: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Bună dimineaţa, stimaţi colegi! Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o: "Pietrele trec şi apa rămâne". Doamnelor şi domnilor colegi, Chiar dacă cineva nu urmăreşte cu atenţie activitatea neoliberalilor, tot nu poate să ignore constanţa cu care ei produc moţiuni. Fireşte, semnăturile pentru moţiuni se strâng cu mare efort. Temele sunt, de cele mai multe ori, fără nicio noimă, pentru că nu sunt, de fapt, ecoul preocupărilor acute ale societăţi româneşti. Fireşte, producţiile opoziţiei nu trec de Senat. Moţiunile simple curg ca apa de ploaie dintr-o streaşină perforată de rugină. Am ajuns la concluzia că, la neoliberali, se organizează, o dată la două zile, câte un concurs de subiecte "moţionabile". Nici nu mai este o chestiune de politică, este deja o chestiune de imaginaţie. Cine inventează un subiect primeşte un plus pe "foaia de observaţie", în vederea înscrierii pe listă pentru viitoarele alegeri. Cu cât mai multe plusuri, cu atât mai sigur este locul eligibil. Cu moţiunile de cenzură e mai complicat şi frecvenţa lor fiind restrictivă nu sunt atât de poluante, dar nici nu au vreun succes. Nu fac decât să ne împiedice să legiferăm, ceea ce nu este puţin lucru. În loc să lucrăm, pierdem timpul ascultând, dezbătând şi respingând rodul gândirii întortocheate a opoziţiei. Problema liberalilor bicefali nu este complicată. Ei atacă tot, sperând că ceva-ceva tot va rămâne în minţile alegătorilor care îşi vor spune, în noiembrie 2016: "Da, uite, liberalii şi pedeliştii au făcut opoziţie, au vorbit mult. Pesediştii făceau, liberalii vorbeau. Nimic de zis, merituoşi băieţi, liberalii!" Adevărul este că au vorbit şi vorbesc mult, dar cam... răsfirat. Opoziţia neoliberală trece printr-o reală dramă. Nu o mulţumesc nici: salariile şi pensiile reîntregite şi mărite, alocaţiile copiilor deja dublate, cardurile de sănătate, taxa pe valoarea adăugată redusă la 9% pentru alimente, Codul silvic, şomajul care scade la fel de constant precum cresc puterea de cumpărare a cetăţeanului, exporturile şi rata creşterii economice, în fine, nimic nu merge bine atunci când merge bine sau... cam aşa ceva un soi de paradox politicianist. Se poate deduce că liberalilor nu le place să trăiască într-o ţară bine condusă şi bine gestionată. Ei vor să se întoarcă în timp, cândva, înainte de 2012, fiindcă le-au spus fraţii lor de cruce, pedeliştii, că pe atunci se trăia fără griji, că viaţa era frumoasă şi generoasă, dacă aveai în garderobă o gecuţă orange şi dacă ştiai să cânţi refrene îmbolditoare despre pietrele care trec şi despre apa care rămâne. Vă mulţumesc. Cu consideraţie, Cristina Nichita, deputat de Iaşi, susţinătoare a proiectului "Iaşi - Capitală europeană a culturii".