: "Reabilitarea bisericilor de lemn din Ţara Făgetului" Bisericile de lemn din ţara noastră constituie un patrimoniu de o valoare inestimabilă, pe plan naţional şi internaţional. Ele sunt documente palpabile şi grăitoare ale realităţilor istorice, culturale şi sociale ale regiunii în care se regăsesc. Până la începutul secolului al XX-lea, românii şi-au manifestat spiritul creator utilizând lemnul, într-o bogăţie de simboluri şi forme, de un înalt rafinament, iar construirea bisericilor de lemn a devenit o culme a exprimării talentului poporului român. Bisericile de lemn din România sunt adevărate tezaure de cultură românească, care păstrează o artă constructivă sacrală, cu rădăcini adânci în istoria poporului român. Construcţii unicat, rarisime sau reprezentative pentru un anumit ansamblu de lăcaşuri se regăsesc în toate zonele ţării şi, uneori, în cele mai neaşteptate locuri. Din acest motiv, identificarea, documentarea şi conservarea bisericilor de lemn reprezintă o temă importantă de cercetare şi practică ştiinţifică. Dispariţia sau distrugerea acestor monumente de arhitectură izolate sau anonime constituie o breşă imensă în întreg ansamblul arhitectonic din care fac parte, dar şi o pierdere enormă, rămasă nedescoperită, pentru cultura românească. În jurul bisericilor de lemn s-au constituit comunităţile creştine din sate şi târguri, dar şi primele aşezăminte monahale, singurele centre de cultură ale secolelor trecute. În România se păstrează în jur de 1440 de biserici de lemn, construite înainte de 1918, din nefericire întreţinute şi puse în valoare la modul superficial. Aproximativ 650 dintre ele se află în Transilvania şi Banat (jumătate din numărul celor existente după Primul Război Mondial), peste 490 în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea şi mai mult de 300 în Moldova. În 1999, 8 biserici de lemn din Maramureş au fost selectate pe lista patrimoniului mondial al UNESCO. Multe biserici de lemn păstrează obiecte şi inscripţii care, luate împreună, creează o adevărată arhivă a satelor româneşti. În majoritatea bisericilor de lemn se ţin slujbe şi astăzi şi tot de existenţa lor se leagă şi păstrarea unor obiceiuri şi tradiţii străvechi. Astăzi mă voi opri cu precădere la prezentarea celor 17 biserici de lemn din Timiş, din zona Făgetului. Acestea au o arhitectură aparte; nu seamănă cu cele din Transilvania sau cu cele din restul ţării, poate şi pentru că istoria Banatului a fost diferită de cea a celorlalte regiuni ale ţării. Ele păstrează scrierile cu litere chirilice. Cele 17 biserici de lemn din Ţara Făgetului au o notă comună, dată de materialul din care sunt ridicate, tehnica de construcţie şi desfăşurarea planimetrică. Cele mai multe au hramul Cuvioasa Parascheva. De regulă, bisericile au fost înălţate în centrul aşezării, adeseori pe un loc mai înalt, ferit de inundaţii, iar în jurul lor s-a înfiinţat cimitirul. Deşi multe dintre biserici sunt monumente istorice de categoria A, ele se află în afara circuitelor turistice, tocmai din cauza lipsei infrastructurii: drumuri, puncte de cazare, trasee marcate etc. În această direcţie, Direcţia Silvică Timiş a lucrat la reabilitarea prin fonduri europene a unui drum forestier, care va deschide un circuit turistic nou, de aproape 50 km, în frumoasa Ţară a Făgetului. Pe întinderea acestuia se regăsesc pensiuni, biserici de lemn şi alte monumente istorice, dar şi peisaje superbe. Această salbă de monumente unice necesită, multe dintre ele, o restaurare temeinică şi urgentă, prin lucrări de consolidare a structurii de rezistenţă, a acoperişurilor şi prin recondiţionarea picturii interioare, în principal, datând din secolul al XVIII-lea. Piatra mai poate aştepta, dar lemnul nu, unele dintre aceste nestemate nepreţuite ale arhitecturii populare religioase fiind în prag de prăbuşire. Din nefericire, tocmai în postul Sfintelor Paşti, Biserica de lemn din Povergina, construită în 1782, cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, a căzut pradă flăcărilor lăsate nesupravegheate de localnicii care curăţau miriştile. Restaurate şi puse în valoare, bisericile de lemn din Ţara Făgetului, obiective importante din patrimoniul istoric, cultural şi religios naţional, pot constitui o veritabilă atracţie locală şi pot intra în circuitul turistic religios.