: "Traian Iancu - poetul făgetean" S-a născut la 8 mai 1923, în Făget, judeţul Timiş. Fiu de ţărani, urmează Liceul "Coriolan Brediceanu" din Lugoj, apoi absolvă Şcoala de Literatură "Mihai Eminescu". Din 1953 lucrează la Uniunea Scriitorilor, al cărei director administrativ a fost peste 30 de ani. A fost, de asemenea, vicepreşedinte şi apoi director al Fondului Literar şi reprezentant al României în Consiliul Confederaţiei Internaţionale a Societăţilor de Drepturi de Autor şi a Compozitorilor. A fost distins cu Premiul de poezie al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti în 1975, şi cu Premiul Uniunii Scriitorilor în 1984. A debutat literar cu versuri în "Primăvara Banatului" şi "Răsunet" din Lugoj, în 1940. Primul volum, "Dragostele mele", i-a apărut în 1969. Este şi autorul unor librete de operetă: "Plutaşul de pe Bistriţa", "Carpaţii", "Târgul de fete". A fost un om foarte credincios, un bun creştin. De mic copil a fost învăţat de părintele protopop, Ion Munteanu, să spună în biserică "Apostolul", să cânte câte o priceasnă, mai apoi să ţină chiar predici. Şi aceasta se întâmpla nu numai la Făget, ci şi în Bucureşti, la Biserica Boteanu, la Biserica Batiştei şi la Biserica Amzei. Aceste preocupări s-au reflectat şi în opera sa. A scris poezii cu temă religioasă, incluse în volumele "Paştele la Făget", "Crăciunul la Făget", "În biserică", "Sus răsare steaua", "Colinde şi alte poeme pline de evlavie". Poetul Traian Iancu a trăit şi a trecut la Domnul ca un bun creştin. A fost un om curajos, cu dragoste de ţară şi popor, un om de omenie. Acesta a fost motivul pentru care scriitorul Eugen Barbu i-a pus numele "tata Iancu", cel care înţelegea durerea fiecăruia şi încerca să o vindece. Fănuş Neagu, într-un eseu intitulat "Toamna în culori de nuci", spunea despre "tata Iancu": "Dacă n-ar fi fost omul de bine care este, multe lucruri ar fi fost rele pe undeva în viaţa noastră scriitoricească". Şi mai spunea: "Tata Iancu suferă pentru toţi scriitorii; el este o punte a suspinelor şi un cap de pod al ideii că literatura reprezintă deopotrivă măreţia şi suferinţa". Tata Iancu spunea că atunci când moare un scriitor, moare puţin şi el cu acela care s-a dus. Uneori părea dur, dar în realitate era milos, bun şi iubea oamenii. A intitulat chiar un volum de versuri "Iubirea de oameni". Toată opera sa are la bază iubirea: pentru părinţi, pentru ţară, popor, scriitori, pentru Dumnezeu, pentru natură (de la firul de iarbă, la busuioc, la dalia, floarea dragă mamei sale, Ana, la alunele din "dealul popii", izvorul de la Bogdăneşti, lunca din Făget, mărul şi nucul din grădina copilăriei). Poetul Traian Iancu aparţine Făgetului, a făcut cinste Făgetului, iar în casa în care s-a născut au fost primite, de către mama sa, mari personalităţi ale culturii româneşti, care s-au bucurat de ospitalitatea şi generozitatea sa. El şi-a iubit nespus locurile natale, vatra strămoşească, iar acum, după trecerea sa la cele veşnice, casa părintească a devenit Casa memorială "Traian Iancu", unde se organizează periodic Festivalul Naţional de poezie "Traian Iancu".