: Stimate colege, stimaţi colegi, Bună dimineaţa! Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o: "Din nou la şcoală. Ce fel de şcoală?". Doamnelor şi domnilor colegi, Trebuie să admitem că lumea în care trăim trece prin momente complicate. Ţările membre ale Uniunii Europene se confruntă cu probleme grele şi o oarecare confuzie domneşte asupra continentului. Trebuie găsite soluţii rapide şi satisfăcătoare în criza migranţilor proveniţi din Orientul Apropiat. În aceste condiţii, debutul anului şcolar riscă să treacă oarecum nebăgat în seamă, ceea ce mă îngrijorează, la fel cum, desigur, îi îngrijorează pe toţi părinţii din România. Pe 8 septembrie am marcat Ziua Internaţională a Alfabetizării, zi instituită de Organizaţia Naţiunilor Unite în urmă cu jumătate de veac. Existenţa unei asemenea date în calendarul marelui forum mondial indică faptul că problema alfabetizării era deja percepută ca îngrijorătoare acum 50 de ani. Astăzi, starea de lucruri în acest domeniu este şi mai alarmantă. În ceea ce priveşte analfabetismul, ţara noastră ocupă locul fruntaş în Uniunea Europeană: 6% dintre copii sunt analfabeţi, 250.000 dintre ei nu ştiu nici măcar să se semneze. Cifrele sunt neîndurătoare, 44% dintre cetăţenii României au un nivel scăzut de educaţie. Numai 14,4% dintre ei au studii superioare. Cu cât vârsta românilor este mai scăzută, cu atât cifrele sunt mai dure. Patru adolescenţi dintr-o sută citesc cu mare dificultate. Patru elevi dintr-o sută au în casă mai puţin de zece cărţi. 40.000 de copii, cu vârsta între 6 şi 15 ani, sunt neşcolarizaţi, adică nu au nicio şansă în viaţă. Un copil din cinci abandonează şcoala în timpul liceului. Încotro se vor duce şi ce vor face toţi aceşti tineri? Această întrebare pare retorică dar, de fapt, nu este decât expresia unei îngrijorări legitime. Ce le dăm acestor copii ai noştri, cum îi înarmăm pentru viaţă? Le oferim măcar ceea ce legea însăşi ne obligă? şi, aici, mă refer la chestiuni simple. De exemplu, la manualele gratuite pentru elevii din clasele terminale. Desigur, în final, s-ar putea ca aceste manuale să fie gratuite, dar abia după ce familiile elevilor le vor cumpăra şi vor prezenta bonuri fiscale pentru decontare. De ce o modalitate atât de alambicată şi de contorsionată? Cine şi ce câştigă dacă lucrurile sunt mai complicate? La fel de încurcată este şi problema sănătăţii copiilor noştri. Câţi medici pediatri şi câţi stomatologi, câte asistente medicale mai sunt angajaţi în şcoli? De ce nu mai există obligativitatea vaccinărilor? Numai pentru că o liotă de semidocţi insistă, în spaţiul virtual, că vaccinurile sunt periculoase pentru că aşa au auzit ei? Serios vorbind, o societate sănătoasă şi responsabilă nu trebuie şi nu poate să cedeze în faţa asaltului unor neştiutori care se erijează în directori naţionali de conştiinţă. Nici noi, nici copiii noştri nu trăim pe reţelele de socializare. Trăim aici şi acum şi este evident că avem nevoie de profesori bine pregătiţi şi bine retribuiţi, de manuale, de şcoli salubre cu avize de funcţionare la zi. Avem nevoie şi de medici bine pregătiţi şi bine retribuiţi, avem nevoie de vaccinuri, de asistenţă medicală, dar şi de asistenţă socială. Avem nevoie de o viaţă normală, cu perspective favorabile pentru copiii noştri. Eu sunt dispusă să continui să mă învestesc în această cauză a luptei pentru normalitate, alături de toţi social-democraţii din această ţară. Cu consideraţie, Cristina Nichita, deputat PSD de Iaşi. Mulţumesc.