Informații obiective despre politicieni și alegeri - Harta Politicii Din România
ex: "basescu", "d1 prahova", "magheru bucuresti", etc
Raed Arafat
Raed Arafat
 > Sumar  > Declarații
Declarații
Exemplu: "pensii", "taxe", etc
1.
: Mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, N-am vorbesc despre Fondul Suveran Naţional, pentru nu sunt specialist în aşa ceva. Am încerc vorbesc despre patriotism şi am spun astăzi, prin ceea ce vom face, avem posibilitatea de a salva România, prin tot ceea ce am reuşi facem prin acest fond, dacă vom aduce specialişti, în adevăratul sens al cuvântului, care conducă această instituţie, dacă vom numi acolo lipitori de afişe sau prieteni ai partidelor, lucrurile se vor sfârşi grav. Îmi doresc din tot sufletul ca acest fond rămână al statului român, România profite de lucrurile acestea şi îmi doresc din tot sufletul ca ceea ce cred se poate întâmpla astăzi, negativ, nu se întâmple, şi anume, ajungem în situaţia ca peste câţiva ani nu mai avem nimic din ceea ce avem în momentul de faţă. mulţumesc.
06 Jun 2018  Sursa: stenograme parlament
2.
: O încerc evit un drept la replică, dar am -i spun unuia dintre cei care au vorbit astăzi una e Hunedoara şi alta e Valea Jiului! Oltenia e în altă parte! E bine susţii un lucru, dar e bine -l susţii după ce ai verificat ai toate datele şi vorbeşti exact de legea care trebuie! Aici nu vorbim de defrişări aiurea, nu vorbim de distrugerea pădurilor, ci vorbim de un interes naţional, pe zonă minieră, în zona Olt, pentru a dezvolta în continuare mineritul, fără a afecta sub nicio formă distrugerea pădurilor. mulţumesc. (Aplauze.)
18 Apr 2018  Sursa: stenograme parlament
3.
: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Grupul ALDE va vota în favoarea acestei legi. Este bine-venită deschiderea bazelor sportive către toţi doritorii de a face sport din România. Este un lucru extraordinar. doresc succes.
18 Apr 2018  Sursa: stenograme parlament
4.
: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Mi-aduc aminte, acum câţiva ani, când Traian Băsescu şi Emil Boc tăiau salariile şi pensiile cu 25%, s-a auzit, în ţara românească, doar un murmur. Nimeni nu striga, nimeni nu făcea scandal. Acum, în realitate, când salariile cresc, vedem sunt foarte mulţi oameni supăraţi. De un singur motiv, şi anume unii au salarii foarte mari, iar alţii n-au reuşit primească şi ei salarii, ca -i mulţumească şi ţină aproape de cei care au salariile crescute. Consider, în acest sens, Guvernul României, Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii ar trebui găsească o soluţie de echilibru, pentru a-i mulţumi pe toţi. Pentru dacă în România mulţumeşti doar 80% dintre oameni, ceilalţi 20% îţi spun n-ai făcut nimic. mulţumesc.
18 Apr 2018  Sursa: stenograme parlament
5.
: ALDE va susţine acest proiect. Este foarte important ca la acest moment statul român ofere posibilitatea crescătorilor de a fi competenţi la nivel european. mulţumesc.
18 Apr 2018  Sursa: stenograme parlament
6.
: Nu vreau dau drept la replică. Vreau spun doar Editura Didactică şi Pedagogică a fost şi este o editură serioasă. Patru dintre cărţile mele au fost publicate la această editură. Într-adevăr, acolo n-am văzut decât cărţi de specialitate. (Aplauze.) Cărţi de specialitate şi nu "almanahe". Cărţi de specialitate şi nu broşuri. România şi copiii României au nevoie de o editură care le publice cărţile repede, şi care ajungă pe masa elevilor, nu folosindu-ne de tertipuri pentru a bloca lucrul acesta. Consider din nou e nevoie de monopol pentru elevii din România, şi această editură poată funcţiona cu adevărat. mulţumesc. (Aplauze.)
20 Mar 2018  Sursa: stenograme parlament
7.
: ... avem doar oameni arestaţi. De ce voi vota. Voi vota, şi o le spun colegilor de la USR şi prietenilor pe care îi susţin, de afară. Mi-e frică, Doamne, fereşte, ca mâine nu primim iar de la Bruxelles, de la Comisia Europeană, o hârtie prin care ni se ceară, stimaţi liberali, arestarea Brătienilor, arestarea lui Iorga, arestarea lui Eminescu, pentru , nu-i aşa, nici ei n-au fost perfecţi. mulţumesc. (Aplauze.)
20 Mar 2018  Sursa: stenograme parlament
8.
: ... un an, doi de puşcărie, iar banii nu s-au întors în România, nu mai există...
20 Mar 2018  Sursa: stenograme parlament
9.
: Stimaţi colegi, Cu tot respectul pentru toate forţele politice din Parlamentul României, vreau spun m-am gândit mult dacă astăzi iau cuvântul sau nu, pentru este un moment important - sunt foarte mulţi ochi asupra noastră. După ce voi spune, ce voi spune, sunt convins voi înscrie clar pe acea linie cu care ne-am obişnuit cu toţii, şi anume, aceea de a deveni, posibil, foarte repede, un penal. Am dau un exemplu. La 1640, România era bântuită de holeră. Un cetăţean neromân, care făcea comerţ cu alcool în Moldova, s-a gândit profite de această boală şi a început vândă la sticluţe mici alcool pentru bolnavii de holeră. Bolnavii de holeră aveau frisoane, iar în momentul în care luau 50-100 de mil. de rachiu îşi mai reveneau, şi toţi spuneau este un medicament. Acel rachiu poartă numele astăzi de holercă. Băieţii care au făcut comerţ şi au făcut bani în România, vânzându-ne alcool pe drept de pansament şi de panaceu pentru boala secolului, pentru holeră, s-au îmbogăţit, românii noştri, moldovenii noştri, au murit, care au murit, unii au mai scăpat, dar a rămas încetăţenit ce le-a adus omul acela din străinătate, holerca, i-a salvat. Domnule, în situaţia aceasta ne aflăm noi astăzi. Cineva, din afara ţării, care vine şi suge banii poporului român, pentru toţi banii noştri pleacă afară... Dacă vrei cumperi pâine, cumperi pâine congelată adusă de afară! Dacă vrei cumperi roşii, le aduci din Turcia şi din Polonia! Dacă vreţi -ţi cumperi benzină, motorină, o cumperi din Austria! Dacă vrei te împrumuţi, te împrumuţi de la bănci din străinătate! Noi am rămas cu holerca, cu rachiul, şi am continuat-o pe drumul acesta, iar băieţii şi-au făcut de cap, în continuare, în Ţara Românească. Aşa se întâmplă şi astăzi, când văd, în momentul de faţă, nimeni nu mai vorbeşte de muncă, de demnitate, de căinţă şi de patriotism. Vorbim de "Hai, cum -i mai arestăm pe aceia care au furat?!". (Vociferări.) Da, domnilor, sunt de acord cu lucrul acesta. Sunt de acord cu lucrul acesta! O justiţie corectă, în care orice om, care are un dosar penal, este judecat, şi dacă este găsit vinovat, plătească! Dar nu orice om care primeşte de la "un prieten" o zapistă, o hârtie precum ar fi penal, fie transformat cu adevărat în penal. Cei care trebuie plătească în România, dau un exemplu, doi, trei, de pe la fostul PDL... (Vociferări)... care au furat milioane, care au făcut...
20 Mar 2018  Sursa: stenograme parlament
10.
: Stimaţi colegi, ALDE va vota pentru şi o spun şi de ce. Dacă tot este vorba de economie de piaţă, haideţi lăsăm ca legile acestui tip de economie funcţioneze atunci când vindem pere, prune, şaibe, piuliţe. Aici este vorba de cărţi pentru toţi copiii României, iar până în momentul de faţă am văzut , din cauza unor licitaţii şi a unor bătălii care reuşească până la urmă facă un tip de carte, avem întârzieri şi, la momentul în care cartea ar trebui fie pe banca elevului, lucrul acesta nu se întâmplă, tocmai din cauza unor contestaţii care curg, de la un an la altul. Consider ministerul face un lucru bun, Guvernul face un lucru bun. Nu exagerez când spun trebuie fie un monopol, atâta vreme cât este vorba despre educaţia copiilor noştri. Pe de altă parte, am spun eu am făcut şcoala şi aveam o fotografie pe care o colegă mi-a arătat-o mai înainte. Aveam pe toate cărţile fotografia lui Ceauşescu. Credeţi- eu nu l-am învăţat pe Ceauşescu, ci am învăţat ce scria după acea fotografie şi, dacă nu înşel, suntem generaţia care a făcut şcoala atunci. Dacă hulim cartea după care am învăţat noi, cei care astăzi suntem în Parlamentul României şi conducem România, înseamnă ne hulim pe noi, hulim Parlamentul şi atunci ar trebui plecăm cu toţii acasă. mulţumesc. (Aplauze.)
19 Mar 2018  Sursa: stenograme parlament
Prev / Next