: "Pactul pentru Costel şi pentru România" Pact, Costel şi România păreau să fie pentru români cuvintele cheie ale săptămânii trecute. Am savurat, laolaltă cu ceilalţi români, succesul lui Costel Busuioc, un român care a reuşit în Spania mai mult decât să fie căpşunar şef sau liderul vreunei bande de "ciorditori". M-am enervat, laolaltă cu alţi sau cu aceiaşi români, pe stilul inconfundabil al unora dintre politicieni de a "fura" imagine, de a se înfrupta din succese care nu le aparţin. Sigur, a venit finalul de săptămână care mi-a oferit motive să-mi îndrept furia spre altceva, spre declaraţiile preşedintelui la adresa presei şi mai ales spre modul în care consimte domnia sa să trateze relaţia cu cei din jur. Dar nu despre asta vreau să vorbesc. M-am săturat să discut şi să analizez ce face acest preşedinte. Cert este că episodul cu domnia sa mi-a mai domolit furia legată de "cazul Costel" şi m-a făcut să-l privesc nu doar critic, ci constructiv. Am pornit de la faptul că, după ce Costel Busuioc a devenit celebru cel puţin în două ţări din Europa, Spania şi România, floarea cea vestită a clasei politice româneşti a sărit să se pozeze şi să se alipească, fie şi prin declaraţii, cu Pavarotti din Banat. Parcă intraţi ei înşişi în concursul Hijos de Babel, variantă politică românească, preşedintele ţării l-a sunat, un deputat a propus prin intermediul presei ca Guvernul să-l implice pe câştigătorul concursului din Spania într-un proiect de promovare a imaginii României, iar ministrul culturii i-a promis o bursă de studii în România. Desigur, şi la bine, şi la rău, orice încurajare este binevenită. Doar că nu doar cu un telefon sprijinim talentele în România. Iar ca să putem da un telefon, ca să ştim pe cine să felicităm, trebuie să şi identificăm persoana. De aici, întrebarea: cum, în mod concret, îl descoperim pe Costel? Cum descoperim numeroşii Costei talentaţi şi cum facem ca ei să nu se piardă în mulţime? Pentru că, evident, Costel Busuioc este un exemplu. Un om pe al cărui destin ursitoarele au insistat. Şi care a avut norocul chior, cum se spune în limba română, de a fi nevoit să se facă zidar în Spania. Parcă Dumnezeu a vrut ca cel supranumit Pavarotti din Banat să poarte un nume comun la români; aşa, ca să ne arate că el e doar Costel care a ieşit din anonimat. Mai mulţi Costel aşteaptă să fie scoşi la lumină. Pact, Costel, România. Săptămâna trecută s-a semnat pactul pentru educaţie. Acum se cere unul şi pentru sănătate. Am scepticismul meu legat de acest gen de documente. Dar dacă tot sunt în trend, de ce nu le-am lua în serios şi de ce nu le-am face serioase, coerente şi aplicabile? De ce nu am face un pact pentru România? Un pact pentru România care să cuprindă şi ideea de educaţie, şi pe cea de sănătate, şi pe cea de creştere economică, şi pe cea de identificare, stimulare şi susţinere a oamenilor deosebiţi, a românilor talentaţi? Să ne identificăm "ambasadorii", potenţialii promotori ai imaginii ţării noastre în lume, înainte să fie căpşunari sau zidari prin lume, să ne identificăm tinerii care merită să fie bursieri pe banii statului înainte să ni-i descopere emisiunile de divertisment din alte ţări. Să nu ne lăsăm doar pe mâna fundaţiilor şi să luăm în seamă necesitatea unei strategii naţionale pentru identificarea acestor români. Să nu vă mire includerea creşterii economice în strategia aceasta. Ideea nu este una originală; am extras-o din răspunsul primit de reporterul care-l intervieva pe Costel Busuioc la o zi după succesul său în Spania. Întrebat dacă se gândeşte să se întoarcă acasă acum, că este cunoscut şi că statul îl va sprijini cu o bursă pentru a studia la Conservator, tânărul zidar a dat răspunsul de bun simţ al românului care cunoaşte greul; citez din memorie: "Să mă întorc acasă este un lucru la care trebuie să mă gândesc foarte serios. Pentru că bursa se referă numai la mine, nu include şi familia mea". Omul are nevoie mai mult decât de studii la Conservator. El trebuie să-şi întreţină familia. Şi nu ştie să facă asta decât prin muncă. Iar munca şi plata din ţară nu i-ar da posibilitatea asta. O să vă par, poate, simplistă sau ducând lipsă de idei, dar voi repeta faptul că nu suntem serioşi în atragerea şi/sau scoaterea din anonimat a românilor cu potenţial intelectual ridicat. Am să amintesc faptul că prin Parlamentul României noi, aici, am trecut, am votat legea iniţiată de un grup de parlamentari conservatori privind stimularea tinerilor cu potenţial intelectual deosebit. O lege care nu este aplicată. Dar care ar putea fi o formă, un început de identificare a "ambasadorilor", desigur, onorifici, României în lume. Stimaţi politicieni care mai vreţi încă şi încă un mandat, ascultaţi-l pe Costel, bucuraţi-vă de vocea lui şi ţineţi-i pumnii pentru mai departe. Dar nu încercaţi să-i furaţi imaginea şi succesul. Mai bine căutaţi-l pe Costel în România şi ajutaţi-l cât mai e în ţară! Pe oricare Costel talentat. Pe oricare Costel care nu are posibilităţi materiale să-şi facă talentul recunoscut sau care nu are şansa de a pleca din ţară. Unii dintre noi contribuie cum pot la un astfel de demers, fundaţiile fac şi ele acest lucru, dar o coordonare în toate n-ar strica. Şi atunci când am fi înconjuraţi de Costel talentat în muzică, pictură, arte, literatură, calculatoare etc. n-am mai face gafa să spunem că succesul lui Costel Busuioc este un pas mic pentru el şi mare pentru România. Un moment care îţi schimbă viaţa şi îţi înlocuieşte salariul de zidar în Spania cu un contract cu SONY e un pas enorm pentru o persoană. Şi mic pentru România. Inversarea situaţiei e făcută, fals, de politicieni. Dacă ar fi identificaţi la timp şi în ţară toţi, sau măcar o parte însemnată a Costeilor, atunci am putea vorbi de un pas mare pentru România. Până atunci, sintagma nu se aplică. E un pas foarte mic pentru România, e un pas înapoi pentru România, că nu a ieşit ea în lume cu Costel, ci a lăsat o emisiune de divertisment din Spania să ni-l aducă acasă pe Costel.