Declarații
Exemplu: "pensii", "taxe", etc
Dacă te autentifici vei putea
să selectezi pasaje de declarații pentru a le marca drept importante.
| 1. | : Printre construcţiile socialiste mai mult sau mai puţin contestate, sistemul de irigaţii a fost un proiect cu adevărat bun. Înainte de 1989, România avea o reţea de irigaţii întinsă pe o suprafaţă de 3,2 milioane de hectare. Astăzi, la mai bine de douăzeci de ani de la Revoluţie, nu mai există aproape nimic. Irigaţiile au dispărut. Sistemul acela făcut pe timpul comunismului s-a mistuit după 1990. S-a furat tot, de la pompele care trăgeau apa din Dunăre sau din râurile interioare, până la dalele din beton care căptuşeau canalele de irigaţii. Din dale, oamenii şi-au făcut alei prin curte, iar din ţevi, un soi de boltă în jurul caselor. Problema e că nu i-a oprit nimeni, dar nici n-a venit cineva, de-a lungul acestor ani, să refacă lucrările. Lipsa banilor a fost tot timpul o scuză bună. Aşa am ajuns ca, în 2011, să udăm doar 300.000 de hectare. Pe hârtie, căci faptic sunt doar 100.000. Alte surse indică o suprafaţă de aproximativ 560.000 de hectare, dar tot puţin înseamnă, căci la ora actuală România are un deficit de 2,6 milioane hectare neudate. Conform unor estimări, sunt necesare în jur de 14 miliarde de euro pentru a pune la punct un sistem de irigaţii la nivelul celui din 1989, întrucât refacerea sistemului de pe un hectar de teren costă în jur de 7.000 de euro. Alte date statistice oferă dimensiunea exactă: România are o suprafaţă agricolă de 14,7 milioane hectare, din care 9,4 milioane hectare de teren arabil. Din această suprafaţă arabilă, până în 1989 era irigat un procent de 34%, iar astăzi, luând în considerare cele mai optimiste date, avem o suprafaţă irigată de abia 6%! Lucrurile stau foarte prost. Refacerea sistemului, dar şi întreţinerea lui costă miliarde bune de euro şi zeci de ani. Bani şi timp pe care agricultura autohtonă nu şi-i permite. Problema este cu atât mai gravă cu cât zonele care au cea mai mare nevoie de irigaţii sunt cele care reprezintă principalele regiuni agricole ale ţării. Astfel, creşterea suprafeţelor de teren agricol irigate este în prezent o măsură urgentă care trebuie aplicată, mai ales în condiţiile în care anumite zone ale ţării se vor confrunta tot mai pregnant cu fenomenul de secetă. Clima se schimbă, de ani şi ani. Ce bun ar fi fost acum sistemul acela de irigaţii! Dar vorbele sunt de prisos. Problema e ce va fi de acum încolo. Nimeni nu ştie. De la fermierii cu care am vorbit am auzit un singur lucru: fără irigaţii nu va mai exista agricultură în România. O ţară care are 9,4 milioane de teren arabil! Ar putea să hrănească 100 de milioane de oameni. "Grânarul Europei", aşa era numită România în perioada interbelică, iar acum suntem "handicapaţii Europei", după cum spun unii, furioşi. Ţăranii aşteaptă de la Guvern o strategie pentru refacerea sistemului de irigaţii. Dar de la guvernanţi curg, în ultima vreme, doar promisiuni, care mai de care mai strălucitoare. |  |
|
|
Date de contact

Declarații
06 Mar 2012
| : Despre perspectivele anului agricol 2012 am mai vorbit şi acum o fac din nou: stăm foarte rău, ne confruntăm cu una din cele mai grele perioade din ultimii 20 de ani. Sunt mai multe probleme,... |
28 Feb 2012
| : Nu cu mult timp în urmă, comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş, a precizat într-o conferinţă de presă că noua politică agricolă a continentului urmăreşte creşterea pr... |
22 Nov 2011
| : Cu permisiunea dumneavoastră, voi continua tema de săptămâna trecută despre noua politică agricolă europeană comună ce se va implementa din 2014, în urma iniţiativei comisarului român... |
15 Nov 2011
| : Comisarul european pentru agricultură, domnul Dacian Cioloş, a fost din nou prezent în România, în perioada 13-17 octombrie, în prima dintr-o serie de vizite în statele membre ale Uniunii ... |
25 Oct 2011
| : Pe Ion Diaconescu - Dumnezeu să-l odihnească! - nu l-am cunoscut personal, n-am fost colegi în Parlament. Marele politician ţărănist a părăsit instituţia legislativă în anul 2000 şi s... |
Alte legături
| |