: Pe Ion Diaconescu - Dumnezeu să-l odihnească! - nu l-am cunoscut personal, n-am fost colegi în Parlament. Marele politician ţărănist a părăsit instituţia legislativă în anul 2000 şi s-a retras în turnul său de fildeş, să scrie cărţi, să-şi rememoreze viaţa. Pe vremea aceea, eu abia începeam primul meu mandat. Dar cine nu-l cunoştea pe Ion Diaconescu? Chiar dacă, din punct de vedere politic, nimic nu ne apropia, am remarcat întotdeauna ţinuta cu totul specială, elegantă şi demnă, inteligenţa acestui bărbat de stat, sobru, întotdeauna raţional, realist şi profund cunoscător al chestiunilor aflate în dezbatere. L-am urmărit de multe ori, şi înainte şi după anul 2000, în apariţiile sale televizate, atâtea câte au fost, ori în alte ipostaze. Ion Diaconescu nu s-a erijat niciodată în interlocutorul omniscient, deţinătorul adevărului absolut, dimpotrivă, era moderat în afirmaţii, convingător, nu-i lipsea bunul-simţ (doar provenea din lumea satului) şi, ca un veritabil om politic, nu a fost preocupat niciodată de propria lui căpătuială. Chiar dacă acesta ar fi fost singurul lui merit în perioada scurtă în care s-a aflat în prim-planul vieţii politice româneşti, tot ar merita pe deplin respectul şi recunoştinţa posterităţii. Dar Ion Diaconescu a fost cu mult mai mult, iar despre meritele sale personale se va vorbi cu siguranţă pe îndelete, atunci când va veni momentul potrivit. Deocamdată, cu dispariţia lui Ion Diaconescu, o lume se retrage în istorie. Este lumea unor suferinţe greu de imaginat, a umilinţei, a aruncării demnităţii umane la lada de gunoi a istoriei. Cei 17 ani de temniţă comunistă ai lui Ion Diaconescu reprezintă partea barbară a fiinţei umane. Cu siguranţă, trecerea lui în lumea de dincolo ne lasă cu mult mai săraci, într-o perioadă în care decenţa şi bunul-simţ ar fi esenţiale. Că recunoaştem sau nu, odată cu moartea lui se încheie un capitol important din istoria poporului român. Şi ar mai fi ceva. A plecat îndurerat că partidul pe care l-a condus, al marelui Maniu, a rămas divizat. Ion Diaconescu a fost un lider ţărănist de excepţie, un reper moral, un anticomunist convins. A crezut până în ultima clipă că ţărăniştii se vor uni şi vor reveni în prim-planul vieţii politice. "Maniu mi-a spus să nu las partidul să dispară, dar partidul este acum în agonie", avea să afirme Diaconescu cu puţin timp înainte de marea despărţire. Deşi am alte convingeri politice, recunosc fără rezerve că, fără ţărănişti, politica românească este cu mult mai săracă. Dar politica nu ţine seama de sentimente.