Informații obiective despre politicieni și alegeri - Harta Politicii Din România
ex: "basescu", "d1 prahova", "magheru bucuresti", etc
Cristian Silviu Buşoi
Cristian Silviu Buşoi
 > Sumar  > Declarații
Declarații
Exemplu: "pensii", "taxe", etc
11.
: Mulţumesc, domnule preşedinte. Am o interpelare adresată doamnei Sevil Shhaideh, viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene. Obiectul interpelării - măsurile pe care Guvernul intenţionează le adopte, în ceea ce priveşte concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului, dar şi alte drepturi şi beneficii. Doamnă viceprim-ministru, Aţi explicat în cadrul unei emisiuni televizate faptul în acest moment se fac calcule de impact, de către Guvern, şi se are în vedere plafonarea indemnizaţiei de creştere a copilului, adică modificarea prevederilor Legii nr. 66/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor. Având în vedere aceste declaraţii, rog, doamnă viceprim-ministru, -mi comunicaţi următoarele: Câte persoane beneficiază în acest moment de indemnizaţia de creştere a copilului, conform Legii nr. 66/2016? Care este indemnizaţia medie primită de aceştia? Câţi dintre beneficiari au un în prezent indemnizaţia până la 5.000 de lei? Care este impactul bugetar al acestor indemnizaţii? Câţi dintre beneficiari au în prezent indemnizaţia cuprinsă între 5.000 şi 10.000 de lei şi care este impactul bugetar al acestora? Câţi dintre beneficiari au în prezent indemnizaţii de peste 10.000 de lei şi care este impactul bugetar al acestora? Care este cea mai mare indemnizaţie în plată, după intrarea în vigoare a Legii nr. 66/2016? Cu cât au crescut sumele alocate de la bugetul de stat pentru plata indemnizaţiilor pentru creşterea copilului, din momentul intrării în vigoare a Legii nr. 66/2016? Care sunt estimările şi prognozele pentru viitor? Ce alte prevederi privind concediul şi acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului sunt analizate în prezent de Executiv şi în ce sens? Ce alte drepturi, stimulente, beneficii, în vigoare în momentul de faţă, sunt în analiza Guvernului şi în ce modalitate intenţionează Executivul le modifice, le ajusteze, înainte de elaborarea Legii bugetului de stat pentru anul 2018? Există la nivelul Guvernului şi proiecte legislative care vizeze modificarea cuantumului alocaţiei de stat pentru copii? Dacă da, la ce se referă acestea? Ce măsuri compensatorii intenţionează Guvernul adopte, în sensul stimulării creşterii natalităţii şi opririi declinului demografic cu care se confruntă ţara noastră? Mulţumesc.
15 May 2017  Sursa: stenograme parlament
12.
: Poziţia 102. Suplimentarea cu suma de 3 471 de mii de lei pentru reabilitare şi modernizare sediu primărie, oraş Băile Herculane, judeţ Caraş-Severin.
06 Feb 2017  Sursa: stenograme parlament
13.
: La poziţia 101. Suplimentarea cu suma de 4 902 mii de lei pentru reabilitare pod SNCFR oraş Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin.
06 Feb 2017  Sursa: stenograme parlament
14.
: La poziţia 100. Cerem suplimentarea cu suma de 2 448 de mii de lei pentru construirea unui pod peste râul Cerna, oraş Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin.
06 Feb 2017  Sursa: stenograme parlament
15.
: La poziţia 57 propunem suplimentarea bugetului cu suma de 26 289 de mii de lei pentru construirea unui "Aquaparc Therme Herculi" în oraşul Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin.
06 Feb 2017  Sursa: stenograme parlament
16.
: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. La poziţia 56 propunem suplimentarea bugetului cu suma de 2 454 de mii de lei pentru reabilitarea, restaurarea şi conservarea Vilei Elisabeta din oraşul Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin. Fac precizarea Vila Elisabeta face parte din Centrul Imperial Istoric al celei mai vechi staţiuni balneare din ţară. Inundaţiile din 2005 - 2006 au dus la degradarea acestui obiectiv, iar lucrările de reabilitare au fost sistate.
06 Feb 2017  Sursa: stenograme parlament
17.
: (Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.) Eu, Schelean-Şomfelean Valeria-Diana, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.11 Caraş-Severin, Jur credinţă patriei mele România; Jur respect Constituţia şi legile ţării; Jur apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României; Jur -mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor; Aşa ajute Dumnezeu. (Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de vârstă al Camerei Deputaţilor.)
21 Dec 2016  Sursa: stenograme parlament
18.
: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Suntem astăzi în faţa unei iniţiative legislative extrem de importante, aşa cum este orice iniţiativă legislativă care are ca obiect de reglementare protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Cred legea pe care suntem chemaţi o votăm şi care aduce modificări la procedurile ce ţin de dreptul la relaţii personale cu minorul, care este o noţiune mult mai cuprinzătoare decât simplul drept la vizită sau la găzduire, este extrem de importantă, motiv pentru care PNL va susţine această iniţiativă şi va vota în favoarea acesteia. În primul rând, vrea fac precizarea , consider soluţiile pe care această iniţiativă legislativă le propune sunt extrem de eficiente şi pot fi folosite împotriva oricăror situaţii de alienare a copilului minor prin nerespectarea dreptului de relaţii personale cu acesta. Se instituie practic o serie de măsuri cu caracter asiguratoriu, garanţii, care reprezintă o soluţie pe care, evident, o o vedem şi o o determinăm în practică, dar sper fie una dintre soluţiile care ducă la rezolvarea oricăror probleme care ţin de respectarea dreptului la vizită al părinţilor. Pe de altă parte, este adevărat CEDO pune accent deosebit, în această materie, a protejării dreptului de relaţii personale cu minorul, în special pe părintele nerezident. Aceasta deoarece menţinerea legăturilor personale cu părintele nerezident reprezintă o premisă esenţială în atingerea scopului hotărârilor de încredinţare a minorilor sau de stabilire a unor programe, legături personale. În acest context, instituirea dreptului de a solicita controale şi monitorizări, din partea Serviciului de Asistenţă Socială, a ambilor părinţi este o măsură de natură asigure un echilibru suplimentar, care conducă în cele din urmă la o dezvoltare normală a copiilor minori. Aşa cum spuneam şi mai devreme, susţinem această iniţiativă şi vom vota în favoarea acesteia. mulţumesc.
02 Mar 2016  Sursa: stenograme parlament
19.
: Merge? Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, În ţara în care 8% dintre români cred bătaia este ruptă din rai, rog votăm, astăzi, pentru a oferi protecţie pe pământ pentru femeile care au atâta nevoie de ea. În ţara în care 6,4% dintre români susţin un bărbat care nu-şi bate femeia n-o iubeşte cu adevărat, rog fim cu toţii un front unit şi spunem violenţa nu are ce căuta în familia românească. În ţara în care la fiecare 6 minute şi 42 de secunde un apel de violenţă în familie este raportat la numărul de urgenţă 112, invit fiţi alături de mine şi spunem nu ferm violenţei în familie. Votul nostru de astăzi are scopul îndrepte o nefuncţionalitate a sistemului juridic şi întărim încrederea justiţiabilului în funcţionarea instituţiilor statului român. Legea pe care am iniţiat-o, alături de alţi colegi liberali şi cu sprijinul susţinut al societăţii civile, în special al Asociaţiei "Necuvinte", cărora vreau le mulţumesc pe această cale, vine corecteze o eroare pe care legiuitorul n-a avut-o în vedere atunci când a introdus instituţia juridică a ordinului de protecţie. Din 2012 o modificare a Legii pentru prevenirea violenţii în familie a introdus prevederi explicite despre cum funcţionează acest ordin de protecţie: faptul judecătorii trebuie rezolve cererile venite din partea victimelor în regim de urgenţă, asigure un proces rapid, fără administrare extinsă de probe, şi, dacă se poate, fără martori, iar în cazul de urgenţă ordinul de protecţie poată fi emis în aceeaşi zi. Însă practica şi raportul pe care CSM-ul l-a făcut în acest sens arată de foarte multe ori noţiunea de urgenţă poate echivaleze şi cu 175 de zile până când instanţele de judecată stabilească primul termen în situaţia unor asemenea cereri. De altfel, intervalul de timp mediu în care se emite un ordin de protecţie de către instanţă este de 33 de zile, de foarte multe ori, mult prea mare pentru victimele care se află într-o asemenea situaţie. Legea pe care o votăm astăzi schimbă acest lucru radical. Am propus, iar Senatul, în unanimitate, a votat, sper ca şi aici, în Cameră, se confirme acest lucru, ca instanţa fie obligată se pronunţe asupra cererilor de emitere a ordinului de protecţie într-un termen maxim de 72 de ore de la data înregistrării acestor cereri. PNL va vota acest proiect de lege şi invit s-o faceţi şi dumneavoastră alături de mine, le oferim femeilor, victime ale violenţei în familie, siguranţa , atunci când sunt formulate aceste cereri, răspunsul din partea instanţelor de judecată vine cu promptitudine. Mulţumesc.
09 Dec 2015  Sursa: stenograme parlament
20.
: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Aşa cum s-a mai spus de la acest microfon, într-adevăr, Convenţia de la Istanbul este un reper important în ceea ce priveşte combaterea şi prevenirea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, în general. Mai rămân însă o serie de lucruri pe care trebuie şi noi, ca parlamentari, ne asumăm trebuie le facem pentru cei care, într-adevăr, se simt în nesiguranţă şi în special pentru ajutorarea victimelor şi copiilor. Convenţia de la Istanbul este primul instrument cu adevărat cuprinzător, la nivel european, care abordează violenţa împotriva femeilor. Intrarea în vigoare a acestei convenţii este un pas important şi este nevoie de o implementare puternică şi un angajament ferm al tuturor statelor membre, inclusiv al României. Convenţia stabileşte cerinţele pentru buna funcţionare a activităţii de prevenire, inclusiv formarea de profesionişti care se afle în contact direct cu victimele, colaborarea strânsă cu ONG-urile, implicarea mass-mediei şi a sectorului privat pentru eradicarea stereotipurilor de gen şi alte asemenea aspecte. Pe dimensiunea de protecţie, Convenţia se străduieşte ofere victimelor şi martorilor, care de cele mai multe ori, din păcate, sunt copii minori, protecţie inclusiv prin intervenţia poliţiei şi sprijin prin serviciile de specialitate, adăposturi pentru femei, linii telefonice dedicate. Cel mai important aspect este presupune înfiinţarea de adăposturi pentru femei şi linii de asistenţă telefonică gratuită, disponibilă 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână. Aici este o bătălie greu de purtat pentru România, fiindcă noi încă nu avem asemenea linie telefonică gratuită şi accesibilă non stop, aşa cum există şi prea puţine adăposturi pentru femeile care sunt victime ale unei asemenea violenţe. Pe dimensiunea cadrului legislativ, Convenţia recomandă statelor -şi modifice şi -şi adapteze cadrul legislativ prin introducerea sau completarea legilor în vigoare cu noi infracţiuni care n-au existat înainte, o parte dintre acestea referindu-se la violenţa psihică şi fizică, violenţă sexuală, mutilare genitală, căsătorie forţată, avort forţat sau sterilizare forţată. Pe dimensiunea urmăririi în justiţie, Convenţia nu se opreşte la identificarea diferitelor forme de violenţă împotriva femeilor, ci face apel la adaptarea legislaţiei ca toate formele de violenţă identificate ca noi infracţiuni poată fie investigate eficient. În România, potrivit unor calcule bazate pe apelurile la 112, la fiecare 6 minute şi 42 de secunde o femeie este victima unei agresiuni de violenţă domestică. Alte câteva mii sau sute de mii de acte de violenţă nu ajung, însă, fie niciodată raportate, fiindcă mii de femei îşi fac cu greutate curaj rupă lanţurile unei relaţii violente şi cer ordin de protecţie împotriva partenerilor, ordin care, din păcate, ajunge fie emis de către instanţele de judecată mult prea târziu de la momentul solicitării lor. Acesta este şi motivul pentru care, fiindcă vorbim de violenţa împotriva femeilor, vrea spun am introdus o iniţiativă legislativă pentru modificarea legii, în sensul emiterii unui ordin de protecţie într-un termen de maxim 72 de ore şi rog ca atunci când va fi pe ordinea de zi a plenului, probabil săptămâna viitoare, s-o susţineţi în unanimitate, aşa cum a făcut şi Senatul. Toate aceste motive fac ca PNL voteze pentru proiectul de lege şi ratifice Convenţia de la Istanbul. mulţumesc.
18 Nov 2015  Sursa: stenograme parlament
Prev / Next

Nici un comentariu pentru “Buşoi Cristian Silviu”

Lasa un comentariu

Date de contact
Flux RSS   Declarații
27 Mar
2007
: "Femeile liberale din Rusia la Bucureşti" Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi reprezentanţi ai mass-media, Partidul Liberal Democrat (LibDems) din Marea Britanie a organizat în perioada... 
06 Mar
2007
: Stimaţi reprezentanţi ai Academiei Române, Doamnelor şi domnilor colegi, Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal susţine această iniţiativă legislativă. Grupul îşi exprimă ... 
06 Mar
2007
: "Alegerile pentru Parlamentul European, examenul seriozităţii noastre în faţa partenerilor europeni" Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi reprezentanţi ai mass-media, România a deveni... 
20 Feb
2007
: Declaraţie politică: Cazul "RIAL Braşov" Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi reprezentanţi ai mass-media, Declaraţia mea politică de astăzi are ca subiect cazul "RIAL Braşov", un a... 
13 Feb
2007
: Declaraţie politică: "Integrarea României în industria de apărare europeană" Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi reprezentanţi ai mass-media, În perioada 6 - 7 februarie 2007 am av... 
Alte legături


Harta politicii
a apărut în

hartapoliticii.ro © 2008-2012

Toate datele de pe acest site sunt oferite cu caracter orientativ. Folosind acest site acceptați că autorii nu își asumă nici o răspundere pentru corectitudinea acestor informații. Dacă aveți întrebări, sugestii sau opinii, vă rog să mă contactați.