: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.124/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care reglementează acordarea de beneficii de asistenţă socială, emisă la finalul anului trecut de către Guvernul Boc, vine să condiţioneze, printre altele, acordarea venitului minim garantat, a alocaţiei de susţinere a familiei şi a indemnizaţiei de creştere a copilului, de plata taxelor şi impozitelor locale. În situaţia în care beneficiarii nu plătesc la timp dările, aceştia urmează să fie suspendaţi din plată pe o perioadă de până la 5 luni, reintrarea în plată făcându-se în momentul în care aceştia aduc dovada achitării obligaţiilor de plată către bugetul local. Problema este că pentru repunerea în drepturi este necesară reluarea întregului proces de depunere a actelor, o birocraţie inutilă şi costisitoare în timp şi bani, pentru orice cetăţean ce beneficiază de aceste măsuri. În aceste condiţii, ajungem la concluzia că toate declaraţiile Guvernului, fie el Boc sau Ungureanu, în privinţa susţinerii unor politici de natură să stimuleze natalitatea sunt, aşa cum ne-am obişnuit, doar la nivel declarativ. Toate aceste declaraţii sunt ireale, în condiţiile în care Guvernul alege să ia tot de la cei care sunt defavorizaţi de măsurile economice ale Guvernului PDL, dar nu ia de la cei care au restanţe de sute de milioane de lei, mai precis, de la marii datornici aflaţi în topul ANAF. Conform acestei instituţii, numai primii mari opt restanţieri datorează statului peste 4 miliarde de lei. Mai mult decât atât, de indemnizaţia de creştere a copilului depinde nu numai viata unui adult, ci şi aceea a unui copil mic, dar acest lucru nu pare să fie important pentru guvernanţi. Totodată, nu putem să nu ne întrebăm care este legătura dintre aceste beneficii de asistenţă socială şi neplata taxelor şi a impozitelor locale. Este practic o dublă penalizare, în condiţiile în care pentru neplata acestor dări există deja reglementate penalităţi, iar dubla măsură cu care operează statul în chestiunea datoriilor restante nu este normală. Să nu uităm că statul însuşi este restanţier la plata unor datorii faţă de cetăţeni. Să luăm ca exemplu doar punerea în aplicare a unor hotărâri judecătoreşti privind drepturi salariale câştigate în instanţă, aplicare eşalonată până în 2016. Poate că dacă statul ar plăti la timp restanţele pe care le are faţă de cetăţeni, şi aceştia ar fi capabili să achite la timp sumele către bugetele locale.