşedinte, Evident proiectul este pentru respingere. Dar, încă o dată, noi aici suntem legiuitori. Nu facem altceva decât aprobăm nişte cheltuieli care s-au făcut, despre care nu ştim, pe baza unei ordonanţe de urgenţă, care au fost operate. Repet, proiectul este corect -l aprobăm pentru respingere. Nu cer decât avem o informare a Parlamentului, dinspre comisie, împreună cu acest Guvern. Dar sunt pentru respingere. Din sală: Înainte de respingere.
11 Mar 2008  Sursa: stenograme parlament
17.
: Domnule preşedinte, Cred nu este bine trecem chiar aşa de uşor peste acest proiect legislativ. Este o respingere a unei ordonanţe de urgenţă, dar dincolo de respingere, şi care, de fapt, înseamnă haosul legislativ în care trăim datorită ordonanţelor de urgenţă, cred şi vrea foarte mult, domnule preşedinte, avem un raport din partea comisiei, în ce mod a fost instrumentată această ordonanţă de urgenţă până în momentul respingerii, pentru s-ar putea ca ea fi fost instrumentată în vederea alegerilor pentru Parlamentul European, şi atunci este un punct. O a doua evaluare: în ce mod acest proiect a fost instrumentat, sau această ordonanţă a fost instrumentată din perspectiva Programului Naţional de Dezvoltare Rurală. Dacă a mers pe dezvoltare rurală, din perspectiva programului naţional, atunci este în ordine, dar trebuie ştim. Este simplu respingem, şi nimeni, absolut nimeni nu mai decontează ceea ce s-a cheltuit din fondul bugetului naţional. De aceea, domnule preşedinte, am o mare rugăminte la comisie şi, bineînţeles, din partea Guvernului, prezinte o informare în Parlament a modului în care, pe baza acestei ordonanţe, au fost cheltuiţi bani, repet, în corelare cu Programul Naţional de Dezvoltare sau în afara Programului Naţional de Dezvoltare Rurală. Mulţumesc.
11 Mar 2008  Sursa: stenograme parlament
18.
: Mulţumesc, domnule preşedinte. mărturisesc am aşteptat cu interes, eu personal, această discuţie. propun rămână textul aşa cum este, datorită faptului este un text internaţional, va trebui din când în când ne adoptăm şi noi limbajul cu aceste neologisme. Domnule preşedinte, Greşeala de înţelegere vine din faptul , în 2000, România a transpus legislativ partea acestui memorandum într-o lege de autohtonizare a memorandumului şi aceasta a creat o distorsiune extraordinară pe piaţa românească, inclusiv din punctul de vedere al obiectului acestei legi. De aceea, propun rămână în felul acesta, într-adevăr, cu o revizuire foarte clară din punct de vedere juridic al terminologiei, datorită faptului această terminologie are efecte nu numai în zona noastră, ci are efecte şi în alte spaţii, în alte porturi şi aşa mai departe. Pentru , acele controale care se fac în Portul Constanţa, cum se zicea aici, sau în alte zone, dar, de obicei de autoritatea navală, au efect şi credibilitate în spaţiul de circulaţie internaţional pe oceane şi pe mări. De aceea, noi ne asumăm o responsabilitate, când prin autoritatea naţională întreprindem acestea, deci propun încă o dată o revizuire foarte riguroasă a limbajului juridic. Mulţumesc şi propun o adoptăm.
11 Mar 2008  Sursa: stenograme parlament
19.
: Da.
11 Mar 2008  Sursa: stenograme parlament
20.
: Declaraţie politică privitoare la necesitatea unei evaluări a capacităţii de accesare a fondurilor europene în România La începutul săptămânii trecute a fost lansat oficial Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, document care stă la baza finanţării proiectelor dedicate mediului rural şi agriculturii. Un moment important şi foarte aşteptat de potenţialii beneficiari ai fondurilor pentru dezvoltare rurală. Din păcate, însă, această lansare este târzie şi va trebui însoţită de demersuri complementare din partea autorităţilor responsabile în ceea ce priveşte informarea şi consultanţa oferită celor interesaţi de accesarea acestor fonduri. Pornind de la acest eveniment, considerăm este necesar se realizeze o analiză a cauzelor care au făcut ca România fie pe un loc codaş între statele nou aderate la UE, în privinţa gradului de absorbţie a fondurilor europene. Un recent raport al publicaţiei britanice Financial Times conchidea în România post-2007 "simţul direcţiei încă lipseşte". O afirmaţie care se referă la situaţia generală a căilor şi politicilor aplicate de şi în România, inspirată şi de situaţia absorbţiei fondurilor europene destinate primilor ani postaderare. Deşi România a obţinut cel mai consistent pachet de asistenţă financiară din partea Uniunii Europene, la nivelul ţărilor din ultimul val de extindere, în primul an după aderare nu s-a simţit dorinţa internă de a investi aceste fonduri pentru dezvoltare. Comisia Europeană a evaluat corect situaţia noastră în 2004, a luat în calcul dificultăţile cu care ne confruntăm în plan socio-economic şi a conectat cauza României cu procesul general de dezvoltare a Uniunii Europene. Nici partenerii comunitari, nici potenţialii beneficiari români nu au prevăzut (şi nu puteau prevadă) la finele anului 2004, dimensiunile dezinteresului şi incompetenţei cu care actualul guvern urma gestioneze relaţia cu Uniunea Europeană, în general, şi problema accesării fondurilor structurale, în special. Suportul financiar comunitar a fost unul din catalizatoarele entuziasmului cu care cetăţenii români au susţinut aderarea la Uniunea Europeană. Acesta urma asigure aportul de capital necesar realizării unor proiecte de dezvoltare în diverse domenii, iar probabilitatea accesării unor resurse financiare semnificative a determinat, în primă instanţă, îmbunătăţirea perspectivelor de rating din partea agenţiilor internaţionale de profil, dar şi îndemnul investitorilor străini de a veni în România. Anul 2007 s-a remarcat aproape exclusiv printr-o succesiune de crize în relaţia cu instituţiile europene. Partidele politice care au alcătuit arcul guvernamental au politizat, dincolo de limitele rezonabile, agenda postaderare şi şi-au justificat conduita prin invocarea "directivelor" europene sau a "rapoartelor" elaborate la Bruxelles. Actele de privatizare şi unele măsuri fiscale au alimentat controverse cu forurile europene, datorită manierei în care autorităţile noastre au găsit de cuviinţă implementeze legislaţia privitoare la concurenţă şi servicii. Piaţa internă, sectorul economic în care finanţările europene aveau o importanţă capitală, agricultura, s-au aflat la periferia preocupărilor administraţiei.Mesajele Comisiei Europene şi ale Opoziţiei cu privire la întârzierile în operaţionalizarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, în domeniul sanitar-veterinar, au fost ignorate de Guvern. La finele anului trecut, în mod penibil, Guvernul a ajuns sărbătorească faptul s-a evitat in extremis activarea clauzei de salvgardare pe agricultură şi, implicit, pierderea unor sume din finanţarea globală, din cauza inadvertenţelor în activitatea de inventariere şi raportare a suprafeţelor cultivate. În 2007, România nu a atras niciun euro din fondurile pentru promovarea produselor agricole, deşi oferta de produse ecologice, extrem de căutate pe piaţa europeană, este una din puţinele nişe de piaţă pentru agricultura românească. Mai mult, autorităţile române sunt responsabile pentru autoexcluderea produselor româneşti de carne de pe piaţa europeană. În privinţa fondurilor structurale, nu am avut capacitatea de a atrage aproape niciun fel de finanţări pe parcursul anului 2007. Cele câteva milioane de euro intrate în ţară ca fonduri europene, în anul 2007, provin numai din fondurile de preaderare şi nu răspund nici pe departe necesităţilor interne, nici aşteptărilor posibililor beneficiari. Deşi se cunoştea faptul birocraţia europeană presupune o serie de dificultăţi obiective în accesarea finanţărilor, măsurile necesare pregătirii administrative pentru atragerea acestor fonduri s-au aflat pe ultimele locuri pe agenda guvernanţilor actuali ai României. Dacă în cazul statelor care au aderat în anul 2004 la UE s-a reuşit depunerea de proiecte pentru sume cuprinse între 12% şi 30% din fonduri, în cazul României, Guvernul a avut nevoie de primul an de după aderare, pentru a finaliza infrastructura administrativă. Programul Naţional de Dezvoltare Rurală a fost aprobat de Comisia Europeană abia la sfârşitul lui februarie 2008. Agenţiile de Dezvoltare Regională nu dovedesc, din păcate, nici în prezent, eficienţă şi interes în a-i instrui pe reprezentanţii autorităţilor locale în sensul îndeplinirii unor proceduri puţin familiare acestora, iar Programul Operaţional pentru Competitivitate a fost prezentat doar în urmă cu câteva zile. Deşi avem nevoie vitală de resurse financiare,ne aflăm pe ultimul loc între statele recent integrate în Uniunea Europeană în privinţa accesării de fonduri, în primul an după aderare. În ultimele luni, s-au putut depune o serie de proiecte pentru programul de Mediu şi pentru cel de Dezvoltare Regională, aflate în faza de operare. În privinţa Transportului, ne aflăm într-o fază incipientă şi este firesc estimăm, cu scepticism, suprafeţele de autostradă în centimetri pe cap de locuitor. Acelaşi management dezastruos este utilizat şi în privinţa familiarizării potenţialilor beneficiari cu procedurile necesare obţinerii finanţărilor de la bugetul comunitar. Efectele unei astfel de politici se fac deja simţite la nivelul societăţii româneşti. Entuziasmul pentru aderare a scăzut considerabil, iar un studiu publicat recent subliniază faptul majoritatea agricultorilor nu mai sunt aşa de interesaţi de fondurile europene, din cauza neîncrederii şi dificultăţilor de ordin administrativ cu care se confruntă. Dezamăgirea opiniei publice este firească, dat fiind faptul , în 2007, România a fost practic contributor net la bugetul european, cu o prestaţie de peste 1 miliard de euro. O situaţie de altfel paradoxală, de care administraţia românească se fereşte pomenească. Dar costurile acesteia au apărut, iar cei care le plătesc sunt cetăţenii României. Fenomenul se reflectă, de altfel şi în statisticile europene, care arată în ţara noastră trăiesc cei mai săraci europeni (Eurostat). În loc învăţăm din practicile bune şi greşite ale foştilor "patru săraci", am creat noi înşine o altă specificitate europeană, anume menţinerea societăţii româneşti în sărăcie. Responsabilitatea pentru erorile manageriale în procesul de integrare europeană revine în primul rând guvernului, iar alegătorii l-ar fi sancţionat de câte ori ar fi avut prilejul. Ea aparţine însă şi legislativului, care a dat votul de încredere unei puteri prea puţin interesate în modernizarea ţării, care este pe cale de a rata unul din proiectele naţionale cele mai importante ale acestui început de mileniu. De aceea, solicităm Guvernului prezinte în Parlament un raport asupra stadiului în care se află operarea programelor de dezvoltare convenite cu Comisia Europeană şi care este estimarea factuală privind utilizarea celor peste 30 miliarde de euro, alocaţi României prin cadrul financiar european pentru anii 2007-2013.
11 Mar 2008  Sursa: stenograme parlament
Prev / Next

Nici un comentariu pentru “Drăghici Sonia Maria”

Lasa un comentariu

Date de contact
Flux RSS   Declarații
17 May
2016
: Mulţumesc, domnule preşedinte. Două lucruri vreau să spun: unul referitor la proiectul de lege despre care vorbim şi unul referitor la o discuţie pe care colegul a purtat-o, despre medica... 
17 May
2016
: Mulţumesc, domnule preşedinte. Problema finanţării actului medical spitalicesc este o preocupare de mulţi ani a tuturor guvernanţilor şi, cu siguranţă, că e nevoie mereu de resurse su... 
10 May
2016
: Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "La mulţi ani, România"! 10 Mai marchează pentru ţara noastră trei momente istorice importante: începutul Domniei lui Carol I, încor... 
26 Apr
2016
: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Această iniţiativă legislativă este foarte bine-venită pentru spitalele mici, pentru comunităţile urbane, în care şi medicii din urba... 
07 Mar
2016
: Mulţumesc, domnule preşedinte. Aş vrea să completez spusele domnului preşedinte al Comisiei de sănătate, Buicu. Avem... ne-am aplecat cu toată atenţia, întreaga Comisie pentru sănă... 
Alte legături


Harta politicii
a apărut în

hartapoliticii.ro © 2008-2012

Toate datele de pe acest site sunt oferite cu caracter orientativ. Folosind acest site acceptați că autorii nu își asumă nici o răspundere pentru corectitudinea acestor informații. Dacă aveți întrebări, sugestii sau opinii, vă rog să mă contactați.