Informații obiective despre politicieni și alegeri - Harta Politicii Din România
ex: "basescu", "d1 prahova", "magheru bucuresti", etc
Cristina Nichita
Cristina Nichita
 > Sumar  > Declarații
Declarații
Exemplu: "pensii", "taxe", etc
1.
: mulţumesc, domnule preşedinte. Proiectul "Fiecare copil în grădiniţă", iniţiat de Asociaţia OvidiuRo, din anul 2010 permitea acordarea de tichete sociale, condiţionată de prezenţa zilnică a copiilor la grădiniţă. Acest proiect şi-a dovedit eficienţa şi a fost sprijinit de autorităţile locale din 11 judeţe. Prin votarea prezentului proiect legislativ vor fi acordate tichete sociale pentru aproximativ 111 copii cu vârste între 3 şi 6 ani care provin din familii defavorizate. Acest proiect legislativ încurajează educaţia, ajutând copiii meargă la grădiniţă, cea mai importantă etapă pentru dezvoltarea aptitudinilor. Din nefericire, familiile sărace întâmpină obstacole în drumul spre educaţie. Investiţia în educaţia preşcolară de calitate are cea mai mare rată de recuperare faţă de orice altă metodă antisărăcie sau de prevenire a abandonului şcolar. Programul creşte numărul copiilor săraci care vor avea şanse finalizeze cel puţin învăţământul obligatoriu. Acest lucru înseamnă o rată mai mică a analfabetismului, o scădere a nivelului infracţionalităţii, o şansă reală la un loc de muncă. Mai mult, proiectul a fost transformat în Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi devine program naţional, UAT-urile doar vor aplica acest program, el fiind finanţat de la bugetul de stat prin cote defalcate din TVA. După dublarea alocaţiei pentru copii şi măsura luată pentru 500.000 de copii aflaţi în risc de sărăcie, Guvernul Ponta susţine acest proiect. Grupul parlamentar al PSD va vota acest proiect. mulţumesc.
07 Oct 2015  Sursa: stenograme parlament
Prev / Next

Nici un comentariu pentru “Cristina Nichita”

Lasa un comentariu

Date de contact
Flux RSS   Declarații
19 Sep
2016
: Raport comun susţinut de Comisia juridică, Comisia pentru administraţie, Comisia pentru muncă. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă în şedi... 
09 May
2016
: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Vă mulţumesc pentru răspunsuri. Să ştiţi că răspunsurile sunt nesatisfăcătoare şi vin să-mi lămurească ceea ce eu ştiu deja. Pentr... 
09 May
2016
(din sală): Aştept răspunsul.  
07 Apr
2016
: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate colege, Stimaţi colegi, Cu ocazia zilei de 2 aprilie, Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului, Preşedintele Republicii, domnul Kla... 
31 Mar
2016
: Bună dimineaţa, domnule preşedinte. Vă mulţumesc. Bună dimineaţa, stimaţi colegi. Declaraţia politică de astăzi este pentru informare, conştientizare - "Ziua internaţională de c... 
Alte legături


Harta politicii
a apărut în

hartapoliticii.ro © 2008-2012

Toate datele de pe acest site sunt oferite cu caracter orientativ. Folosind acest site acceptați că autorii nu își asumă nici o răspundere pentru corectitudinea acestor informații. Dacă aveți întrebări, sugestii sau opinii, vă rog să mă contactați.