Declarații
Exemplu: "pensii", "taxe", etc
Dacă te autentifici vei putea
să selectezi pasaje de declarații pentru a le marca drept importante.
| 1. | : O să cer şi ploaie, că în funcţie de asta ne merge bine la toată lumea. Eu o să fac o declaraţie în nume personal, ţinând cont de o emisiune care a avut loc aseară la "Antena 3" şi vreau să fac câteva precizări. În cadrul companiilor pe care le coordonez lucrează peste 3.600 de salariaţi, vizavi de cei 2.000 de la Nokia care au plecat. Facem comparaţia. Oameni pentru care plătesc la zi taxe la stat şi care prin intermediul acestui loc de muncă au posibilitatea să ducă un trai decent şi să-şi întreţină familiile. Pentru toate activităţile pe care le desfăşor şi le coordonez, plătesc taxe statului român şi am demonstrat de la începutul carierei, cu toate verificările făcute, că adevărul este unul şi nu-s două adevăruri. Având în vedere aceste aspecte dar şi prezentarea unor informaţii false şi profund calomnioase în cadrul emisiunii "Sinteza zilei" de la Antena 3, am decis să acţionez în instanţă postul de televiziune amintit pentru restabilirea adevărului şi pentru sancţionarea celor ce propagă minciuna şi calomnia sub formă de materiale jurnalistice. Din acest moment, mă pun la dispoziţia organelor de anchetă, fără să fie necesară solicitarea aprobării Camerei, sau mai ştiu eu ce, iar în momentul când s-ar confirma aşa ceva, cel ce vă vorbeşte îşi depune demisia din Parlamentul României. Nu este pentru prima dată când postul de televiziune menţionat prezintă informaţii false în ceea ce mă priveşte, înlocuind deontologia profesională şi bunul simţ cu atacuri la persoană şi denigrări. În cadrul emisiunii în care s-au făcut referiri la persoana mea, ele au fost gândite să-mi aducă grave prejudicii de imagine. De aceea este cu atât mai important ca justiţia să se pronunţe, să pună capăt acestor abuzuri. Vreau să vă menţionez că pentru mine este o onoare să produc pâine şi faptul că ai bunul simţ s-o dai şi celor din jurul tău este o onoare şi mai mare. Şi în faţa propriei conştiinţe şi a lui Dumnezeu, eu sunt mulţumit de ceea ce fac şi faptul că în aceste condiţii duc o barcă cu peste 3600 de salariaţi, cu necazurile şi greutăţile care sunt astăzi, dar să te plângi e rău, să te lauzi este şi mai rău. De aceea, fiecare îşi duce crucea lui. Şi vreau să-i atenţionez pe cei de la Antena 3 că, din câte ştiu, n-a început campania electorală şi niciodată n-am dat un pas înapoi, chiar cu orice risc, şi de-a lungul timpului, am dovedit că sunt un temerar în ceea ce fac şi nu mi-este ruşine de ceea ce produc în Insula Mare a Brăilei, că au spus că avem barje, că avem nu ştiu ce. În viaţa mea n-am avut o barjă. Dar, probabil, c-o să-mi iau de aici încolo. Vă mulţumesc frumos. (Aplauze.) |  |
|
|
Date de contact

Declarații
06 Mar 2012
| : Despre perspectivele anului agricol 2012 am mai vorbit şi acum o fac din nou: stăm foarte rău, ne confruntăm cu una din cele mai grele perioade din ultimii 20 de ani. Sunt mai multe probleme,... |
28 Feb 2012
| : Nu cu mult timp în urmă, comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş, a precizat într-o conferinţă de presă că noua politică agricolă a continentului urmăreşte creşterea pr... |
22 Nov 2011
| : Cu permisiunea dumneavoastră, voi continua tema de săptămâna trecută despre noua politică agricolă europeană comună ce se va implementa din 2014, în urma iniţiativei comisarului român... |
15 Nov 2011
| : Comisarul european pentru agricultură, domnul Dacian Cioloş, a fost din nou prezent în România, în perioada 13-17 octombrie, în prima dintr-o serie de vizite în statele membre ale Uniunii ... |
25 Oct 2011
| : Pe Ion Diaconescu - Dumnezeu să-l odihnească! - nu l-am cunoscut personal, n-am fost colegi în Parlament. Marele politician ţărănist a părăsit instituţia legislativă în anul 2000 şi s... |
Alte legături
| |